Amorul orb

Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!...
Dar ambii sapă sumbre galerii,
Ca doi mineri înmormântaţi de vii
Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se cată.–

Atraşi de-aceleaşi tainici simpatii,
Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată,
Şi solul sună, unde prind să bată,
De zvonul surdei lor telegrafii.–

Tot mai aproape se aud, şi tot
Mai harnici sapă vesel să s-ajungă,
Şi dup-atât ocol şi cale lungă

Se întâlnesc deodată bot în bot
Sub bolta nupţială a cupolei...
Şi iată, astfel se iubesc – sobolii! –