Ades mi-aduc aminte

 

    Ades mi-aduc aminte, iubito, că stăteam
    În cețele gălbui de toamnă, în odaie
    Să despletesc reci chipuri pe aburitul geam
    Din linii frânte, fine ca firele de paie.

    Acuma, când trecutul l-aud ca un refren
    Și-n gânduri mi se-nfige ca-ntr-un oștean o schije,
    Figura ta, iubito, o văd ca pe-un desen
    Ce-l însemnai odată copil, cu sârg și grije.

    Cum aș privi în lumea de-afară liniștit
    Prin chipu-ți cu reflexe de solzi ușori de mică !
    Dar geamul iar se face în minte-mi aburit
    Și nu mai văd nimica, și nu mai știu nimica ...