Țapul și șarpele

Povești morale de Petre Ispirescu Țapul și șarpele

Un țap, voind să treacă într-o livede, fu silit să dea printr-o apă ce curgea intre el și acea livede. Și fiindcă n-avea încotro, se lăsă în gîrlă și începu să înoate.

Cînd era pe la jumătatea gîrlei, se pomenește pe lîngă dînsul cu un șarpe că-i zice:

— Măi, țapule, ia-mă și pe mine să mă treci la uscat.

Țapul, temător, îi răspunse:

— Tu vezi bine că abia pot să-mi duc părul de pe mine, și tu mai ceri să te iau și pe tine?

— Așa o fi; dară iată că umblu să mă înec, și atîta prietenie nu pot găsi la tine?

Țapul îl lăsă să se urce pe dînsul, și-și puse toate puterile ca să înoate spre a ieși cu bine dincolo. Șarpele, dacă se văzu călare pe țap, începu a se încolăci împregiurul gîtului și a-l strînge ca să-l sugrume.

— Da’ ce faci, prietene? că, uite, nu mai pot răsufla și o să ne înecăm amîndoi.

— Vezi că mie mi-e foame; acum ești în mîna mea și aș vrea să mi-o potolesc cu tine.

— Foame, foame; prieten, prieten; dară cu o mortăciune socotești tu să te îndestulezi? Așteaptă nițel pînă să ieșim la margine și acolo să-ți arăți prietenia. Acum mai slăbește-mă din dragoste, ca să pot înota.

Șarpelui îi plăcu vorbele ce auzi și, mai slăbind pe țap din chingi, acesta își puse toate puterile, mai înotă ce înotă și ajunse la uscat cu șarpe cu tot.

Pe cînd încă înota, se gîndea la prietenia șarpelui și începu a născoci la mijloace de a-și mîntui viața. După ce ieșiră la uscat, țapul prinse a zice:

— Șarpe, tu mi-ai cerut prietenia, eu ți-am dat-o. M-am luptat cu primejdia și am ieșit la uscat cu bine. Fă-mi și tu hatîrul acum și dă-te jos, ca să ne măsurăm, cine este mai lung? Apoi mă vei mînca în bună-voie.

— Ei, haide, de, să nu zici că nu ți-am fost prieten! Și dindu-se jos de pe grumajii țapului, aștepta să se măsoare cu dînsul.

Țapul asta și voia. Cum îl văzu jos, se răpezi cu coarnele de sfărîmă capul șarpelui și-l strivi călcîndu-l cu copitele lui cele tari.

După ce îl văzu pus bine, întinzîndu-l cît era de lung, zise:

— Vezi așa; mie îmi place prietenia, dară să fie dreaptă. Ce erau încolăciturile alea împregiurul grumazului meu?

Piei acum cu prietenia ta cu tot, să-ți auz de nume și să te văz cînd mi-oi vedea ceafa!