Închinare (iosif)

Cu trandafiri, cu aur şi crăngi de chiparos
Aş vrea această carte s-o-mpodobesc frumos,
Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele...
O, de-aş putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele !

Odihna peste groapa iubirii înfloreşte,
Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i creşte.
Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu:
Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu !

Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară,
Ca lava ce din Etna aruncă foc şi pară,
Zbucniră din adîncul simţirii-mi arzătoare
Şi-n jur împrăştiară scîntei fulgerătoare !

Acum pare că-s moarte, zac îngheţate, mute,
Şi palide aşteaptă în negură pierdute.
Dar tresări-vor iarăşi vii cînturile mele,
Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele...

Şi inima-mi şopteşte că vremea va să vie,
Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie:
Îţi va cădea în mînă această carte-odată,
Tu, dulcea mea iubire din ţară depărtată !

Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta
Şi palidele slove cu jale vor căta
În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri,
Şopti-vor melancolic poveşti din alte vremuri...