În tăcerea unei odăi

În tăcerea unei odăi de Aureliu Cornea

Publicată în revista Gândirea, an. 3, nr. 12, 1924, p. 288

ORAȘUL ud
Sub un văl de bură tot mucezește.
O! — dar ce este afară, mi-e silă s-aud...
Vino și tu și privește.

Ori lasă să vin să plâng lângă tine.
Să vin și s-aștept într-una
Să treacă timpul odată cu mine...
De-ai fi cu alt suflet m-ai înțelege acuma.

Pe străzi, râsul îmi pare batjocoră murdară,
Cârciumile-n zgomot celule de nebuni.
Aș vrea să cânt, gâtlejul meu sbiară
În toamna asta udă de-atâtea săptămâni.

M-ai găsit beat într-un noroi?...
De ce nu pleci, de ce stai mută?
Ți-e frică de gândul în care-am intrat ?
Dar vino, înțelege: — SĂ FIM NOI.

Moartea îmi este de-acum sufletul nou.
Aprinde candela și-astupă geamurile toate
Ca în acest lugubru și înghețat cavou
Să dormim uitați, ca lucrurile putrede-aruncate.