În iuliu

Oraşul doarme-n miezul zilei,
Mocnit, subt arşiţa de vară;
Pustii sunt străzile şi mute —
Un cimitir într-o Sahară.
Iar noi, pîndind mişcarea vremii
Pe călendarul din părete,
Cătăm la zilele de vară
Cum trec de goale şi încete,
Şi-n aerul închis, fierbinte,
Ce-l vezi cum tremură în soare,
Tînjim de dorul altor locuri,
Ca nişte păseri călătoare.

Ce mîndru-i satu-n care doarme
Copilăria mea-ngropată...
Mi s-ar părea un vis, iubit-o,
Cu tine să-l mai văd o dată.

Haidem, cîmpiile ne-aşteaptă
Cu flori şi cu covoare-ntinse;
Sub straja dealurilor nalte
Dorm şesuri leneşe şi linse
Ca netezişul unei ape,
Şi lanuri lungi de grîne coapte
Sclipesc ca aurul în soare.
Domneşte-o linişte de noapte
Peste-ntunericul de codru:
Copacii somnoroşi ne cheamă,
S-acopere iubirea noastră
Sub parfumata lor maramă.
Acolo-s visuri fericite,
Răcoare şi singurătate:
Culcaţi sub străşini largi de ramuri,
În adîncimi întunecate,
Vom asculta orga pădurii —
Foşnitul frunzelor în vînt;
Viaţa, gîndurile noastre
Ni s-or părea un basmu sfânt !