În fericire

A fost să mi te-arăţi în cale,
      Asupră'mi blînd ochii să'ţi pleci,
În farmecul privirii tale,
      Durerile să mi le 'nneci

Ş'in trista mea singurătate
      A fost să te înduri să vii,
Vieţii mele 'ntunecate
      Stăpînă pururea să fii: —

Din şirul basmelor senine,
      Mireasa dulce, te-ai deprins,
Şi drăgălaş păşind spre mine,
      Mînuţa albă mi-ai întins.

Ş'am stat ca un copil cu minte
      În faţa ta înfiorat,
Uimit de-atîtea gînduri sfinte,
      De-atît noroc ne mai visat:

De mult a noastre inimi poate,
      Fără să ştim, s'au cunoscut,
Căci prea ne-am înţeles în toate,
      Din clipa 'n care ne-am văzut.

Nici mai cercarăm a ne spune
      Cu vorbe vechiul nostru dor;
A noastre gînduri de minune
      Se 'nţelegeau în limba lor...

Ce vorbe-ar fi putut să'nşire
      Adîncul rost din ochii tăi,
Din calda, umeda privire
      Şi din surîsul tău dintăi!...

Ş'acum, pe gînduri, lîngă tine,
      Cînd amuţesc ceasuri întregi,
Şi cînd te simt, frumos şi bine,
      Cum mă priveşti şi mă'nţelegi,

Mă 'ntreb, de nu 'i-o nebunie
      Să cred că tu ai răsărit
În existenţa mea pustie, —
      De nu visez că's fericit:

O frică de copil m'apucă,
      Şi tremurînd te strîng la piept,
Să nu'mi dispari ca o nălucă,
      Şi singur iar să mă deştept.

Aşa, apleacă-te spre mine,
      Pe sînu'mi fruntea să ţi-o culci;
Ca să te pot simţi mai bine
      Închide'ţi ochii calzi şi dulci;

Căci doar cînd îi sărut fierbinte
      Şi'ţi simt mînuţa ta prin păr
Îmi luminează clar în minte
      Că eşti a mea într-adevăr! -

Puteam să mă întunec stingher si fără parte,
Făr'a 'ndrăzni vr'o dată durerea să 'mi-o pun
În peritorul vuet al vorbelor deşarte:
Mi-aş fi 'necat în lacrimi - de tine 'n veci departe -
Zadarnica'mi iubire, şi visul meu nebun.

Dar te-ai uitat la mine atît de 'nduioşată,
C'ai răscolit adîncul vieţii mele 'ntregi,
Şi, ca dintr'o poveste trăită altă dată,
Fericitoare glasuri au prins să mă străbată,
La gîndul plin de farmec că tu mă înţelegi.

Şi mi-am legat de pasu'ţi vieaţa mea trudită,
Te-am urmărit ca umbra, — m'aş fi tîrît pe brîncî
S'aud o vorbă dulce de gura ta rostită,
Să'mi răcoreşti vieaţa, atît de chinuită,
C'o umedă privire din ochii tăi adînci.

Azi eşti a mea, frumoasă şi sfîntă întrupare
A celei mai iubite imagini ce-am visat,
Şi 'n calea mea pustie, de mii de ani îmi pare
C'ai răsărit — si, galeşi, topiţi de 'nduioşare,
Lăsînd asupră'mi ochii, la tine m'ai chiămat...

Cu braţele întinse te-apropii blînd de mine,
Şi capul, greu şi leneş la pieptul meu ţi-l culci,
Înfiorat de farmec, privind pierdut la tine,
Te ţin în braţe ceasuri uitate şi senine, -
Tu'mi spui poveşti de-a tale ameţitor de dulci, -

Şi simţi a mele gînduri ferbinţi cum te 'nfăşoară,
Cum fioros te arde suflarea mea de foc, —
Şi, ca prin vis, vieaţa uşor ni se strecoară,
In fericiri de basme trăite-odineoară
Pe ţărmuri fermecate şi pline de noroc...