Tovărășiile de cultură pe la sate

Jump to navigation Jump to search
Tovărășiile de cultură pe la sate
de Alexei Mateevici


Zilele trecute, aflându-mă la țară, am șezut la vorbă cu un sătean așezat la minte și cunoscut în sat prin bună chibzuință în toate trebile lui.

Vorbind de una, de alta, fără voie am ajuns la ceea ce tot îl doare pe moldovanul nostru în ziua de astăzi — la socoteala școlii. După cum am priceput din cuvintele lui, țărănimea cam simte lipsa de școală moldovenească.

— Uneori, când îți vine feciorul de la școală, îl mai pui să-ți citească ceva, să știi ce se mai face pe lume. Ș-apoi, dacă nu înțelege mai nimic, nu știe limba rusească.

— Apoi iaca acu puțini moldoveni de cei învățați își pun silințele ca să le fie dată țăranilor noștri școală folositoare în limba părintească.

— Am auzit, am auzit, cum nu. A ajuns și pe la noi vestea asta.

— Ei, și cum îți pare?

— El, lucru ista, negreșit că-l vor toți sătenii cei mai cu înțelegere (câți sunt?). Dar numai păcat că azi tot vorbe și vorbe și altă nimic.

— Apoi, nu se poate așa să se facă toate deodată. Pentru ca să ni îndeplinim dorința, trebuie mai întâi vreme ș-apoi lucru.

— Da eu socot că dintâi trebuie să lucrezi ș-apoi vremea îți va arăta la cât va veni lucrul tău. Dar dacă tot te porți numai cu vorbele, apoi departe n-ajungi.

Da eu, după mintea mea asta proastă, chitesc așa că ar fi bine ca acei de-și bat mult capul de școala moldovenească să se strângă la un loc și să ne învețe pe noi, moldovenii iști proști, toate învățăturile cele folositoare pentru viață.

Să ne citească cărți moldovenești, gazeturi, să ne deie sfaturi de gospodărie. Că iată ș-acu oamenii noștri din sat, când văd vreun gazet, apoi curat să-l rupă cu dinții, nu alta. Îl pun pe-un băiet să-l citească și până când nu-l va citi nu scapă de dânșii. Mai ales gazetul cel moldovenesc...

Din vorba de mai sus se vede că săteanul nostru nu numai că înțelege folosul învățăturii, dar chiar o dorește din toata inima, ca cum ar dori un om însetat apă din izvor. Iar cuvintele săteanului, cu care am șezut la vorbă despre tovărășiile de învățătură țărănească, arată că țăranilor celor mai pricepuți le vine în cap și chipul cum ar putea să fie pus începutul învățământului moldovenesc.

Măcar că de la vorbe și dorințe este cam prea departe la îndeplinirea lor, totuși și gândul acesta primitiv are însemnătate... În adevăr, tovărășiile sătești de cultură, alcătuite din moldovenii luminați de prin satele Basarabiei noastre, ar putea să fie un așezământ luminător de temelie, din care s-ar putea naște pe urmă școlile moldovenești.

În alte țări, între care putem numi și România, sunt multe așezeminte de acest fel, destul de bine întocmite atât culturalicește, cât și economicește. Acolo ele vin în ajutorul școlilor poporane, răspândind cultura în mijlocul sătenilor de toate vârstele.

La noi în Basarabia ele în adevăr ne pot sluji de mijloc și pentru dobândirea învățăturii în limba părintească, fiind alcătuite din moldoveni cu dragoste pentru binele obștesc.

Preoții, învățătorii și alți oameni luminați de la țară pot să-și deie răsunetul lor acestei dorințe, ieșită din însăși inima norodului. Ei pot să întrunească în așa tovărășii, cerând dezlegare de mai sus și dându-i lucrului său puțin câte puțin o lărgime tot mai mare în toate cererile vieții de azi. Asemenea tovărășii fără îndoială ar putea să se prindă tare la țară, unde ar fi o îndeplinire a cererilor și a dorințelor țărănimii moldovenești.

Mai ales ar putea să ajungă la o stare îmbucurătoare, fiind unite cu băncile sătești, care de-acum se află în unele sate ale Basarabiei. Aceste bănci, după cum am mai băgat de seamă, îl încredințează foarte bine pe țăranul moldovan de însemnătatea științelor de tot felul. Însă, nevroind decât să arăt cum privește însuși poporul chestia culturii moldovenești, las vorba despre alcătuirea tovărășiilor pentru altă dată. Atunci îmi voi arăta cu de-amănuntul părerile mele în privința organizării lor culturale și economice.