Sari la conținut

Romeo și Julieta

(Redirecționat de la Romeo şi Julieta)
Romeo și Julieta
de William Shakespeare
Traducere de Ștefan Octavian Iosif.


ACTUL I

[modifică]
PROLOGUL

(Intră Corul)


CORUL

                                                                    Aicea, în Verona-ncântătoare,
                                                                    A două neamuri mândre veche ură
                                                                    A izbucnit din nou, prin certuri care
                                                                    Să curgă sânge mult de frați făcură.
                                                                    Din cele două case-ndușmănite
                                                                    Ies doi îndrăgostiți loviți de soarte,
                                                                    Și vrajba cu nenorociri cumplite
                                                                    Sfârșește prin a tinerilor moarte.
                                                                    Iubirea lor cu soartă-ngrozitoare
                                                                    Și ura ce nu poate fi-mpăcată
                                                                    Decât cu moartea scumpelor odoare,
                                                                    Pe scenă-n două ceasuri vi se-arată.
                                                                    De-aveți răbdare s-ascultați acestea,
                                                                    Ne-om strădui să-nfățișăm povestea.


SCENA I

[modifică]
O PIAȚĂ PUBLICĂ – SAMSON ȘI GREGORIO


SAMSON

                                                          Pe legea mea, Gregorio, să nu le mai permitem să ne ia de sus.
.


GREGORIO

                                                         Nu, firește, căci am rămâne jos.


SAMSON

                                                          Vreau să spun că dacă ne-or mai lua la vale, să ne ținem la înălțime.


GREGORIO

                                                        Da, numai bagă de seamă, să nu ajungi la înălțimea furcilor.


SAMSON

                                                        Eu, când mă scoate cineva din țâțâni, nu știu multe.


GREGORIO

                                                         Și eu nu știu multe care să te scoată din țâțâni.


SAMSON

                                                          O javră din casa Montague mă scoate din țâțâni.


GREGORIO

                                                          A scoate din țâțâni se cheamă a urni din loc; dar viteazul stă locului.
                                                    De aceea, pesemne, când tu ești scos din țâțâni, nimeni nu se mai
                                                    poate ține de tine.


SAMSON

                                                          O javră din casa Montague are să mă țină locului! Am să dau de
                                                    zid pe toți bărbații și pe toate femeile din casa Montague.


GREGORIO

                                                          Atunci ești un om slab, că numai cei slabi se dau pe lângă ziduri.


SAMSON

                                                          Ai dreptate și de aceea femeile, care sunt vase de lut ce se sparg
                                                    lesne, totdeauna-s date la zid. De aceea am să arunc peste zid pe
                                                    bărbați și am să îndes în ziduri pe femei.


GREGORIO

                                                          Cearta e între domnii noștri și între noi, slugile.


SAMSON

                                                          Ce-mi pasă! Am să fiu neom, și după ce-oi da gata pe barbați, mă
                                                    leg de fete. Are să fie vai și amar de pielea lor.


GREGORIO

                                                          De pielea fetelor?


SAMSON

                                                          De pielea fetelor ori de fetia lor. Tot una-i!


GREGORIO

                                                          Nu-i tot una pentru cine-o s-o pață.


SAMSON

                                                          O, au s-o pață cu mine, n-ai tu grijă. Știi că sunt un om și jumătate!


GREGORIO

                                                          Tot e bine că nu ești o jumătate de om! Scoate spanga[1], uite că vin
                                                    doi de-ai lui Montague.

(Intră Abraham și Baltazar)


SAMSON

                                                          Gata! Începe tu sfada, eu te apăr din dos.


GREGORIO

                                                          Din dos? Vrei să dai dosul?


SAMSON

                                                          Nu te teme de mine.


GREGORIO

                                                          Nu, zău, să mă tem eu de tine?


SAMSON

                                                          Lasă atunci să fie legea cu noi, lasă-i pe ei să înceapă.


GREGORIO

                                                          Am să strâmb din nas, când or trece. Zică ce-or pofti.


SAMSON

                                                          Ce-or îndrăzni, vrei să zici. Eu am să le dau cu tifla: dacă s-o
                                                    prinde, ei se fac de râs.


ABRAHAM

                                                          Nouă ne dai cu tifla, signore?


SAMSON (la o parte, către Gregorio)

                                                          E de partea noastră dreptatea, dacă zic da?


Gregorio (la o parte, către Samson)

                                                          Nu.


SAMSON

                                                          Nu, signore. Nu vă dau cu tifla, signore. Dar dau și eu așa, cu tifla, signore.


GREGORIO

                                                          Cauți ceartă, signore?


ABRAHAM

                                                          Ceartă, signore? Nu, signore!


SAMSON

                                                          Altcum, de cauți ceartă, sunt la dispoziția dumitale.
                                                          Slujesc un stăpân tot așa de bun ca și al dumitale.


ABRAHAM

                                                          Nu mai bun.


SAMSON

                                                          Bine, signore.

(Intră Benvolio)


GREGORIO

                                                          Zi: mai bun; uite că vine un văr al stăpânului nostru.


SAMSON

                                                          Ba da, mai bun, signore.


ABRAHAM

                                                          Minți.


SAMSON

                                                          Trageți spada dacă vă dă mâna!
                                                          Hai, Gregorio, nu-ți uita lovitura cea faimoasă!

(Se bat)


BENVOLIO

                                                          Nebunilor, vârâți spadele în teacă.Nu știți ce faceți!

(Intră Tybalt)


TYBALT

                                                          Ce te iei la harță cu slugile? Aici Benvolio!
                                                          Privește-ți moartea-n față!


BENVOLIO

                                                          Eu fac pace
                                                          Întoarce-ți spada-n teacă, sau mai bine
                                                          Ajută-mi să-i despart.


TYBALT

                                                          Nu ți-e rușine
                                                          Cu spada-n mână să vorbești de pace?
                                                          Urăsc cuvântul cum urăsc gheena,
                                                          Ca și pe toți Montaghii și pe tine!
                                                          Mișelule! Azi între noi se-alege! (Se luptă)


UN CETĂȚEAN

                                                          Săriți! Săriți! Goniți-i cu ciomege!
                                                          Jos Capulet! Jos Montague!
                                                            (Intră Capulet în halat de noapte și contesa Capulet)


CAPULET

                                                          Ce-i larma
                                                          Aceasta? Dați-mi spada mea cea lungă!


CONTESA CAPULET

                                                          Nu, cârja! Cârja! Ce să faci cu spada?
                                                                  (Intră Montague și contesa Montague)


CAPULET

                                                          Vreau spada mea! Nu vezi cum mă sfidează
                                                          Cu arma-n mână Montague bătrânul?


MONTAGUE

                                                          Rușine, Capulet! Ești un mișel!


CONTESA MONTAGUE

                                                          Nu! Nu vei face nici un pas spre el!
                                                                  (Intră ducele Escalus cu suită)


DUCELE

                                                          Supuși rebeli! Dușmani ai păcii care
                                                          Mânjiți cu sângele de vecin oțelul!
                                                          Creștini sunteți? Nu, - fiare ce vărsați
                                                          Izvorul purpur ce vă curge-n vine,
                                                          Spre-a stinge focul unei uri haine!
                                                          Jos armele! De-osânda cea mai cruntă
                                                          Se fac părtași toți cei ce legea-nfruntă,
                                                          Și luați aminte ce mâhnitul duce
                                                          Azi în auzul tuturor v-aduce:
                                                          De trei ori Montague și Capulet,
                                                          Iscarăți din senin, gâlcevi civile,
                                                          De trei ori ați silit, în aste zile,
                                                          Pe veronezii doritori de pace
                                                          Și-ncărunțiți în cinste, să-și dezbrace
                                                          Podoaba mândră ce frumos le șade
                                                          Și-n mâini să prindă vechile lor suliți
                                                          Mâncate de rugină, și pe uliți
                                                          Să lupte pentru ura ce vă roade!
                                                          De tulburați orașul înc-odată,
                                                          Plătiți cu viața pacea tulburată.
                                                          Și-acum voi toți ceilalți plecați în pace.
                                                          Bătrâne Capulet, tu mă urmează,
                                                          Tu, Montague veni-vei dup-amiază
                                                          La curtea noastră s-afli ce ne place
                                                          Să hotărâm în pricina aceasta.
                                                          Plecați, vă zic, de puneți preț pe viață!
                                                    (Pleacă toți, afară de Montague, contesa Montague și Benvolio)


MONTAGUE

                                                          Nepoate, spune: tu ai fost de față,
                                                          Cine-a-nceput? cum a venit năpasta?


BENVOLIO

                                                          Când am sosit, se-ncăierase bine
                                                          Slujitorimea noastră cu a lor.
                                                          Eu sar cu spada-n mână să-i despart,
                                                          Atunci apare-nvăpăiatul Tybalt,
                                                          El mă provoacă, învârtindu-și pala[2]
                                                          Pe după cap, dar sfârtecă doar vântul,
                                                          Ce șuieră bătându-și joc de dânsul.
                                                          Pe când schimbăm noi lovituri și ghionturi,
                                                          S-adună gloata, crește-nvălmășeala,
                                                          Când iată vine ducele...


CONTESA MONTAGUE

                                                          Dar unde-i
                                                          Romeo?... L-ai văzut? Ce bine-mi pare
                                                          Că el n-a fost...


BENVOLIO

                                                          Contesă, azi la ceasul
                                                          Când nu mijise încă sfântul soare
                                                          La geamul aurit al aurorii,
                                                          Spre câmp mă duse în neștire pasul...
                                                          Acolo, pe alei, sub sicomorii[3]
                                                          Ce se întind spre-apus de-oraș, văzui
                                                          Pe fiul vostru rătăcind, dar care
                                                          Văzându-mă se adânci-n umbrare.
                                                          Înțelesei atunci dorința lui
                                                          De-a fi lăsat să meargă-ntr-ale sale
                                                          Chiar eu fiindu-mi mie de prisos -
                                                          Așa că fiecare bucuros
                                                          Fugi de cel care-i fugea din cale.


MONTAGUE

                                                          Știm că sporește-n dimineți senine
                                                          Cu lacrimi roua, și cu-adânci suspine
                                                          Cu nor din suflet înmulțește norii;
                                                          Când însă de la patul aurorii
                                                          Voiosul soare trage la o parte
                                                          Perdelele de umbră trist de moarte
                                                          Și palid mi se-ntoarce acas' feciorul
                                                          Și, ocolind lumina, trage storul,
                                                          Gonește afară ziua cea frumoasă
                                                          Și-o noapte nouă-și face-ascuns în casă,
                                                          Cu-aceste gânduri soarta rea-l așteaptă,
                                                          De nu cumva un sfat bun îl îndreaptă.


BENVOLIO

                                                          Dar pricina, o, nobil unchi, n-o știi?.


MONTAGUE

                                                          N-o știu și vai, nici nu o pot ghici...


BENVOLIO

                                                          Nu l-ai luat din scurt?


MONTAGUE

                                                                        Orice mijloace
                                                          S-au dovedit zadarnice. El tace
                                                          Ne-având alt confident decât pe sine,
                                                          Și cât de sincer și discret, vezi bine.
                                                          E-așa de nepătruns, de-nchis în haina
                                                          Tăcerii-n care-și ține-ascunsă taina,
                                                          Și temător ca un boboc de floare,
                                                          Ce-i rost de-un vierme negru, main-nainte
                                                          De-a-și fi deschis petalele de soare...
                                                          L-am lecui cu-același dor fierbinte
                                                          Ce-l punem să putem afla ce-l doare,
                                                          Dar...
                                                                        (Se vede Romeo venind)


BENVOLIO

                                                                   Uite-l pe Romeo, vine-ncoace.
                                                          Lăsați-mă cu el. Și nu-i dau pace
                                                          Pân' ce nu vi-l descos de-a fir a părul!


MONTAGUE

                                                          O, drept răsplată pentru-ntârziere,
                                                          Dac-ai putea să aflii adevărul!
                                                          Contesă, vino.
                                                                (Montague și contesa Montague se duc)


BENVOLIO

                                                          Bună ziua, vere!


ROMEO

                                                          E-așa târziu?


BENVOLIO

                                                          Doar nouă a bătut.


ROMEO

                                                          Ce lungă-i ziua când ești abătut!
                                                          Cel ce-a plecat așa zorit de-aici
                                                          Nu era tata?


BENVOLIO

                                                                              El era. Ei, și?
                                                          De ce e ziua lui Romeo lungă?


ROMEO

                                                          Dacă-i lipsește tocmai ce-o alungă!


BENVOLIO

                                                          Iubești?


ROMEO

                                                                  S-a dus.


BENVOLIO

                                                                       Iubirea?


ROMEO

                                                                              Fericirea
                                                          De-a fi iubit...


BENVOLIO

                                                                              O, pentru ce amorul
                                                          E-așa tiran cât de blajin se pare?


ROMEO

                                                          O, pentru ce legat de ochi amorul,
                                                          Își află ținta unde-l duce dorul,
                                                          Deși nu vede... Unde stăm la masă?
                                                          Dar stai! Ce luptă fu aci! - Nu, lasă!
                                                          Am și aflat. Aci e multă ură,
                                                          Dar și amorul a-ntrecut măsura.
                                                          Ei bine, ură plină de amor!
                                                          Amor setos de ură! Tot născut
                                                          Dintr-o nimica toată la-nceput!
                                                          Deșertăciune grea voioasă jale!
                                                          Haos diform de forme ideale!
                                                          Avânt de plumb! Lumină fum! Foc gheață!
                                                          Bolnav, dar teafăr! Somn de-a pururi treaz!
                                                          Ești ce nu ești: acesta e amorul
                                                          Pe care eu-l urăsc deși-i duc dorul!
                                                          Nu-ți vine-a râde?


BENVOLIO

                                                                           Mai curând aș plânge...


ROMEO

                                                          De ce, o, suflet bun?


BENVOLIO

                                                                                De tot ce-ndură
                                                          Romeo.


ROMEO

                                                                         Vezi, iubirea-i o tortură.
                                                          Căci suferința mea ce se răsfrânge
                                                          În dragostea ce mi-o arăți, sporită
                                                          Mi-o faci prin ea și mai nesuferită...
                                                          Iubirea-i fum ce din suspine crește,
                                                          Aprinsă foc ce-n ochii dragi zbucnește,
                                                          Gustată e izvor de armonie
                                                          Ce-ngână-auzul; dar inăbușită
                                                          E val clocotitor de mare-adâncă
                                                          De lacrimi... Ah, și ce mai este încă?
                                                          Sminteală înțeleaptă! Dulce fiere!
                                                          Mă duc, iubitul meu, la revedere!


BENVOLIO

                                                          Mă părăsești așa, în drum? Așteaptă
                                                          Că viu și eu... Îmi faci o nedreptate!


ROMEO

                                                          Ah, m-am pierdut pe mine însumi! Nu-s
                                                          Aci! Eu nu-s Romeo. El e dus
                                                          Aiurea...


BENVOLIO

                                                                  Spune serios pe cine
                                                          Iubești?


ROMEO

                                                                       S-o pun prin lacrimi și suspine?


BENVOLIO

                                                          Nu; spune-o liniștit.


ROMEO

                                                                        Faci tocmai cum
                                                          Ai spune unui biet bolnav: Acum
                                                          Fă-ți testamentul liniștit. Ce greu
                                                          Îi cade vorba asta! Dragul meu,
                                                          Ascultă, serios: iubesc - o fată.


BENVOLIO

                                                          Acestea-am și ochit-o eu îndată.


ROMEO

                                                          Ochești fără de greș în adevăr;
                                                          Și fata e frumoasă!


BENVOLIO

                                                                                  Scumpe văr,
                                                          Un țel frumos s-atinge lesne-mi pare...


ROMEO

                                                          Aici n-ai nimerit-o. Ca Diana,
                                                          Ferită-n zaua fecioriei sale,
                                                          Ea e invulnerabilă, vicleana.
                                                          Cu arcu-i de copil îi dă ocoale
                                                          Zadarnic Eros: nu se lasă prinsă
                                                          De-o șaptă dulce, de-o privire-aprinsă;
                                                          Cu marmura de rece, n-o încântă
                                                          Nici aurul ce-ar ispiti și-o sfântă.
                                                          O, și-i bogată-n frumusețe, însă
                                                          E tot pe-atât sărmană: dacă moare
                                                          Cu ea și frumusețea ei e stinsă.


BENVOLIO

                                                          Vrea poate să rămână-n veci fecioară?


ROMEO

                                                          O, da, și prin această cumpătare
                                                          Se spulberă-n risipă o comoară:
                                                          Căci frumusețea, când o cruți, rămâne
                                                          Sterilă și, murind, cu ea omoară
                                                          Și frumusețea zilelor de mâine;
                                                          E prea frumoasă, prea cuminte, prea
                                                          Cuminte-n frumusețea ei, căci vrea
                                                          Prin chinul meu mărirea să și-o crească;
                                                          Ea s-a jurat în veci să nu iubească,
                                                          Făcând prin jurământul ei barbar
                                                          Din minte-un mort, ce mai trăiește doar
                                                          Nenorocirea lui azi să ți-o spuie.


BENVOLIO

                                                          Ascultă-mi povața: alt leac nu e
                                                          Decât să-ncerci s-o uiți dacă se poate...


ROMEO

                                                          Învață-mă să uit întâi de toate!


BENVOLIO

                                                          Îndreată-ți ochii spre-alte frumuseți.


ROMEO

                                                          Dar s-o ador mai mult atunci mă-nveți.
                                                          Căci masca ce sărută fruntea unei
                                                          Femei frumoase, nu ne face oare
                                                          Să bănuim tot farmecul ce-ascunde
                                                          Sub negrul ei? Și poți avea puterea
                                                          Când ai orbit să uiți ce-a fost vederea,
                                                          Comoara scumpă ce-i acum pierdută?
                                                          Arată-mi o femeie ne-ntrecută
                                                          În farmece, - și-o să mă lase rece.
                                                          Ea-mi dă prilejul să văd ce mult o-ntrece
                                                          Cu farmecu-i divin fermecătoarea!
                                                          Adio dar! Nu poți să-mi dai uitarea...


BENVOLIO

                                                          Am să ți-o dau, sau mor îndatorat.
                                                                                     (Pleacă amândoi)

SCENA A II-A

[modifică]
CAPULET, PARIS ȘI UN SERVITOR


CAPULET

                                                          Și Montague-i lovit de-acea măsură,
                                                          La fel cu mine. Cred că rău n-am face,
                                                          Bătrâni cum suntem să cădem la pace...


PARIS

                                                          E trist că vă dezbină vechea ură
                                                          Pe voi, cei mai de seamă cetățeni,
                                                          Dar, conte, la-ntrebarea ce v-am pus
                                                          Ce-mi veți răspunde?


CAPULET

                                                                          Fata, cum v-am spus,
                                                          E cam străină-ntr-ale lumii încă
                                                          Abia-mplini patrusprezece ani.
                                                          Să-și irosească înc-o vară-două
                                                          Mireasma lor pân' ce or să ne pară
                                                          Mai pârguită pentru-o viață nouă.


PARIS

                                                          Mai fragede ca ea se măritară
                                                          Și-s mame fericite azi.


CAPULET

                                                                                Se poate.
                                                          Dar pre curând se veștejesc mai toate!
                                                          Tot ce-am nădăjduit e azi țărână.
                                                          Și ea numai, în viața mea bătrână, -
                                                          Acest copil ce-mi moștenește-averea -
                                                          E azi nădejdea mea și mângâierea...
                                                          Ci, scumpe Paris, poți să-ți cerci norocul:
                                                          Fă-ți curte, și de vei găsi mijlocul
                                                          Să-i placi așa încât să-ți dea cuvântul,
                                                          N-an să-ți refuz nici eu consimțământul.
                                                          La noapte, după datina străbună,
                                                          Dau o serbare unde se adună
                                                          Un mare număr de-oaspeți dragi. Poftim
                                                          Și dumneata, pe care-l prețuim
                                                          Mai mult ca toți, și numărul sporește.
                                                          În casa mea modestă deci poftește
                                                          Să vezi mai multe pământene stele
                                                          Ce-n farmec pot întuneca pe cele
                                                          Cerești. Și-astfel cum zburdă un copil,
                                                          Când vede pe șăgalnicul april,
                                                          Săltând pe urma iernii gârbovite,
                                                          Așa plăcerea ochii să-ți desfete
                                                          Văzând mănunchiul drăgălaș de fete
                                                          Ca niște flori de-abia îmbobocite...
                                                          Ascultă-le pe toate și privește
                                                          La toate, și închină-te acelei
                                                          Ce mai presus de toate strălucește.
                                                          Copila mea și dânsa printre ele-i,
                                                          Deși prea timpurie în cununa
                                                          Acestor flori, - doar că-i mai mult cu una...
                                                          Să mergem... (către servitor) Tu grăbește-te, mișele,
                                                          Cutreieră Verona și-mi găsește
                                                          Pe toți cei scriși acolea pe hârtie;
                                                          Le spune că-i poftesc la sindrofie
                                                          Să vină toți cu inima voioasă
                                                          Și să se simtă ca la ei acasă...
                                                                                (Capulet și Paris ies)


SERVITORUL

                       Găsește pe cei scriși acolea pe hârtie! Scrie la carte că cizmarul să-și vadă de cot, croitorul de calapod, pescarul de penel și zugravul de năvod: iar pe mine mă trimite să găsesc pe cei scriși acolea pe hârtie, și eu habar n-am ce fel de nume a scris acolea cine le-a scris... Trebuie să caut vreun cărturar... Uite că tot am eu noroc!

(Intră Benvolio și Romeo)


BENVOLIO

                                                          Hei, dragul meu, prin foc se stinge focul
                                                          Și-un chin de groaza altui chin amar
                                                          S-alină... Simți că se-nvârtește locul
                                                          În jurul tău?... Te-nvârți în sens contrar!
                                                          Durerea se potoale prin durere -
                                                          De ți se umple ochiul de-un venin
                                                          Mai proaspăt, scade-a celui vechi putere.


ROMEO

                                                          Se poate să te vindeci de minune
                                                          Cu-o foaie de patragină...


BENVOLIO

                                                                                   Cum, vere?
                                                          La ce-ar sluji?


ROMEO

                                                               La vreun picior scrântit.


BENVOLIO

                                                          Ce? ești smintit, Romeo?


ROMEO

                                                               Nu-s smintit,
                                                          Dar, mai legat în fiare ca smintiții,
                                                          Închis într-o celulă, hămesit,
                                                          Bătut și torturat și... seară bună,
                                                          Prietene!


SERVITORUL

                                                                Plecata voastră slugă,
                                                          Cinstit signor! Vreau să vă fac o rugă:
                                                          Știți să citiți?


ROMEO

                                                                       Da, în restriștea mea
                                                          Ursita-mi neagră.


SERVITORUL

                                                          Poate c-ați învățat-o aceasta fără carte.
                                                          Dar spuneți-mi: știți să citiți ce scrie aci?


ROMEO

                                                          Da, de-oi cunoaște slovele și limba
                                                          În care-i scris.


SERVITORUL

                                                          Vorbiți cinstit, vă las cu bine!


ROMEO

                                                                                     Stai!
                                                          Știu să citesc, băiete!

(Citește)

            Signor Mortino cu soția sa și fiica, contele Anselmo și fermecătoarele sale surori, tânăra văduvă baroneasă de Viturio, signor Placentio și drăgălașele sale nepoțele, Mercutio și fratele său Valentin, unchiul meu Capulet, cu soția și fetele, frumoasele mele nepoate Rozalina și Livia, signor Valentio și vărul său Tybalt, Lucia și zglobia Elena.
                   Aleasă lume! Unde ai s-o poftești?


SERVITORUL

                                                          Acolo, sus...


ROMEO

                                                                 Unde?


SERVITORUL

                                                                          La casa noastră.


ROMEO

                                                          A cui?


SERVITORUL

                                                                         A domnului.


ROMEO

                                                                                     Da, ai dreptate.
                                                          Aceasta trebuia să te între.


SERVITORUL

         Apoi vă spun eu fără să mă întrebați: stăpânii meu sunt neamul Capulet cei mari și putrezi de bogați, și dacă nu sunteți cumva din casa Montague, poftiți, vă rog, și dumneavoastră și deșertați un pahar de vin. Vă las cu bine.

(Pleacă)


BENVOLIO

                                                          L-această veche sărbătoare dată
                                                          De mândrii Capuleți, e invitată
                                                          Și mult iubita Rozalina ta
                                                          Și toate frumusețile Veronei...
                                                          Vin' și, cu ochii nepăsători
                                                          Privindu-le de-aproape, le compară
                                                          Și lebăda pe care o adori
                                                          Îți va părea mai bâdă ca o cioară!


ROMEO

                                                          O, când credința sfântă-n ochii mei
                                                          S-ar stinge-ntunecată de eres,
                                                          Prefaceți-vă, lacrimi în scântei!
                                                          Și ochii mei păgâni ce-atât de des
                                                          Se-neacă-n lacrimi, dar nu pot să doarmă,
                                                          Să ardă ca eretecii în pară!
                                                          O alta, mai frumoasă ca odorul
                                                          Inimii mele?... N-a văzut nicicând
                                                          Nici soarele a toate văzătorul!


BENVOLIO

                                                          În ochii tăi ea mai frumoasă pare
                                                          Că n-au avut prilejul s-o compare
                                                          Decât pe dânsa singură cu sine...
                                                          Ci-n ale lor platane cristaline
                                                          De-i pune-alături mândrele fecioare
                                                          Pe cari le vei zări azi la serbare,
                                                          Ea-ți va părea atunci așa de pală
                                                          Pe cât de mândră ți se arăta.


ROMEO

                                                          Nu merg la bal s-ascult povața ta.
                                                          Ci ca s-ador icoana-i ideală!

SCENA A III-A

[modifică]
O CAMERĂ ÎN CASA LUI CAPULET

CONTESA CAPULET ȘI DOICA, APOI JULIETA


CONTESA CAPULET

                                                          Unde mi-e fata? Doică, mergi de-o cheamă.


DOICA

                                                          Pe fecioria mea - pe când eram
                                                          De doisprezece ani - zău, c-am strigat-o!
                                                          Hei, mititico! Vino, puica mamei,
                                                          O, doamne! Unde-i? Julieta!... Iat-o!


JULIETA

                                                          Ce e? Cine mă cheamă?


DOICA

                                                                                         Maică-ta!


JULIETA

                                                          Aci sunt, scumpă mamă! Ce dorești?


CONTESA CAPULET

                                                          E vorba... Doică, lasă-ne puțin...
                                                          Avem o taină... stai mai bine, doică!
                                                          M-am răzgândit; ne-om sfătui tustrele.
                                                          Tu știi că fata noastră-i măricică...


DOICA

                                                          Păi da, știu anii ei pe zi, pe ceas!


CONTESA CAPULET

                                                          N-a împlinit patrusprezece ani.


DOICA

                                                          Mă jur pe paisprezece dinți ai mei,
                                                          Deși nu am decât vreo patru doar,
                                                          Ea n-are încă paisprezece ani!
                                                          Cât mai avem de azi pân' la Sân Petru?


CONTESA CAPULET

                                                          Vreo două săptămâni și-o zi ori două.


DOICA

                                                          Oricâte zile, atuncea când or fi
                                                          Sân Petru, tocmai în ajunul zilei
                                                          Se-ncheie de la nașterea copilei
                                                          Chiar paisprezece ani. Că doar Suzana -
                                                          S-o odihnească Dumnezeu, sărmana,
                                                          Acu-i în cer, n-avui de dânsa parte!
                                                          Suzica mea era de vârsta ei; -
                                                          Dar, cum spuneam, în seara de Sân Petru,
                                                          Ea era tocmai paisprezece ani, -
                                                          Îi era, pot s-o spun, și cu temei![4]!...
                                                          Acu-s unspre'ce ani, de-a fost cutremur,
                                                          Și-am întărcat-o (cât oi fi pe lume,
                                                          N-am s-o mai uit) taman în ziua-aceea,
                                                          Mi-am pus pelin pe sfârc și mă prăjeam
                                                          La soare, sub cotețul de porumb, -
                                                          La Mantua erați Măria Voastră, -
                                                          Țin minte parcă-i ieri; și cum spuneam:
                                                          Când a gustat pelinul ce-l pusesem
                                                          Pe sfârcul țâței și-l găsi amar -
                                                          Să fi văzut cum s-a zborșit micuța
                                                          Și cum mi-a bozolit, drăcșorul, sânul!
                                                          Și... trosc! făcu atunci proumbăria.
                                                          N-a fost nevoie să-mi mai spună: fugi!
                                                          Și-s unsprezece ani în cap de-atunci,
                                                          Că ea sta copăcel pe-atunci, drăguță,
                                                          Pe sfânta cruce, chiar cerea să umble
                                                          Și forfotea de colo pâna colo...
                                                          Cu-o zi-nainte se plesnise-n frunte
                                                          Căzând cu fața-n jos, și omul meu -
                                                          Să-l ierte Cel de sus! - era un om
                                                          Așa de hâtru! - o ridică-n brațe:
                                                          «Hai», zice el, «căzuși, așa, pe față?
                                                          Când îi fi mare, ai să cazi pe spate!
                                                          Așa-i Julico?» și, o, Preacurată!
                                                          Ea tace-atunci din plâns și zice «Da!»
                                                          Vezi cum se prinde gluma câteodată!
                                                          O mie de-ani de-aș mai trăi, nu uit.
                                                          «Așa-i Julico?» zice el; ea tace
                                                          Din plâns și zice: «Da!»


CONTESA CAPULET

                                                                                       Destul acuma,
                                                          Te rog să taci puțin.


DOICA

                                                                                       Tac, doamnă dragă,
                                                          Dar nu mă pot opri să nu fac haz
                                                          Cum ea tăcu din plâns și zise: «Da!»
                                                          Și-avea cucui-n frunte cât o prună!
                                                          Și cum țipa! «Hai» - zicea omul meu, -
                                                          «Căzuși pe față? Ai să cazi pe spate
                                                          Când te vei face mare, nu-i așa?»
                                                          Ea tace atunci din plâns și zice: «Da!»


JULIETA

                                                          Ci taci acum și tu odată, doică!


DOICA

                                                          Tac, uite tac! Te aibă Domnu-n pază-i!
                                                          Că doară tu ai fost cea mai frumoasă
                                                          Păpușă care-am alăptat-o eu!
                                                          S-ajung să te mai văd de-acum mireasă
                                                          Și nu mai vreau nimica.


CONTESA

                                                                                        Da, mireasă!
                                                          Da, asta e chiar ce voiam să spun.
                                                          Ce zici, copilă, vrei să te măriți?


JULIETA

                                                          Să mă mărit? Nici nu visez măcar
                                                          Înalta cinste...


DOICA

                                                                            Cinste! Auziți!
                                                          Aș spune zău c-a supt înțelepciunea
                                                          Cu laptele, de n-aș fi doica ei!


CONTESA

                                                          Aci-n Verona-s mame azi, femei
                                                          Cinstite și mai tinere ca tine.
                                                          De nu mă-nșel eram și eu ca ele
                                                          La vârsta-n care tu ești fată încă.
                                                          Într-un cuvânt: Paris îți cere mâna...


DOICA

                                                          Și-i un fecior, fetico! O comoară
                                                          Nu alta!


CONTESA

                                                                   A Veronei primăvară
                                                          Nu numără o mai aleasă floare.


DOICA

                                                          Curat, o floare! Floare! Ce spuneam?!


CONTESA

                                                          Ce zici de-acest fecior de mare neam?
                                                          Deseară vine la serbarea noastră.
                                                          Citește-i dar în mândra carte-a feții
                                                          Ce-a scris într-însa mâna cea măiastră
                                                          Neîntrecută-n nuri a frumuseții;
                                                          Scrutează-i trăsăturile-i alese
                                                          Și, dacă dai de lucruri ne-nțelese,
                                                          În scrisul umed al privirii sale
                                                          Găsești, la colțuri, note marginale.
                                                          Acest volum de-amor, amant răzleț,
                                                          De s-ar lega, ar fi fără de preț,
                                                          Și strălucirea scumpului tezaur
                                                          S-ar revărsa și-asupra îmbrăcăminții
                                                          Se-nchide-n copcii de-aur basmul de-aur...
                                                          Astfel și tu, dacă-ți asculți părinții
                                                          Și-ți faci din Paris ținta fericirii,
                                                          Vei fi, făr' a scădea deloc, părtașă
                                                          Și-a bogăției lui și-a strălucirii...


DOICA

                                                          Să cadă? Nicidecum! Ferit-a sfântul!
                                                          Că doar femeia prin bărbat se-ngrașă...


CONTESA

                                                          Acum doresc să-ți spui și tu cuvântul


JULIETA

                                                          Doresc să văd și eu de-i cu putință
                                                          Să-mi placă, dacă-l văd, precum ai spus.
                                                          Dar nu voi trece de hotarul pus,
                                                          Iubită mamă, chiar de-a ta voință.

(Intră un servitor)


SERVITORUL

          Doamnă, oaspeții au sosit, masa e servită, D-voastră sunteți chemată, domnișoara dorită și doica la bufet blestemată și toate sunt în toi.Trebuie să dau fuga să servesc.
                    Vă rog poftiți numaidecât.

(Pleacă)


CONTESA

                                                          Venim acum. Te-așteaptă Paris, dragă.
                                                          Să mergem.


DOICA

                                                                           Mergi, și adaugă, copile,
                                                          Nopți vesele la veselele zile!


SCENA A IV-A

[modifică]
O STRADĂ - ROMEO, MERCUTIO, BENVOLIO CU CINCI SAU ȘASE

MĂȘTI, PURTĂTORI DE TORȚE ȘI ALȚII


ROMEO

                                                          Să ne slujim de-un logos scurt drept scuză?
                                                          Sau să lăsăm în pace biata muză!


BENVOLIO

                                                          Azi nu mai sunt la modă ceremonii
                                                          De-acestea, prin saloanele Veronei.
                                                          La ce-ar sluji Amor, cu o eșarfă,
                                                          Ca un tătar c-un arc pestriț o marfă
                                                          Ce-aruncă numai spaima printre fete
                                                          Ca o momâie într-un stol de vrăbii?
                                                          Pot să ne ia în ochi dacă le place.
                                                          Jucăm un dans, sau două și plecăm.


ROMEO

                                                          N-am chef să sar. Să mi se dea o torță,
                                                          Tot sunt eu sumbru: vreau să fac lumină.


MERCUTIO

                                                          Ba trebuie să joci, Romeo dragă!


ROMEO

                                                          Ușor de voi, cu inima ușoară
                                                          Și cu pantofi ușori; sufletul meu
                                                          Ca plumbul mă apasă la pământ,
                                                          De nu mai pot să mă urnesc.


MERCUTIO

                                                                                  Tu ești
                                                          Înamorat: lui Amor deci îi cere
                                                          Aripile și-avântă-te în sfere!


ROMEO

                                                          Sunt prea adânc străpuns de-a lui săgeată,
                                                          Spre-a mă-nălța pe-aripile-i ușoare
                                                          Deasupra grelei mele suferinți.
                                                          Mă prăbușesc sub greaua lui povară.


MERCUTIO

                                                          Te prăbușești? Fii dar și tu povară:
                                                          Și cum e gingaș, lesne-l poți înfrânge.


ROMEO

                                                          Amorul gingaș? Nu, brutal și crud
                                                          Și arțăgos: ca spinul el te-nțeapă.


MERCUTIO

                                                          De-i crud, fii crud, și-nțeapă-l de te-nțeapă,
                                                          Și cred că-i trece pofta să re-nceapă...
                                                          O mască dați-mi! Mască pentru mască!
                                                          De-acuma ochii săi n-au să-mi cunoască
                                                          Defectele și masca va roși
                                                          În locul meu.


BENVOLIO

                                                                                  Băteți la ușă, și
                                                          Hai să intrăm. Și-odat' intrat, oricare
                                                          Să-și pună sprinten labele-n mișcare.


ROMEO

                                                          O torță! Cei cu inima ușoară
                                                          Pot gâdila cu tălpile podeaua
                                                          Nesimțitoare. Eu doar, vorba veche,
                                                          Țin lumânarea și mă uit la ei...
                                                          Și-oricât de viu e jocul, stau pe loc.


MERCUTIO

                                                          Noi te vom scoate din acest băltoc
                                                          În care zaci, vârât până-n urechi.
                                                          Haidem, că cheltuim lumina zilei.


ROMEO

                                                          Cum asta?


MERCUTIO

                                                                 Vreau să spun că pierdem vremea,
                                                          Parc-am aprinde lămpi ziua-n amiază;
                                                          Dar noi cu tine-avem intenții bune,
                                                          Și-i de cinci ori mai mult bun simț în ele
                                                          Ca-n cinci cuvinte care scânteiază
                                                          De spirit.


ROMEO

                                                          Toți avem intenții bune,
                                                          Dar și nebune...


MERCUTIO

                                                                                 Pentru ce nebune?


ROMEO

                                                          Azi noapte am avut un vis.


MERCUTIO

                                                                                        Și eu!


ROMEO

                                                          Și ce-ai visat?


MERCUITO

                                                                        Se-nșală visătorii.


ROMEO

                                                          Dar ce visează-n somn e-adevărat.


MERCUTIO

                                                          Văd că Regina Mab azi noapte, dragă,
                                                          Te-a cercetat. În lumea zânelor
                                                          Ea-i zâna-moașă, care le dezleagă.
                                                          Ea vine, nu mai mare ca agata
                                                          Pe inelarul unui alderman[5],
                                                          Purtată de puzderii, și se plimbă
                                                          Pe nasurile celor care dorm.
                                                          Cu spițele din fire de păianjen,
                                                          Cu coviltir din aripi de lăcustă,
                                                          Cu frânele din raze moi de lună,
                                                          Având drept bici un picioruș de greier,
                                                          Cu-o pleasnă[6] dintr-un tir de funigel,
                                                          Ca vizitiu o gâză-n haină sură,
                                                          Micuță ca un vierme cuibărit
                                                          În deștul unei slujnici somnoroase;
                                                          Careta ei e-o coajă de alună
                                                          Scobită de dulgherul veveriță,
                                                          Sau cariul meșter, ce-i din zile vechi
                                                          Rotar la zâne. Și cu-acest alai
                                                          Colindă ea în fiecare noapte
                                                          Prin creierul celor îndrăgostiți
                                                          Și ei visează dragoste. Aleargă
                                                          În goană pe genunchi de curtezani
                                                          Și ei visează numai reverențe,
                                                          Pe degetele oamenilor legii
                                                          Și ei visează grase onorarii.
                                                          Pe buzele frumoaselor ce-n taină
                                                          Visează sărutări, și-ades le umple
                                                          De bube Mab cea rea, fiindcă-s unse
                                                          Cu dresuri ce le strică răsuflarea.
                                                          Vr-unui curtean i-aleargă peste nas
                                                          Și el miroase-n vis o slujbuliță,
                                                          Când gâdilă la nas pe vreun egumen[7]
                                                          Cu vreo codiță de purcel de dijmă,
                                                          Și el visează vreo pomană bună;
                                                          Când pe grumazul vreunui dârz războinic
                                                          Trecând, el vede capete tăiate,
                                                          Asalturi, breșe, spade spaniole,
                                                          Și chefuri nesfârșite, și-n urechi
                                                          Îi uruie ca toba, se deșteaptă
                                                          Și-n spaimă-njură-o rugăciune-două,
                                                          Apoi adoarme iar. Tot Mab aceasta
                                                          Încurcă noaptea coamele la cai
                                                          Și face noduri fermecate, care,
                                                          Când le descurci, ți-aduc nenorocire.
                                                          Ea este strigă[8] ce pe fete mari
                                                          Le culcă pe spinare și le-nvață
                                                          Să țină pe bărbați; e vrăjitoarea...


ROMEO

                                                          O, taci, Mercutio! Vorbești nimicuri...


MERCUTIO

                                                          Da, ai dreptate, căci vorbesc de visuri
                                                          Ce-s doar prăsila unor creieri leneși
                                                          Născute din închipuiri deșarte
                                                          Ca aerul, mai nestatornice
                                                          Ca vântul ce dezmiardă-o clipă sânul
                                                          De gheață-al nordului și-ntoarce fruntea
                                                          Apoi spre sudul cel stropit de rouă.


BENVOLIO

                                                          Dar vântul care spui ne suflă nouă
                                                          Ospățul de sub nas. Sosim târziu...


ROMEO

                                                          Mă tem că prea devreme. Nu știu ce
                                                          Mă face să presimt că o restriște
                                                          Ce-atârnă încă-n stele, își pornește
                                                          Sinistru-i zbor spre-acest ospăț nocturn,
                                                          Și vine printr-o moarte timpurie
                                                          Să pună capăt astei vieți deșarte.
                                                          Dar Cel ce cârmuiește-n pribegie
                                                          Pe muritori va ști să poarte grijă
                                                          Și de vintreaua[9] mea... Haidem, să mergem,
                                                          Voioși tovarăși!


BENVOLIO

                                                          Toboșari, sunați!

(Pleacă)


SCENA A V-A

[modifică]
O SALĂ ÎN CASA LUI CAPULET

MUZICANȚI ȘI SERVITORI


ÎNTÂIUL SERVITOR

Când văd mândra aplecată

Tri picioare am, odată! Două-s a drumurilor Unu-i a femeilor

Strigătură: Piciorușu fără talpă Lasă dor pe unde calcă

Numa cât mă uit la ie Suca[pofta] o desprohode[îi da baticul jos din cap] I-aruncă năframa-afară Și-i mai ră[rea]decât o siară[fiară sălbatică]

Strigătură: Ca și câinele pe drod[sârmă] Când vede că nu-l deznod

Mândra cu pielea fierbinte Îți suce'[întoarce] un sfert din minte Și ți-o măsoară cu fontu[unitate veche de măsură] Până ce se bagă-nlontru[înăuntru] https://Versuri.ro/w/y5n7 Mintea la bărbat îi slabă Când o mândră-i pică dragă

Strigătură: Mânurile de femeie Deschid cufărul cu cheie

Știmbă mândra din picioare[nu are răbdare] Batar[măcar] n-o cinat cu sare Tăt să tăvăle[rostogolește] pă țol Eu o culc și eu o scol

Strigătură: După ce îi drăgostită Doarme ca și ciupăită[îmbăiată]

Fă devreme ce îi fa' Până somnul nu te-a tra' Fii siretic[vânos] și voinic Până ce nu-ți trebe cric Până ce-i cuptorul cald Și tăte lemnele ard

         Unde-i Moș Tigaie, de nu pune mâna să strângem masa? El să pună mâna pe-o farfurie sau s-o șteargă!
               Ți-ai găsit!


AL DOILEA SERVITOR

         Când buna cuviință încape doar pe mâinile unuia sau a doi oameni, și-acelea nespălate, firește că nu poate fi lucru curat.


ÎNTÂIUL SERVITOR

         Ridicați jilțurile! La o parte cu bufetul! Și luați seama la argintărie. Rogu-te frățioare, pune-mi la o parte o bucată de marțipan, și, dacă mă iubești, spune portarului să dea drumul înăuntru Suzanei Tocilă si Leanei. Antoane! Moș Tigaie!


ALT SERVITOR

                                                          Iacă-mă-s! Gata!


ÎNTÂIUL SERVITOR

         Vă caută, vă cheamă, au neviue de voi boierii în sala cea mare.


AL DOILEA SERVITOR

         Nu putem nici noi să fim peste tot! Hai, dați-i zor, copii! Fiți harnici, cine trăiește mai mult, mănâncă toată coliva!

(Ei se retrag în fund. Intră Capulet cu Julieta și alții din familia sa, intâmpinând pe oaspeți și măști.)


CAPULET

                                                          Bine-ați venit, o scumpi signori. Pe-acele
                                                          Cucoane care nu au bătături
                                                          Puteți să le-nvârtiți oricât vă place!
                                                          Ia să vedem... mai e vr-una din ele
                                                          Să facă nazuri... să nu vrea să joace?
                                                          De bună seamă are bătături!
                                                          Am nimerit-o?... Scumpi signori, salut!
                                                          Hei, dragii mei, și eu doar am avut
                                                          O zi ca asta, când purtam o mască,
                                                          Iar gura mea știa să povestească
                                                          Frumoaselor dulci șoapte la ureche...
                                                          Și le plăcea... S-a dus! S-a dus! S-a dus...
                                                          Salut, o, scumpi signori! Poftim la joc!
                                                          Începeți, muzicanți! Loc! Faceți loc!
                                                          Porniți, drăguțe domnișoare, jocul!

(Muzică și dans)

                                                          Lumină, ticăloșilor, mai multă!
                                                          Împingeți masa-aceea mai încoace!
                                                          Așa... și atingeți focul că se face
                                                          Prea cald în casă... A, dar e-o plăcere!
                                                          N-aș fi crezut... E, bună seara, vere!
                                                          E, hei, poftește, vere Capulet!
                                                          Noi, doi, de mult am încheiat bilanțul!
                                                          Câți ani să fie de la danțul
                                                          Cel de pe urmă, când purtam noi mască?


CAPULET AL DOILEA

                                                          O, Doamne, cred c-or fi treizeci de ani!


CAPULET

                                                          Ce spui? Nu-s așa mulți! Nu-s așa mulți!
                                                          Că de la nunta lui Lucentio
                                                          Pot fi cel mult vreo douăzeci și cinci!
                                                          Era pe la Rusalii și umblam
                                                          Mascați pe uliți...


CAPULET AL DOILEA

                                                                           Ba-i mai mult, mai mult!
                                                          Băiatul lui e mai în vârstă, vere.


CAPULET

                                                          Ce-mi spui tu mie fleacuri? Fiul său
                                                          E doar major abia de vreo doi ani!


ROMEO(Către un servitor)

                                                          Știi cine-i domnișoara ce-onorează
                                                          Cu mâna ei pe cavaleru-acela?


SERVITORUL

                                                          Nu, domnule.


ROMEO

                                                                        Ah, ochii ei! Cum cresc
                                                          Cu scăpărarea lor văpaia torții!
                                                          Și frumusețea ei fără pereche
                                                          Atârnă strălucind pe fața nopții
                                                          Ca și cercelul scump la o ureche
                                                          A unui negru; ea e prea bogată
                                                          Spre a putea fi cu folos purtată,
                                                          Și e prea scumpă pentru tot pământul!
                                                          Ai pune-o porumbiță de zăpadă
                                                          Într-un convoi întunecat de ciori -
                                                          Așa strălucea ea printre surori!
                                                          Cum se sfârșește dansul, merg s-o caut
                                                          Unde s-așează, ca să fericesc
                                                          În mâna-i dulce mâna mea ce aspră.
                                                          O, inimă, iuit-ai tu vreodată?
                                                          Știurăți, ochii, voi, până-n noaptea-aceasta
                                                          Ce este frumusețea-adevărată?


TYBALT

                                                          E, după glas, un Montague. Băiete,
                                                          Mergi ș-adă-mi spada! Ce? Auzi, mișelul,
                                                          Să vină-aici mascat ca pocitură,
                                                          Să-și bată joc de sărbătoarea noastră!
                                                          Pe cinstea și mărirea rasei mele,
                                                          Nu fac nici un păcat dacă-l ucid!


CAPULET

                                                          Ce e, nepoate? Ce te-a tulburat?


TYBALT

                                                          Un dușman, unchiule! Un Montague!
                                                          Un ticălos ce-a cutezat să vină
                                                          Să pângărească sărbătoarea nostră.


CAPULET

                                                          Ce? Tânărul Romeo?


TYBALT

                                                                              Da! Romeo,
                                                          Mișelul!


CAPULET

                                                                              Fii pe pace, nepoțele!
                                                          Nu te lega de el. Tânărul om
                                                          Se poartă ca un vrednic gentilom.
                                                          Verona se fălește, și pe drept,
                                                          Cu el, că-i bun, bine crescut, deștept,
                                                          Și n-aș dori cu nici un preț, nepoate,
                                                          Să-ndure în casa mea vreo strâmbătate.
                                                          Deci fă-te că nu-l vezi, nu fă scandal.
                                                          Aceasta-i voia mea, și de-o cinstești,
                                                          Fii mai voios și nu-ncrunta sprânceana,
                                                          Că nu-i frumos să stai ursuz la bal.


TYBALT

                                                          N-o fi frumos când vine un mișel
                                                          Ca oaspe! Nu-i permit.


CAPULET

                                                                                  Ba vei permite!
                                                          Vreau eu ca să-i permiți. Auzi, iubite?
                                                          Cine-i stăpân aicea? Eu sau tu?
                                                          Așa?... Nu vrei să-l lași în pace? Nu?
                                                          Vrei să stârnești dihonia-ntre oaspeți?
                                                          Să faci pe voinicosul? Îți convine!


TYBALT

                                                          Da nu-i ocară, unchiule?...


CAPULET

                                                                                  Păi da!
                                                          Ești un obraznic! Zău, rău o să-ți pară!
                                                          Poftim! Dar, lasă... știu eu doar ce zic...
                                                          Mai supără-mă încă! Nu-i nimic...
                                                          Bravo, copii!... Mucosule, te cară!
                                                          Să taci, ori te... Lumină! Dați lumină
                                                          Mai multă!... Hm... Auzi... auzi... ocară!


TYBALT

                                                          Răbdare care brațul mi-l reține
                                                          Și furia ce-mi clocotește-n vine
                                                          M-alungă, și, plecând, îi fac plăcere,
                                                          Dar în curând i-o voi preface-o-n fiere! (Pleacă)


ROMEO (Către Julieta, luându-i mâna)

                                                          De pângărește mâna-mi sfânta-ți mână,
                                                          Să ierți acestor buze ale mele -
                                                          Doi pelerini ce-s rușinați - stăpână,
                                                          Cari c-un sărut păcatul vor să-l spele.


JULIETA

                                                          Nu, pelerine, mâna-ți vină n-are,
                                                          Căci pelerinii mâinile de sfinți
                                                          Le-ating, și ei, în loc de sărutare,
                                                          Se-nchină și-și strâng mâinile fierbinți.


ROMEO

                                                          Dar sfinți și pelerini n-au gură oare?


JULIETA

                                                          Da, pentru rugăciune, pelerine!


ROMEO

                                                          Ca să nu-mi schimbi credința-n disperare,
                                                          Dă voie gurii focul să-și aline.


JULIETA

                                                          Stau liniștiți de-a pururi sfinții, chiar
                                                          Atunci când rugăciunea o-mplinesc.


ROMEO

                                                          O, sfânta mea, stai liniștită dar,
                                                          Să-mi curăț vina, să mă-mpărtășesc,
                                                          Și-al gurii tale har la gura-mi vină!

(O sărută)


JULIETA

                                                          Atunci de vină gura-mi are parte.


ROMEO

                                                          De vina gurii mele! Dulce vină!
                                                          Dă-mi-o-napoi!

(O sărută a doua oară)


JULIETA

                                                          Săruți chiar după carte!


DOICA

                                                          Vrea să vă spui-o vorbă mama.

(Julieta pleacă)


ROMEO

                                                                                        Mama
                                                          Domniței? Cine e?


DOICA

                                                                                    Cum bag eu sama
                                                          N-o știi pe doamna casei, tinere?
                                                          O, e-o cucoană prea cinstită mama!
                                                          Pe fiică-sa, cu care-ai stat de vorbă
                                                          Eu o-alăptăi. Halal de cine-o fi
                                                          Odată și odată ginere!
                                                          Știu c-o să-noate-acela în bănet!


ROMEO

                                                          Ea este dar din neamul Capulet?
                                                          Ah, viața mea zălog în mâini dușmane!
                                                          Cum voi putea s-o mântui de blestem?


BENVOLIO

                                                          Hai să ne ducem. Balu-i pe sfârșite.


ROMEO

                                                          Da, de această clipă eu mă tem,
                                                          Neliniștea mea este tot mai mare.


CAPULET

                                                          Nu, scumpi signori, nu-i vremea de plecare...
                                                          O masă mică, simplă, de-o gustare?...
                                                          Nu-i chip să mai rămâneți? Nu?... Prea bine!
                                                          Vă mulțumesc la toți! Vă mulțumesc
                                                          La toți, scumpi domni și doamne! Noapte bună!
                                                          Mai multe torțe-aici, faceți lumină.
                                                          Veniți acum. Să merge la culcare.
                                                          Pe legea mea, s-a cam făcut târziu
                                                          Mă duc să m-odihnesc.

(Pleacă toți afară de Julieta și doica)


JULIETA

                                                                     Cine e signorul
                                                          Ce trece-acum, doică, poți să-mi spui?


DOICA

                                                          Acela? Cred că e moștenitorul
                                                          Și fiul lui Tiberio moșneagul...


JULIETA

                                                          Dar cel ce trece chiar acuma pragul?


DOICA

                                                          E fiul lui Petrucchio, mi se pare.


JULIETA

                                                          Dar tânărul care-i urmează, care
                                                          N-a vrut deloc să joace?


DOICA

                                                                      Nu-l cunosc.


JULIETA

                                                          Mergi repede și află cum îl cheamă
                                                          Și vin de-mi spune.

(Doica pleacă)

                                                                        Dacă-i însurat,
                                                          Mormântul mi-e și patul de mireasă

(Se întoarce)


DOICA

                                                          Romeo-l cheamă și-i un Montague,
                                                          Dușman de moarte e cu neamul vostru,
                                                          Și e unicul fiu...


JULIETA

                                                                           O, vai, unică
                                                          Iubire aprinsă de unică ură!
                                                          Făr' să-l cunosc văzut prea timpuriu,
                                                          Și cunoscut acuma prea târziu.
                                                          Trist zorile iubirii-mi începură.
                                                          Căci vai! Sunt osândită să iubesc
                                                          Pe omul ce-s datoare să-l urăsc.


DOICA

                                                          Ce-ai zis? Ce-ai zis?


JULIETA

                                                                             Un vers ce mi l-a spus
                                                          Un dansator.


DOICA

                                                                       Așa! Așa! Să mergem
                                                          Și noi, de-acum; toți oaspeții s-au dus.

(Ele ies)

ACTUL II

[modifică]
PROLOGUL

(Intră corul)


CORUL

                                                                    Dorința veche-acum pe moarte zace,
                                                                    Iubire nouă să-i ia locul vine,
                                                                    Frumoasa ce-l făcuse să suspine
                                                                    Cu Julieta-alături nu-i mai place.
                                                                    Romeo-acum iubește și-i iubit,
                                                                    Sunt amândoi vrăjiți dintr-o privire,
                                                                    Dar cu primejdii aste-a lor iubire,
                                                                    El crede că-i urât și dușmănit.
                                                                    Nu poate face sfinte jurăminte,
                                                                    Fiind privit cu ochi dușmani de-ai ei,
                                                                    Ea, deși prinsă-n vraja dragostei,
                                                                    Nu știe cum să-i iasă înainte.
                                                                    Dar patima când e prilejul vine
                                                                    Să guste clipe dulci de farmec pline.


SCENA I

[modifică]
O PIAȚĂ PUBLICĂ MĂRGINITĂ DE GRĂDINA CAPULEȚILOR


ROMEO

                                                          Să plec, când inima-mi aici tânjește?
                                                          Hai, lut pustiu, și regăsește-ți axa! (Iese)

(Intră Benvolio și Mercutio)


BENVOLIO

                                                          Romeo! Vere!


MERCUTIO

                                                                     Lasă-l! e cuminte,
                                                          S-a dus pe-ascuns, pesemne să se culce.


BENVOLIO

                                                          Fugi pe-aici, sări peste-acest zid.
                                                          Mercutio, strigă-l!


MERCUTIO

                                                                                  Ba îl și conjur,
                                                          Romeo! Toane! Patimă! Nebune!
                                                          Amorezatule! Arată-te
                                                          Sub formă de suspin măcar! Rostește
                                                          Un singur vers și mi-e de-ajuns! Exclamă
                                                          Un «ah» numai, rimează «dor» cu «mor»!
                                                          Cumetrei Venus fă-i un compliment
                                                          Și ia la zor pe Amor, paju-i orb
                                                          Care-a ochit așa dibaci când craiul
                                                          Cophetua iubi pe cerșetoare...
                                                          N-aude, nu se mișcă, nu se simte!
                                                          Hai să-l conjur, că mort e maimuțoiul!
                                                          Auzi! Pe ochii Rozalinei tale,
                                                          Pe gura-i fragă, pe bolita-i frunte,
                                                          Pe piciorușul ei micuț și gingaș,
                                                          Pe șoldu-i plin și alte acareturi,
                                                          Vin, te conjur, sub propria ta formă
                                                          Apari!


BENVOLIO

                                                                       Se supără dacă te-aude!


MERCUTIO

                                                          Nu-l poate supăra pe el acesta.
                                                          S-ar supăra când aș chema în cercul
                                                          Iubitei lui un duh de-un soi ciudat
                                                          Care-ar pluti în preajma dânsei, până
                                                          Ce el l-ar izgoni cu vr-un descântec...
                                                          Aceasta, da, i-ar face în necaz.
                                                          Chemarea mea e bună, e cinstită:
                                                          L-am conjurat, spre a-l face să apară!


BENVOLIO

                                                          Cred că-i ascuns acolo, sub copaci
                                                          Îi place noaptea umedă. Amorul
                                                          E orb și întunericu-i priește.


MERCUTIO

                                                          Dar dacă-i orb, e prost țintaș, firește.
                                                          Acuma șade singur sub o tufă
                                                          Și-ar vrea iubita lui în sân să-i pice
                                                          Întocmai ca un soi de rod de-acele
                                                          Pe care le botează drăgănele
                                                          Râzând în taină fetele la țară.
                                                          Romeo, noapte bună! Merg să sforăi
                                                          În pătulețul meu, căci noaptea câmpul
                                                          E-un așternut prea rece pentru mine...
                                                          Ne ducem?


BENVOLIO

                                                                         Mergem. L-am căta-n zadar
                                                          Și chiar dacă-l găsim, nu-i prea bine. (Pleacă)

SCENA A II-A

[modifică]
GRĂDINA CAPULEȚILOR - ROMEO


ROMEO
(Julieta s-arată sus)

                                                          De răni nu-i pasă celui care-i teafăr?
                                                          Dar taci! Ce strălucește-acolo oare?
                                                          Sunt zorile, și Julieta-i soare.
                                                          Răsari, o soare sfânt, ucide luna,
                                                          N-o vezi ce palidă-i acum, nebuna?
                                                          E galbenă de ciudă și-i geloasă
                                                          Că tu, care-i slujești de preoteasă,
                                                          O-ntreci în farmec! O, de n-ai sluji-o!
                                                          E trist doar giulgiu-i de vestală moartă.
                                                          Tu leapădă-l: nebună-i cine-l poartă.
                                                          Stăpâna mea e... O, ar fi de-ar ști-o!...
                                                          Vorbește, nu, n-a spus nimica... Fie!
                                                          Vorbește ochiul ei, - îi voi răspunde.
                                                          Sunt prea-ndrăzneț, ea nu-mi vorbește mie.
                                                          Doi aștri, cei mai mândri de pe cer,
                                                          Vin ca să roage ochii Julietei
                                                          Să strălucească-n lipsa lor în sfere:
                                                          Ci dac-ar fi acolo, ochii ei, -
                                                          Acei doi aștri-n capul Julietei,
                                                          S-ar rușina de strălucirea fetei
                                                          Ca zarea lămpii de lumina zilei,
                                                          Și ochii duși în ceruri ai copilei
                                                          În sfere-aeriene s-ar aprinde
                                                          Așa de viu, că păsările-ar prinde
                                                          Să cânte parcă n-ar fi noapte. - Iată!
                                                          Își las-acum obrazu-ncet pe mână...
                                                          O, ce n-aș da să fiu mănușa ei
                                                          Și să-i ating obrazul!...


JULIETA

                                                                             Vai...


ROMEO

                                                                                            Vorbește...
                                                          Vorbește încă înger de lumină,
                                                          Că-n noapte tu-mi străluci de glorie plină
                                                          Deasupra mea, ca-naripatul sol
                                                          Al cerului, pe care muritorii
                                                          Îl urmăresc năuci, cu ochii-n gol,
                                                          Cum suie galopând viteaz pe nori
                                                          Alene-umflați de vânt, vâslind departe
                                                          În poalele văzduhului...


JULIETA

                                                                               Romeo!...
                                                          De ce ești tu Romeo?... Uită-ți tatăl!
                                                          Tăgăduiește-ți numele, ori dacă
                                                          Nu vrei - O, jură-mi că vei fi al meu
                                                          Și-atunci de tot ce sunt mă lepăd eu!


ROMEO

                                                          Să mai ascult, ori să vorbesc?


JULIETA

                                                                                         Dusman
                                                          Mi-e numele tău numai! Tu rămâi
                                                          Același, chiar de n-ai fi Montague!
                                                          Ce-i Montague? - Nu-i mână, nu-i picior,
                                                          Nu-i braț, nu-i față, nici o altă parte.
                                                          Un nume ce-i? - Un trandafir, oricum
                                                          Îi spui, tot asa-si imparte mireasma dulce !
                                                          Așa, Romeo, de nu-i spun Romeo
                                                          Nu pierde din desăvârșirea lui
                                                          Nimic... O, neagă-ți numele, Romeo!
                                                          Și-n schimbul unui nume care n-are
                                                          Nimic cu tine-a face, - ia-mă toată!


ROMEO

                                                          Fac tot ce-mi spui: zi-mi doar «iubite» deci!
                                                          Primind așa botezul nou, ți-o jur
                                                          Că nu mai vreau să fiu Romeo-n veci!


JULIETA

                                                          O, cine ești, tu, ce-adumbrit de noapte,
                                                          Pătrunzi în taina mea?


ROMEO

                                                                                 Eu, după nume,
                                                          Nu știu și nu-ți pot spune cine sunt.
                                                          Și numele, fiindcă ți-e dusman,
                                                          O, scumpă sfântă, mi-e urât și mie.
                                                          Să-l am în scris l-aș rupe in bucati!...


JULIETA

                                                                                       Nici o sută
                                                          De vorbe n-a sorbit urechea mea
                                                          Din gura ta, dar vocea-i mi-i știută
                                                          Nu ești Romeo, tu, un Montague?


ROMEO

                                                          Nici unul nu-s , nici altul de nu-ți place.


JULIETA

                                                          Dar pentru ce și cum veniși încoace?
                                                          E zidu-nalt, greu de sărit, și locul
                                                          E moarte - o, gândește cine ești -
                                                          De te-ar zări vreunul dintre-ai mei!


ROMEO

                                                          Aripile iubirii mă-nălțară.
                                                          Nu-i zid să poată stânjeni iubirea.
                                                          Iubirea-ncearcă tot ce iartă firea
                                                          Iubirii... și de-aceea nu mă tem
                                                          De toți ai tăi!


JULIETA

                                                                            Dar dacă te-or zări,
                                                          Vai, te-or ucide!


ROMEO

                                                                             Ochii tăi frumoși
                                                          Sunt pentru mine mai primejdioși
                                                          Ca douăzeci de spade de-ale lor.
                                                          Privește blând: privirea ta blajină
                                                          Mă apără de ura lor haină!


JULIETA

                                                          N-aș vrea cu nici un preț să fii văzut.


ROMEO

                                                          De ei m-ascunde noaptea-n negru-i scut.
                                                          De nu ți-s drag, mai bine să mă vadă:
                                                          Sunt mai voios să mor străpuns de spadă
                                                          Decât să mai trăiesc urât de tine!


JULIETA

                                                          Dar drumul către locu-acesta cine
                                                          Ți-l arătă?


ROMEO

                                                                      Iubirea care-ntâi
                                                          M-a pus să cercetez. Ea-mi dete sfaturi,
                                                          Eu ochii mei i-am dat... Nu sunt pilot,
                                                          Dar dac-ai fi liman departe-n zare,
                                                          Scăldat de cea mai depărtată mare,
                                                          Tot aș porni spre tine-n pribegie...


JULIETA

                                                          Tu știi că noaptea-mi adumbrește fața,
                                                          Altcum mi s-ar zări-n obraji roșeața
                                                          De tot ce m-auziși spunând-nainte.
                                                          O, ce n-aș da să pot să fiu cuminte,
                                                          Să neg ce-am spus. Dar n-am ce face! Spune,
                                                          Tu mă iubești? Știu că vei zice: da!
                                                          Și eu te cred. Dar dacă-mi juri, tu poate
                                                          Îți calci cuvântul și așa se zice
                                                          Că Joe[10] râde de amanți sperjuri.
                                                          Frumosul meu Romeo, de ți-s dragă,
                                                          O, spune-mi-o cu inima întreagă,
                                                          Și de socoți c-am fost prea lesne-nvinsă,
                                                          M-oi arăta ursuză, neîndurată,
                                                          Voi zice nu, ca tu să-ți dai silința
                                                          Să mă câștigi. Altmiteri niciodată!
                                                          Frumosul meu Romeo-s prea duioasă
                                                          Și poți să crezi de-aceea că-s ușoară,
                                                          Dar crede-mă că sunt mai credincioasă
                                                          Decât acelea care știu să pară
                                                          Mironosițe. Poate că și eu,
                                                          O recunosc, mă prefăceam străină,
                                                          Dar, tu ai fost jos, în grădină,
                                                          Și pân' să prind de veste, m-ai surprins
                                                          Când izbucnea iubirea-mi mai aprins.
                                                          Deci iartă. Nu-mi lua acea pornire
                                                          Drept un ușor capriciu de iubire,
                                                          Trădat astfel de noaptea-ntunecată...


ROMEO

                                                          Copilă, jur pe sfânta lună care
                                                          Chenar de-argint pe vârf de pomi brodează...


JULIETA

                                                          O, nu-mi jura pe luna-nșelătoare,
                                                          Ce-și schimbă discu-n fiecare lună,
                                                          Nu vreau să fii și tu din cei ce mint...


ROMEO

                                                          Pe ce să jur?


JULIETA

                                                               Nu jura deloc!
                                                          Sau jură-mi doar pe nobilul tău suflet
                                                          Pe sfântul idol din altarul meu,
                                                          Și te voi crede...


ROMEO

                                                                                   O, dacă iubirea...


JULIETA

                                                          Las', nu jura! Oricâtă-i fericirea
                                                          Pe care-o simt acuma lângă tine,
                                                          Dar legământul astei nopți îmi vine
                                                          Prea iute, nu știu cum, prea fără veste,
                                                          Prea ca un fulger care nu mai este
                                                          Pân' ce zice: fulgeră! - O, du-te dar,
                                                          Dulcele meu! Și-a verii adiere
                                                          Învoaltă[11] floare tacă din bobocul
                                                          Iubirii noastre pân' la revedere!
                                                          Somn dulce! Noapte bună! Și coboare
                                                          În sânul tău o pace-așa de dulce
                                                          Ca și sânul Julietei care
                                                          Se duce, obosită, să se culce...


ROMEO

                                                          Ah, tu mă lași așa nemângâiat?


JULIETA

                                                          Ce mângâiere-mi ceri tu-n astă noapte?


ROMEO

                                                          Dă-mi jurământul tău în schimb pe-al meu.


JULIETA

                                                          Eu ți l-am dat, -nainte de-a mi-l cere...
                                                          Și tot aș vrea să am și ți-l dau încă!


ROMEO

                                                          Vrei să-l oprești? De ce, odorul meu?


JULIETA

                                                          Ca să ți-l dau într-una înapoi!
                                                          Și totuși nu doresc decât ce am.
                                                          Ca marea nesfârșită-i bunătatea-mi
                                                          Și dragostea-mi ca marea-i de adâncă.
                                                          Din ce tot dărui, tot mai mult am încă,
                                                          Și-amândouă-s fără de hotare...
                                                          Aud un zgomot... Plec, rămâi cu bine,
                                                          Iubitul meu...

(Se aude vocea doicii: «Domnișoară!»)

                                                          Îndată, doică... Viu...
                                                          O, mândre Montague, fii credincios!
                                                          Așteaptă-mă... Viu într-o clipă iarăși... (Iese)


ROMEO

                                                          O, sfântă noapte! Mult mi-e teamă
                                                          Că tot e doar un vis, fiindcă-i noapte...
                                                          Prea dulce e să poată fi aievea!


JULIETA (Apare din nou)

                                                          Romeo, un cuvânt și noapte bună!
                                                          De ți-e cinstit amorul tău și vrea
                                                          Căsătorie, dă-mi atunci de știre
                                                          Prin cineva pe care-l voi trimite
                                                          La tine mâine, ca să afle: Unde
                                                          Și când vrei tu să ne serbăm logodna?
                                                          Stăpân mi-ești, te urmez în lumea-ntreagă...

(Același glas: «Domnișoară!»)

                                                          Viu, viu acum... Dar dacă n-ai gând bun
                                                          Te rog...

(Același glas înăuntru)

                                                                      O clipă... viu... Să nu mai stărui
                                                          Și lasă-mă durerii să mă dărui
                                                          Pân' ce-oi muri... Trimit la tine-n zori...


ROMEO

                                                          Pe partea mea din ceruri...


JULIETA (Apare iar la fereastră)

                                                                                                    Noapte bună
                                                          De mii de ori! (Iese)


ROMEO

                                                                             De mii de ori mai rea,
                                                          De nu mă luminează raza ta!
                                                          Iubitul spre iubita lui aleargă
                                                          Cum fuge leneșul școlar de carte,
                                                          Cum el spre școală nu dă zor să meargă,
                                                          Tot astfel greu iubitul se desparte.


JULIETA

                                                          Romeo! Sss... Glas de șoimar să am,
                                                          Să pot momi un șoim așa de mândru!
                                                          Robia-i răgușită, nu cutează
                                                          Să strige tare, căci ar sparge bolta
                                                          Ecoului, și poate că i-ar face
                                                          Mai răgușit sonoru-i glas de aer,
                                                          Decât al meu de când tot spun: Romeo!


ROMEO

                                                          E viața mea ce m-ar striga pe nume!
                                                          Ce argintiu de dulce sună glasul
                                                          Iubirii, noaptea, în auzul celui
                                                          Ce-ascultă dulcea-i muzică...


JULIETA

                                                                                            Romeo!


ROMEO

                                                          Iubito!


JULIETA

                                                                           Mâine dimineață, spune,
                                                          La cât trimit?


ROMEO

                                                                            La nouă.


JULIETA

                                                                            Pân-atunci
                                                          Sunt douăzeci de ani! Dar nu mai știu
                                                          De ce te rechemai...


ROMEO

                                                                        Mă las dar
                                                          Să stau aici până-ți aduci aminte...


JULIETA

                                                          Spre-a te vedea, aș vrea să uit într-una
                                                          Gândind ce dulce e să-mi fii aproape...


ROMEO

                                                          Ca tu să uiți mereu, aș tot rămâne,
                                                          Uitând de am alt adăpost pe lume...


JULIETA

                                                          E-aproape zi; să pleci acum aș vrea,
                                                          Dar nu mai mult ca fata ce se joacă
                                                          Lăsând din mâini să-i zboare cănărașul -
                                                          Sărmanul rob în laț - și-apoi l-atrage
                                                          Di nou spre ea, cu firul de mătasă,
                                                          Fiindu-i drag, dar și fiind geloasă
                                                          De libertatea lui...


ROMEO

                                                                        De-aș fi canarul!


JULIETA

                                                          Ah, dac-ai fi iubite! Dar atunci
                                                          Iubirea mea ar fi așa nebună,
                                                          Că poate te-aș ucide. Noapte bună!
                                                          O, despărțire! O, griji dulci și-amare!
                                                          Dar fug de-acuma, că aș fi în stare
                                                          Să-ți strig mereu, mereu, de mii de ori,
                                                          Tot «noapte bună» într-una până-n zori.

(Iese)


ROMEO

                                                          Coboare-se pe ochii-ți somnul blând
                                                          Și dulcea pace-n inimă și-n gând.
                                                          De ce nu sunt eu somnul s-odihnesc
                                                          Alăturea de chipu-ți îngeresc!
                                                          Merg să-mi spun fericirea, să-l implor
                                                          Pe bunul pustnic să-mi dea ajutor.

(Iese)

SCENA A III-A

[modifică]
CHILIA FRATELUI LORENZO
INTRĂ FRATELE LORENZO CU UN COȘ ÎN MÂNĂ


LORENZO

                                                          Ursuzei nopții îi râd în față zorii
                                                          Împestrițând cu dungi de raze norii
                                                          La răsărit. Greoiul întuneric
                                                          S-abate încet, ca un bețiv, din calea
                                                          Zoritei roți de foc a lui Titan.
                                                          Dar până ce al soarelui feeric
                                                          Ochi arzător din neguri scoate valea,
                                                          Înveselind văzduhul diafan,
                                                          Eu trebuie cu ierburi veninoase
                                                          Și flori ce poartă sucuri prețioase
                                                          Să-mi umplu coșulețul cu nuiele,
                                                          Că-s însușiri alese-n toate-acele.
                                                          Țărâna-i mama firii și sicriul,
                                                          Ea face din ce-i mort să nască viul,
                                                          Și sânul ei îl dă la fiecare,
                                                          La toți copiii de-orice soi ce are.
                                                          Ce felurite sunt în lume toate!
                                                          O, sunt puteri de viață minunate
                                                          În ierburi, în copaci, în piatră chiar!
                                                          Din toate câte din pământ răsar
                                                          Nimic nu-i rău, să n-aibă parte bună,
                                                          Ci-n rău ce-i bun adesea se răzbună,
                                                          Când e-abătută calea lui cea dreaptă.
                                                          Virtutea chiar se poate face viciu
                                                          Și viciul poate-a se-nălța prin faptă.
                                                          E și balsam de leac într-un caliciu
                                                          Gingaș de floare dar e și otravă;
                                                          Când o miroși, mireasma e suavă,
                                                          Dar când o guști, inima nu-ți mai bate.
                                                          În om, ca și în plantă și în toate,
                                                          Sunt doi stăpâni mereu în dușmănie:
                                                          E bunul har, e crunta lăcomie.
                                                          Și când spre cel mai rău înclină sorții
                                                          Atuncea vine și-nghite-al morții
                                                          Balaur...


ROMEO

                                                                      Bună-dimineața, tată!


LORENZO

                                                          Benedicite[12].Ce dulce glas
                                                          Îmi dă voios binețe la un ceas
                                                          Așa devreme? Tânărul meu fiu,
                                                          De te-ai scula așa de timpuriu
                                                          Se cheamă că ți-e creierul aprins;
                                                          Eu sunt bătrân, cu grijile deprins,
                                                          Și grijile țin ochiul treaz: dar când
                                                          Ești tânăr, sănătos, lipsit de gând,
                                                          Atunci de aur ți-este pururi somnul.
                                                          De-aceea aș putea să jur că domnul
                                                          Romeo e trezit de vreo mâhnire.
                                                          Chiar de mă-nșel nu-i mare osebire,
                                                          Un lucru tot rămâne-adevărat:
                                                          Romeo-al meu n-a fost azi noapte-n pat.


ROMEO

                                                          N-am fost; dar și mai dulce-mi fu hodina.


LORENZO

                                                          Rău, fiule! Ai fost la Rozalina?


ROMEO

                                                          La Rozalina, tată? S-a sfârșit
                                                          Cu numele și chinul ăstui nume!


LORENZO

                                                          Dar unde-ai fost atunci? Pe altă lume?


ROMEO

                                                          Nici nu-i nevoie să mă-ntrebi, că-ți spun:
                                                          Am fost aseară la ospăț în casa
                                                          Dușmanului, și m-a rănit frumoasa
                                                          Pe care am rănit-o. Tată - vin' deci
                                                          Să-ți cerem sfântul leac și să ne vindeci.
                                                          Vezi, sfinte-acum, ce bun creștin sunt eu,
                                                          Mă rog acum pentru dușmanul meu?


LORENZO

                                                          Vorbește pe-nțeles și răspicat,
                                                          Căci la o spovedanie-n doi peri
                                                          La fel și dezlegarea-i, ce o ceri.


ROMEO

                                                          Atunci, ascultă-mă: ți-o spun curat
                                                          Că sunt înamorat nebun de fata
                                                          Lui Capulet, - și prea frumoasa fată
                                                          De-asemeni e de mine-namorată.
                                                          Suntem deci una și rămâne doar
                                                          Să fim uniți de preot la altar.
                                                          Cum, unde, când ne-am cunoscut și cum
                                                          Ne-am logodit, ți-oi povestit pe drum,
                                                          Dar te implor chiar azi să ne cununi.


LORENZO

                                                          Pe San Francisco! Tu grăiești minuni!
                                                          Dar Rozalina?... Tinerii, se pare,
                                                          Că nu iubesc decât din ochi. Ce-amare
                                                          Șiroaie-au curs pe fața ta slăbită,
                                                          Și-n lacrimi câtă sare risipită,
                                                          Spre a săra iubirea-ți nesărată!
                                                          De jalea-ți încă-nnegurată
                                                          Și plânsul tău îmi vâjâie-n urechi
                                                          Pe-obraji porți urma lacrimilor vechi:
                                                          O, dac-ai plâns și-ai suferit vreodată
                                                          A fost de dragul Rozalinei numa'...
                                                          Și te-ai schimbat, n-o mai iubești acuma!


ROMEO

                                                          Adesea mă dojeneai pentru-nclinarea
                                                          Ce-aveam spre ea.


LORENZO

                                                                                   Ba nu, ci pentru marea
                                                          Ta nebunie, dragul meu!


ROMEO

                                                                                   Ziceai:
                                                          Îngroapă-ți dragostea!


LORENZO

                                                                                   Dar nu să ai
                                                          O alta-n schimb.


ROMEO

                                                                                   Te rog nu mă certa,
                                                          Aceea care-mi este acuma dragă
                                                          Mi-a dat și ea iubirea ei întreagă,
                                                          Cealaltă nu era deloc așa.


LORENZO

                                                          Firește, căci îți pricepuse firea,
                                                          O vorbă goală doar ți-era iubirea.
                                                          Dar cred că pot să-ți vin în ajutor,
                                                          Căci, poate, prin această legătură,
                                                          A celor două neamuri vechea ură
                                                          Se va topi în noul tău amor.


ROMEO

                                                          Să mergem, sunt așa zorit.


LORENZO

                                                                        Ușor
                                                          Și-nțeleptește, tânăr visător!
                                                          Nu e cuminte-așa s-o iei cu zorul,
                                                          Că poți prea lesne să-ți scrântești piciorul. (Iese)

SCENA A IV-A

[modifică]
O STRADĂ - BENVOLIO ȘI MERCUTIO


MERCUTIO

                                                          Dar unde naiba poate fi Romeo?
                                                          N-a fost azi noapte-acasă?


BENVOLIO

                                                                                 Pajul lui
                                                          Mi-a spus că n-a dormit azi noapte-acasă.


MERCUTIO

                                                          Ah, Rozalina-aceea năzuroasă
                                                          L-a scos din minți; ea-i va răpune capul.


BENVOLIO

                                                          Am mai aflat că Tybalt la trimis
                                                          Acasă o scrisoare lui Romeo


MERCUTIO

                                                          O provocare fără doar și poate!


BENVOLIO

                                                          Cred că Romeo are să-i răspundă.


MERCUTIO

                                                          La o scrisoare poate să-i răspundă
                                                          Oricine, dacă a-nvățat să scrie.


BENVOLIO

         Vroiam să spun că ea va ști s-arate aceluia care-i scrie că are curaj când îl provoacă.


MERCUTIO

         Ah, bietul Romeo! e ca și mort: străpuns de ochiul negru al unei fetișcane bălăioare, îi ăuie-n urechi un cântecel de inimă-albastră, și discul inimii lui e despicat în două de săgeata orbului arcaș. Ăsta e om să țină piept lui Tybalt?


BENOLIO

                                                          Ei, și cine-i Tybalt?


MERCUTIO

         O, nu-i un făt frumos, fără îndoială. Dar e un tartor[13] al formelor! El se bate, cum ai cânta tu de pe note o romanță, cu tact și cu măsură. Își calculează frazele: una, două și-a treia-n pieptul tău! E capabil să decapiteze și-un bumb de mătase! Un spadasin! Un Spadasin! Un duelgiu di primo cartello[14]! Ah, divinul lor «passado» și «Punto reverso» și «hay»[15]-urile lor.


BENVOLIO

                                                          Ce-i asta?


MERCUTIO

         Ducă-se la pustia cu ifosele lor caraghioase! I-auzi numai «o foarte fină lamă! Un om foarte bine! O putană foarte bine![16]» Nu e un blestem, o strămoși! Ca să se pripășească pe la noi acest soi de gângănii străine, acești traficanți de modă, acești «pardonnez-moi» care nu catadicesc să mai șadă pe-o laviță veche! Oh «bons-bons»-urile lor!

(Intră Romeo)


BENVOLIO

                                                          Uite-l pe Romeo!


MERCUTIO

         Fără icre, ca o scrumbie uscată. O carne, carne omenească cum te-ai batogit! Acuma a căzut în doaga lui Petrarca. Laura pe lângă iubita lui era doar o biată jupâneasă - cu toate că avea un adorator care cel puțin se pricepea s-o cânte -; Didona, o dreanță; Cleopatra, o țigancă; Hero și Helena, niște vrăjitoare și cutre; Thisbe, avea ea ochi albaștri frumoși, nu-i vorbă, dar n-are a face... Signor Romeo, bonjur! Vezi că te salut franțuzește, după cum ți-s nădragii! Nea-i rămas dator azi noapte!


ROMEO

                                                          Bună-dimineața, prieteni! De ce v-am rămas dator?


MERCUTIO

                                                          Pentru că ai fugit hoțește. Nu pricepi?


ROMEO

         Iartă-mă, bunule Mercutio. Aveam ceva important, și în asemenea caz ți se iartă dacă treci peste unele îndatoriri.


MERCUTIO

         Ei, nu-i mai bine așa, decât să scâncești de dragoste? Acum mai vii de-acasă. Acum ești Romeo! Acum ești ceea ce ești, prin artă și natură! Căci amorul ăsta care aiurează este din fire un mare nebun, care aleargă cu limba scoasă de colo până colo, până ce cade cu jucăria lui în groapă.


BENVOLIO

                                                          Oprește! Oprește!


MERCUTIO

                                                          Vrei așadar, s-o iau de la coadă?


BENVOLIO

                                                          Altmiteri ai fi lungit prea mult povestea.


MERCUTIO

         O, te înșeli, aș fi scurtat-o, căci ajunsesem cu povestea mea la fund și n-aveam de gând să merg mai departe.


ROMEO

                                                          Ia uitați-vă ce alai măreț!

(Intră doica cu Petre)


MERCUTIO

                                                          O pânză! O pânză de corabie!


BENVOLIO

                                                          Ba două: o fustă și-un surtuc.


DOICA

                                                          Petre!


PETRE

                                                          Poftim?


DOICA

                                                          Avantaiul meu, Petre!


MERCUTIO

         Dă-i-l, Petre dragă, să-și ascundă obrazul. Evantaiul ei e mult mai drăguț ca obrazul dumneaei.


DOICA

                                                          Bună dimineața, signorii mei!


MERCUTIO

                                                          Bună seara, bună seara, frumoasă matroană!


DOICA

                                                          De ce bună sera, mă rog dumneavoastră?


MERCUTIO

         Pentru că uite, craiul de arătător de la ceas e pironit drept în dricul amiezei.


DOICA

                                                          Rușine! Ce fel de om e ăsta?


ROMEO

         Un om pe care Dumnezue l-a trimis pe lumea asta, ca el să se ducă pe cealaltă.


DOICA

         Sfântă să-ți fie vorba, signore! Duce-s-ar! Dar nu vă fie cu supărare, signori, care poate să-mi spună unde găsesc eu pe tânărul Romeo?


ROMEO

         Pot eu să-ți spun: numai că tânărul Romeo e mai bătrân acum când l-ai găsit, de cum era pe când îl căutai. Eu sunt acel tânăr care poartă numele acesta, pentru că n-am găsit unul mai rău.


DOICA

                                                          Bine zis!


MERCUTIO

                                                          Așa? Ce e mai rău e bine? N-am ce zice! E frumos, frumos!


DOICA

                                                          Dacă ești dumneata Romeo, signore, aș vrea să-ți spun ceva la o parte.


BENVOLIO

                                                          Să știi că-i de-o întâlnire pe deseară.


MERCUTIO

                                                          O țață! O țățică! Hoiho!


BENVOLIO

                                                          Dar ce-ai găsit?


MERCUTIO

         Nu un vânat, domnule; poate doar un iepure copt într-o plăcintă proastă de post, ceva învechit și putrezit înainte de a-l mânca.

(Cântă)

                                                          Vânatul dacă-i învechit,
                                                          Vânatul dacă-i frăgezit,
                                                          E-o bună bucățică-n post;
                                                          Dar dacă putrezit a fost
                                                          Mai înainte de-a mânca,
                                                          Atunci e o mâncare rea.
               Romeo, mergi acasă la masă? Venim și noi.


ROMEO

         Vin și eu numaidecât.


MERCUTIO

         Rămâi sănătoasă, frumoasă babă! (Cântă) Rămâi sănătoasă, o frumoasă, frumoaso, frumoaso!

(Benvolio și Mercutio pleacă)


DOICA

         Spune-mi, rogu-te, signore, cine-i obraznicul ăla negustor de glume proaste?


ROMEO

         Unul căruia îi place să se asculte pe sine, și care spune într-o minută mai multe decât poate face într-o lună.


DOICA

         Apoi dacă are ceva să spună în ce mă privește pe mine, am să-i arăt eu lui, de-ar fi măcar încă odată pe atâta de grozav pe cât este el și alți douăzeci de găgăuți ca el, și dacă eu nu pot, - au să poată alții! Auzi, ticălosul! Că doară eu nu-s d-alea cum mă crede el, eu nu-s de teapa lui! (Întorcându-se către Petre) Și tu ce păzești acolo, de lași orice nespălat să facă haz pe socoteala mea?


PETRE

         N-am văzut pe nimeni să facă haz de dumneata; că, zău, numaidecât trăgeam spada, să mă crezi! Sunt gata să mă bat cu oricare, unde-i o pricină dreaptă; și când e de partea mea dreptatea!


DOICA

         Uf, Dumnezeu să mă ierte, dar tremură carnea pe mine de supărată ce sunt! Auzi, nemernicul! Fii așa de bun, signore, și ia aminte la ce vreau să spun. Și cum îți spuneam: tânăra mea stăpână mi-a poruncit să te caut. Acum ce mi-a poruncit șă-ți spun, păstrez pentru mine, dar mai întâi vreau să-ți spun una și bună, că dacă vrei s-o porți de nas, ca să spun așa, ar fi o purtare rea din partea dumitale, ca să spun așa. Ca să vezi dumneata, domnișoara e tinerică: și prin urmare, dacă umbli cu șoseli și cu momeli, asta nu șade frumos față de o domnișoară, ba e chiar urât de tot.


ROMEO

                                                          Doică, să spui stăpânei tale c-o conjur...


DOICA

         O, drăguțul de el! Firește, neapărat, am să i-o spun. Doamne, cum are să te bucure!


ROMEO

                                                          Dar ce vrei să-i spui, doică dragă? Tu nu m-ascuți.


DOICA

         Am să-i spun că o conjuri; - o vorbă care, mi se pare, că nu poate ieși decât din gura unui prinț.


ROMEO

                                                          Să-i spui să afle-un mijloc ca să vie
                                                          Azi dup-amiază să se spovedească.
                                                          În chilioara fratelui Lorenzo
                                                          Va fi și spovedania și nunta...
                                                          Acesta pentru osteneala ta.


DOICA

                                                          Signore, nu! Nu iau nici o lețcaie!


ROMEO

                                                          Hai, ia, te rog eu, trebuie să iei!


DOICA

                                                          Azi după-amiază? Vine. Zău că vine!


ROMEO

                                                          Tu stai și-așteaptă-n dosul mănăstirii:
                                                          Acolo, peste-un ceas ți-aduce pajul
                                                          O scară împletită din frânghie,
                                                          Ce-o să mă urce pe furiș, la noapte,
                                                          Pe cel mai-nalt catarg al fericirii.
                                                          Mergi sănătoasă și păstrează taina,
                                                          Și n-o să-ți pară rău de osteneală.
                                                          Mergi sănătoasă, doică, și să spui
                                                          Stăpânei tale-o caldă salutare.


DOICA

                                                          Domnul să te ție! Încă ceva:
                                                          Ascultă domnule!


ROMEO

                                                                         Ce-i doică dragă?


DOICA

                                                          E om de treabă pajul dumitale?
                                                          Știi vorba veche că: doi pot să tacă
                                                          Când unul dintre ei din lume pleacă!


ROMEO

                                                          O, e un copil cu inima de aur!


DOICA

         Prea bine, signore. Doamna mea e cea mai drăgălașă păpușică de pe lume... O, Doamne sfinte, când era numai de-o șchioapă... O, dar e un tânăr signor de-i zice Paris și i se scurg ochii, nu altceva, după dumneaei; dar ea, micuța, e mai bucuroasă să vadă un broscoi, da, un broscoi! Câteodată o necăjesc și-i spun: «Tot Paris e mai drăguț», - dar ce să crezi, signore, n-apuc să-i spun una ca asta și se face galbenă ca turta de ceară. Romeo și rozmarin nu-ncep cu aceeași slovă?


ROMEO

                                                          Ba da. Amândoi cu R. Ei, și-apoi?


DOICA

         Oh, vrei să râzi de mine, mucalitule! R! Parcă mârâie un câine. Nu, lasă că știu eu bine că începe cu altă slovă, - și are ea o vorbă frumoasă de tot, cu Romeo și Rozmarin, ți-ar fi mai mare dragul s-o asculți.


ROMEO

                                                          Să spui stăpânei tale că mă gândesc la ea. (Iese)


DOICA

                                                          O, negreșit, de mii de ori... Hai, Petre!


PETRE

                                                          Poftim?


DOICA

                                                          Petre, ține evantaiul și treci înainte. (Ies).


SCENA A V-A

[modifică]
GRĂDINA LUI CAPULET


JULIETA

                                                          Nouă bătu când am trimis pe doică.
                                                          Spunea că vine peste-o jumătate
                                                          De ceas! Ori poate nu l-o fi găsit?
                                                          Nu, dar e șchioapă... Crainici ai iubirii
                                                          Ar trebui să fie gândurile,
                                                          Căci gândurile sunt mai sprinteioare
                                                          Ca razele de soare care-alungă
                                                          De pe coline-ntunecate noaptea.
                                                          Nu-i ca și vântu-naripat Amorul
                                                          Și nu îi poartă oare căruciorul
                                                          Mici porumbițe cu-aripe ușoare?
                                                          Acuma-i, iată, soarele-a chindie
                                                          Și de la nouă pân' acum, trei ore
                                                          Lungi au trecut, și ea tot să nu vie!
                                                          O, de-ar avea o inimă și-ntrânsa
                                                          Un sânge tânăr, ar zbura ca glonțul,
                                                          Și-un glonț s-ar duce și-ar veni-napoi!
                                                          Bătrânii parcă n-au viață-n ei,
                                                          Trândavi și-nceți, ca porumbu-s reci și grei.

(Intră doica și Petre)

                                                          O, Doamne! Iat-o. Doică, l-ai găsit?
                                                          Ce-aduci? Zi servitorului să plece.


DOICA

                                                          Așteaptă-mă la ușă, Petre! (Petre iese).


JULIETA

                                                                                                   Ei,
                                                          Măicuțo? Doamne! Dar de ce te uiți
                                                          Așa urât? O, chiar de-i tristă vestea
                                                          Tu spune-o vesel, iar de este bună
                                                          Nu mi-o strica c-o mutră-așa de acră!


DOICA

                                                          Of, nu mai pot! Așteaptă să răsuflu...
                                                          Ce-am alergat!... Mă dor oasele toate!


JULIETA

                                                          Ți-aș da pe ale mele-n schimb pe vestea
                                                          Ce mi-o aduci! O, spune-o, doică dragă!
                                                          O, spune-o doică, dragă doică!


DOICA

                                                                         Doamne!
                                                          Ce zor! Nu poți să mai aștepți defel?
                                                          Vezi bine doar că nu mai am răsuflet?


JULIETA

                                                          Cum n-ai răsuflet când găsești răsuflet
                                                          Să-mi spui mereu că nu mai ai răsuflet?
                                                          De când tot spui de ce nu poți să-mi spui,
                                                          Puteai să-mi fi și spus răspunsul lui!
                                                          Răspunde: cum ți-e vestea? Bună? Rea?...
                                                          Atât, și celelalte mai urmă.
                                                          Dar spune-odată, spune, vai, și-mi curmă
                                                          Neliniștea...


DOICA

                                                                       Ei, rău ai nimerit-o!
                                                          Ce te pricepi tu la bărbați! Romeo?
                                                          O fi, nu-i vorbă, mai frumos la chip,
                                                          La pulpe și la mâini și la picioare
                                                          Ca ceilalți toți, deși nu se cuvine
                                                          Să mai vorbim de astea, însă totuși
                                                          Oricum ar fi, e fără asemănare;
                                                          Curtenilor nu prea îi este felul,
                                                          Dar aș putea să jur că-i blând ca mielul!
                                                          Hai, fata mea, la Dumnezeu te-nchină!
                                                          Ia spune, ai mâncat azi la amiază?


JULIETA

                                                          Nu, nu! dar asta nu mă-nteresează,
                                                          Ce-a zis el de logodnă? Scurt: ce-a zis?


DOICA

                                                          Vai, cum mă doare capul! Capul meu!
                                                          Zvâcnește, parcă stă să mi se spargă!
                                                          Aici mă ține-un junghi! Spinarea mea!
                                                          Cum te înduri să mă tot porți pe drumuri!
                                                          Din asta poate mi s-o trage moartea...


JULIETA

                                                          Îmi pare foarte rău că nu ți-e bine
                                                          Dar, doică dragă, spune-mi: Ce-a zis el?


DOICA

                                                          Romeo spune... ca un gentilom
                                                          Cinstit, drăguț, bun, foarte cumsecade...
                                                          Dar unde-i maică-ta?


JULIETA

                                                                                Unde e mama?
                                                          Ei, înăuntru! Unde vrei să fie?
                                                          Dar ce-alandala-i vorba ta: Romeo
                                                          Un gentilom... Unde-i maică-ta?


DOICA

                                                          Te-ai supărat, hai! Maica ta, Hristoase!
                                                          Poftim! Frumos îți stă! Asta-i pesemne,
                                                          Leac pentru junghul ce mă ține-n spate.
                                                          Mergi singurică, draga mea, de-acum
                                                          Când vei avea să mai trimiți o vorbă!


JULIETA

                                                          Ei, las-o! - Spune: Ce ți-a spus Romeo?...


DOICA

                                                          Ai voie azi să mergi la spovedanie?


JULIETA

                                                          Da.


DOICA

                                                                  Du-te atunci la fratele Lorenzo.
                                                          Te-așteaptă acolo-un mire ca să facă
                                                          Din tine o mireasă. Ia te uită
                                                          Cum i se urcă sângele-n obraji!
                                                          Și mai târziu i-or arde ca pojarul.
                                                          Mergi dar, și eu mă duc să caut scara,
                                                          Pe care se va cățăra tâlharul
                                                          La noapte, sus, în cuibul păsăricii...
                                                          Eu-s vita de povară, mă trudesc
                                                          De dragul vostru numai, ziua-ntreagă.
                                                          Dar tu la noapte ai să porți povara...
                                                          Merg să mănânc. Tu mergi la mănăstire,
                                                          Cât mai în grabă.


JULIETA

                                                                           Da, dădacă dragă!
                                                          Mă duc, alerg, zbor către fericire!

(Ies)


SCENA A VI-A

[modifică]
CHILIA FRATELUI LORENZO
INTRĂ FRATELE LORENZO ȘI ROMEO


LORENZO

                                                          Reverse-și Domnul harul său ceresc
                                                          Asupra-acestor mâini ce le unesc,
                                                          Ca nici o grijă-n zilele ce vin
                                                          Să nu ne musrtre cugetul...


ROMEO

                                                                                  Amin!
                                                          Dar griji oricâte pot de-acum să vină
                                                          Nu cuvârșesc plăcerea cea divină
                                                          Când știu că Julieta e a mea!
                                                          Așează mâna ei în mâna mea,
                                                          Unește-le, prin binecuvântare,
                                                          Și moartea poate-apoi să mă sugrume,
                                                          Căci mi-am trăit norocul meu pe lume!


LORENZO

                                                          Asemeni patimi oarbe n-au norocul
                                                          Să țină mult: ca pulberea și focul
                                                          Se mistuie-n întâia sărutare!
                                                          Cât e de dulce mierea, tot dezgustă
                                                          Pe-acela ce prea multă miere gustă,
                                                          De-aceea nu fii lacom, nici prea dornic:
                                                          Atunci numai norocul e statornic.
                                                          Târziu acel ce-i prea grăbit s-alerge
                                                          Ajunge, ca și-acel ce prea-ncet merge.

(Intră Julieta)

                                                          Provește-o! Piciorușele-i ușoare
                                                          Nu lasă nici o umbră pe cărare.
                                                          Cei ce iubesc pot să călătorească
                                                          Pe funigei ale căror fire
                                                          Plutesc în aeru-ncropit de vară,
                                                          Și tot nu cad - așa e de ușoară
                                                          Deșertăciunea ce-o numim iubire!


JULIETA

                                                          Bună seara, bunul meu duhovnic.


LORENZO

                                                          Romeo-ți mulțumește, fiica mea,
                                                          Pentru-amândoi.


JULIETA

                                                                       Îți mulțumesc și eu,
                                                          Căci astfel mulțumirea-i în zadar.


ROMEO

                                                          Ah, Julieto, de-a-ntrecut măsura
                                                          Și bucuria ta, și dacă știi
                                                          Mai bine decât mine s-o descrii,
                                                          Atunci îmbălsămează tu cu gura
                                                          Văzduhul tot, și vocea ta sonoră
                                                          Să cânte-atunci visata fericire
                                                          Ce ne-o îmbie-această scumpă oră!


JULIETA

                                                          Simțirea mai bogată ca vorbirea,
                                                          Mai mândră-i de cuprins, ca de podoabă-i!
                                                          Doar cerșetorii pot să-și spună-averea;
                                                          Dar dragostea mea plină de credință
                                                          E-așa de mare-ncât nu-i cu putință
                                                          Să-i socotești măcar pe jumătate
                                                          Comorile...


LORENZO

                                                          Veniți, veniți cu mine,
                                                          Să facem slujba-așa cum se cuvine.
                                                          Nu pot să vă îngădui singurei
                                                          Cât timp nu face, prin cuvântul ei,
                                                          Biserica din voi un trup și-un suflet!

(Ies)


ACTUL III

[modifică]

SCENA I

[modifică]
O PIAȚĂ PUBLICĂ
MERCUTIO, BENVOLIO, UN PAJ ȘI SERVITORI


BENVOLIO

                                                          Prietene, hai să plecăm acasă.
                                                          E-o zi fierbinte, sunt dușmani pe stradă,
                                                          De-i întâlnim, se face sigur sfadă:
                                                          Pe-arșiță fierbe sângele nebun.


MERCUTIO

         Apoi și tu-mi ești unul din aceia care, cum trece pragul unei cârciumi, bate cu spada-n masă și strigă: «Dea Domnul să n-am nevoie de tine!» și-apoi, cum i s-a urcat la cap al doilea pahar, scoate spada la cârciumar fără să fie deloc nevoie, firește.


BENVOLIO

                                                          Sunt eu unul de-aceia?


MERCUTIO

         Da, da. Ești un turbat de n-ai pereche în toată Italia, tot așa de pornit spre turbare, ca și de turbat în pornirile tale!


BENVOLIO

                                                          Ei, și mai ce?


MERCUTIO

         Zău, dacă ar mai fi unul ca tine, în curând n-am mai avea nici unul, pentru că v-ați ucide unul pe altul. Măi, tu ești în stare să te sfădești cu cineva pentru că are în barbă un fir mai mult sau mai puțin ca tine. Te cerți cu altul care vinde castane, fiindcă ai ochi castanii. Ce alt ochi ar putea să găsească asemenea pricini! Capul tău ți-e așa de plin de gâlceavă, ca oul de gălbenuș, și nu o dată ai umblat cu el spart din pricina certurilor tale. Te-ai legat de unul care a tușit pe stradă, pentru că ți-a deșteptat câinele care dormea la soare. N-ai avut bucluc deunăzi cu un croitor pentru că pusese înainte de Paști un laibăr nou? Cu altul pentru că-și legase ghetele noi cu șireturi vechi? Și totuși vii să mă dăscălești asupra firii mele certărețe!


BENVOLIO

         Da, dacă aș fi așa de zurbagiu ca tine, cred că nu mi-ar da nimeni nici cinci sferturi de ceas pe moșia vieții mele!


MERCUTIO

                                                          Moșia vieții? Ce prostie!

(Intră Tybalt și alți câțiva)


BENVOLIO

                                                          Pe capul meu, iată, vin Capuleții!


MERCUTIO

                                                          Și pe călcâiul meu, n-am zor de ei!


TYBALT

         Urmați-mă de-aproape... Bună-seara, signori! O vorbă cu unul din voi!


MERCUTIO

         Numai o vorbă cu unul din noi? Fii mai darnic: adaugă la vorbă și-o lovitură!


TYBALT

                                                          Sunt gata chiar s-o fac, de-mi dai prilejul!


MERCUTIO

                                                          N-ai putea să ți-l iei singur, fără să ți-l dăm?


TYBALT

                                                          Mercutio, ții hangul lui Romeo...


MERCUTIO

         Hangul? De ce? Suntem noi lăutari? Dacă ții cu orice preț să fim lăutari, apoi îți vor asurzi urechile numai cu note discordante! Iată arcușul meu; așteaptă, ai să vezi cum o să te facă să joci. Mii de draci! Hangul!


BENVOLIO

                                                          Suntem în piața publică aici,
                                                          Ori căutați un loc mai liniștit;
                                                          De nu, deliberați cu sânge rece.
                                                          Sau să plecăm. Aci-s mulți gură-cască.


MERCUTIO

                                                          De-aceea au ei gură: ca s-o caște.
                                                          Nu, nu mă mișc de dragul nimănuia!

(Intră Romeo)


TYBALT

                                                          Signore, mergi în pace, iată-mi omul!


MERCUTIO

                                                          M-aș spânzura de ți-ar purta livreaua!
                                                          Ieși pe teren și el te va urma:
                                                          Acolo poate fi el omul tău!


TYBALT

                                                          Iubirea care ți-o nutresc, Romeo,
                                                          Mă face doar să-ți spun: Ești un nemernic!


ROMEO

                                                          Pricina ce mă face să-mi fii drag
                                                          Îmi stâmpără mânia cuvenită
                                                          Salutului tău, Tybalt. Nu-s nemernic.
                                                          Rămâi cu bine. Tu nu mă cunoști.


TYBALT

                                                          Ocara ce-mi făcuși n-o speli, băiete,
                                                          Doar cu atât. Întoarce-te. În gardă!


ROMEO

                                                          Dar nu te-am pcârât deloc, ți-o jur.
                                                          Mi-ești drag mai mult decât ai bănui,
                                                          Deci până ce vei ști tot ce mă face
                                                          Să-ți fiu prieten, bune Capulet -
                                                          Un nume scump azi mie - mergi în pace!


MERCUTIO

                                                          Nu pot răbda atâta umilire!
                                                          Alla stoccata[17] va să biruiască. (Trage spada)
                                                          Hei, șoricare Tybalt, nu poftești?


TYBALT

                                                          Dar ce poftești tu, câine, de la mine?


MERCUTIO

         Nimic, bunule prinț al pisicilor, nimic decât una din cele nouă vieți ale dumitale, pe care vreau să ți-o storc, și, după cum mă vei trata, șă ți le tărbăcesc și pe celelalte opt ce-ți mai rămân. Haide, trage spada de urechi afară, dacă nu vrei să ți le tai pe ale tale cu spada mea.


TYBALT

                                                          Sunt la plăcerea dumitale! (Trage spada)


ROMEO

                                                          Mercutio, întoarce-ți spada-n teacă.


MERCUTIO

                                                          Signore, știi acel faimos passado!


ROMEO

                                                          Aruncă-ți Benvolio, -ntre ei!
                                                          Tybalt! Mercutio! Nu vi-i rușine?
                                                          Nelegiuire! Ducele-a oprit
                                                          Bătăile pe străzile Veronei!
                                                          Tybalt! Mercutio! Stați!

(Tybalt, pe sub brațul lui Romeo, rănește pe Mercutio și pleacă cu ai săi)


MERCUTIO

                                                                              Vai, sunt rănit!
                                                          Ah, ciuma cadă pe-ale voastre case!...
                                                          Nu l-am atins? Se duse?


BENVOLIO

                                                                              Ești rănit?


MERCUTIO

                                                          M-a zgâriat cotoiul! M-a dat gata!
                                                          Dar, drace! E de-ajuns... Unde mi-i pajul?
                                                          Mișelule, dă fuga, ad-un doftor!

(Pajul pleacă)


ROMEO

                                                          Prietene, n-ai grijă. Rana ta
                                                          Nu poate fi așa de gravă.


MERCUTIO

         Nu, nu e adâncă chiar ca o fântână, nici largă ca o ușă de biserică... dar e destul, ajunge. Întrebați mâini despre mine, și veți găsi că sunt un om foarte tăcut. Am încheiat-o, credeți-mă, cu gluma vieții... Ciuma să vă mănânce casele voastre amândouă! Drace! Auzi, să mă zgârie de moarte, un câine, un chițoran, un guzgan, un cotoi! Un fanfaron, un mișel care miroase a condică de socoteli... Cine dracu te-a vârât între noi? Sub brațul tău am fost rănit, Romeo!


ROMEO

                                                          Crezusem că fac bine.


MERCUTIO

                                                          O, du-mă undeva-n vecini, Benvolio!
                                                          Altcum leșin... Ciuma să vă mănânce!
                                                          Casele voastre au făcut din mine
                                                          Ospăț de viermi, am încasat-o bine,
                                                          Vai, și pe veci, casele voastre!...

(Mercutio iese sprijinit de Benvolio)


ROMEO

                                                          Vai, tânărul acesta care este
                                                          Cu ducele de-aproape înrudit,
                                                          Prieten bun al meu, primește moartea
                                                          Din vina mea; și numele meu bun
                                                          E pângărit de-ocările lui Tybalt,
                                                          Lui Tybalt ce de-un ceas e ruda mea.
                                                          O, dulce Julieta, ce nevolnic
                                                          Făcu din mine frumusețea ta
                                                          Și cum mi-a strins în piept orice putere!

(Benvolio se întoarce)


BENVOLIO

                                                          Romeo! mort e vrednicul prieten.
                                                          Viteazu-i suflet s-a-nălțat la nori,
                                                          Disprețuind pământul prea devreme.


ROMEO

                                                          Restriștea zilei de-azi plutește-asupra
                                                          Acelora ce vin și mai cumplite.

(Tybalt se întoarce)


BENVOLIO

                                                          Se-ntoarce furiosul Tybalt.


ROMEO

                                                                                       Teafăr?
                                                          Triumfător? Și bunul meu prieten
                                                          Ucis. O, zboară către cer, blândețe!
                                                          O, du-mă tu, mânie cu-ochi de flăcări!
                                                          Ia-ți, Tybalt, înapoi «nemernicule»,
                                                          Ce mi l-ai dat, căci sufletul viteaz
                                                          Al lui Mercutio plutește încă
                                                          Deasupra capetelor noastre și
                                                          L-așteaptă doar pe-al tău să-l însoțească:
                                                          Ori tu, ori eu, de nu chiar amândoi
                                                          Îl vom urma!


TYBALT

                                                                            Nenorocitule!
                                                          Tu doar i-ai fost tovarăș și se cade
                                                          Tu să-l urmezi.


ROMEO

                                                                            Aceasta hotărască!

(Se bat. Tybalt cade)


BENVOLIO

                                                          Romeo, fugi! Poporul e-narmat.
                                                          Tybalt ucis! Nu sta așa pierdut!
                                                          Fugi, ducele la moarte te condamnă,
                                                          De vei fi prins! Fugi! Fugi!


ROMEO

                                                                        Amar de mine!
                                                          Sunt jucăria soartei!


BENVOLIO

                                                                        Ce aștepți?

(Romeo plaecă. Vin cetățeni)


UN CETĂȚEAN

                                                          Hei, încotro fugi mișelul care
                                                          Ucise pe Mercutio? Pe unde
                                                          A apucat-o ucigașul Tybalt?


BENVOLIO

                                                          Acolo zace Tybalt!


UN CETĂȚEAN

                                                                              Ne urmează!
                                                          În numele principelui Veronei!

(Intră ducele cu suită, Motague, Capulet, soțiile lor și alții)


DUCELE

                                                          Ce s-a făcut, unde-s nelegiuiții
                                                          Care-au stârnit iar sfada?


BENVOLIO

                                                                              Nobil duce!
                                                          Eu pot să spun mai bine ca oricare
                                                          Cum s-a-ntâmplat nenorocita luptă.
                                                          Acel ce pe Mercutio-l ucise
                                                          E-aici ucis de mâna lui Romeo.


CONTESA CAPULET

                                                          Tybalt, nepotul meu, nepot de frate!
                                                          O, duce! O, nepoate! O, bărbate!
                                                          O, frate, sângele tău curge!... Duce,
                                                          Fii drept și pentru sângele vărsat
                                                          Jertfește sânge Montague!... Nepoate!
                                                          Nepoate!


DUCELE

                                                                              Spune tu, Benvolio:
                                                          Cine-a stârnit acestă sfadă?


BENVOLIO

                                                                              Tybalt,
                                                          Ucis aici de mâna lui Romeo.
                                                          Romeo i-a vorbit frumos, rugându-l
                                                          Să meargă-n pace și să-și schimbe gândul,
                                                          I-a spus chiar și de-nalta-vă poruncă,
                                                          Aceasta pe-un ton blând, și stând plecat,
                                                          Privind senin, cercând să-mpace sfada;
                                                          Dar nu-mblânzi pe Tybalt, ce s-aruncă
                                                          Orbiș[18] cu spada-n pieptul lui Mercutio;
                                                          Acesta, ațâțat, întoarce spada
                                                          Spre a lui Tybalt, înlăturând c-un gest
                                                          Plin de dispreț mortala lovitură,
                                                          Spre-a i-o trimite înapoi lui Tybalt,
                                                          A căruia iuțeală i-o parează.
                                                          Romeo strigă tare:«Stați, prieteni!
                                                          Opriți-vă!» Și vrând să-i despărțească,
                                                          Mai repede ca vorba, brațul lui
                                                          Dibaci abate armele fatale.
                                                          Sub brațul său nenorocita spadă
                                                          A lui Tybalt scrutează scumpa viață
                                                          A bravului Mercutio. Tybalt fuge,
                                                          Dar iar se-ntoarce la Romeo, care
                                                          Acum nutrește dor de răzbunare.
                                                          Ca fulgerul se-ncaieră, și până
                                                          Să-i fi putut desparte, cade Tybalt,
                                                          Romeo-atunci se-ntoarce și fugi;
                                                          Pun capul meu zălog, de nu-i așa.


CONTESA CAPULET

                                                          E înrudit cu Montague și minte;
                                                          Se vede-aceasta chiar și din cuvinte.
                                                          Vreo douăzeci aici se-ncăierară
                                                          Și cel mai vrednic dintre ei să piară?
                                                          O, duce, judecă, fii drept: pe Tybalt
                                                          Romeo l-a ucis, Romeo moară!


DUCELE

                                                          Romeo l-a ucis pe Tybalt, care
                                                          Ucise pe Mercutio... Dar cine
                                                          Acum răscumpăra-va scumpu-i sânge?


MONTAGUE

                                                          O, nu Romeo, duce! Nu Romeo!
                                                          El s-a jertfit pentru Mercutio.
                                                          Tybalt era pierdut; Romeo, dacă
                                                          Grăbi osânda lui, fu-n drept s-o facă.


DUCELE

                                                          Deoarece-a grăbit-o, îi impun
                                                          Să plece fără preget în surghiun.
                                                          Și pentru că m-ating azi și pe mine
                                                          Urmările acestei uri haine,
                                                          Stârpind chiar un vlăstar al casei mele,
                                                          Voi lua măsuri, să resimțiți, prin ele,
                                                          Ce mult această pierdere mă doare...
                                                          Surd voi rămâne, fără îndurare
                                                          La orice lacrimi, orice rugăminte:
                                                          Deci nu mai stăruiți de-aici înainte;
                                                          Romeo, de nu vrea să-i sune ceasul
                                                          Cel de pe urmă, să-și grăbească pasul.
                                                          Blândețea, se tratează cu sfială
                                                          Pe criminali, e însăși criminală.


SCENA A II-A

[modifică]
O CAMERĂ ÎN CASA CAPULET - JULIETA


JULIETA

                                                          O, galopați, sirepi[19] de foc, spre casa
                                                          Lui Phoebus... un cârmaci ca Phaeton
                                                          Cu bice v-ar goni către apus
                                                          S-aducă grabnic noaptea înnorată.
                                                          O, las' perdeaua, noapte-aducătoare
                                                          De dragoste, ca ochii răi s-adoarmă
                                                          Și, nevăzut, Romeo, fără larmă,
                                                          Să se strecoare-n cuibul fericirii...
                                                          Cei ce jertfesc pe-altarele iubirii
                                                          Au drept lumină frumusețea lor,
                                                          Și noaptea-i place orbului amor,
                                                          O, vino, noate tainică, matroană
                                                          În haină-ntunecată, -n negru toată,
                                                          Și-nvață-mă să pierd un joc prin care
                                                          Voi câștiga un preț cu mult mai mare:
                                                          În joc sunt doi boboci curați de fată...
                                                          Cum se bate viu-n obrazu-mi feciorelnic
                                                          Fricosul sânge! - O, acopere-l
                                                          În mantia-ți neagră, până ce sfielnic
                                                          Întâi, se face îndrăzneț amorul,
                                                          Nemaivăzând în dragoste o vină...
                                                          O, vino, noapte; tu, Romeo, vino,
                                                          Tu, zi în noapte; pe-aripele nopții
                                                          Vei odihni mai alb ca fulgi ușori
                                                          De nea pe negrul spate al unei ciori!
                                                          O, vino, noapte bună, fermecată,
                                                          Dă-mi pe Romeo-al meu, și când vreodată
                                                          El va muri, tu să faci mii de stele
                                                          Din trupul lui, care ar împodobi
                                                          Atât de mândru bolta înstelată,
                                                          Că lumea-ntreagă s-ar îndrăgosti
                                                          De tine, noapte, - și-ngâmfatul soare
                                                          N-ar mai afla pe nimeni să-l adoare!
                                                          O casă mi-am durat iubirii mele,
                                                          Dar n-am avut-o încă; sunt vândută,
                                                          Dar nu s-a bucurat de mine nimeni.
                                                          Și ah, așa de-ncet îmi trece ziua,
                                                          Ca noaptea-ntr-un ajun de sărbătoare
                                                          Copilului cu haine noi care
                                                          Nu are încă voie să le-mbrace.
                                                          Dar vine doica... O, aduce vești
                                                          De la Romeo-al meu, și fiecine
                                                          Romeo spune, este pentru mine
                                                          Un sol ce-aduce glasuri îngerești.

(Intră doica cu o scară de frânghie)

                                                          Ei, doică? Zi, ce-i nou? Aceasta-i scara
                                                          Ce ți-o dădu Romeo?


DOICA

                                                                                Da, e scara!

(Aruncă jos scara)


JULIETA

                                                          Vai! Pentru ce-ți frângi mâinile? Ce ai?


DOICA

                                                          Amar de noi! E mort, e mort, e mort!
                                                          Suntem pierdute, draga mea, pierdute!
                                                          O vai! S-a isprăvit! S-a dus! E mort!


JULIETA

                                                          Ce? Poate cerul fi așa de crud?


DOICA

                                                          Romeo, poate chiar când cerul nu!
                                                          Romeo! Doamne cine-ar fi crezut!
                                                          Romeo!


JULIETA

                                                                          Ești un diavol, de mă chinui
                                                          Așa? Asemeni chin cumplit ar face
                                                          Să yrke pe-osândiții din gheena!
                                                          S-a omorât Romeo? Spune! Dacă
                                                          E mort, zi: da; de nu, zi: nu! O vorbă
                                                          Decide între chin și fericire!


DOICA

                                                          Cu ochii mei, vai, rana i-am văzut-o
                                                          Aici la piept, - la pieptul lui viteaz!
                                                          O, bietul trup însângerat, o, bietul
                                                          Trup fără viață! Palid, palid, palid.
                                                          Cum e cenușa și mânjit de sânge!
                                                          Am leșinat când l-am văzut așa.


JULIETA

                                                          Vai, frânge-te, tu inimă rămasă
                                                          Pe drumuri! Ochi, intrați în închisoare,
                                                          Lipsiți pe veci de razele de soare!
                                                          Prefă-te, humă păcătoasă-n humă!
                                                          Nu mai mișca... O, moarte, vino, du-mă
                                                          Alături de Romeo, în sicriu!


DOICA

                                                          O, Tybalt! Tybalt! Bunul meu prieten!
                                                          Viteze Tybalt! Mândre gentilom!
                                                          De ce am mai trăit să te văd mort?


JULIETA

                                                          Ce-i vijelia asta care bate
                                                          De pretutindeni? E ucis Romeo?
                                                          Tybalt e mort? Tybalt, scumpul meu văr?
                                                          Romeo, soțul și mai scump? Atunci
                                                          Răsune surla zilei de apoi!
                                                          Cine-ar trăi, vai, după aceștia doi?


DOICA

                                                          Tybalt e mort, Romeo surghiunit!
                                                          Romeo l-a ucis și e-n surhiun!


JULIETA

                                                          O, Doamne! Doamne! Mâna lui Romeo
                                                          Făcu să curgă sângele...


DOICA

                                                                            Așa!
                                                          Amar de noi! Ea l-a vărsat, - ea, ea!


JULIETA

                                                          O inimă de șarpe-n ochi de floare?
                                                          A stat vreun zmeu într-un palat mai falnic?
                                                          Frumos tiran! Demon cu chip de înger!
                                                          Șoim fără gheare! Miel cu colți de lup!
                                                          Canalie cu chip dumnezeiesc!
                                                          De-a dreptu-ntors tot ce-ți părea mai drept!
                                                          Sfânt blestemat! Mișel de cinste vrednic!
                                                          Natură, ce făceai tu în infern
                                                          Când ai sădit acest demonic suflet
                                                          În raiul pieritor al unui trup
                                                          Așa de dulce? A mai fost vreo carte
                                                          Așa frumos legată și mai plină
                                                          De urâțenii? Câtă-nșelăciune
                                                          Într-un castel așa strălucitor!


DOICA

                                                          Bărbații n-au credință, n-au onoare,
                                                          N-au omenie. Toți sunt trădători,
                                                          Toți șarlatani, vicleni, lingușitori!
                                                          Ah, unde-i pajul? Dați-mi aqua vitae![20]
                                                          Îmbătrânesc de-atâtea griji, necazuri.
                                                          Rușine lui Romeo!


JULIETA

                                                                        Arză-ți limba
                                                          Astfel de vorbe. Nu pentru rușine
                                                          Născut e el. Rușinii i-e rușine
                                                          Să stea pe fruntea lui: ea e un tron,
                                                          Pe care cinstea să se încunune,
                                                          Ca o stăpână peste lumea-ntreagă!
                                                          Ce dobitoacă-am fost să-l ocăresc!


DOICA

                                                          Vorbești așa de cel care-a ucis
                                                          Pe vărul dumitale?


JULIETA

                                                                        Pot vorbi
                                                          De rău pe soțul meu? Ah, cine oare,
                                                          Sărmane soț, te-ar cuvânta de bine
                                                          Când chiar și eu, de patru ore-abia
                                                          Femeia ta, te-acopăr de rușine!
                                                          Dar, răule de ce-ai ucis pe Tybalt?
                                                          Fiindcă el voia să te ucidă!
                                                          Întoarce-vă-ți, o lacrimi, la izvor;
                                                          Tributul vostru-l datorați durerii
                                                          Și din greșeală-l dați voi bucuriei!
                                                          Trăiește soțul meu care-a ucis
                                                          Pe Tybalt, care vruse să-l ucidă!
                                                          Atunci e bine: pentru ce mai plâng?
                                                          Am auzit o vorbă mai cumplită
                                                          Decât că Tybalt e ucis, o vorbă
                                                          Ce mă sugrumă: de-aș putea s-o uit!
                                                          Dar ea-mi apasă gândul cum apasă
                                                          Păcatul gândul unui păcătos!
                                                          Ah, vorba: «surghiunit», «e în surghiun»,
                                                          Omoară zece mii de Tybalți! Moartea
                                                          Acestuia era destulă jale!
                                                          De este drept că o nenorocire
                                                          Nu vine niciodată singură,
                                                          Ci trage după ea și alți tovarăși,
                                                          De ce cu vestea: «Tybalt este mort»
                                                          Ea nu mi-a spus: e tata, mama sau
                                                          Sunt amândoi - durerea mi-ar fi fost
                                                          La fel de mare... Dar să-mi spună după:
                                                          «Tybalt e mort» - «Romeo e-n surghiun»,
                                                          Rostind aceasta, tata, mama, Tybalt,
                                                          Romeo, Julieta - toți sunt morți!
                                                          «Romeo surghiunit», acest cuvânt
                                                          Nu poate să-l cuprindă nici un gând,
                                                          Un lucru fără țintă, fără scop...
                                                          O, numai-n moarte aș putea să-ngrop
                                                          Durerea mea și nu-i cuvânt s-o spună.
                                                          Dar unde-i mama, tata, doică bună?


DOICA

                                                          Plâng și bocesc pe Tybalt. Vrei să-i vezi?
                                                          Te duc la ei.


JULIETA

                                                                          Cu lacrimile lor
                                                          Îi spală rana. Ale mele însă,
                                                          Când ale lor se vor usca, vor plânge
                                                          Surghiunul lui Romeo-al meu. Ia scara.
                                                          Sărmana scară, cum te-a înșelat,
                                                          Ca și pe mine, soarta lui Romeo!
                                                          Te socoteam că-i vei deschide drum
                                                          Spre patul meu, și mor mireasă-acum,
                                                          Și văduvă fecioară; mi-a fost dat
                                                          În patul nunții mele nepătat,
                                                          Nu Romeo, ci doar cumplita moarte
                                                          De fecioria mea să aibă parte.


DOICA

                                                          Mergi în iatac, ți-aduc eu pe Romeo
                                                          Ca să te mângâie. Știu unde este,
                                                          Romeo-al tău va fi aici deseară,
                                                          El este-ascuns la fratele Lorenzo.


JULIETA

                                                          Găsește-mi-l și dă-i acest inel,
                                                          Și spune-i să alerge scumpul meu,
                                                          Aici, la cea din urmă despărțire.



  1. Spangă: (înv.) spadă, baionetă.
  2. Pală: (înv.) paloș.
  3. Sicomor, -i: Arbore exotic cu lemn tare și cu fructele asemănătoare cu smochinele.
  4. Cu temei: justificat, argumentat, dovedit.
  5. Alderman: (în Anglia) membru de frunte al unui consiliu districtual sau municipal; viceprimar, demintar.
  6. Pleasnă: (pop.) șfichi, bici.
  7. Egumen: stareț.
  8. Strigă: (în supersitiții) ființă imaginară cu chip de femeie care chinuește și copiii mici , ia mana de la vite, îndeamnă oamenii la fapte necugetate etc.
  9. Vintreà=vintre: termen popular pentru abdomen, burtă, măruntaie; aici: viață, firul vieții, soartă.
  10. Joe: Jupiter (zeul suprem în mitologia romană).
  11. Învolt, învoaltă: (despre flori) cu petale multe și dese, bogat, înfoiat.
  12. Benedicite: Fii binecuvântat! (lat.)
  13. Tartor: (fig.) maestru, mare meșter, foarte iscusit.
  14. Di primo cartello: de prim rang, de primă mână, de mare clasă (lit.)
  15. Passado, punto reverso, hay: termeni indicând atitudini sau lovituri, uzuali în instrucția de scrimă.
  16. Putană : (aici) copiliță, puicuță, muierușcă; (vulg.) putoare, târfă.
  17. Alla Stoccata: lovitură cu vârful spadei (it.: termen folosit în scrimă).
  18. Orbiș: orbește, nechibzuit; (aici) cu furie, nebunește.
  19. Sirepi: (sireap, -ă, adjectiv, cu forma regională sirep, sireapă) despre cai: greu de strunit, năvalnic, nărăvaș: în cazul de față, prin extensie, substantiv: armăsari, cai.
  20. Aqua vitae: apa vieții (lat.): aici: băutură tare, rachiu.