Răzvan și Vidra
Aspect
(Redirecționat de la Răzvan şi Vidra)
- Poemă dramatică în cinci cânturi "Mărirea deșartă și iubirea de arginți, acestea sunt nește neputințe iuți ale sufletului..."
DEDICAȚIUNE
- Soției mele Iulia Petriceicu Hasdeu
- Cumplita sărăcie ș-invidia vicleană
- Danțau în jurul meu:
- În inimă durere, ș-o lacrimă pe geană,
- Și-n piept suspinul greu!
- Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere
- Cînd faclele s-au stins,
- Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere,
- Secai amarul plâns!
- Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale:
- Oftam făr'să voiesc,
- Ca umbrele, ce-n fața luminii matinale
- De noapte ne-amintesc.
- În zilele acelea de sumbră poezie,
- Cu-o mână-n mâna ta,
- Am scris această dramă, ce-n viață-mi o să fie
- Ca floarea „nu-m-uita”!
- În stalactit se-ncheagă o undă, picurată,
- P-o stâncă ne-ncetat;
- Așa oftarea-mi lungă aice-i închegată
- Suspin cristalizat!
- Mânia mizantropă a omului în goană,
- Sarcasmul infernal
- Le vezi în astă carte, înfipte-ntr-o icoană
- Cu vârful de pumnal!
- Și cui să-nchin eu oare, când timpul se răzbună,
- Ecoul amorțit
- Din nemilosul viscol pe care împreună
- Abia l-am resimțit?
- O, tu, ce chiar suspinul îl împărțeai cu mine,
- Făcându-l mai ușor:
- Tăiai oftarea-ntreagă în două mici suspine,
- Unite prin amor!...
CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN
- „În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fără județ, fără vină și fără seamă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâși și singuri plinitori Legii. Și de acest obicei Moldova nu scapă...“
- Ureche, sub anul 1564
- „În Moldova au cei mici despre cei mari acest obicei de pier fără județ, fără vină și fără seamă. Singuri cei mari judecători, singuri pârâși și singuri plinitori Legii. Și de acest obicei Moldova nu scapă...“
- RĂZVAN, țigan dezrobit
- SBIEREA, boier bătrân
- TĂNASE, cerșitor
- BAȘOTĂ, mare vătav
- DASCĂLUL
- TÂRGOVEAȚA I
- TÂRGOVEAȚA II
- TÂRGOVEAȚA III
- TÂRGOVEAȚA IV
- TÂRGOVEȚUL I
- TÂRGOVEȚUL II
- TÂRGOVEȚUL III
- FATA I
- FATA II
- SLUJITORI de la vătăvie
- O piață în Iași, în fund o biserică, mai încoace o piatră, în lături case.
- Miluiește-mă, jupâne! Dumnezeu va da-nzecit
- Sufletelor ce se-ndură de-un sărman nenorocit!
- Cum? ce spui? La sută mia? O camătă minunată!
- De-ar fi astfel, toată starea-mi eu ți-aș da-o chiar îndată...
- Să știi însă că dând una, n-o mai vezi, n-o mai găsești...
- Miluiește-mă, jupâne, cu ce singur socotești!
- Ș-un bănuț o să-mi ajungă... Iată, de trei zile-n gură
- N-am luat un pic de pâine, n-am avut o fărmitură...
- De trei zile? Ce minciună!.. Ș-apoi cine-i vinovat?
- Pentru mine e totuna de-ai mâncat sau n-ai mâncat...
- Un bănuț! Cum nu! E lesne!.. Bănișorii nu s-aruncă.
- Decât cerșitor, mai bine ia toporul și la muncă.
- (Răzvan se arată în fund și se oprește din dosul lui Sbierea)
- Vai, jupâne! vai, jupâne!.. Nu cerșește un român,
- Nu cerșește cât mai are un pai de nădejde-n sân!
- Nici eu nu cerșeam, jupâne, pe când aveam vitișoare,
- Ș-un pământ cât trage plugul, ș-o prispuliță la soare;
- Dar vecinii, din rea pizmă, la judecată m-au tras,
- Ș-acum iată-mă-s, jupâne, gol pe poduri am rămas!..
- Copilașii plâng de foame...
- Copilașii!... Vrea să zică
- Tu ești un nebun de frunte! După ce n-ai chiar nimică,
- Te mai apuci de prăsilă. Auzi! Îi trebui copii!
- Un neam de netoți... Dă-mi pace! Ducă-se pe la pustii!
- Of, of, of!... Și tu, jupâne, o să dai de vro ispită!
- (Sbierea face trei cruci mari dinaintea bisericii și se depărtează, fără a băga de seamă că i-a căzut o pungă din chimir.)
- Așa cruci evlavioase, așa față răstignită,
- Așa-nchinăciuni plecate, până la brâu și mai jos,
- Nu făcea nici sfântul Petre, nici însuși domnul Hristos!...
- Bre! Jupânul ăsta crede că drept la rai o să meargă,
- Pe când dracii după dânsul cu limba scoasă aleargă!...
- (Face câțiva pași și ridică de jos punga.)
- Aoleu! O punguliță!... Ba-i un săculeț cam greu!...
- Îl va fi pierdut boierul cel cu zor de Dumnezeu...
- Măi, oprește-te, jupâne!... Stai, jupâne, de m-ascultă!...
- La naiba! Ți-am spus o dată că nu-mi place vorba multă!
- Un singur pas nu poți face făr'să dai de vrun calic!...
- Fugi! N-am bani! N-am o groșiță! N-am nimic, nimic, nimic!
- Nimic n-are, sărăcuțul! Așa zice!... Prin urmare,
- Omul neputând să piarză tocmai lucrul ce nu-l are,
- Punga nu-i a lui. Atuncea... fie dar a cui o vrea,
- De vreme ce toată lumea mi se leapădă de ea...
- (Numără: „unu..., cinci..., opt...“)
- Douăzeci, și toți cu găuri! Parc-ar fi să-mi povestească
- Cum se dezmierdau, sărmanii, în salba sărbătorească,
- Pe-un grumaz de țărăncuță, grăsuliu și răsfățat,
- Pân'ce gheara ciocoimii din carne i-a înhățat!...
- De-ar avea banii o limbă, lucrurile ce ne-ar spune
- Pe mulți albi i-ar face negri, ca cel mai negru tăciune...
- Nu! Eu nu vreau astă pungă!... Și chiar foame de mi-ar fi,
- Pâinea astfel cumpărată mă tem că m-ar otrăvi!...
- Moșule!
- Ce vrei?
- Jupânul nu ți-a dat lescaie frântă?
- Uite! Eu îți dau o pungă... Scoală, moșule, și cântă!
- De la un țigan pomană?
- Dec! Și totuși, pe boier,
- De-ți da o scârbă de-aramă, tu l-ai fi urcat în cer?
- E român, oricum.
- Jupânul e român? Vai, ce ocară!
- Te-nșeli, moșule! El este piatră, lemn, strigoi sau fiară,
- Dar numai român nu-l cheamă, că mult mai român sunt eu!...
- Nu căta că-ți pare searbăd și pârlit obrazul meu,
- Că nici noaptea nu-i bălană, dar pământul odihnește;
- Că și pâinea de secară este neagră, dar hrănește
- Ș-apoi, moșule, eu unul nu-s țigan de rând, mă jur.
- Nu, nu, crede-mă, în pieptu-mi bate suflet de vultur.
- Măiculița fu româncă...
- Moldoveancă?
- Se-nțelege.
- Moldoveancă? Ce-auz, Doamne!... Dar asta-i o fărdelege! Unde s-a aflat
- Că s-a-mpreunat
- Corbi cu turturele,
- Șerpi cu floricele,
- Urși cu căprioare
- Și norii cu soare?...
- Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi...
- Taci, măi!
- Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!...
- N-atinge țărâna mamei, că nu mai știu ce-o să fie!
- Mi se-ntâmplă multe pozne când sunt cuprins de mânie.
- Eu nu-s țigan... ți-am mai spus-o!... Nu mă mai tot zăpăci!...
- Mai pe scurt, na, iată banii!... Pleacă dracului de-aci!
- De la un șerb nu voi cere, nu voi lua niciodată:
- Ursita-mi e neferice, dar a ta-i chiar blestemată.
- De mi-ar fi să mor de foame, mâna mea n-o voi păta,
- Primind milă dintr-o mână, care... nici ea nu-i a ta!
- Eu șerb? Dar bată-te focul, mitropolitul Năstase
- Nu știi oare că la moarte-i pe toți robii săi iertase?...
- Singurul vlădică-n lume, sau cel puțin la români,
- Care nu voia ca frații să fie slugi și stăpâni,
- Fiind tot un os ș-o carne... Așa scris-a în diată,
- Poruncind să plece slobozi toți țiganii săi deodată;
- Toți, moșule, pân'la unul: bărbați, copii și muieri...
- S-a spart lanțul! De-atunci, iată, două ierni și două veri
- Eu zbor în stânga și-n dreapta, ca voioasa ciocârlie
- Pe care n-o mai poprește ferecata colivie.
- Ești țigan pe jumătate, nu ești rob...
- Asta-i nimic,
- Mai este ceva. Văzut-ai?...
- Ce?
- Un țigan grămătic?
- Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede,
- Și chiar de-aș vedea cu ochii, pare-mi-se că n-aș crede.
- Țiganii sunt tot ce-ți place: șelari, fierari, potcovari...
- Călăi...
- Adică, nu-i vorbă, nici călăii nu sunt rari!
- Dar grămătici, ba... Ei bine! Numai singur eu sub soare,
- Dintre mii de țigănime, știut-am să-nvăț scrisoare,
- Sârbească și românească, încât ajunsei de mic
- În casa mitropoliei cel mai isteț grămătic...
- Grămătic, moșule dragă!... Acuma ia dară banii,
- Și te rog a nu mă pune într-un hal cu toți țiganii...
- Dar acești bani, măi băiete, vor fi un lucru... furat.
- Așa-i! Tocmai! Ai dreptate! Ai vorbit adevărat!
- Toți banii din țara noastră poartă, moșule, pe sine
- Semnul furilor ce-i pradă, pintre lacrimi și suspine,
- De la noi, de la opincă, de la omul cel sărman,
- Ș-apoi nu vor să ne-arunce în obraz un gologan!
- Zburători ce sug în umbră! Javre, moșule, d-acelea
- La cari omenească-ți pare numai fața, numai pielea,
- Iar sufletul pe dobândă fu luat de la Satan,
- Cu tocmeală să se-ntoarcă mai murdar și mai viclean!...
- Bine, bine spui, băiete!...
- Lucru furat! ai dreptate!
- Însă n-oi fi eu acela care va prăda pe-un frate!
- Mama, buna măiculiță, din mormânt ar tresări
- De-ar ști că-n pieptu-mi se mișcă păcatul de-a tâlhări!...
- Dar la naiba frunza verde! Ce să mai tocăm degeaba?
- Iată banii, mulțumește, du-te, caută-ți de treabă!
- Află, moșule, atâta: fie banii chiar furați,
- Copilașii tăi te-așteaptă fără pită și-nsetați!...
- Bogdaprosti, măi băiete!... Bogdaprosti! Rău îmi pare
- Ca să văz o lighioană c-un suflet atât de mare!
- De-ai fi român, cale-vale! dar țigan, păcat! păcat!
- Tat-tău o fi fost, băiete, o groază de blăstemat
- De-au întortocheat pe mă-ta în lingușirile lui...
- Multe dragostea mai face pe fața pământului!
- E curat un fel de boală, ce de noi când se lipește,
- Pe român mi-l țigănește, le țigan mi-l românește,
- Toate lucrurile-n lume cu susul le pune-n jos:
- Îngerul urât se pare, ucigă-l crucea, frumos!...
- Dar eram să uit, băiete, de-a te-ntreba, cum te cheamă?
- Pe mine Răzvan... Smaranda chema pe drăguța mamă;
- Muri an.. ba nu!... trăiește! trăiește-n cugetul meu,
- Și va trăi totdauna, până voi trăi și eu!...
- Dumnezeu să mi te-ajute, precum tu m-ajuți pe mine;
- Zilele tale să curgă tot zile lungi și senine;
- Iar nevoia să doboare pe-oricine-ți va fi dușman!...
- Rămâi sănătos, băiete!... Ce păcat că ești țigan!...
- (Pleacă murmurând: „Răzvan, Răzvan, Răzvan“... apoi se întoarce)
- Știi ce? Mi-am luat de seamă... Nu-mi trebuie punga-ntreagă,
- Mi-ajunge ș-un singur galbăn... zău așa, Răzvane dragă!
- Mai sunt mulți săraci, băiete, și eu n-aș vrea de prisos,
- Pe când se zbuciumă frații, simțind cuțitul la os!
- (scoțând punga)
- Na!...
- Dar, moșule...
- Ascultă, nu mai face vorbă lungă!
- Mai împarte tu ș-altora pâine din această pungă.
- (Ia un galbăn și dă sacul lui Răzvan.)
- Fă pe gândul meu, căci altfel, zău, nu primesc nici un ban...
- Acuma mă duc, băiete... Mare păcat că-i țigan!...
- (Iese.)
- Bietul om!.. Ce fudulie! Ce vorbe late! Ce toană!
- Cineva, privind, l-ar crede că-i un împărat în goană!
- Ce dispreț! D-abia ne vede... Taica lui n-a fost țigan!...
- (Se uită în jur cu pază, apoi scoate din sân o hârtie.)
- Lumea-și bate joc de mine! Râde lumea de Răzvan!...
- O să râz și eu de lume!... Da, vom râde fiecare:
- Ea de mine cu trufie, eu de dânsa cu turbare!...
- (Lipește hârtia pe un stâlp și iese, pe când ușa bisericii se deschide, venind mai mulți, dintre cari dascălul se oprește lângă hârtie, iar ceilalți se grămădesc.)
- Uf! Nu mai stau pe picioare de necăjită ce sânt?
- Zău, nu-i prea bună zăbava, fie locul cât de sfânt.
- Părințelul Agaftanghel ar fi un preot cu minte,
- Dar lungește, vai!... Te face să fugi chiar de cele sfinte.
- E mai deștept popa Tacu de la Sfântul Nicolai;
- În două vorbe ți-arată calea-n iad și calea-n rai,
- Ș-apoi îți zice: alege-ți! - și-ntr-o suflare sfârșește!
- De-ți place iadul sau raiul, cum vrei, el nu te silește...
- (Dascălul, stând lângă hârtie, începe a râde cu hohot.)
- Dar tu ce râzi, măi fârtate, singur, chiar ca un smintit?
- Te știam om de ispravă! Doară n-ai înnebunit?
- Spune, ce scrie pe-acolo?
- Cine scrie și cum scrie?
- Nu cumva iarăși vrun cântec, rânjind de biata domnie?
- Sau poate vro păcăleală, pe vornici? pe logofeți?
- Eâyuwu, âaveyuwu, xateywu ; nește cai verzi pe păreți!...
- Ești nerod, și pace bună! Eu nu-s cărturar ca tine.
- Nici eu!
- Nici eu!
- Chiar nici unul!... Știu și răsștiu
- Așa să fie!
- Vezi bine!
- Vai de țară!
- Tu citește!
- Ești dascăl!
- E treaba ta!
- Curând! Curând!
- Zi odată!
- Nu mai putem aștepta!
- Fiindcă voi nu știți carte...
- Ei bine?
- Dar faceți gură...
- Ei bine?
- Căci, din păcate, a românului făptură
- Este...
- Ei bine?
- Să zbiere cu câtu-i mai nătărău.
- Ei bine?
- De voi mi-e milă...
- Ei bine?
- Voi citi eu.
- Citește!
- Da! Da!
- Începe!
- Ascultare! Ascultare!
- Eu port bumbac în ureche. Ridică-ți glasul mai tare...
- Dar nu răcni, că pe mine mă cam supără la cap...
- Mai în sfârșit, hai odată, mișcă-ți barba cea de țap!
- Frunză verde de negară,
- De când domnește în țară
- Petru-vodă șchiop și slut,
- De râs țara s-a făcut!...
- De răs țara s-a făcut! Da, da, da!
- Hi, hi, hi! Ha, ha, ha! Hi, hi! Ha, ha!
- Petru-vodă șchiopătează, dar nu-i slut!
- Nu, nu, nu este!
- Ba-i chiar frumușel la față ca fătul cel din poveste!
- Tăceți, gâștelor, odată!
- Auzi, obraznici, mojici!
- Ori me-ți asculta, sau altfel mă duc și vă las aici...
- Ba nu! Citește! citește!
- Noi gâște? Noi?... Ce ocară!
- Tăceți sau plecați!
- Firește!
- Da, da! Afară! Afară!
- Vreți să m-ascultați odată?
- Negreșit! Nu ne pricepi?
- Citește! Haide! Tăcere!
- Apoi dară ce nu-ncepi?
- Frunză verde de negară,
- Vodă doarme în cămară,
- Iar boierii, tot furând,
- Își fac trebile pe rând!
- Își fac trebile pe rând! Da! da, da!
- Hi, hi, hi! Ha, ha, ha! Hi, hi! Ha, ha!
- Frunză verde de negară,
- Norodul plânge și zbiară,
- Dar în cer și pe pământ
- Nu-l aude nici un sfânt!
- Nu-l aude nici un sfânt! Da, da, da!
- Hi, hi, hi! Ha, ha, ha! Hi, hi! Ha, ha!
- Frunză verde de neg...
- (întrerupând) Haide! iarăși frunză de negară?
- Ce Doamne! Tot numai una?... Ca și cum n-ar fi-ntr-o vară
- Feluri de feluri de frunze!...
- Viorele, rozmarini...
- Garofițe, busuioace...
- Trandafiri, brândușe...
- Crini...
- Tăceți odată, că-i poznă!
- O să vă luăm la goană!
- Auzit-ai, soro, vorbe!
- Bre! Doar nu ești o icoană?
- Dar nici dumneata un vodă, ca să ne batjocorești!
- Vreți să citesc mai departe? Nu vreți...
- Ba da, să citești!
- Frunză verde de negară,
- Decât un domn de ocară,
- Iar boieri mișei și hoți,
- Mai bine la dracu toți!
- Mai bine la dracu toți! Da, da, da!
- Hi, hi, hi! Ha, ha, ha! Hi, hi! Ha, ha!
- Măi! Oare tocmai la dracu?... Să nu fie?... Știi... Mai lasă...
- Ba nu! Nicidecum! La dracu!
- La dracu cei ce ne-apasă!
- Fie și la dracu, totuși... vro vorbă mai cu papuci...
- De pildă: la cel cu coadă și cu coarne să te duci;
- Se-nțelege că-i tot dracul, dar ocara-i mai cioplită...
- Aș! Cu carne și cu coadă poate să fie ș-o vită!
- Mai bine dar drept la dracu!
- Mai bine, pre legea mea!
- Ho! Încet! Vine vatavul!
- O să dăm de vreo belea!...
- (Se arată Bașotă, înconjurat de slujitori.)
- Sosește nenorocitul tocmai când vorbeam de vite.
- Se-ntâmplă, zău, câteodată, cimilituri potrivite.
- Oameni buni! Ce stați aice? Ce veste? Ce v-ați orpit?
- Cu ce scop?... A! o hârtie! Să vedem, ce s-a citit?
- Va fi o carte domnească...
- O cazanie...
- O rugă...
- Slujitori! să fiți cu pază, ca nici unul să nu fugă...
- Parc-aș fi sigur că-i iarăși vrun cântec nerușinat!
- N-aș crede!
- Nu-l mai citește!
- Foarte rău ne-am încurcat...
- Cum? Împotriva domniei? Împotriva stăpânirii?
- Și voi toți sunteți în gloată părtași ai nelegiuirii?
- A! V-am prins, litfe spurcate! Vi-i dragă viața sau ba?
- Să-mi spună dar adevărul pe cine l-oi întreba!
- (Apucă de piept pe Târgovețul I.)
- Tu ai o față cam proastă: frunte jos, gură căscată,
- Semnele cele mai bune de-o inimă nestricată...
- Pune dar mâna pe cuget ș-arată-mi, cine l-a scris
- Acest cântec ce cutează pe-un vodă să-l ia în râs?
- Iartă-mă, jupân vătave... măria-ta și stăpâne...
- Eu nu știu chiar nimicuță... dar nu-i așa, să fiu câine...
- Eu am sosit acușica... Sunt omul cel mai smerit...
- Eu nu știu carte, jupâne... Nu eu, altul a citit...
- (Răzvan, intrând pe nesimțite, se amestecă în gloată.)
- A citit? Dar cine-anume? Care dintre toți! Arată!
- Acesta, jupân vătave...
- A! Ființă blestemată!
- Da, da! Cam așa, jupâne! Ce să zic? Eu am citit,
- Dar nu cu voie vegheată: chiar dumnealor m-au poftit...
- Cercetează-i și-i întreabă... Nu sunt eu cel cu pricina.
- A citi când nu te lasă, de! a cui să fie vina?
- Oameni buni! Acuma dară, ca să văz ce-i de făcut,
- Vă mai întreb, cum anume a citit acest limbut?
- Curat pe moldovenie...
- Negreșit! Cum se citește!
- Drace! nu-i aci-ntrebarea. Eu știu că moldovenește,
- Dar citit-a oare iute? Fără a se-nvălmășa?
- Resfirat? Limpede? Neted? Repede?
- Așa! așa!
- Așa-i, hoțule!... Ei bine! Acuma ce-mi vei răspunde?
- Hoț!, Gvwři óautňu jupâne. Eu nu doresc a m-ascunde.
- Citit-am cum este rostul; vezi bine că nu-n zadar
- Am tot învățat la buche. Sunt dascăl! Sunt cărturar!
- Ticălosule! Cum, Doamne, nu ți-e greu, nu ți-e rușine
- Să-mi spui mie la palavre când vorbești tocmai cu mine?...
- Eu! eu, vătavul cel mare, mă-nțelegi tu cine-s eu?
- Mâna dreaptă a lui hatman, carele la rândul său
- Este și el mâna dreaptă a lui vodă... Prin urmare,
- Vreau să-ți spun, cap făr' de crieri! că eu, vătavul cel mare,
- N-aș putea citi prea iute ceea ce alții au scris.
- Ș-apoi tu! tu s-o poți face? Ar fi un lucru de râs!
- Un dăscălaș, o nimică, tu să mă-ntreci chiar pe mine?
- Aceasta-i peste putință! Aceasta nu se cuvine!...
- Deci judecata ți-e scurtă, fiind foarte-nvederat
- Că cine-i foarte obraznic este foarte vinovat.
- Tu ai scris cântecul ăsta! Te cunoști după sprânceană:
- Un nas ascuțit de vulpe, o bărbiuță vicleană,
- Ochi mici și buză subțire... chiar un chip de fariseu!
- Vezi că te-am ghicit? Pe mine nu mă-nșeli tu, fătul meu!...
- Slujitorilor, luați-l! E bun de spânzurătoare!
- Mai stați! De ce-i așa pripă? Turci, tătari sunteți voi oare
- De săriți dintr-o năvală grabnic a ne spânzura?
- Jupân vătav, mână dreaptă! Mă rog nu te supăra!
- Să fie oare cu cale, în țara moldovenească,
- A omorî pentru-un cântec o ființă omenească?
- Țigan! Cioară! Faraoane!
- Fie toate cum vei vrea,
- Dar pe bietul om, jupâne, iartă-l, nu-l mai spânzura!
- El nu-i faraon, nu-i cioară; e român, îți este frate...
- Are dreptate țiganul! Țiganul are dreptate!
- O să-l învăț eu îndată! Să mă-nfrunte ș-un netot?
- Băieți! Pe-amândoi luați-i! Spânzurați-i bot la bot!
- Zău? Ce spui? Așa-i povestea? De minune! Foarte bine...
- Atunci lăsați-l pe dascăl și luați-mă pe mine;
- El nu-i vinovat, sărmanul; cântecul făcut-am eu;
- L-am scris, l-am lipit, și pace! De nu-i bun, îmi pare rău...
- Ce priviți așa la mine? Doară nu-s o arătare...
- Tu ai scris?
- Chiar eu, firește.
- Lucru vrednic de mirare,
- Un țigan să scrie stihuri, n-aș fi crezut-o... Ce-i drept,
- Mutra-i oarecum arată suflet ager și deștept...
- Vrea să zică, ș-acea doină din săptămâna trecută?...
- Foaie verde magheran,
- Logofătul e viclean...
- Da, da, jupâne vătave! Tot de mine e făcută...
- Bre!
- Ciudat! Să știe carte o jivină de țigan!
- Ba poate că-ntrec, jupâne, pe mulți boieri din divan...
- Slujitori! lăsați pe dascăl, măcar că eu cu arcanul
- Pe toți dascălii i-aș prinde ș-aș spânzura cu toptanul;
- Căci ei răzvrătesc norodul, ei învață pe cei mulți
- C-ar trebui ca boierii să umble goi și desculți;
- Și chiar ăst țigan n-ar merge astăzi la spânzurătoare
- De n-ar fi fost nici un dascăl ca să-l pună la scrisoare...
- Cată dar, dascăle, cată! Scăpat-ai cum ai scăpat,
- Dar păzește-te de dracul, c-o să dai de vrun păcat!...
- Acuma tu, faraoane, răspunde-mi doar docamdată,
- De ce te-apuci tu d-o treabă poprită și neiertată?
- O faci oare de la tine? sau cineva ți-o fi spus?
- Apoi de, jupâne vatave, Stan e jos și Oprea-i sus!
- Dumneata mereu ne spânzuri, ș-astfel trăiești boierește;
- Eu fac doine și doinițe, ca să-mi petrec țigănește;
- Fiecare cu ce poate!... Nu-i dat dreptul orișicui
- Să pună-n ștreang omenirea în mijlocul târgului!...
- Ș-apoi acest drept, jupâne, dacă mi s-ar da și mie,
- Eu n-aș omorâ nici unul, ca să pot ierta o mie.
- Șiret țigan!... Dar nu-i lesne a scăpa pe-un osândit!
- Fapta ce tu ai făcut-o e un lucru de gândit.
- A necinsti cârmuirea, a batjocori divanul,
- Poate numai doară vodă, sau măria-sa sultanul...
- Totuși, dragul meu, o lege, un vechi și sfânt obicei
- Te-ar scoate din gura morții... Ești însurat, sau holtei!
- Ba nu-s însurat, jupâne...
- Mare noroc! Ești ferice!
- Ai putea să scapi cu zile... În pravila țării zice
- Cum că de-osândă se iartă pe cine-l ia de bărbat
- O copilă, o fecioară, un suflet nevinovat...
- Așa-i obiceiul nostru, datina cea strămoșească.
- Acuma rămâne numai vro fată să se găsească...
- (Către târgovețe)
- Printre voi nu este oare?
- Sunt eu.
- Și eu.
- Minunat!
- Două fete cumsecade? Nu-i așa? De măritat?
- Negreșit!
- Fără-ndoială!
- Prea bine. Spuenți-mi, dară,
- Care dintre voi, de milă, nu va lăsa ca să piară
- De-o caznă foarte cumplită acest băiat priceput?
- Însuși eu voi face nunta, după cum am mai făcut.
- M-eți fi ciraci...
- Iertăciune! Eu una nu vreau, jupâne!...
- Un bărbat țigan! O, Doamne!... Cum se poate!... E rușine!
- Și nici eu!... Ferească Sfântul!... Mai bine foc și potop!
- S-ajung de povestea lumii? Eu, fată de potropop?
- Așa-i? Atunci de ce dară ieșit-ați voi amândouă,
- Răsărind în sus deodată, ca ciupercile când plouă,
- Ca să ne cântați cu ison că sunteți de măritat!
- De ce!... Iată!... Să se știe!... Fata II Ce țigan nerușinat!
- Măi! Le-ați auzit cu toții de la mic și pân'la mare!
- Astfel dar, de-acu-nainte, veți ști bine fiecare,
- Spunând-o-n toată Moldova, spre știința tuturor
- că cine sunt dumnealor!
- Mirese de porunceală ce-ar vrea bărbați să-și găsească...
- Iar dumneaei mai cu seamă, o fată potropopească!
- (Toți râd în hohote.)
- Ce oameni lipsiți de minte! Să râză chiar de prisos:
- Și fără nici o dobândă, și fără nici un folos.
- Ai văzut, jupân vătave, că nu-i nici o fată-n lume
- Ca să nu se înfioare când aude de-al meu nume...
- Frumoasă-i legea străbună, ce iartă pe-un vinovat
- Dacă poate să-l iubească un înger fără păcat;
- Frumoasă-i legea străbună care pricepe c-o ceață
- Se pierde când o răzbate o rază de dimineață;
- Frumoasă-i legea străbună care crede că nu-i rău
- Alesul unei ființe curate ca Dumnezeu!...
- Frumoasă-i legea străbună... dar dânsa nu-i pentru mine,
- Precum într-o florărie nu-i loc unui mărăcine,
- Precum într-o sărbătoare nu-i loc unui cerșitor,
- Precum în zvonul de râsuri nu-i loc plânsului de dor;
- Căci numai cerul primește, sub streașina-i milostivă,
- Scai și floare, catifeaua și sucmanul dopotrivă!...
- Eu țigan! eu... o, jupâne! Decât vai, decât amar,
- Mai dulce-i spânzurătoarea! Nu mai aștepta-n zadar!...
- (În acest interval Sbierea, zărind capătul pungii ieșit din cămașa lui Răzvan, se pipăie cu-ngrijire la chimir.)
- Pentru cea dintâi greșeală, moartea ștreangului e mare...
- Slujitori, acum dodată... duceți-mi-l la-nchisoare.
- Sacul meu, jupân vătave! Iată-l, săculețul meu!
- (Se pune a număra banii.)
- Cum? Așa să fie oare? L-ai furat? Tu?
- Ba nu eu.
- Țiganul la mal se-neacă!
- Țiganul își dete-n petec!
- Zi că-i un țigan, și pace!
- Un ticălos! Un besmetec!
- Fost-au douăzeci de galbeni... Numai nouăspreci mai sânt!...
- Unde-i unui? unul? unul?... Dați-mi-l de sub pământ!
- Unde-i galbănul, țigane?
- Un gălbănaș, rupt din soare,
- Strălucitor, fără gaură, ferecat... M-auzi tu oare?
- De ce nu răspunzi, țigane?
- De ce mă nenorocești?
- Apoi de!... Iartă, jupâne... Galbănu-ți nu-l mai găsești...
- În locu-i va fi o pâine într-o colibă săracă...
- Eu nu te-nțeleg! Eu nu știu!... Scoate-mi-l din piatră seacă!
- Țiganul e prea obraznic. Am fost cu dânsul prea blând.
- Slujitorilor, luați-l! Spânzurați-l mai curând!
- Mai stai, jupâne vătave! Nu te grăbi! Mai așteaptă...
- Spânzură-l, dar mai-nainte fă-mi o judecată dreaptă.
- Ciudat, boierule dragă! Apoi ce-ți pot face eu?
- Cum ce? Vreau sfânta dreptate!... Cum ce? Dă-mi galbănul meu!...
- Uitat-ai pravila țării? obicei? canoane? lege?...
- În ce guri încape legea!
- În gura mea, se-nțelege!...
- Ascultă, jupân vătave... Nu mă lăsa păgubaș!...
- Sau țiganul să-mi întoarcă acel galbăn... gălbănaș...
- Ori de nu, atunci, jupâne, stăpânul să mi-l plătească...
- Astfel este obiceiul, pravila moldovenească...
- Al cui ești tu, măi țigane? Cine e stăpânul tău?
- Sunt țigan iertat, jupâne: țiganul lui Dumnezeu!
- Iertat? cu atât mai bine! Dup-a legii glăsuire,
- Băiatul mi se cuvine în loc de despăgubire,
- Așa-i jupâne vătave!... Pravila zice curat:
- Furul să se dea acelui de la care a furat.
- Dă-mi-l rob.
- Eu rob?
- Vezi bine!
- Adecă, oricum să fie,
- Vrei, boierule, să-l capeți jidovește în robie.
- Știi c-un țigan, chiar de laie, se plătește orișicând
- Peste douăzeci de taleri, pe când ăsta nu-i de rând:
- E frumos și știe carte...
- Știe carte?
- Foarte bine.
- Tocmai așa rob îmi trebui. Este tocmai pentru mine.
- Îmi va ține catastișe, socoteli și daraveri.
- Dă-mi-l după legea țării...
- Cea făcută de boieri!
- Nu știu de cine-i făcută, dar știu că-i foarte cu cale.
- Atuncea se schimbă treaba... Să-ți spui verde dumitale
- C-aș avea și eu nevoie de-un țigan așa de rar,
- Cam cutezător, cam țanțoș, dar deștept și cărturar.
- Nu-nțeleg, nu pot pricepe și nu vreau ca el să fie
- Bună pradă pentru altul pe când îmi place și mie...
- Deci, ia-ți galbănul din parte-mi, iar eu pe țigan mi-l iau.
- Nu, jupâne! Niciodată! nu, nu, nu! Nu vreau! Nu vreau!...
- Vinovatul să-mi plătească! Nu altul! Nu orișicare!
- Boierule! Știi prea bine, cine-i vătavul cel mare!...
- Dec! și eu la visterie fost-am ftori-cămăraș!
- Boierule! Află dară că postelnicul mi-e naș...
- Dar apoi și eu, jupâne, cu logofătul sunt rudă...
- Boierule! Nu m-aprinde!... Mă faci să plesnesc de ciudă!...
- Plesnește. Eu nu te-mpiedec... Dar țiganu-i tot al meu!...
- Boierule! Taci din gură, căci mă jur că eu... eu... eu...
- Câinii osul ca s-apuce, corbii stârvul ca să-mpartă,
- Boierii ca să robească, unii cu alții se ceartă!...
- Se-nțelege!
- Așa este!
- Îi vezi, jupâne vătav!
- Taie-i pe toți! Nimicește mojicimea cu nărav!
- Dar pe țigan dă-mi-l mie.
- Stați, boieri! Vorba-i degeabă!
- Nu me-ți robi voi pe mine! Nu me-ți robi! Mai degrabă
- Veți pune-n lanțuri furtuna, cu tunete și cu ploi,
- Decât s-ajung eu vrodată rob la unul dintre voi!...
- Jupâne! Eu cer osânda. Spânzurătoarea m-așteaptă.
- Mi-am bătut joc de domnie: e cea mai groaznică faptă!...
- Cineva poate să râză de sfinți și de Dumnezeu,
- Dar de vodă, nu... Ei, bine! Dă-mi, jupâne, ștreangul meu!
- Slujitorilor! Luați-l!... Ba nu!...
- (lui Sbierea la o parte) Boierule dragă,
- Uită cearta, căci, pe cinste, am glumit, a fost o șagă,
- Un nimic. Dumneata, frate, cu logofătul ești neam,
- Și chiar la logofeție eu o judecată am
- Cu niște răzași... Un petec... Nu-i tocmai o treabă mare...
- Mă-nțelegi... Să fim prieteni... O pricină de hotare...
- (Se strâng de mâini cu căldură.)
- Ce mai așteptați voi dară? Ce stați? Ce vă mai gândiți?...
- Călăi ce pe robi ucideți, pe cei slobozi îi robiți!
- Are dreptate țiganul! Țiganul are dreptate!
- Slujitori! Dați-mi afară toate gurile căscate!
- (Slujitorii gonesc poporul, care se depărtează cu nemulțumire.)
- Lasă-mă, jupân vătave, să văz cioroi spânzurat!
- Și eu! și eu!...
- Ba la naiba!
- Afară de la mezat!
- Așa-i! Acum suntem singuri! Nimeni nu-mi mai stă la spate
- Ca să strige că-i cu cale sau că nu este dreptate...
- Slujitorilor, la lucru!... Apucați-l pe țigan!
- Mă dau eu singur, jupâne.
- Treaba merge găitan.
- Legați-mi-l și duceți-l...
- Întins la spânzurătoare!
- Omul om, să fie slobod; decăt rob, mai bine moare;
- Ș-apoi moartea-i înviere pentru cel disprețuit!
- Aleu! Vorbește-ntr-aiurea... Necum să fi-nnebunit!...
- Prietene! Ia-ți țiganul, și nu uita mai cu samă
- Pricina cea de hotare...
CÂNTUL II - RĂZBUNAREA
- „Țiganul și clăcașul Au fost gândirea mea; Stăpânul, arendașul Și legea lor cea grea...“
- C. Bolliac
- RĂZVAN, căpitan de haiduci
- RĂZAȘUL
- VULPOI
- VĂSCAN GANEA, boier
- VIDRA, nepoata vornicului Moțoc
- SBIEREA
- ceauși de haiduci
- MOȘ TĂNASE
- HOȚUL I
- HOȚUL II
- HOȚUL III
- CIOBANUL
- HAIDUCI
- Un crâng în codul Orheiului în Basarabia. În fund, un părău. Mai încoace, un trunchi răsturnat. În laturi, stânci.
- Ian să-mi spuneți, ce să facem ca să mai scurtăm din vreme?
- Face-vom ce face frunza când prin codru vântul geme;
- Ori vom face ca izvorul, când aruncă spuma lui,
- Scăpărând argint din undă, pe verdeața crângului;
- Sau să facem ca securea, când fieru-n copaci lovește,
- Iar copaciul nu se lasă, luptându-se bărbătește;
- Frunza, securea, izvorul, toate ne cântă cu dor:
- Să cântăm și noi ca frunză, ca secure, ca izvor!
- Cântecul să fie freamăt, troscot, șoaptâ, toate-ntr-una;
- Blând ca sărutarea mumei, crunt și groaznic ca furtuna!
- Să cânte Răzașul dară!
- Ștergându-mi plânsul cu plânsul, cum se scoate cui prin cui!...
- Dar ce zic! Nu sunt eu numai care suferă și plânge;
- N-oi fi singur eu în care doina-mi cugetul va frânge;
- Tot ca mine varsă lacrimi, despuiați și nevoiași,
- Toți acei ce-n țara noastră se mândresc a fi răzași,
- Păstrând, ca o moaște sfântă, hrisoave, peceți, urice
- Putrezite de vechime și-n cari cu fală se zice
- Că, scăldându-se în sânge, moșii și strămoșii lor
- Au câștigat ca răsplată câte-o brazdă de ogor!...
- Tune, fulgere, trăsnească, cu potopul și pojarul!
- Mult mare mi-este mânia! Mi-este mare mult amarul!
- Eu am auzit, bădiță, c-adecă și la munteni
- Ar fi răzași ca ș-ai noștri, numiți acolo moșneni...
- Sunt și-n Ardeal, măi fârtate; ba și-n Țara Ungurească;
- Le zice chineji, dar este chiar o breaslă răzășească.
- Apoi oriunde să fie, tot o soartă, tot un drac!
- Tot vecinii mi-i înșeală, tot vecinii mi-i dezbrac;
- Vecini de cei cu putere, cu căftane daurite,
- Numai fir, numai mătasă, numai cu samur blănite;
- Vecini dintr-aceia care, c-o-mbrâncire, c-un cuvânt,
- Satul întreg plin de viață mi-l prefac într-un mormânt!
- Vecini dintre cari acuma, de-i văz în cale-mi, îi spintec,
- Și hohotesc spintecându-i...
- Dar tu ai uitat de cântec.
- Ba n-am uitat. Vrut-am numai sângele-mi să-l pui în joc,
- Ș-astfel, pomenind trecutul, să pot cânta mai cu foc.
- (Își drege glasul, își apasă cușma pe frunte și cântă.) Frunză verde de sălcie,
- Bat-o scârba răzășie!
- Eu credeam că-i boierie,
- Și-i curată calicie!
- Ani întregi m-am judecat,
- Sănătatea mi-am mâncat,
- Și nimic n-am câștigat.
- Eu umblam la judecată,
- Copiii-mi plângeau pe vatră,
- Nevasta-mi era uitată!
- Dar acuma Dumnezeu
- A făcut pe gândul meu,
- Ca să-mi mai răzbun și eu!
- Pentru dalba haiducie
- Pentru mândra voinicie,
- M-am lăsat de răzășie,
- Ș-am ales judecători
- Cei stejari nestrâmbători,
- Ca să-mi fie frățiori!
- Numai codrulețul drag
- Dă dreptate la sărac!
- Numai arcul după spate
- Dă săracului dreptate!
- Zi, Răzașule,-nainte! Zi-nainte! Nu mai sta!
- Că să știu că piere lumea, tot cu drag te-aș asculta!
- Zi-nainte! Zi-nainte! Să te-auză sfântul soare!
- Uf, uf, uf! Rău mă frământă! Mi-e și cald, mi-e și răcoare!
- Frunză verde lemn sucit,
- Și de când m-am haiducit,
- Dragu-mi-i drumul cotit
- Și de umbr-acoperit.
- Când văz pe ciocoi viind,
- Mă fac broască la pământ,
- Îmi așez săgeata-n vânt
- Și mi-l iau la căutare,
- De la cap pân' la picioare,
- Fără ah, fără cruțare!
- Și chitesc, și socotesc,
- Și cuget, și mă gândesc,
- Pe unde să-l nemeresc:
- La retezul părului,
- Din dosul ișlicului,
- Unde-i greu ciocoiului!
- Las' să moară ca un câine,
- Că mult te-a căznit pe tine!
- Las' să moară ca o fiară,
- Că mult geme biata țară!...
- (Se arată, trecând puntea părăului, Ganea și Ciobanul.)
- Un boier aice-n codru!
- Un căftan... Suntem trădați!
- Liniștiți-vă, că doară ne cunoaștem, măi fârtați!
- Eu vi-l aduc pe credință: eu vi-s chezaș și povață;
- Voi aveți lipsă de galbeni, el are lipsă de brață...
- Care-i căpitanul vostru?
- Ce-ți trebuie? Ce poftești?
- Pe căpitan...
- Căpitanul?... sunt eu; dar tu cine ești?
- Dumneata? Să fie oare? Sabia cea de văpaie,
- De care tremură țara?
- Numai pe cei răi îi taie.
- Dumneata Răzvan?
- Ei bine, știi acuma cine-s eu;
- Spune-mi dar și tu, jupâne, cum se cheamă ciocul tău?
- Nu-i vorba de nume...
- Lasă! ți-oi spune eu, căpitane,
- Din botez Văscan îi zice, iar după poreclă Gane:
- Feciorul lui Osip Gane, ce fusese căminar...
- Eu n-am venit în pădure ca să vorbim în zadar.
- Lucrul care mă zorește trebui isprăvit îndată...
- Nu-ncape nici o zăbavă... Află că iubesc o fată...
- Atunci du-te la vrun popă dintre cei ce pentr-un zlot
- Cunună soră cu frate și mătușă cu nepot!
- N-ai ce căta pe la mine,
- Preoțit de cruda soarte
- Ca să cunun alde tine
- Numai cu duhul de moarte!
- Așadar pleacă, jupâne; pleacă, vesel c-ai scăpat...
- Însă de-ai venit aice cu vrun scop înveninat...
- (Pune mâna pe pumnal.)
- Nu-l speria, căpitane... Boierii sunt slabi la fire:
- Brațul, haina, mintea, fața, inima, totu-i subțire.
- Urmează-ți vorba, jupâne. Te-ascult...
- Apoi îți spuneam
- C-am îndrăgit pe-oarecine, firește fată de neam;
- Din nenorocire, totuși, ea n-are mamă, nici tată,
- Ș-unchiu-său vrea să-i răpească moștenirea cea bogată,
- Luându-și de gând s-o-nchiză călugăriță la schit!...
- O faptă nelegiuită! Un lucru nepilduit!
- Sărmana?... Dar zestrea-i mare?...
- Avuții nenumărate!...
- Sărmana!... Mori după dânsa?
- Iată trei sute de galbeni. Alți trei sute, negreșit,
- O să-ți aducă ciobanul, după lucrul săvârșit...
- Cum o cheamă pe sărmana?... Pe iubita cea bogată?
- Nu-i vorbă...
- O cheamă Vidra... Știi?... A lui Moțoc nepoată...
- Și cin-oare n-o cunoaște!
- Da! Am auzit și eu...
- Un fătoi ce călărește și-mpușcă chiar ca un zmeu.
- Într-o zi am întâlnit-o alergând la vânătoare...
- E voinică, n-am ce zice! Și-i frumoasă ca o floare...
- Știut! După ce-i din osul acelui vornic Moțoc,
- De care Moldova-ntreagă mi se temea ca de foc!
- Căpitane! Noi în vorbe pierdem vremea fără treabă...
- Se-nțelege! Tu ai sete s-apuci zestrea mai în grabă...
- Spune-mi însă mai-nainte, pentru banii ce ne-ai dat,
- Ce fel de marfă anume să-ți dea codru-ntunecat?
- Chiar acuma, căpitane, zece călărași în silă
- Târăsc la călugărie pe nefericea copilă...
- Mănăstirea nu-i departe... S-o smulgi din mâinile lor...
- Dă-mi-o mie...
- Te iubește?
- Așa! Nu-i ceva ușor!
- Vidra-i o fată semeață, bâcsită cu fudulie,
- Care n-o să bage-n samă nici chiar pe sfântul Ilie!...
- Să iubească pe jupânul? Dec! Să-și pună pofta-n cui...
- Boierul știu c-o iubește, dar nu ea pe dumnealui...
- După cununie, lasă! și iubirea o să vie...
- Dar grăbește, căpitane...
- Așa-i! După cununie!
- Adevărat. Eu uitasem c-asta-i legea pe la voi:
- Numai zestrea înainte, iar iubirea mai apoi!...
- Mai apoi? ba nu! iubirea nu mai vine niciodată,
- Unde dintre două inimi, una-i boarfă cumpărată!...
- Dar, mai în sfârșit, ce-mi pasă!...
- Curat așa zic și eu:
- De nu se iubesc boierii, pentru dânșii e mai rău.
- Băieți! Mergeți cu jupânul. Ați auzit ce poftește.
- Simbria-i destul de bună: faceți treaba voinicește...
- Sănătate, căpitane!...
- Niciodată n-oi uita
- Slujbulița cea frumoasă ce-o mi-i face dumneata,
- Și-ți făgăduiesc pe cinste că dacă din întâmplare
- Vei fi prins de cărmuire, te scap eu din supărare:
- Sunt cumnat cu părcălabul, iar vornicii amândoi
- Mi-s cam rude de departe...
- Ciocoii sunt tot ciocoi!
- (Către Răzașul, care vrea să plece cu ceilalți.)
- Răzașule! mai așteaptă...
- Poruncește!
- Cată bine.
- De-i pricepe că miroasă...
- A trădare? Las' pe mine!
- Dar nu v-atingeți de Vidra... E femeie.
- Chiar să vrei,
- Răzașul nu se pogoară la bătaie cu femei!
- (Ganea, Ciobanul și haiducii ies.)
- Femeie! Precum pojarul se naște dintr-o scânteie,
- Așa m-aprinde pe mine ciudata vorbă: femeie!...
- Femeie! De când pe dânsa o făcuse Dumnezeu,
- El nu mai face nimica, fermecat de lucrul său,
- Și privind cu mulțumire la lumea cea zâmbitoare,
- Zice: eu sunt rădăcină, dar femeia este floare!...
- Femeie!... Și totuși, omul, de lăcomie târât,
- Iubește nu pe femeie, ci auru-i cântărit!...
- Pentru dânsul e femeie moșia cea măsurată,
- O sculă prețeluită sau o pungă numărată!...
- (Se aude afară glas strigând: „Răzvan! Răzvan!!“)
- Mă cheamă?... Cine să fie?...
- A! Iată că te-am găsit!
- Stăi! Tu ești... Mi-aduc aminte... Ești acel nenorocit
- Carele la Iași pe poduri oboseai strigând „jupâne“,
- Pân' să capeți o lescaie sau o fărâmă de pâine!...
- Te cunosc, deși de-atuncea trecut-a un veac întreg:
- Trei ani cumpliți de robie...
- Robie? Nu te-nțeleg!
- Te știam slobod, băiete; sprinten ca o rândunică;
- Bătându-ți joc de necazuri... Zău! nu mai pricep nimică...
- Da! O robie de spaimă, cum numai duhul cel rău,
- De-ar putea să biruiască, ar robi pe Dumnezeu!
- Fost-am șerb, fost-am în lanțuri, ș-acum inima-mi suspină
- Întâlnindu-te pe tine, căci tu, tu ai fost pricină!...
- Eu?
- Tu, moșule! Tu singur! Asta-n veci eu n-oi uita...
- Ș-apoi iată-mă-s în codru, haiducind din vina ta;
- Și mâini, de-mi va fi ursita să mor pe spânzurătoare,
- Ți-o voi datora tot ție...
- Poznă!... Nu glumești tu oare?...
- Să știu c-așa-i adevărul, o clipă n-aș zăbovi,
- Dându-ți pieptul meu drept țintă, să te poftesc a lovi...
- Tu! da, tu ești o unealtă a puterii fără nume,
- Care țese nevăzută toate lucrurile-n lume,
- Astfel c-ades muritorul, bun ca blândul mielușel,
- Face rele peste rele, făr' s-o știe singur el!...
- Dar ce spui?...
- Ți-aduci aminte nenorocita de pungă,
- Din care luași un galbăn, zicându-mi c-o să-ți ajungă,
- Că sunt mulți sărmani în țară, că nu-ți place de prisos,
- Pe când se zbuciumă frații, simțind cuțitul la os?...
- Moșule! Făcând aceasta, puteai să prevezi tu oare
- C-o să mă cufunzi pe mine în robia-ngrozitoare?...
- Ei bine! căzut în fiare pentr-un galbăn ce-a lipsit,
- De primeai tu punga-întreagă, eu scăpam nepedepsit!...
- Ha, ha, ha! Ș-apoi mai strige căpățânile-nțelepte
- C-omul știe tot ce face, știe tot ce-o să-l aștepte,
- Uitând c-un flutur de seară, ce trece repede-n zbor,
- Este-n stare să răstoarne toată prevederea lor!...
- O faptă cât de frumoasă, ca o floare cu otravă,
- Tăinuiește câteodată pieirea cea mai grozavă!...
- În sfârșit, tu ești pricină!...
- Dar de ce, copilul meu,
- Să nu mă vestești în clipă, lăsându-mă-n locul tău
- Însuși eu să-ncarc robia pe căruntețele mele,
- Și scăpându-te pe tine, să port lanțuri cât de grele?...
- Un țigan ce miluiește pe-un neputincios bătrân,
- Zică tot ce-i place lumea, este chiar ca ș-un român...
- Haide! Ce-a fost se trecuse... Spune-mi acuma, iubite,
- De ce-ți târăști tu la codru oasele cele-nvechite?
- Cum de ți-ai lăsat copiii?
- Ba copiii m-au lăsat.
- Te-au lăsat? Nu-mi vine a crede!...
- Săracii au răposat.
- În țara noastră cea mare și bogată, măi băiete,
- Sunt români ce pier de foame! Sunt români ce mor de sete!...
- Astfel în toată Moldova, păcătosului Tănas
- Nici un sprijin, nici un razăm, nici un scut n-a mai rămas,
- Decât numai să-și însemne pieptul cu cea sfântă cruce
- Și zicându-și „Doamne-ajută!“m calea codrului s-apuce;
- Căci de-o bucată de vreme, cerșitorind pe meidan,
- Auzeam mereu tot vorbe de căpitanul Răzvan...
- Cum? La Iași?...
- La Iași, băiete, se vorbește despre tine
- Felurite verzi ș-uscate, câte nici în cap nu-ți vine!
- Unii te laudă foarte, ca pe-un strălucit viteaz;
- Alții, adică boierii, te sfășie cu năcaz;
- Iar țiganii tăi... iertare! O să-mi pui lacăt la limbă,
- C-alta orice i-aș mai face, degeaba! tot nu se schimbă!...
- Zi, moșule! Zi-nainte... Eu nu mă supăr de loc.
- Ei bine, țiganii zbiară că tu ești al lor proroc:
- Tu o să-i scoți din cătușe, tu o să-i speli din păcate,
- În tine-i toată nădejdea, fără tine nu-i dreptate;
- O nebună de țigancă le-a spus c-a visat prin somn
- Că tu o s-ajungi odată nu numai jude, ci domn!...
- Ciudat!
- O blestemăție! Auzi cine să domnească!
- Însuși dracul nu croiește minciună mai țigănească.
- Dar nu-i vorba de țigancă... Apoi precum îți spusei,
- Rămâind singur în lume, fără copilașii mei,
- Fără milă și-ndurare, fără căpătâi și vatră,
- Mai rău decât chiar țiganii ce colindează cu șatră,
- M-am pus pe gânduri, băiete; gânditu-m-am, răzgândit,
- Ș-acum iată-mă-s aicea, bucuros că te-am găsit...
- M-am bătut cu multe litfe, care de care mai rele,
- Ba leși, ba păgâni, ba unguri, ba frânci de-ai lui Despot.
- Și ce-am învățat atuncea n-am uitat încă de tot...
- Mă vezi prăpădit, dar altfel această mână secată
- Tot ar mai putea trimite dușmanului o săgeată...
- Decât să mor în orașe de cruzimea celor răi,
- Mai bine voi în pădure prin mine să piară ei!...
- O ființă cât de slabă sporește când își răzbună.
- Încearcă-mă și pe mine... Sunt haiduc și pace bună!
- Așa te vreau, moș Tănase! Ș-o să vezi peste puțin
- C-orașu-i o lighioană și numai codru-i creștin...
- În oraș totu-i robie; cel mai mic și cel mai mare,
- Toți ca unul poartă lanțuri, toți ca unul gem în fiare;
- Fiecare slugărește, și nici unul nu-i stăpân;
- Însuși domnul cu rușine pleacă fruntea la păgân!...
- Pe când aicea stejarul lîngă buruiană crește,
- Dar fie cât de puternic, el pe dânsa n-o robește;
- Iar sălbatecele fiare, ce flămânde rătăcesc,
- Omoară sărmana jertfă pe care mi-o nemeresc,
- Dar n-o-njugă cu năpaste, ca fiara cea omenească,
- Care prada-i n-o ucide și n-o iartă să trăiască!...
- În oraș totul se-ngroapă și putrezește de viu
- În locuința-i îngustă și rece ca un sicriu,
- Unde suflarea se curmă, unde văzduhul lipsește,
- Unde cărămidă, lespezi, lut și piatră te-nvălește;
- Pe când aicea verdeața ne ține loc de păreți,
- Ne-acopere numai frunza și numai cerul măreț,
- Iar jos s-așterne covorul, văpsit cu mii de văpsele,
- Ce singură firea-l țese din ierburi și floricele!...
- Lumea totuși de departe ne numește cu fiori
- Ucigași, împușcă-n-lună, hoți, tâlhari, omorâtori...
- O, nu, moșule! Nu crede! Așa fost-a totdauna
- Că de cel gonit se leagă clevetirea și minciuna,
- Precum mușchiul se lățește pe-un copaci pe care-l tai,
- Și nu-l lasă pân' ce viermii nu-l prefac în putregai!
- Săracul țăran ce-și pierde vitișoarele sau plugul,
- Robul osândit ce fuge, blăstemând biciul și jugul,
- Toți cei slabi, izbiți de soartă, de nevoi înconjurați,
- Află-n codru mângâiere și ne dau nume de frați.
- Când privești Moldova-ntreagă părăsită-n jaf și-n silă,
- Pe cei buni în neputință, pe cei răi fără de milă,
- Veneticul și păgânul, cel de neam și cel bogat,
- Numai ei având dreptate și la vodă și la sfat,
- Căciuliți de toată lumea, fără grijă de nimică...
- O! atunce-ți pare bine când deodată se ridică
- Spaima de haiduci în țară, născuți din al țării chin,
- Precum o durere crudă naște-n piept câte-un suspin!
- Urmează, frate Răzvane! Mai vorbește! Mai vorbește!...
- Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcorește!
- Sunt vorbe de sus, băiete, iar nu de-un om pământean...
- O, Doamne! Să iasă tocmai dintr-o gură de țigan!...
- Căpitane! Căpitane!
- Ce veste?
- O caracudă!
- Am pescuit-o acuma pe-uscat fără multă trudă...
- Sbierea? În mâinile mele?
- Chiar Răzvan!... Vai!... Sunt topit!...
- Te cunosc și eu prea bine!
- Și dumneata?... Am murit!...
- Sfinte Petre!... Sfântă Ana!... Mucenice Spiridoane!...
- Scăpați-mă de pieire!... O să vă dau trei icoane,
- Tot d-aramă poleită cu aur... sau cu argint!...
- Drace! Nu știam eu singur c-am pus mâna chiar pe-un sfânt!
- L-am găsit în drum la stânga, într-o căruță stricată;
- De gras ce-l vezi, de departe mi se păru că-i o roată;
- Dar fiindcă vrea să fugă, îi dădui un bobârnac,
- Și simții atunci de-aproape că-n roată-i ascuns un sac.
- Deci acuma, căpitane, poți să-i dai răvaș la dracul,
- Că tot ce-a fost bun într-însul nu mai este: iată sacul!...
- Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte ș-un ort!...
- Sunt pierdut!... Preasfântă troiță! Maică Precistă!... Sunt mort!...
- Dați-mi cinevași o armă, căci poftesc cu pofta mare
- Să-i număr, tot unul-unul, vro zece mii pe spinare!
- Eu țigan, și iată cine se laudă că-i român...
- Fraților! Priviți-l bine: eu sunt rob, dânsu-i stăpân!...
- Stăpân?...
- Boierule, scoală!... Nu-i frumos și nu-i cu cale
- Să-ngenunchezi dinaintea unui rob al dumitale.
- Jupânului, ce-i cu dreptul d-a ședea chiar în divan,
- Nu se cade să se plece de frica unui țigan...
- Scoală dar ca ș-altă dată, scuipă-mă și pălmuiește,
- Că vodă nu-ți cere sama, și pravila nu te-oprește!
- Scoală dar ca ș-altă dată, și pune pe-argații tăi
- Ca să-mi dea și dânșii palme, ca să mă scuipe și ei!
- Țara-ntreagă nu-i a voastră?... Codru sau oraș, ce-ți pasă?
- Oricând ș-oriunde, jupâne, sunteți tot la voi acasă!...
- (Sosesc Vidra, Ganea, Răzașul și ceilalți hoți.)
- Căpitane! Îți aducem pe nepoata lui Moțoc,
- E cam cu nărav ciocoaica: n-o auzi vorbind de loc...
- Bre! Ce de mai boierime! Doi jupâni ș-o jupâneasă!
- Parcă-i la Curtea domnească!
- O adunare aleasă!
- Haida-de! Dar ăsta cine-i?... De când maica m-a făcut,
- N-am întâlnit niciodată om mai pocit și mai slut!
- O gadină!
- O șopârlă!
- O năpârcă-nveninată.
- Tăcere? Să fiți cu toții martori la o judecată.
- Ăst boier, pe care-acuma îl vedeți îngenuncheat
- Și care la Iași se plimbă mândru ca un împărat...
- Nu, nu, nu...
- Taci, caracudă!
- Ăst boier prin răutate
- Întrece gadini, șopârle și năpârci înveninate...
- Ca painjenul ce țese pe furiș vicleanu-i ciur,
- Și-l întinde, și-l anină, și-l acață pe-mprejur,
- Și drept din mijloc pândește, pironit în neclintire,
- Așteptând să-i intre gâza în capcana-i cea subțire,
- Apoi lacom se repede, bucuros c-a înșelat,
- Ș-o tot rumpe, ș-o tot vâră în stomahu-i desfundat,
- Și iar își cârpește ciurul, și iar la pândă s-așează,
- Și iar ochește-n tăcere, nouă pradă să-i mai cază...
- Astfel și boierul ăsta e painjenul sătul,
- Gata să-și mai dreagă cursa, tot strigând că nu-i destul!
- Nu, nu...
- Taci, că te ia naiba!
- Nici iadul n-o să-l primească!
- Însă din jertfele sale, nu-i alta ca să-l urască
- Cu furie mai cumplită, cu foc mai înverșunat,
- De cum Răzvan îl urăște, setos de-a fi răzbunat!
- Pentr-un galben, ce pe drumuri l-am găsit pe neașteptate,
- El, cu pravila-i în mână și pe buză-i cu dreptate,
- Mă ia rob... rob pentr-un galben și mă face nevăzut
- Într-un beci, de mucezeală în mocirlă prefăcut,
- Unde mă legăse-n zgardă, ca pe-un câine-n bătătură...
- Îl urăsc cu cea mai cruntă și nepovestită ură!...
- (Vidra face o mișcare de groază.)
- Răzbunare! Răzbunare!
- Furcă!
- Da! voiesc și eu
- Să-mi răzbun; dar moartea-n furcă i-ar fi prea puțin...
- Valeu!
- Cruce, țeapă, glonț, săgeată... Nu-i destulă răzbunare!
- Vreau o altfel de pedeapsă: o pedeapsă și mai mare...
- Căpitane! Ian sfârșește! Că decât să mai aștept,
- Mai bine-acum dintr-o dată să-i înfig măciuca-n piept!
- Măi Vulpoiule, ridică-l!...
Vai mie!... Răzvane frate!...
- Mă jur c-am lăsat acasă catastișe ne-ncheiate...
- Iartă-mă!... Tocmai pe tocmai!... Fost-ai rob, te iert și eu...
- De vrei, îți voi da ș-un zapis... Martor mi-este Dumnezeu!...
- Vulpoiule, du-l din codru! Scoate-mi-l pânâ la răspânte,
- Arată-i drumul cel mare și zi-i aceste cuvinte:
- Iată dreapta, iată stânga, iată jos și iată sus;
- Alege la deal, la vale, la răsărit, la apus;
- Răzvan te-avusese-n palmă, și numai c-un semn de mână
- Ar fi putut să te facă praf, publere și țărână...
- Totuși, uite! Nu-ți lipsește nici un fir din perii tăi...
- Să trăiască codrul verde!... Pleacă slobod unde vrei...
- (Vidra e foarte mișcată.)
- Cum? îl ierți? Îl lași să scape?...
- Căpitane! Mi se pare
- Că tu-ți cam petreci cu glume ș-ai uitat de răzbunare!
- Răzbunarea cea mai crudă este când dușmanul tău
- E silit a recunoaște că ești bun și dânsu-i rău!...
- Astea nu se trec la mine! Doară nu-s o fată mare,
- Ca să cred că răzbunarea nu-i decât o sărutare!...
- Noi l-am prins, al nostru-i dară, al codrului, nu-i al tău!
- Nu-l iert eu, bată-l să-l bată!...
- Și nici eu nu-l iert!
- Nici eu!
- Bagă sama, căpitane! Noi nu te-am ales pe tine,
- Ca să te pupi cu boierii și să ne dai de rușine!
- Țiganul se prea gurguță!
- Se cunoaște că-i țigan!
- Țigan! Chiar țigan!...
- Țiganul nu mai este căpitan!
- (Scoate din brâu o bardă poleită.)
- Când voi m-ați pus peste codru, dându-mi în mână securea,
- Juratu-mi-ați să m-asculte lunca, drumul și pădurea.
- Iată barda ce-a pătat-o jurământul cel viclean;
- Dați-o unui alt mai vrednic, care nu va fi țigan!
- Puneți dintre voi pe-acela care-i meșter să vă-nvețe
- A năvăli-n slăbiciune, a vă izbi-n bătrânețe,
- Sau pe-o singură furnică să dați iurăș câte doi!
- Așa căpitan vă trebui, dar Răzvan nu-i pentru voi!
- (Aruncă barda și voiește a ieși.)
- Haide, haide, căpitane! Te iuțești peste măsură!
- Nu te pierdem noi pe tine pentru astă pocitură!
- (Privește încruntat la Sbierea, rădică de jos securea și o dă lui Răzvan.)
- Iată barda, ia-ți-o iarăși, fă ce-ți place, fă cum știi...
- Dar eu, unul... of, măicuță!... l-aș tăia fășii-fășii!
- Să trăiască căpitanul!
- Căpitanul să trăiască!
- Da, da! Și de țigănie să nu se mai pomenească!
- Stăpâne, acuma pleacă!...
- Să plec?... Cum?... Adevărat!...
- O, ce om! Ce piatră scumpă! Ce suflet de matostat!...
- Dar fiindcă scapi de moarte pe-un creștin foarte cucernic,
- O să te blagoslovească Dumnezeu atotputernic!...
- Fugi, boierule, de-aice!... Fă-mi și tu pe placul meu!...
- Mi-e scârbă s-aud din gură-ți numele lui Dumnezeu!
- Mișcă! Mișcă, caracudă!
- Ba nu... Mă rog! Fără pripă!...
- Mai avem o socoteală... Numai un cuvânt... O clipă!...
- Dați-mi sacul meu!... Răzvane!... Nu mă sărăci de tot...
- Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte ș-un zlot!
- (Iese ghiontit de Vulpoi.)
- Aș fi mândră, căpitane, ca să strâng o mână, care
- Nu voiește să-și răzbune decât numai prin iertare!...
- Mâna mea?... Această mână, dezmierdată de cuțit,
- Arsă de foc și de vânturi, bătută necontenit,
- Spălată de ploi și grindini, aspră și neagră din fire,
- Cuteza-va ea s-atingă mâna-ți albă și subțire?...
- De când oamenii din codru răpitu-m-au după drum,
- N-am oftat, n-am zis o vorbă, fost-am mută pân-acum,
- Oprind lacrima pe geană și-necând în piept suspine,
- Ca să nu pogor pe Vidra pân' la ei și pân' la tine...
- Dar nu-i pasăre pe lume să nu cânte mai cu dor,
- Când ziua-i plină de soare și cerul e fără nor;
- Nu-i femeie să nu-și simță inima-i în tulburare,
- Când s-așterne dinainte-i luminând o faptă mare!...
- Rob, țigan, haiduc, de-oriunde soartea să te fi adus,
- Un suflet c-al dumitale își va face loc în sus!
- (Răzvan rămâne ațintit.)
- Aferim! Ce mai muiere! De-ar fi mulți boieri ca tine...
- Ce fac, dragă jupâneasă? Cine-ar crede!... E rușine!
- Nepoata marelui vornic și fiica unui spătar,
- Dumneata să stai la vorbă... ce-njosire!... c-un tâlhar!...
- Căpitane! Căpitane!... Fă-ți cu mine o pomană:
- Dă-mi voie măcar dintr-însul să-ți fierb de prânz o tocană!
- Da, da! Să-l tăiem îndată!...
- Să-l bucățim mărunțel,
- Ca să nu se mai cunoască de-a fost boier sau vițel!...
- Cum? De ce-i așa urgie?... Lăsați-l în bună pace!...
- El nu v-a făcut nimica...
- Nu cumva! Iată ce-mi place!
- Doar n-ai fost surd, căpitane!... Nu-l mai apăra-n zadar!...
- Nu l-ai auzit tu singur că te numește tâlhar?...
- Eu tâlhar?... Dar cine-a zis-o?... Răzvan nu putea s-auză,
- Căci simțirea-i se pierduse, rătăcindu-se pe-o buză
- Din care sorbea cu-ncetul cuvinte ce-mi par mereu
- Că tot încă sună, sună și răsună-n jurul meu!
- O, tu, femeie măreață! tu un înger! tu o zână!
- Tu, ivire minunată ce-mi răsai ca o lumină!
- Să te mai auz o dată că locul meu este sus...
- Așa c-ai spus-o? Mai spune-mi! Mai spune-mi încă!...
- Am spus...
- Ai spus!... Eu credeam că-n lume nu va fi nici o ființă
- Ca să-și cufunde privirea sub gunoi de umilință,
- Pân' la omul care-n viața-i n-a gustat de nicăiri
- Decât dispreț și nemilă, batjocură și loviri!...
- Dar știi tu oare puterea ce-o au cuvintele tale,
- Luminându-mă cu raza străcurată jos în vale,
- Unde de-ale nopții umbre, sub un văl întunecos,
- Ascundeau în adormire tot ce-i bun, tot ce-i frumos?...
- Tu mi-ai dat o lume nouă, mi-ai deschis o nouă cale!
- C-un cuvânt, c-o vorbă numai, cu suflarea gurii tale,
- Ca domnul Hristos pe Lazăr tu din moarte m-ai sculat!...
- Ce putere! Ce minune!...
- Căpitanu-i fermecat!
- Dar tu stai și taci acuma?... Îți pare rău dumitale
- C-ai picurat o nădejde peste un noian de jale?
- Poate-ți mai aduci aminte cine ești?... Ei bine, dar,
- Nici eu n-o să uit atuncea că Răzvan e un tâlhar!
- (Cătră Ganea.)
- Sunt tâlhar!... Așa-i, jupâne?... Ei, da! Sunt tâlhar! Firește!...
- Am înțeles cum mă cheamă, și-o să mă port tâlhărește...
- (Aruncând jos o pungă.)
- Na, boierule! Ia-ți punga!...
- Ba nu! Ia-ți-o dumneata...
- Îți mai datoresc trei sute... Crede-mă că n-oi uita...
- Ciobanul o să-ți aducă.
- Nu-mi pasă de datorie!
- Iată banii tăi, jupâne! Dă-mi o altfel de simbrie!...
- Numai cântecul deschide cugetul haiducului! P-un deal, p-un colnic,
- Mergea un voinic,
- Voinicul voinicilor
- În țara piticilor:
- Cu fața voinică
- Ș-o inimă mică!
- Lângă el mergea,
- Și la el privea, Și mereu ofta,
- Poate că-l iubea,
- O copilă dalbă
- Cu galbeni în salbă
- O dulce fetiță
- Cu flori în cosiță,
- Cu rai în guriță!
- Amândoi mergea,
- Și mergând grăia,
- Și grăind zâmbea,
- Când iată
- Deodată
- Pe drum mi s-arată,
- Stând în calea lor,
- Vatavul haiducilor,
- Căpitanul hoților,
- Groaza veneticilor!
- Și cum mi s-arată,
- Privește la fată,
- O vede și iată:
- I se face milă
- De biata copilă!
- Și zice apoi
- Cătră cel ciocoi,
- Cătră cel voinic,
- Voinic de nimic:
- Calea e a ta,
- Mândra e a mea,
- Și de nu mi-o dai,
- Hai la luptă, hai!...
- (Vidra își pune mâna pe frunte.)
- Uf, uf, ce inimă mare! Păcat, zău, că nu-i creștin!...
- Eu nu-nțeleg, căpitane... Ce vrei? Ți-oi plăti deplin...
- Nu-nțelegi ce este lupta?
- Lupta?
- Lupta voinicească:
- Unul pe-altul să-mi apuce, ș-apoi să mi se trântească!
- Dar căpitanu-i mai tare... mai umăros... mai cu piept...
- Lesne poate să mă bată... nu se cade... n-ar fi drept.
- A! jupânului, pesemne, îi place lupta nemțește?
- Dați-i săbii dumisale; să-și aleagă ce poftește!...
- Pentru mine-i chiar totuna: ne vom bate cum va vrea;
- De-oi muri nu-i mare treabă, iar de nu, Vidra-i a mea!
- (Scoate paloșul, pe când Răzașul dă pe al său lui Ganea.)
- Apucă spata, jupâne!...
- Din dragoste!
- Patru sate!
- Apără-te!...
- Nu, Răzvane!... N-ai cu cine!... Nu te bate!...
CÂNTUL III - NEPOATA LUI MOȚOC
- „Să nu te blăsteme cineva: s-ajungi slugă la cai albi și stăpân femeie s-aibi!“
- Anton Pann
- RĂZVAN, ostaș leșesc
- VIDRA, iubita lui
- RĂZAȘUL, tovarășii lui
- VULPOI, tovarășii lui
- SBIEREA, prins în război
- HATMANUL
- MINSKI
- PIOTROWSKI
- ISCOADA MUSCĂLEASCĂ
- OSTAȘUL I
- OSTAȘUL II
- OSTAȘUL III
- CĂPITANI ȘI OSTAȘI LEȘEȘTI
- O tabără leșească la marginile țării muscălești: corturi, tunuri, arme...
- Mulți muscali ucis-ai oare?
- Cu sabie?
- Cu ce vrei!
- Cu sulița două sute și cu paloșul vro trei!
- Opt sau nouă-zece sute... Poate și mai mult!...
- Desigur!
- Dar tu?
- N-am ucis nici unul. Nu-mi place. N-am vrut eu singur!...
- Rănit-am însă vro mie... Tu mă știi că-s cam voinic:
- Tot răni de cele mai grele, de la cap pân' la buric...
- Vezi, așa suntem noi, leșii!
- Trăiască Țara Leșească!
- Muscalul, de-ar fi cu dracul, tot nu-i chip s-o biruiască!...
- Of!... Eu mă sfârșesc cu zile... și voi, ca niște nebuni,
- Când nu tremurați în tufe, vă desfătați în minciuni!...
- Ah! duceți-mă la doftor: încai moartea să mă scape...
- (Câteșitrei ies la dreapta, pe când la stânga se arată Minski și Piotrowski.)
- Uite, măi! Inima-n mine plesnește, gata să crape!...
- Sângele mi se ridică și se suie în obraz
- De ciudă, de-ntărâtare, de durere, de necaz!
- Cum ți se pare, iubite? într-o tabără crăiască,
- Tocmai în mijlocul nostru și-n țara noastră leșească,
- Un străin, o venitură, un om fără căpătâi,
- Un nătărău din Moldova să fie tot cel dintâi?
- Pe când eu zac la o parte, lăsat fără nici o treabă,
- Uitat ca o jucărie, ca un copil, ca o babă!
- Ce vrei! Ut verum dicamus , mărturisește și tu
- C-acest vir valachus este strenuissimus... Ca să vorbim drept
- Ba nu!
- Eu nu recunosc aceasta! Nu se cheamă vitejie
- A nu se teme de moarte numai din obrăznicie!
- Un nu știu cine ca dânsul, un mojic necunoscut,
- Nu-i este iertat a face lucrurile ce-a făcut!
- Să cuteze el s-apuce steagul muscălesc cel mare...
- Aceasta m-aruncă-n friguri, în furie, în turbare!...
- Să pătrunză chiar în cortul voievodului rusesc...
- O! aceasta-i grozăvie! Sunt gata să-nnebunesc!
- Spune singur tu, fârtate, dacă nu era mai bine
- Niște astfel de izbânde să se fi făcut de tine?
- Sau de-un altul orișicare... iar de mine mai ales!...
- Spune, spune tu!...
- Firește! Non est in dubio res.
- Însă, carissim' amice , așa va fi totdauna
- Că virtus nu-i alta-n lume decât prospera fortuna
- Răzvan e felix ad casunt ! Totu-i merge găitan!
- E noroc. Venti faventes!
- Tot Răzvan! Răzvan! Răzvan!
- Tabăra leșească-ntreagă mi-l înalță și-l ridică,
- Iar despre noi nu s-aude, nu se vorbește nimică!... Nu-i nici o îndoială
- Dreptu-i oare, ca-ntr-o țară, în care eu sunt născut,
- Un venetic fără nume să fie mai cunoscut?!...
- Zici că-i noroc?... Nu-i aceasta!... Nici noroc, nici vitejie!
- Este altceva, iubite, și-o să ți-o spun numai ție...
- Eu sunt sigur ș-aș fi gata chiar să jur c-acest Răzvan
- E frate...
- Frate cu cine?
- Cu...
- Dic quaeso
- Cu Satan!
- Ce spui, Domine mi Deus! ... Dar de-unde s-o știi aceasta?...
- O vei ști și tu ca mine... Spune-mi, văzut-ai nevasta
- Îmbrăcată bărbătește, haine negre, chip bălan,
- Care întovărășește ne-ncetat pe-acest Răzvan? Spune, te rog
- Am văzut-o... E frumoasă! Virgo facie concina,
- Perdecora, pervenusta...
- Ha, ha, ha! Asta-i pricina!
- Răzvan zice că-i e soră, dar eu pot să-ți dovedesc
- C-acea muiere-i chiar dracul, numai botu-i femeiesc!
- Dânsa-i o fermecătoare ce cu farmecele sale
- Are puterea pe-oricine să-ntunece, să-l înșale,
- Să-i ia văzul, să-l orbească, să facă noaptea-n amiaz,
- Încât s-o crezi că-i frumoasă și pe Răzvan că-i viteaz!...
- Ce-i drept, Sanctissimus Thomas, in Summa Theologiae,
- Firmat asemenea fapte, iar Petrus Hispanus scrie
- Cum că foemina și dracul sunt affines oarecum:
- Dracul e foc, iar femeia iese dintr-însul ca fum...
- Crede-mă c-acea muiere, orice-i spune, orice-i zice,
- Orice-i vrea, e însuși dracul... Fecioară cu chip plăcut, minunată, foarte frumoasă
- Taci, că, iată, vin aice
- Alii duo Valachi , ce-i tot văd mai-mai de-un an
- Conjunctissime vivendo nedespărțiți de Răzvan...
- Piha! Ce făpturi ciudate! Ce ființi nesuferite!
- Ce mișcări respingătoare! Ce obrazuri necioplite!
- Eu unul îți spui atâta că de-oi fi vrodată crai Lucrul este cu putință - ei bine, de trei ori vai
- Ce legi aspre n-aș mai face, ca să dau peste hotară
- Și să gonesc într-o clipă toți moldovenii afară!
- Însă toți! Toți pân' la unul! Nici un om! Nici un picior!
- Numai pe Răzvan, el singur, l-aș lăsa... ca să-l omor!
- Vom îmblăti la săcară
- Până-n mândra primăvară
- Ș-om ieși la codru iară,
- În capătul șesului,
- La marginea drumului,
- În calea armeanului!
- Să trăiți, voinici! Ceilalți doi valahi
- Prea bine; mulțumim.
- Și sănătate,
- Căci în lume sănătatea e mai bună decât toate!
- Mă prea bucură-ntâlnirea... Doream să vă văz de mult...
- Eram să vă-ntreb un lucru...
- De nu-i fi lung, eu te-ascult,
- Fiindcă noi, moldovenii, știm așa că vorba lungă
- E nebunie de creieri și sărăcie de pungă.
- Aș dori s-aflu... Pe cinste, Răzvan al vostru mi-i drag,
- Și... vorbind c-un oarecine... făcut-am un rămășag...
- Ca să nu-l pierd... mă pricepeți... vreau să zic... îmi trebui mie...
- În sfârșit, ce fel de slujbă sau ce fel de boierie
- Va fi avut în Moldova viteazul cel strălucit,
- Ostașul cel mai de frunte, bărbatul cel mai vestit,
- Podoaba taberei noastre, un luceafăr, o minune!...
- Drace! vrei numai atâta?...
- Taci, Vulpoiule; nu-i spune...
- Ba să-i spui! De ce să piarză săracul un rămășag?
- Mai vârtos când știu acuma că Răzvan îi este drag!...
- Învață dar de la mine că slujba ce-o avusese
- În țara Moldovei este dintre cele mai alese;
- O treaptă atât de naltă, încât era mititel
- Boierul cel mai puternic când se punea lângă el...
- Admirandum!
- Dar ce slujbă? Cum se cheamă?
- Măi, ți-ajungă!
- Că ne-am înțeles odată de-a nu face vorbă lungă...
- Sunt cam iute. Bagă sama!...
- Las', Răzașule!... Eu vreau
- La toate câte dorește să-i pot răspunde pe șleau.
- Că doar nu ne cercetează cu vrun scop de răutate,
- Mai cu samă când iubește pe Răzvan ca și pe-un frate... Este de admirat
- Așadar, mă-ntrebi ce slujbă? Cum se cheamă?... Fel de fel!
- Unii căpitan îi zice, alții-i zice vătășel...
- Dar treapta-i mult mai de frunte, prin putere și simbrie,
- De cum pe la voi aice este chiar o hătmănie!...
- Capitaneus pedestris
- Ba și călare ades:
- Pedestrime la strâmtoare și călărime la șes...
- În codru se pedestrește, pe câmp încalecă iară:
- Astfel este rânduiala oștilor la noi în țară...
- Dar avea moșii?
- Ha, drace! La asta eu nu m-am gândit!...
- (După o tăcere.)
- Cât poate da o moșie, Răzvan capătă-nzecit...
- Adecă cevași ca dijmă, în bani, în grâne și-n vite,
- Ce trebuia la poruncă să-i dea toți pe negândite...
- Și-ți fi avut multe pugnas, videlicet bătălii? Comandant de infanterie?
- Lupte, adică
- O! se-ntâmplă câteodată și-ntr-o zi două sau trii,
- Cât ținea vremea de vară, căci în urmă, la iernatec,
- Ne hodineam cum fac turcii: obicei îndemânatec!
- Dar spune-mi, acea femeie...
- La dracu! La nouă draci!
- La nouă sute!...
- Ce-ți trebui? Ce vrei, voinice?...
- Să taci!
- Bată-te mama-pădurii! Te mai legi și de muiere?
- Ba nu; doream să știu numai...
- Zău, mai bine fă-mi plăcere,
- Ori ne lasă tu aice, sau noi te lăsăm aici!...
- Haidem, tovarășe!
- Ergo
- Să fiți sănătoși, voinici!
- (Iese cu Piotrowski.)
- Bună treabă!... Pizma, ura, zavistia, vrăjmășia,
- Și nici un pai de răsplată pentru toată vitejia,
- Iată câștigul cel mare, ce Răzvan l-a dobândit!
- De când părăsise țara și codrul blagoslovit!
- Vai de dreptatea leșească! Vai de bunătăți streine!
- Ne-am păcălit, măi fârtate! Rău ne-am păcălit!...
- Vezi bine!...
- Mai înțelept moș Tănase, când zicea oftând cu foc!
- Tu fă ce-ți place, Răzvane, dar eu o să stau pe loc;
- Nu las Moldova, și pace! foamete, sete, rușine,
- Aice să sufăr toate, căci e cuibul meu!...
- Vezi bine!... Așadar
- Și eu, Vulpoiule dragă, trebuia verde să-i spui,
- Iar nu să caut orbește buricul pământului,
- Uitându-mi de răzășie!... Poate că prin judecată
- De mai rămâneam în țară, tot o câștigam odată.
- Hrisoavele mele iată-s!
- (Scoate din sân o legătură.) Aci trei urice sânt
- De la Alexandru-vodă și de la Ștefan cel Sfânt,
- Pe cari le stropesc cu lacrimi, le șterg de praf cu suspine,
- Și le știu pe dinafară, făr' să fi citit!
- Vezi bine!...
- Îi ziceam eu: Măi Răzvane, nu pleca! nu fi nebun!
- Decât orice trai în lume, traiul codrulu-i mai bun!...
- Of! Nu vru să mă-nțeleagă!... Și tu știi a cui e vina?
- Așa-i când tace cocoșul, lăsând să cânte găina;
- Așa-i când capra-i în frunte, poruncind în loc de țap,
- Așa-i când bărbatu-i coadă; așa-i când muierea-i cap!...
- Din dobitoacele toate, numai matca la albine
- N-are cusur ca stăpână... Celelalte, vai!
- Vezi bine!
- Dracul ne trimise-n cale pe nepoata lui Moțoc!
- Sărmanul Răzvan acuma nu-i om, ci-i un năpârstoc,
- Pe care Vidra mi-l mișcă și-l întoarce fără preget,
- Și la dreapta, și la stânga, nu cu mâna, ci c-un deget!...
- Ș-apoi eu nu dau cu gândul, oricât de mult chibzuiesc,
- De ce Vidrei nu-i plăcuse obiceiul haiducesc?
- M-am gândit și eu l-aceasta, ș-am ajuns drept încheiere
- Să cred că Vidra-i smintită, ca orișicare muiere,
- Iar Răzvan, de-a fost odată cu o minte de bărbat,
- De când ascultă pe Vidra, și dânsul s-a deocheat;
- Căci nebunia s-acață mai rău ca un mărăcine
- Și trece ca o căscare de la om la om...
- Vezi bine!
- Este-nvederat că leahul nu face haz de Răzvan...
- Ș-apoi de-ar mai ști, o, Doamne! că nu-i creștin, ci-i țigan...
- Oho! L-ar goni departe! Ba cu dânsul și pe tine...
- Iată cum ne duce Vidra, trăgându-l de nas!
- Vezi bine!
- Leșii au o lege-anume: un om de neam țigănesc
- Să nu calce cu piciorul pe pământul cel leșesc...
- Alte neamuri să poftească, orișicând și orișicine...
- Vezi bine!
- Creștini cucernici...
- Ce-ți trebui?
- V-am văzut, de nu mă-nșel,
- Umblând cu Răzvan...
- La naiba! Nici tu nu te-mpaci cu el?
- Nu mă-mpac? Iartă-mă, Doamne! Eu nici nu-nțeleg ce-i ură;
- A iubi pe toți creștinii mă-nvață Sfânta Scriptură...
- Așadar, vă rog să-mi spuneți într-un chip cuviincios,
- Unde poci oare să-l aflu, în numele lui Hristos?...
- (Zărind pe Răzvan, care se apropie.)
- Dar ce văd! Iată chiar dânsul!... Dumneata ești, mi se pare,
- În toată creștinătatea luptătorul cel mai tare?
- Ca sabia lui Arhanghel, ca toiagul lui Aron,
- Praștea lui David prorocul, buzduganul lui Samson...
- Sunt Răzvan...
- E de nevoie, nimenea ca să n-o știe,
- Să vorbim precum vorbise Moise cu Iehova...
- Fie!
- Crede-mă c-ar fi mai bine ca și pe noi să ne lași.
- Ai mulți dușmani... Chiar muscalii nu-ți sunt așa de vrăjmași
- Ca leahul cel pizmătareț, care alta nu visează
- Decât el să se ridice și toată lumea că cază...
- N-aveți grijă! Fiți în pace!... Puteți să vă depărtați!
- Brațul meu e lângă mine și sabia-i lângă braț...
- Haidem, Răzașule dragă! Să-i spunem Vidrei aceasta:
- Cine pe noi nu ne-ascultă o s-asculte pe nevasta...
- Suntem singuri. Ce vrei?
- Jură de-a nu spune nimănui
- Taina cea de mântuire ce-am venit ca să ți-o spui.
- (Răzvan face un semn de învoire.)
- Nu-i așa! Eu vreau anume pe crucea prea lăudată,
- Pe cei doisprezeci apostoli și pe maica cea curată,
- Pe cele șapte biserici, pe cei patruzeci de sfinți,
- Pe soborul din Nikeia cu trei sute de părinți,
- Pe-o sută cincizeci de psalmuri, pe șaptezeci de tâlcovnici,
- Pe toți fericiții pusnici și mucenici și duhovnici
- Și pe ieslele la care se-nchinară cei trei crai
- Să-mi juri mai întâi de toate că leșilor nu mă dai...
- Tu nu ești leah prin urmare?
- Dumnezeu să mă păzească
- De-a fi eretic ca leșii de lege papistășească!...
- Dar dumneata, ca și mine, ești pravoslavnic curat,
- Și slujind în astă țară, faci cel mai mare păcat,
- Precum zice sfântul Pavel...
- Așa! Iarăși cele sfinte?
- Ce vrei? Ce cauți pe-aice? De la cine vii și de-unde?
- Ce faci în oastea leșească și ce-ai cu mine?... Răspunde!...
- Acest om... astă muiere... muierea nu-i tocmai om,
- După cum mărturisește fericitul Chrisostom...
- Taci!
- Femeia-i cam limbută: ea nu pricepe ce-i taina;
- Vorba-i lungă ca și coada, coada-i lungă ca și haina,
- Precum arată prorocul!
- Zău, nu mă mai stăpânesc!
- Nu mă necinsti!... Sunt preot și părinte sufletesc...
- Zici că ești preot?... Dar spune-mi, popii i se cade oare
- Să-și arunce jos veșmântul, călcând rasa sub picioare,
- Și prin fapta cea mai neagră să mânjească sfântul dar,
- Iscoadă-n întreaga lume, preot numai în altar?
- Fiule! Eu nu văd răul de-a lucra cu stăruință
- Pentru sfântul țar și pentru pravoslavnica credință.
- Păcatu-i al dumitale, care, fiind moldovean,
- Îți dai sufletul în gheara leahului celui viclean,
- Popor depărtat de lege, oi rătăcite din turmă
- Și pe cari o să-i strivească judecata cea din urmă,
- La un loc cu filistenii și cu Gog și cu Magog...
- Ș-apoi făcându-le astea, unde-i folosul, mă rog?
- Eu caut numai la cinste...
- Fleacuri! Treabă de cuvinte!
- Folos, cinste, tot aceea, deși se cheamă altminte!
- Așadar, ce fel de cinste dobândit-ai de când ești?
- Ca Nemvrodul din Scriptură, floarea cetei diavolești?
- Are dreptate, Răzvane! Iat-a treia bătălie
- În care brațul tău varsă ploi de sânge pe câmpie,
- Ș-apoi unde-i mulțumirea și răsplata ce-o primești,
- Ridicând pe brazda morții clăi de stârvuri dușmănești?...
- Pe când tu goneai vrăjmașul, dând cu pieptul la năvală,
- Alții mulți s-ascund în umbră, de-unde, răsărind cu fală,
- Îi vezi mari, îi vezi în frunte, lăudați, slăviți, aleși,
- Iar tu rămâi tot în urmă, ca o slugă printre leși!
- Și tu, Vidro?
- Jupâneasa vorbit-a dumnezeiește!
- Câteodată prin femeie duhul cel sfânt ne vorbește!
- De pildă, Ana, Iudita, Estera... mai în sfârșit,
- Este-nvederat că leahul de loc nu te-a răsplătit...
- Rusul știe mult mai bine să dea orișicui dreptate...
- Taci! Destul!
- Vorbește!
- Țarul îți dăruiește trei sate...
- Bogăție? Nu-i aceasta!
- Trei sate lângă Kazan,
- Și, cât va ține războiul, o treaptă de căpitan...
- Căpitan?
- Mai pe dasupra, pentru creștineasca faptă,
- După moarte fericirea ș-un locaș în rai te-așteaptă...
- Nu primesc!
- Ce spui, Răzvane! Dar de ce să nu primești?...
- Nu-i puțin căpitănia în oștile muscălești.
- Tu nu ești născut aice; poți să mergi în lumea-ntreagă;
- De leși n-ai nici o nevoie și nimica nu te leagă...
- Cată-ți norocul aiurea, dacă nu-l găsim aici!
- Am jurat!
- Dar jurământul nu se dă la eretici.
- Deci mitropolitul nostru pe dată o să-l dezlege,
- Judecând după soboare și dumnezeiasca lege,
- Precum anume se scrie în sfântul Nomocanon,
- Citește cap paisprezece soborul din Chalkedon,
- Cap treizeci și trei sau patru sobor din Laodikia,
- Asemenea capul două sobor din Antiohia...
- Fugi, popă fără credință, ce legea ți-o iei în râs!
- Fugi, de-aci!...
- Dar uiți, iubite, că de-ar fi oricum să fie
- Muscalu-ți dă chiar îndată cinstea de căpitănie...
- Vei fi căpitan, Răzvane!... Căpitan, aceasta-i mult!...
- Și trei sate mari...
- Lipsește! Mi-e greu să te mai ascult!...
- Topenie! Grozăvie! Bazaconie!...
- Ce este?
- Lucrul nevisat în vise, nepovestit în poveste!...
- Vezi pe hatmanul acolo, stând la vorbă și la sfat,
- De toată căpitănimea ocolit și-nconjurat?
- (Iscoada se uită unde arată Vulpoi și fuge în partea cealaltă.)
- Ei bine, ce mă privește?
- Ei bine!... Ba zău nu-i bine!...
- Ei vorbesc și pun la cale și se-ntreabă chiar de tine...
- De mine? Ce nălucire!
- Căpitanii într-un gând
- Îți tot caută pricină și te defaimă pe rând;
- Unul cere să te scoață din oaste, altul din țară,
- Al treilea chiar din lume te-ar da bucuros afară,
- Iar hatmanul mi-i ascultă, neclintit ca un butuc;
- De multe ce tot aude s-a făcut și el năuc!
- Veză, Răzvane, ce greșeală de-a ne vesteji aice,
- Pe când într-o altă parte ai putea să fii ferice?
- Hai în oastea muscălească! Atâta ne-a mai rămas...
- Te-așteaptă căpitănia, de-i face numai un pas...
- Vine hatmanul... Privește!... S-au orpit în două rânduri...
- E posomorât bătrânul: se cunoaște că-i pe gânduri.
- Fie ce-a fi, las' să fie!... Eu, unul, tot ce-am jurat
- Păstrez cu fruntea senină și cu cugetul curat!
- Jurământul nu-i o glumă născută printre pahare
- Și, deodată cu beția, răsuflată prin uitare:
- Jurământul pentru mine este mândrul curcubeu,
- Ce leagă josul cu susul și pe om cu Dumnezeu!...
- Ba mai bine-i o unealtă, o păpușă, o momeală,
- Prin care cel ce nu crede pe toți ceilalți îi înșeală!...
- (Se pune deoparte. Vin hatmanul, Piotrowski, Minski, mai mulți căpitani, în urma lor Răzașul.)
- Știu bine, sunt foarte sigur și de tot încredințat
- Că tabăra n-o să guste hotărârea ce-ai luat...
- Asciscere peregrinos multe primejdii aduce:
- Pe străini lasă-i în coadă, sapientissime duce
- Cine pentru noi se luptă nu-i străin, ci-i pământean...
- Eu te căutam pe tine, viteazule căpitan.
- Poate mă iai drept un altul, hatmane prealuminate,
- Eu nu-s căpitan...
- Aceasta-i cam puțin; după dreptate
- Ar trebui să fii hatman, căci chiar bătălia de-azi
- Nu eu, tu ai câștigat-o, viteazul cel mai viteaz! A admite pe străini
- Preaînțelepte duce
- Iartă-mă...
- Deci, în puterea semnului de hătmănie,
- Răsplătind măcar în parte minunata-ți bărbăție,
- Căpitan pe câmpul luptei te ridic și te vestesc,
- În fața taberei mele și prin numele crăiesc!
- (Muzica militară intonează un marș triumfal. Vulpoi sare în sus, Răzașul își freacă mâinile.)
- Eu?... Dar cum... În ce cuvinte...
- Căpitane, eu aș cere
- Să te facă chiar polcovnic! Aș leșina de... plăcere!
- O dorință-nvăpăiată mă tot roade ne-ncetat,
- Ca dup-atâtea războaie să te văd... înaintat!...
- Satisfactionis causa , și eu te sărut acuma,
- Știindu-te dignum esse chiar amplitudine summa
- Din pricina mulțumirii
- Că ești demn... de cea mai mare cinste
- Însă nici căpitănia, mă jur pe-acest buzdugan,
- Nu-i ceva destul de mare pentru brațul lui Răzvan.
- La seimul cel mai de-aproape țara o să te primească,
- Spre mai deplină răsplată, în boierimea leșească...
- Voi stărui și eu însumi, și toți prietenii mei...
- Dar pân' atunci, căpitane, spune-mi singur, ce mai vrei?
- Nu pot mulțumi... n-am vorbe, hatmane prealuminate...
- A, da! Mi-am adus aminte! Printre prăzile luate
- În tabăra muscălească, găsit-am un moldovan,
- Un boier, un om de frunte, judecând după căftan,
- Deși de multă vechime nu mai are nici o față,
- Iar din ceprazuri sclipește ici-colea d-abia vro ață...
- Ți-l dăruiesc...
- (Răzvan se închină, hatmanul și căpitanii încep a ieși.)
- Căpitane! În veci nu m-oi sătura
- Toate bunurile lumii cu toptanul a-ți ura,
- Și văzându-te pe cale la o treaptă și mai-naltă,
- Inima-mi de bucurie saltă, saltă, saltă, saltă...
- (Iese. Răzvan încrucișează mâinile pe piept și rămâne nemișcat pe gânduri. Vidra îl privește în tăcere.)
- Iată-n sfârșit, căpitane, ești chiar căpitan acum!
- Și-n pădure, căpitane, fuși căpitan oarecum,
- Astăzi, însă, căpitane, ești mai cu căpitănie!
- Bată-l norocul să-l bată! hai să facem o beție!
- (Târăște afară pe Vulpoi, cântând) Frunză verde de castan,
- Căpitanu-i căpitan!
- Tan! tan! tan!
- Tan! tan! tan!
- Căpitanu-i căpitan!
- Frunză verde de castan!...
- Iartă-mă, scumpo iubită!... Chiar fericirea ne-apasă,
- Când deodată, ca un fulger, pe sărmanul om se lasă!...
- Simț în mine-o greutate... Doresc și nu pot să crez...
- Nu-i cumva vro nălucire? Poate dorm? Poate visez?...
- Cum? Atâta veselie? Pentru ce?... Pentr-o nimică?
- Căpitan! Ce mare treabă!... Căpitanu-i o furnică!...
- Veselească-se Răzașul și Vulpoi, făpturi de rând,
- Care pentr-un pai sunt gata a se tăvăli cântând!...
- Dar tu?... Tu s-o faci, Răzvane?... Căpitanii într-o oaste
- Sunt atâția, că-n mulțime se lovesc coaste la coaste...
- Căpitan!... o jucărie!... Căpitan!... e un covrig,
- După care colindează bieții copilași pe frig!...
- Ce? Căpitanu-i o glumă? Într-o tabără crăiască?
- Dar ce fel de lucru-ți trebui care să te mulțumească?...
- Au nu mă-nvățai tu, Vidro, a merge chiar la dușman,
- Câștigând prin viclenie tot cinstea de căpitan?...
- Nu-mi spuneai tu dineoare, cu mânie și mustrare,
- Că-ntr-o tabără domnească căpitanu-i lucru mare?...
- Lămurește-mă, iubito, unde vrei tu să m-aduci?
- Nu-i de mult de când în codru, cu o ceată de haiduci,
- Numele-mi suna prin țară, ca o seceră ce sună
- Când retează buruiana să crească iarba cea bună!
- Eu credeam atunci că-n lume nu-i chip să fie pe-aiuri
- O zodie mai ferice ca traiul unei păduri,
- Unde brazii și stejarii, uriași din vremea veche,
- Înfruntând mii de furtune, viteji fără de pereche,
- Mi se-nchinau cu răbdare, m-apăra și m-asculta,
- Pân' ce din sânul lor verde nu m-a smuls voința ta!...
- Te văzui... iubirea șterge tot ce-i place ca să șteargă:
- Lăsat-am cărări înguste ș-am ieșit la calea largă,
- Uitat-am codrul, Moldova, tot ce-a fost, tot ce-a trecut,
- Venit-am în țări străine, cum ai spus și cum ai vrut...
- Astăzi norocu-mi zâmbește: sunt căpitan și pe cale...
- De-a fi boier ca toți leșii: o boierime de jale!
- Hatmanul mă socotește, de ceilalți sunt căutat,
- Numai tu pe bucuria-mi tragi un văl întunecat,
- Pe când c-un ceas mai-nainte erai de-o altă părere...
- Nu sunt un copil, de care să-și bată joc o muiere!
- Da! O muiere din neamul acelui groaznic bărbat,
- Care numai cu-o-mbrâncire patru domni a răsturnat,
- Ș-al căruia falnic sânge clocotește cu putere,
- Ca talazurile mării, în pieptul meu de muiere!
- Ah, ascultă-mă, Răzvane! Și-ntre firile de jos
- Foarte mulți sunt tari de mână ș-au un suflet inimos,
- Dat totuși rămân ca broasca cea cufundată-ntr-o baltă,
- De-unde numai câteodată, ieșind pe uscat, tresaltă,
- Privește la mândrul soare, se-ntinde pe-un verde strat,
- Sughița-n sine cu poftă văzduhul lin și curat,
- Încât ai crede, văzând-o, c-a priceput ce-i lumina
- Și nu mai poate să guste întunericul și tina,
- Pe când n-a trecut o clipă: iată, broasca înapoi
- Se-ntoarce iarăși în noapte, în mocirlă și-n noroi!...
- Vitejia cea mai mare, inima cea mai aleasă,
- Mii de bunătăți cu care nu știu cine te-nzestrasă,
- Sunt, iubitule, ca fierul ruginit și fără preț,
- Până când încape-n mâna lucrătorului isteț,
- Ce-l apucă strâns în clește, îl curăță pe cărbune,
- Și dintr-o grămadă neagră mi-l vezi scoțând o minune,
- Strălucită ca oglinda, gingașă încât, suflând,
- Suflarea-i întipărită pe luciul cel plăpând!
- Acel lucrător, Răzvane, se numește...
- Se numește?
- Setea de-a merge-nainte... Iată ceea ce-ți lipsește,
- Acea sete care frige și-ngheață inima mea!
- Dar trebui s-o aibi, Răzvane! Eu voiesc, ș-o vei avea...
- Atunce când buza Vidrei obrazu-ți pârlit l-atinge,
- Ochii mei în ochii-ți cată, mâna mea pe mâna-ți strânge, Sufletul meu desfășoară
- Câte-o părticea mereu,
- Ce pe furiș se strecoară
- Adânc în sufletul tău!
- Vidra-i pentru tine-n lume
- Ca izvoarele de munte
- Ce fac Dunărea să spume
- Din păraiele mărunte...
- Hi, hi! Dunăre!... Departe!... Căpitane, eu sunt beat,
- Ș-aș vrea să-ți spui, căpitane, un lucru foarte ciudat...
- Adicăte, căpitane... zău, n-are nici o pereche...
- Dar lasă-mă, căpitane, că să ți-o spui la ureche...
- Spune...
- Apoi, căpitane, știi leahul cel blestemat?...
- Știi cela ce-ți strângea mâna?... Căpitane, eu sunt beat!...
- Știi, se vâră-n om ca musca?... Știi, chiar cu nepusă masa?...
- Hi, hi! Știi leahul acela? Iubește pe jupâneasa!
- Vidra?
- Eu?
- Da, da, da, Vidra!... Mi-a spus că-i place de foc!
- Zău așa! Chiar acușica!... Ha, ha, ha! Ce dobitoc!...
- (Minski se arată în fund.)
- Dar iată-l! Întreabă-l singur! Bată-l năbădaica, leahul!
- Hi, hi, hi!... Mi-e somn!... Mi-e lene!... Ba nu! Mă doare stomahul!
- (Iese.)
- Ascultă-mă, cum te cheamă!... Știi un lucru? Știi sau ba!
- Noi trebuie să ne batem!...
- Dar pentru ce?
- Nu-ntreba!...
- Pentru ce?... Pentru că... pentru... pentru că, privind la tine,
- Simțesc un fel de simțire... mai în sfârșit, nu mi-e bine!...
- O să ne batem chiar astăzi... Chiar acuși! M-ai auzit?...
- Cum așa? Nu pot pricepe, tovarășe preaiubit...
- Eu nu ți-am făcut nimica... Să ne batem nu-i cu cale...
- Spune mai întâi pricina...
- Nu-mi plac ochii dumitale!
- Mă supără, mă-ntărâtă, m-aprind... Nu mai pot vorbi!...
- Numai atâta? Ei bine... atunci, când ne-om întâlni,
- Mă jur a-mi închide ochii... O să mă feresc de ceartă...
- Dar sunt grăbit... Am o treabă... Mă duc... Iartă, iartă, iartă!...
- (Fuge)
- Ce mișel!...
- Mă mir, Răzvane, văzându-te temător,
- Nu cumva m-ai crede-n stare pân'la viermi să mă pogor?...
- Și palaturi aurite, ș-un acoperiș de paie,
- Când flacăra le cuprinde, fac tot un fel de văpaie;
- Iubirea-i un foc, iar focul, oricât de jos ar veni,
- E grozav când izbucnește, și-i lesne a izbucni!
- Mi-ești dragă și-n toată lumea găsesc cu putință toate,
- Dar dragoste fără teamă nu se poate, nu se poate!...
- Cugetă acum, iubite, de-i cinste pentr-un Răzvan
- O biată căpitănie: și dânsul e căpitan!...
- (aducând pe Sbierea, care vine cu capul plecat și numără pe degete)
- Robul de la hatman...
- (Se închină și iese.)
- Sbierea!...
- Tu ești, Răzvănică dragă?...
- Și dumneata, jupâneasă?... Parcă văd o pungă-ntreagă!...
- Te rog să ne spui și nouă prin ce minune-ncăpuși,
- Așa departe de țară, tocma-n tabără la ruși?
- Încăpui ca două-n patru... Ce-ntrebare! Nu știi oare
- Că tabăra muscălească este foarte-ncăpătoare?
- Ș-apoi, mai având necazuri, slăbisem mai mult de-un șfert:
- Carnea spânzură pe mine curat ca un sac deșert...
- Eu te-ntreb prin ce-ntâmplare te găsești în astă țară?
- Cum de te-au luat muscalii?...
- De la tătari mă luară...
- Dar tătarii?
- Mă robise mai anțărț, când au trecut
- Prin moșia mea Flămânzii, o moșie lângă Prut.
- Asta n-ar fi fost nimica, să nu fi luat cu mine
- Un chimir cu trei fâșicuri pline, pline, pline, pline:
- Cel dintâi era cu taleri, altul numai cu florinți,
- Al treilea galbeni, galbeni de cei ungurești cu zimți!...
- Ce chimir!... De piele neagră, și bagă bine de samă,
- Avea-n juru-i acățate zece năsturași de-alamă...
- Tătarul de la Moldova, muscalul de la tătar,
- De la muscal te ia leahul, ș-ar fi cu putință iar
- De la leah să te ia neamțul, încât astfel într-o zi,
- Deodată cine mai știe prin ce țară te-ai trezi!...
- Oare nu era mai lesne, cu puțină cheltuială,
- Să te răscumperi din lanțuri și să scapi de tărbăceală?
- Cum? Să mai plătesc? Vai mie? Ar fi mai bine să crap!
- O asemenea prostie nici nu mi-a trecut prin cap!
- Ce-mi pasă că nu sunt slobod, când stăpânul mă hrănește?
- Iar pân-atunci în Moldova venitul meu crește, crește...
- Ș-apoi eu am totdauna o nădejde-n Dumnezeu,
- Că sfântul mereu mă scapă, fără să-i dau nici un leu,
- Decât numai câteodată vro lumânare de ceară,
- Care, de frica scumpetei, o fac la mine la țară...
- Du-te, boierule, du-te! Nădejdea te-a mântuit...
- Întoarce-te la Moldova fără să fi cheltuit!
- Te iert pentru-a doua oară...
- În sfârșit, o, Doamne sfinte!
- Te-am mai iertat în pădure...
- Bine că-mi aduci aminte!
- Răzvănașe, cer dreptate! Ar fi un păcat să tac...
- Hoții tăi atunci în codru mă despoiară de-un sac.
- Fii și tu om cumsecade, fă-ți o pomană deplină;
- Nu te bucura, drăguță, de-o avuție streină...
- Dă-mi înapoi săculețul!... tu știi c-a fost peste tot
- Taleri trei mii patru sute cincizeci și șapte ș-un zlot!...
- Vezi! Învață de la dânsul patima ce vrea să zică!
- Acest om pentr-o lescaie, acest om pentr-o nimică
- Va suferi cu plăcere, făr' să scoață un suspin,
- Robie, lanțuri, rușine, bătăi, închisoare, chin...
- O, da, da...
- Ș-orice adaos, orice spor de bogăție,
- În loc ca să-l mărginească, îi dă o poftă mai vie,
- O dorință mai setoasă ș-un avânt mai arzător
- De-a vedea lucind în ladă-i sunător pe sunător!
- O, așa... așa...
- Așterne dinainte-i ca zăpadă
- Covoare cu pietre scumpe, aur și argint grămadă...
- Și...
- Dânsul tot n-o să-ți zică: Stai! acuma-s mulțumit!
- Hai-de-de-de! Na! Firește! Doară n-am înnebunit!
- O! dacă și tu, Răzvane, ai simți așa de tare
- Mândra patimă de-a crește tot mai mare și mai mare,
- Precum Sbierea mii de galbeni din nimic a secerat,
- Tu dintr-o căpitănie ai ajunge împărat!...
- Atunci m-ei da și dobânda... Acum însă, deocamdată,
- Să ne răfuim cu sacul. Fii datornic bun de plată...
- Răzvănică, suflețele, să nu uiți că ești creștin...
- Numai camătă s-ar face nouă sute pe puțin...
- Nu!... Departe de la mine toate patimile care
- Cu lăcomia lui Sbierea au vrun fel de-asemănare!
- Fugi! Mi-e milă și mi-e jale! Mic, tot mic și iarăși mic!
- În deșert din înjosire eu mă-ncerc să te ridic!
- Du-te dar de te-nvârtește în îngusta-ți vizuină:
- Cearcă-ți mintea-n întuneric, scaldă-ți sufletul în tină!
- Eu te las! Te las, Răzvane! Om tâmpit și sfiicios!
- O prăpastie ne desparte: eu prea sus și tu prea jos!
- (Vrea să iasă. Răzvan se repede după dânsa. Sbierea strigă: „Sacul meu! sacul meu!“...)
CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS
- „Pentru țigani s-au zis multe, ca să nu fie primiți,
- Căci rușine Eteriei a fi cu țigani uniți,
- Căci luându-se Elada, de vor fi și ei ostași,
- Vor cere cu tot cuvântul și ei să fie părtași...“
- Beldiman , Jalnica tragodie
- RĂZVAN, polcovnic leșesc
- VIDRA, nevasta lui
- RĂZAȘUL
- BAȘOTĂ
- VULPOI
- SBIEREA
- HATMANUL
- Locuința lui Răzvan într-un orășel leșesc la marginea Moldovei.
- Nu mai pot, bată-l năpastea! De-atâtica timp în șir
- Să nu vezi o sărmăluță, ci tot numai borș cu știr!
- Destulă străinătate!
- (Arată la gât.) M-am săturat pân-aice:
- De amărâtă ce mi-e viața, nu mai știu cum i-aș mai zice!...
- Șase veri și ierni vro șapte, nu o lună sau un an,
- De când parc-aș fi o umbră după pașii lui Răzvan:
- Ba zău, chiar umbra, fârtate, când e lumină s-ascunde,
- Pe când eu rămân cu dânsul, amândoi oricând ș-oriunde!...
- Haiducit-am împreună și-mpreună am trecut
- În astă țară leșească, unde dracul s-a născut!...
- Haide! Cineva te-ar crede că numai voi amândoi
- Ați făcut și mari și late! Dar uitat-ai de Vulpoi?
- Orice-i zice tu, acuma fostul nostru harambașa
- Ajuns-a obraz de cinste, cât un vizir sau un pașă:
- E polcovnic, e om mare, și ca mâini o să-l privim
- Înălțându-se deodată și mai ceva!... Aferim!
- Nu-i vorbă... I se cuvine!... N-a câștigat de pomană!
- Chiar săptămâna trecută a mai căpătat o rană
- În lupta cea cu tătarii...
- Aș! D-abia l-au zgâriat!
- Sărutare de săgeată... Nu-i lucru de speriat...
- Dec! A fost rănit și dânsul într-o singură bătaie,
- După ce trecuse teafăr prin douăzeci de războaie.
- Dar să lăsăm toate astea... Nu știu ce voiam să-ți zic...
- Aa! Uite pe fereastră!... Privește!... Nu vezi nimic?...
- (Cântă, arătând cu mâna.) Cu miros de viorele,
- Trandafir și micșunele,
- Bate vântul țării mele!
- Bate-ai, vântule, curat,
- Să alini al meu oftat!
- Bate-ai, vântule, ușor,
- Să-mi mai treacă din cel dor!
- Bate-ai, vântule, cu foc,
- Să mă muți din acest loc!
- Așa-i, Vulpoiule dragă! Tare mă furnică dorul!
- Țărișoara-i prea aproape: de-i azvârli cu toporul,
- Dai de brazda românească!...
- Ș-apoi astăzi în Moldova nu mai e nici Petrea Șchiopul,
- Prietenul ciocoimii, bat-o focul și potopul!
- Alt vodă stătuse-n locu-i, un stăpân mai omenos,
- Care șade sus, dar ține cu norodul cel de jos!
- Cică-l cheamă Aron-vodă... un voinic, un flăcăiandru,
- O viță lăpușnenească: feciorul lui Alexandru...
- Știi? Cel Alexandru-vodă, ce mânca boieri de vii,
- Încât îi făcea de groază bejenari pe la pustii!...
- Așadar, pe-aci mi-e drumul. Trec prin foc și prin furtună!
- Să mai stea Răzvan și singur... nu rămâi și pace bună!...
- Mă duc la Iași cu hrisoave...
- (Scoate din sân o legătură.) Iată-le! Aice sânt
- Ispisoace și direse chiar de la Ștefan cel Sfânt!...
- E cam veche legătura, de mare-mult ce-i purtată,
- Dar n-o las de lângă mine, n-o las cu capul odată!
- O voi strânge tot la sânu-mi cât voi umbla pe pământ,
- Și-n urmă, dând ortul popii, o voi duce și-n mormânt!...
- (Sărută legătura ș-o ascunde.)
- Voi merge iar cu proțapul, o să vorbesc cu domnia,
- Doară va da sfântulețul să-mi întoarcă răzășia...
- Drace! Nu cumvași ai crede c-o să rămâi numai eu?
- Culcă-te pe-acea ureche! Nu cunoști tu gândul meu.
- Orice țipenie-n lume un sfânt are sau o sfântă:
- Pe tine, vezi bunăoară, răzășia te frământă,
- Pe mine mă prigonește frumusețea codrului,
- Când ședeam cântând din frunză la umbra stejarului.
- Tu a tale, eu a mele, fiecine ale sale!...
- Uite, zău, când mi se-ntâmplă de-ntâlnesc viind în cale
- Un ciocoi ca o fetiță, mititel și curățel,
- Lins la ceafă, dres la față, sprintenel și spălățel,
- În sfârșit, o pocitură dintre cele guri căscate...
- Mă-nvoaltă, mă răsucește ca să-i dau pe după spate!...
- Când privesc într-o livadă copăcelul ofticos,
- Cu crengi tocite de-omidă și cu trunchiul găunos,
- Hoțomanul meu de cuget mă gâdilă și-mi șoptește:
- Nu-i așa că-n codrul nostru ciuperca mai bine crește?
- Când aud o păsăruică ciripind pe vrun zăplaz,
- Mi se pare ciripirea-i că, zău, n-are nici un haz,
- Căci mi-aduc aminte bine... of, of, of, mi-aduc aminte
- Cum ciripea dineoare, cum ciripea mai-nainte,
- Cum ciripea la pădure prin rărișul cel din crâng...
- Și când mi-o aduc aminte, pe loc îmi vine să plâng!
- (Intră Răzvan, cu brațul stâng oblojit.)
- Polcovnice!
- Ha? Ce treabă?
- Dă-mi drumul să plec de-aice.
- Și eu...
- Mă lăsați pe mine?
- Ba nu... totuși... cum am zice...
- Ce? Nu vă mai place dară al armelor meșteșug?
- În loc de sabia lată vreți la sapă și la plug?
- Vi s-a urât cu războaie? Poftiți odihnă?...
- Nu încă...
- Poate vi-i foame? Vi-i sete?... N-aveți cușmă sau opincă?
- Nu...
- Atunci care-i pricina?
- Apoi dă, ce să vorbesc!
- Mi-e dor de țara Moldovei, de căminul strămoșesc...
- Și mie...
- Așa, nemernici!... Cum! Vouă vi-i dor de țară!...
- Dar eu? Ce-s eu? Ce? Răspundeți! Sunt o gadină? O fiară?
- Oare inima-mi cernită, ca o rază dup-un nor,
- Nu plânge și ea, sărmana, de focul acelui dor?
- Numai voi iubiți Moldova?... Dor de țară!... Dor de țară!...
- Rândunicele, când pleacă, se gândesc la primăvară,
- Ca să se-ntoarcă voioase iar la cuiburile lor,
- Și numai omul, el singur, să nu simță nici un dor!
- Fugiți! Lipsiți dinainte-mi...
- Polcovnice...
- Dor de țară!...
- Zău, n-ai cuvânt să te superi...
- Ieși afară! Ieși afară!...
- (Răzașul și Vulpoi ies prin o ușă, pe când Vidra intră prin alta.)
- Ce-nsemnează astă larmă?
- Dintâi să mă liniștesc!
- Ești turburat?
- Nu-i nimica... Nu poci să mă stăpânesc...
- Dor de țară!... Sunt cam iute...
- (Strigă.) Măi Răzașule! Vulpoi!...
- Dar ce vrei să faci, iubite?
- (Vulpoi intră cu sfială.)
- Fie pace între noi!...
- Celalalt de ce nu vine?...
- Aș! El fulgeră, trăsnește,
- După cum știi că-i e firea: când se supără, plesnește!
- Spune-i că-l rog să mă ierte... Mi-ați vorbit într-un ceas rău.
- Cât despre plecarea voastră, o să vedem mai târziu.
- Să trăiești!
- (Iese.)
- Aș vrea să aflu și eu cu tot dinadinsul
- Ce-i și cum...
- Am fost la hatman...
- A! Și ce-ai făcut la dânsul?
- Dragă, o să-ți spui în urmă lucrurile ce-am grăit;
- Ajungă-ți acum dodată că ieșii foarte mâhnit...
- M-arunc pe cal ca vârtejul, înfig în coasta-i un pinten,
- Murgul scutură din coamă, zboară vesel, fuge sprinten,
- Și cu cât sălta mai tare, și cu cât mai mult sărea,
- Mișcarea-i cea furioasă simțeam că mă răcorea,
- Până ce-l lăsai în voie, azvărlind din mâini căpăstrul.
- Astăzi însă de nevoie mă simții împins la mal,
- Căci dorul țării răzbate pân' și sufletul de cal!...
- Nainte-mi se dezvăliră, șerpuind ca un balaur,
- Holde și câmpii, în care, jucând pintre spice de-aur,
- Se zăreau, ca pietricele presărate pe-un inel,
- Busuioc și garofiță, toporaș și ghiocel,
- Iar prin ele-n depărtare, un român muncind la soare,
- Falnic, rumen, plin de viață, se părea și el o floare!...
- Le văzui acele locuri și din văz le sărutai:
- Țara-mi, unde însuși iadul parcă se preface-n rai!...
- Numai tu poți înțelege, numai tu, Vidro iubită,
- Poți simți cu ce durere am trecut eu prin ispită
- Și, scăldând calul în spume, de la țărmul fermecat:
- Eu și dânsul, fără voie, amândoi ne-am depărtat!...
- Viu acasă... d-abia însă pus-am piciorul, și iată,
- Vin Răzașul și Vulpoiul dinaintea mea dodată,
- Neștiind că-n pieptu-mi arde cel pojar îngrozitor,
- Și-mi vorbesc de țara noastră, și-mi grăiesc de-al țării dor!
- Ei să plece la Moldova! Dor de țară! Dor de țară!...
- Iară sângele meu fierbe! Furia m-apucă iară!...
- Vrea să zică, tu, Răzașul, calul vostru și Vulpoi
- Sunteți tocmai deopotrivă, tot un fel și tot un soi?
- Cum așa?...
- Inima voastră se vaietă și suspină
- Dup-o pulbere deșartă, o bucată de țărână,
- Un pământ uscat și rece, de ierburi acoperit,
- Printre cari o floricică de-ntâmplare-a răsărit!...
- Asta-i iubirea de țară?... De-așa iubire mi-e jale,
- De-așa ființă mi-e milă...
- Tu iar cu visele tale!...
- Vise!... Nu oricine poate să viseze-al Vidrei vis!...
- Când te-am întâlnit în codru și-ntâlnindu-te mi-am zis:
- Acest haiduc o să-ntreacă trândăvita boierime Eu visam... ș-astfel de vise altul nu visează nime!
- Când te-am smuls la lumea largă din ascunsu-ți adăpost,
- Împingându-te-nainte, iarăși visul meu a fost!
- Ș-acum eu visez, Răzvane, când mi se pare ciudată
- Iubirea țării ce numai prin buruieni se desfată!...
- Omul ce-și iubește țara cu adevăratul dor
- Nu-i pasă de lutul țării, ci de-al țării viitor!
- Năzuiește pân' la stele, fă-te tot și tot mai mare,
- Și slava-ți o să mărească țara ta din depărtare.
- Precum luminosul soare,
- Din lăcașu-i depărtat,
- Sparge făr' să se pogoare
- Vălul nopții-ntunecat!...
- Fie Răzvan orișiunde, el tot țara și-o iubește,
- Dacă prin faptele sale se ridică și uimește,
- Încât împrejuru-i face pe străin și pe păgân
- Să șoptească cu mirare: multe poate un român!...
- (Sbierea se arată în ușă.)
- Tu, jupâne? Cum? Ș-aice?...
- Da, da! Ș-aice! Ș-aice!
- De ce nu? Viu din Moldova ca să te fac mai ferice...
- Jupâneasă foarte scumpă, nu știi încă, negreșit,
- C-uncheșelul dumitale nu mai este?... S-a sfârșit:
- Și-a încheiat catastihul, isprăvind de cheltuială,
- Căci și viața omenească-i tot un fel de socoteală...
- A murit? Ce spui, jupâne? Și dumneata cum o știi?
- De vro câtva timp încoace eram vecini la moșii.
- Când mă-ntorsei din robie, cu dobânzi întârziate
- Cumpărai pe lângă Nistru niște câmpuri nelucrate...
- Apoi bine, jupâneasă, dumneata acuma ești
- Deplină stăpânitoare moștenirii părintești:
- Patru sate, două iazuri, mii de vite râmătoare,
- Șepte mori, o herghelie, ș-o pădure... Nu vinzi oare?
- Duneata ai vrea să cumperei?
- Ieftin; bani în țară nu-s!
- Cu turcii, cu bir, cu dajdii, toți gălbănașii s-au dus...
- Nu! Noi nu vindem nimica! Voi lăsa pe leși mai bine
- Ș-o să m-așez românește în țara mea și la mine...
- Așa? Nu cumva, Răzvane, să ne-nchidem într-un sat,
- Gustând viața de câmpie și văzduhul cel curat
- Într-o cușcă mojicească, plină cu miros de varză,
- În casă grămezi de teancuri și pe-acoperiș o barză?
- Tu o să petreci, iubite, vânând potârnichi și lupi?
- Eu purtând grijă de turme, de țarină și de stupi,
- Iar vătavii, părcălabii și vecinii de moșie,
- Văzându-ne, o să zică: Ce bună gospodărie!...
- Frumos trai! plăcută soartă! Noi, o Vidră ș-un Răzvan,
- Să-nlemnim stând la o parte, nemișcați ca un buștean!...
- Este foarte potrivită socoteala dumitale:
- Decât a sta la moșie, mult mai bine cu parale...
- Dar ascultă, dragă Vidră, și-n Moldova, ca ș-aici,
- Se dă cuvenita cinste la ostași și la voinici...
- Hem! s-ar putea ca ș-acolo să te primească polcovnic...
- Însă la români o slujbă nu-i tocmai lucru statornic!
- Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan
- Pe lângă cei mai din coadă boierași de la divan
- Pentru ca dintr-înșii unul, c-o inimă mai miloasă,
- Ca la un câine din curte să-i arunce niște oase?
- Ba poate că și pe Vidra, pe nepoata lui Moțoc,
- O să mă trimiți, cu lacrimi să mă duc într-un noroc
- La nevasta vrunui vornic sau la vro logofeteasă,
- Care n-ar putea la mine să fie nici fată-n casă!...
- Așa se capătă slujba când tu te pleci ca s-o cei,
- În loc d-a-i sili prin fapte să te caute chiar ei!
- Nu, nu! Las' ca țara noastră să simță durerea crudă
- Că-n sânu-i omul de frunte în deșert îl vezi c-asudă,
- Și din cupa deznădejdii bând ocară, bând amar,
- Lucrează și zi și noapte, lucrează tot în zadar,
- Căci mișeii, ca o strajă, cârma țării împresoară
- Și pe-oricine nu-i dintr-înșii mi-l resping și mi-l doboară!
- Ca unul ș-unul fac două, vorbit-ai drept și frumos!
- Pe mine, zău, tot mișeii din visterie m-au scos.
- Mulți mișei sunt în Moldova! Dumnezeu să te ferească
- Eu ș-oricare om de treabă poate să se prăpădească!...
- (Către Răzvan.)
- Așadar, vinde-ți moșia, să n-ai bătaie de cap:
- Uite, eu, ca un prieten, aș vrea numai să te scap...
- Iubită Vidră, mai lasă... De ce-i astă grabă mare?
- Eu nu ți-am spus încă toate... Mai este o-mprejurare...
- (Cu răceală, către Sbierea.)
- Vino mai târziu, jupâne,... Mai târziu!
- Vă las... Vă las...
- Mă-ntorc într-o jumătate, ba nu! Într-un sfert de ceas.
- (Se depărtează, apoi se oprește în ușă, se mai închină o dată și iese.)
- Fie! Eu ți-am spus, Răzvane, ș-acum îți voi spune iară
- Că Vidra nu vrea să plece ca să se-ngroape la țară...
- Bine! Nu ne vom întoarce!... Vreau și eu să-ți dovedesc
- Cât de mare ți-e puterea și cât de mult te iubesc.
- Dar oare viața-mi întreagă nu-i destul să-ți dovedească,
- În toată clipa, că Vidra știe și ea să iubească?
- Eu nu mă gândesc, Răzvane, eu nu mai pot cugeta,
- Eu nu mai pricep nimica decât înălțarea ta...
- Nu vom pleca la Moldova; mă supun voinței tale,
- Dar lumea-i încăpătoare; s-alegem o altă cale;
- La nemți, la turci sau aiurea, oriunde-mi vei porunci,
- Atâta-i cu neputință de-a mai rămânea pe-aci...
- Și de ce-i cu neputință?
- Știi c-am fost la hatman...
- Bine...
- Acum el n-o mai ascunde ș-o spune la orișicine
- C-o să fie cu Moldova un război înfricoșat...
- Astăzi la dânsul acasă ne-a chemat pe toți la sfat,
- Ne spuse dintâi că leșii sunt rău cu țara nemțească,
- Ș-având legături cu turcii ar dori să le păzească;
- Ne mai spuse c-Aron-vodă, noul domn moldovenesc,
- Ține-mpotriva Turciei cu-mpăratul cel nemțesc;
- Ne-a mai spus altele multe, înșirând vro patru oare,
- Și-n sfârșit, drept încheiere, ne-a arătat o scrisoare,
- În care craiul îi zice să fie gata pe loc
- A trece hotarul țării cu sabie și cu foc...
- M-ai lăsa tu oare, Vidro, ca brațul meu să izbească
- Un piept de român? S-aprinză o colibă românească?...
- Vine hatmanul! El însuși!...
- (Iese)
- Eu te las a cugeta
- Că... lovind pe-un domn netrebnic, vei scăpe chiar țara ta...
- (Vidra iese prin o ușă, pe când prin alta intră hatmanul.)
- Este sora dumitale? Acea femeie vitează,
- Ce te-nsoțește-n războaie, înfruntă moartea, veghează
- Pe câmpul de bătălie, în rând cu ostașii mei,
- Pe cari ades îi întrece?... Minune dintre femei!
- Este Vidra...
- Astă dată cerul a fost cu dreptate,
- Dând o asemenea soră la un asemenea frate...
- (Se așază, se gândește, apoi, după o tăcere.)
- Fiindcă-astăzi dimineață ne certasem oarecum,
- Tu nu te-așteptai, sunt sigur, să ne mai vedem acum...
- Nu, hatmane. Neașteptată e numai cinstea cea mare
- De-a te vedea-n locuința unui om fără-nsemnare...
- În întâlnirea ce-avurăm pare-mi-se că-mi spuseși...
- Și ți-o mai spui înc-o dată că-mi dau viața pentru leși,
- Ș-oriunde mă vor trimite, le voi sluji cu credință,
- Dar nu mă bat cu românii... nu; asta-i peste putință!...
- Polcovnice! Bagă seama că, mai mult ca orișicând,
- Ești dator tocmai acuma să te jertfești chiar nevrând.
- Ajutorul dumitale, decât altul orișicare,
- Ni-i cu totul de nevoie în această-mprejurare.
- Dumneata cunoști Moldova; țara ș-oamenii cunoști,
- Locurile, rânduiala, tot ce trebui pentru oști...
- Războaiele se câștigă nu numai prin vitejie;
- Ades mai mult ca prin brațe se face prin dibăcie...
- Am înțeles! Prin urmare, vouă vi-i trebuitor
- Un om vândut, o iscoadă, un mișel, un trădător...
- A, polcovnice! Se poate să-mi faci astfel de dojene?
- Dumneata ești leah acuma, căci patria ubi bene,
- După cum zice latinul, și nu mai ești moldovean:
- Poți să te bați cu Moldova făr-a te numi viclean...
- Hatmane, latinul zice... dar fii bun de-mi tălmăcește,
- În cuibul meu, la Moldova, nu se-nvață latinește...
- Țara este unde-i bine...
- Așa?... Păcătos latin,
- Cine iubea deopotrivă pe-un frate și pe-un străin,
- Zicând că țara-i o turtă, încât să poată stomahul
- Leah a mă face pe mine, sau muscal să facă leahul!
- Nu, hatmane! Niciodată!... Fie pâinea cât de rea,
- Tot mai dulce mi se pare când o știu din țara mea!...
- Vrea să zică, ești statornic în hotărârea luată
- De-a ieși din sânul nostru?
- Da. Ș-o mai spui înc-o dată,
- Dar mă jur că de nevoie și cu părere de rău:
- Dumneata singur ai face tot așa la locul meu...
- Pe castelanul Piotrowski îl cunoști; rudă cu mine,
- În războaie totdauna s-a bătut destul de bine,
- Fiind dintre cei de frunte și la luptă, și la sfat,
- Nu-i bătrân, nu-i fără stare, este foarte învățat...
- Ei bine! eu, cum s-ar zice, aș putea să pun la cale
- Ca nepotul meu Piotrowski să ia sora dumitale...
- Pe Vidra? El o iubește? Ți-a spus?
- Nu...
- El nu ți-a spus?
- Piotrowski o să m-asculte: tânărul e preasupus...
- Bine! O să-ntreb pe Vidra... Vom vedea ce-o să ne zică!...
- El nu ți-a spus c-o iubește? Să fi spus... Dar nu-i nimică...
- Ș-aceasta nu-i încă totul. Ca să leg cu țara mea
- Pe viteazul cel mai mare din câți am putut vedea,
- Eu, eu, hatmanul, sunt gata să-ți dau în căsătorie
- Pe fiica mea...
- Cum? pe fiica-ți...
- Așa, polcovnice...
- Mie?
- Nu mă mir că te uimește...
- Da! Ș-o s-uimească pe toți!
- Hatmane! Eu în Moldova știi oare ce-am fost?
- Ce?
- Hoț!
- Hoț? O, Doamne!...
- Hoț de codru! Să răpească și s-omoare,
- Nu făcea brațul meu alta... Îmi mai dai pe fiica-ți oare?
- Trecutul nu ne privește... Să privim ce este azi:
- Eu te văd boier, polcovnic, ostașul cel mai viteaz;
- Când țara mea-ți datorează izbânde strălucitoare,
- Iar cine caută pete, le găsește chiar în soare,
- Eu îți dau pe fiica-mi!
- Însă... gândește-te...
- M-am gândit.
- Hatmane prealuminate! În Biblie ai citit
- Că Faraon din Eghipet s-a-nfundat cu păcătoșii
- Din voia dumnezeiască în undele Mării Roșii?
- Dar ce-nsemnează-ntrebarea?
- Astfel pieri Faraon;
- Puțini dintr-ai săi scăpară din acel grozav canon;
- Totuși, o altă pedeapsă de la urgia cerească,
- O pedeapsă și mai crudă a trebuit să primească.
- Dumnezeu îi osândise, în urma celui potop,
- Mii de veacuri să colinde fără țintă, fără scop,
- Alungați din țară-n țară, din loc în loc ca o turmă,
- Disprețuiți de noroade ca lucrul cel mai din urmă,
- Și-nvârtindu-se pe drumuri, până la groaznica zi
- Când trâmbița judecății din cer o vor auzi,
- Ș-atunci lumea despletită, ca muierea vinovată
- O să strige: Doamne! Doamne! mai iartă-mă ș-astă dată!...
- Polcovnice! Vino-n fire...
- Acel neam nenorocit,
- La Dumnezeu în osândă și la oameni huiduit,
- Sufere cu nepăsare mânia ursitei sale,
- Bărbații lor nu știu alta decât să fure, să-nșale,
- Tăvălindu-se minciună, în mișelii cufundați,
- Iar femeile ajută, și chiar întrec pe bărbați,
- Vânzând drumașilr floarea tinereților plăpânde,
- Ș-apoi sufletul Satanei, când alta nu se mai vinde,
- Căci soarta lor e să vânză... nu le pasă ce și cui!
- Țigani?
- Tatăl dumitale a fost leah?
- Ce vrei să-mi spui?...
- Însă maica dumitale se zice c-a fost maghiară?
- Polcovnice! Ce-ntrebare? Unde mergem?
- Așadară,
- Ești maghiar?
- Ba leah; dar totuși prea ciudate mi se par
- Aceste vorbe fără noimă...
- Ești leah! Vai, nu ești maghiar!...
- Neamul se ia după taică!... După taică!... Biata mamă
- De loc nu se socotește, de loc nu se bagă-n samă!...
- Sărmana maică, ce poartă copilu-n sângele său,
- Ca să-i dea suflarea vieții, duce chinul cel mai greu,
- Cu cântecul ei ne-nvață, cu laptele-i ne nutrește;
- Când plângem noi, ea, drăguța, c-un zâmbet ne liniștește
- Și plânge de bucurie văzându-ne că zâmbim;
- Maica, cea dintâi ființă pe care noi o iubim,
- Cea dintâi ce ne iubește, nu-i nimică! Totu-i tată!...
- O, dreptate omenească! O, dreptate blestemată!...
- Polcovnice! Tu mă sperii... Ești bolnav... Ești rătăcit...
- Maica mea a fost româncă. Tată-meu... Mai în sfârșit,
- Eu... eu sunt țigan!
- O, Doamne! Tu țigan?...
- Nu-mi place gluma!...
- Da! Țigan, țigan!... Ei bine, să te mai vedem acuma!...
- Întreaga țară leșească...
- Taci, hatmane! Nu uita
- Cine-s eu, ș-adu-ți aminte și cine ești dumneata!...
- În viață numai o dată întâlnii în neagra-mi cale
- Una singură ființă cu simțirea dumitale,
- Ce din falnica nălțime a nașterii boierești,
- Privind cu ochii cu care tu, hatmane, mă privești,
- Cu mâna-i îmi strânse mâna și-mi vorbi cu omenie.
- Acea ființă e Vidra... nu soru-mea, ci soție.
- Am făcut, ca leah și hatman, tot ce-n putință mi-a stat,
- Și nimic, nimic în lume din parte-mi n-aș fi cruțat,
- Ca să câștig țării mele pe iubitul meu tovarăș...
- Dar nu-i chip! Să fim prieteni! Mâna ta!... spuindu-ți iarăși
- Că primeam cu bucurie un ginere ca Răzvan!...
- Polcovnice! De la țară un boier... Un moldovan...
- (Lasă să intre Bașotă și iese. Răzvan face o mișcare de mirare, Bașotă, văzând pe hatman, se oprește în ușă.)
- Boierule din Moldova! Nu te cunosc pân-acuma,
- Și totuși, te rog dă-mi voie ca să-ți spun o vorbă numa...
- Norodul vostru se zice c-oareșicând ar fi venit
- Și s-ar trage tocma-tocma din Râmul cel preavestit;
- Dar cum oare vreți ca lumea să v-asculte, să vă crează,
- Când întreagă firea voastră cu totul se depărtează
- Din obiceiul acelor oameni ageri și vârtoși,
- Pe care voi cu trufie ni-i arătați ca strămoși?
- Râmlenii cei din vechime căutau fără-ncetare
- Ca să scoață la lumină tot ce-i bun și tot ce-i mare,
- Încât la plug și la sapă găseau adesea bărbați
- Cu cari se fălește lumea: pe Catoni și Cincinați...
- La voi, însă, când o rază
- De soare pătrunde-n țară,
- Toți se scoală, toți turbează,
- Toți voiesc s-o dea afară!...
- (Arată la Răzvan și iese.)
- Cer iertare; viu d-a dreptul de la drum și plin de prav.
- Mă cheamă...
- Știu cum te cheamă, jupâne mare vătav!
- Ne cunoaștem foarte bine.
- Umplut-ai Moldova-ntreagă de numele dumitale,
- Și slava ce-o câștigaseși, nu puțin a mai crescut
- Prin vestea că mai în urmă și pe tătari i-ai bătut;
- Deci icoana mătăluței, la Cracovia lucrată
- Și care, cum ești acuma, întocmai astfel te-arată,
- Stăpânu-meu Aron-vodă o ține-n palatul său,
- Unde cu multă plăcere putut-am s-o văd și eu;
- Și cum o văzui, pe dată zis-am: mare, mare, mare!
- Nas de șoim! O frunte-naltă! din ochi inima tresare!
- Mai în sfârșit, toată fața numai duh și numai foc!...
- Căci pe cei aleși de soartă eu unu-i ghicesc pe loc...
- Nasul meu, ochii și fruntea vor fi fost de tot altminte;
- Așadar, nu-i de mirare că nu-ți mai aduci aminte!...
- Ș-apoi altceva mai este: eu eram atât de mic,
- Încât vătavul cel mare, zărind un sărman pitic,
- Nu vrea nici să-l bage-n samă sau d-aproape să-l privească
- Ș-ar fi putut cu piciorul ca pe-o muscă să-l turtească!
- Piticul însă de-atuncea, speriat de-un vis grozav,
- N-a uitat și n-o să-l uite pe-acel puternic vătav...
- Dar lăsând acestea toate, spune-mi, cinstite jupâne,
- Ce-ntâmplare, ce furtună te-o fi aducând la mine?
- Măria-sa Aron-vodă, din voia lui Dumnezeu
- Moșteanul țării Moldovei, domnul și stăpânul meu Ba și naș, căci mai deunăzi, din părinteasca sa milă,
- Mi-a făcut nespusa cinste de-a-mi boteza o copilă Mă trimite cu solie la polcovnicul Răzvan,
- Ca să-i spui că-l cheamă țara, dându-i un loc în divan...
- În divan?...
- Suntem în luptă cu puterile păgâne,
- Și, după câte se spune, o să mai vedem ca mâine
- Că și leahul trece Nistrul turcului în ajutor.
- Un război atât de strașnic nu-i tocmai lucru ușor!
- Deși nemții și muntenii sunt legați cu noi frățește,
- Deși oști avem destule, deși hrana nu lipsește,
- Totuși, este trebuință și de-un hatman ispitit:
- Stăpânul meu Aron-vodă la dumneata s-a gândit...
- Cum ai spus? Ce zici? Eu hatman? Mai spune dar înc-o dată!...
- Hatman?... Hatman în Moldova?... Ce-ntâmplare neașteptată!...
- Sărut mâna. Merg la gazdă și stau gata orișicând
- La porunca dumitale... Cred c-o să plecăm curând...
- (Iese cu multă umilință, pe când Vidra se arată în altă ușă, oprindu-se fără a fi văzută de Răzvan.)
- Acest om fără dreptate de nu m-arunca-n robie,
- Eu n-aș fi cătat lumină la codru și-n haiducie;
- De nu mă ducea norocul în umbra negrei păduri,
- Pe minunata mea Vidră n-aș fi întâlnit-o aiuri;
- De nu iubeam o femeie cu o inimă semeață,
- N-aș fi găsit în războaie un nume ș-o nouă viață!...
- Acest om, fără s-o știe, m-a ridicat pân-aci:
- O, Doamne! căile tale cine le poate ghici!
- Tu, ce pe dușmanii noștri ades ni-i faci o unealtă,
- Prin care te-mpingi cu-ncetul la ținta cea mai înaltă!...
- Jupâne! Jupâne hatman!
- Tu o știi?...
- Ți-a mai rămas
- Să faci pe calea măririi un singur, un singur pas!
- Un pas?...
- Ca s-apuci cu fală scaunul lui Ștefan cel Mare
- Și patruzeci mii de oaste să te-aștepte-n ascultare,
- Bucuroși a-nfige lancea în ce parte-i va-ndrepta
- Un deget al mâinei tale, o vorbă din gura ta!...
- Scaunul lui Ștefan cel Mare?...
- Ștefan cel Mare, iubite!
- Știi tu oare că tătarii poartă săgeți otrăvite?...
- Astă rană...
- Astă rană? Ei bine?... Ce-i?... Să vedem!...
- Te temi de moarte, Răzvane?... De când asta?...
- Da, mă tem!...
- Nu mă temeam mai-nainte, până ce cu desfătare
- Nu gustai, Vidro iubită, din fagurul de-a fi mare!
- Așa-i, Răzvane, că-i dulce?...
- O, nepoata lui Moțoc!
- Sufletul meu fără tine n-ar fi cunoscut de loc
- Astă simțire ciudată, ce-l îndeamnă să dorească
- Jos la picioarele sale toată lumea s-o privească!...
- Și numai tu ca un munte ce primește cel dintăi
- Mândrul soare, pe când noaptea stă culcată peste văi!...
- O, da! Voiesc a fi mare, precum Sbierea cu grămadă
- Voiește movile de-aur numai la dânsul în ladă!
- (Sbierea scoate capul prin ușa din fund.)
- Însă rana brațu-mi arde... O săgeată cu venin!
- Vindeți? Dacă dați mai ieftin, eu plătesc acum peșin...
CÂNTUL V - MĂRIREA
- „Așa s-a plătit și lui Răzvan răul ce-i făcuse și el lui Aron-vodă...“
- Miron Costin, cap. II
- RĂZVAN, hatman moldovenesc
- VIDRA
- RĂZAȘUL
- BAȘOTĂ
- TĂNASE
- VULPOI
- SBIEREA
- ȘOLTUZUL
- UN COPIL, MAI MULȚI CĂPITANI ȘI TÂRGOVEȚI.
- Palatul lui Răzvan la Iași.
- (Răzașul șade gânditor, fluierând o doină, cu capul plecat pe mână. Afară se aud din depărtare împușcături de tun.)
- Bună ziua, căpitane!
- Ziua rea, nu ziua bună!
- Unde vezi tu bunătate, când tot fulgeră și tună?
- Măi, Vulpoiule, nu-i bine...
- Te prea poftesc mai întăi
- Să te-nveți a nu-mi mai zice nici „Vulpoiule“, nici „măi“!
- Sunt căpitan ca și tine, și nu-s căpitan degeaba:
- Te rog dar să-mi zici de-acuma: „căpitane“...
- Mare treabă!
- Nu cumva să-ți zic „jupâne“, sau „boierule“? Ce spui!?
- Mai așteaptă! Deocamdată, pune-ți, dragă, pofta-n cui!...
- Leahul ne trimite-ntruna ghiulele peste ghiulele,
- Noi stăm închiși în cetate ca dobitocul în piele,
- Merinda se-mpuținează, iarbă de pușcă mă tem
- Că peste două-trei zile de leac n-o să mai avem,
- Și tu te gândești acuma, moară stricată! dihane!
- A da lege și poruncă ca eu să-ți zic: „căpitane“?...
- Te sperie leahul?... Asta-i?... Apoi pe pace să fii.
- Noi ne-am înfrățit cu dânșii.
- Dar tu de unde o știi?...
- Drace! Vulpoi ce nu știe? Ascultă, să-ți spui pe față,
- Măria-sa Aron-vodă trimis-a azi-dimineață
- Chiar pe Bașotă vatavul drept la hatmanul leșesc...
- Și crezi tu?...
- Cu bună samă! Nicidecum nu mă-ndoiesc!...
- Leșii sunt gata la pace... Vrei dovezi? Ei bine, iată!...
- Dintâi cetatea Sucevei nu s-a luat niciodată
- Și, prin urmare, nici astăzi nu se ia așa ușor;
- Apoi Bașotă vatavul e un faimos vorbitor
- Și deci, îndrugând la fleacuri, pe leși o să-i amețească,
- Că-i știut ce fel de poamă-i înțelepciunea leșească;
- În sfârșit, dușmanul vede că nu-i glumă cu Răzvan,
- Cunoscându-l din aproape că-i suflet de hoțoman!...
- Așadar, la dracu lupta, ducă-se naibei vrăjmașul,
- Târgu-i rupt, pacea-i făcută, n-ar strica nici aldămașul;
- Crâșmăreasa nu-i departe: o măsură, doi șalăi,
- Cotnar din via domnească...
- Măi Vulpoiule...
- Iar „măi“?
- Nu poți să zici „căpitane“?... Zău c-o s-ajungă la ceartă!...
- Bre, n-am văzut pân-acuma o făptură mai deșartă,
- Trăsni-te-ar căpitănia, căpitane mare fleac!
- Sunt sute de semne rele, iar bune nu-s nici de leac.
- Hatmanul nostru, de pildă, când intră, când vrea să iasă...
- Mereu se tot poticnește, intrând și ieșind din casă...
- Dec! Astea sunt semne bune!
- Semne bune?
- Negreșit!
- Este rău când omul cade, iar nu când s-a poticnit...
- Vezi că ș-altceva mai este...
- Orișicâte mi s-ar spune,
- Tălmăcind cum se cuvine, toate semnele sunt bune!
- O veste, copii!... O veste!...
- Căpitani, iar nu copii!
- Te rog, căpitan Tănase, ca și dumneata s-o știi...
- Am ajuns și eu odată să fiu un obraz în lume,
- Și tocmai acuma nimeni nu vrea să-mi zică pe nume!...
- Ce veste?
- O veste mare. Vatav Bașotă-n sfârșit
- Împacă treaba cu leșii, și domnul a iscălit...
- Avem pace chiar la vreme: ne lipseau hrana și pravul,
- Nu era chip a mai merge...
- Isteț mai e și vatavul!
- Cu leșii?... Asta-i nimică!... Mai este turc și tătar...
- Haida-de! Ei sunt departe... Grijă le porți în zadar...
- Ba nu-i vorbă că-s departe; dar leșii se-ndatorează
- A ne tocmi și cu dânșii...
- Cine-i nebun ca să-i crează!
- (Afară se aud strigăte: „Să trăiască Aron-vodă“.)
- Aron-vodă să trăiască... Auziți ce chiu? ce zvon?
- Mult mai iubește norodul pe măria-sa Aron!
- Adică, orice s-ar zice, e un vodă cumsecade:
- Pe sărăcimea o cruță, pe cei cu caftan îi rade,
- Iar nu lasă pe ciocoiul, fără fund și fără dop,
- Să despoaie toată țara, cum făcea Petrea cel Șchiop!...
- Însă nu-i lucru temeinic a norodului strigare.
- Sunt bătrân. Văzui cam multe... Strigau alții și mai tare:
- „Să trăiască Lăpușneanul“, și-l vicleniră urât:
- „Despot-vodă să trăiască“, ș-apoi mi l-au omorât;
- „Să trăiască Ștefan Tomșa“, și-l goniră ca pe-un câine;
- „Ioan-vodă să trăiască“, și-l dete-n gheare păgâne...
- Într-o clipă Lăpușneanul, Tomșa, Despot și Ion
- Fură jos și jos dodată... Vai și de vodă Aron!
- Una crede ș-alta spune, iar face din zăpăcire
- Necrezute și nespuse: așa-i românul din fire.
- Bine-ar fi s-avem odihnă! După ce de la divan
- Mi-am câștigat judecata mulțumită lui Răzvan,
- Cum aș mai zbura, bădiță, să-mi mai văz de răzășie!...
- Nu-ți este greu, căpitane, ca să spui o nerozie?
- Eu, unul, din ziulica de când m-am căpitănit,
- Uitat-am nu răzășia, ci chiar codrul înverzit!...
- Ș-aice-s ca și-n pădure, având puterea de-a face,
- Fără frică de pedeapsă, tot ce vreau și tot ce-mi place.
- Neghiobii, ce nu m-ascultă, stau la pândă de-i ochesc,
- Apoi mi-i iau la bătaie, mi-i închid și mi-i globesc...
- Suntem oameni, căpitane, pentru cari totul e lesne,
- Căci lumea cea mai măruntă nu ne-ajunge nici la glezne.
- Venit-a apa la moară! Vom măcina cât putem:
- Să ne folosim de timpuri când alții de noi se tem!...
- Ce să te mai plângi atâta pentr-un pai de răzășie,
- Când acuma țara-ntreagă e pentru noi o moșie!...
- Bine că sunteți aice!... Unde-i Vidra? Ascultați!...
- Mergeți... Pe toți căpitanii pe dată să mi-i chemați!...
- Eu v-am fost ca ș-un părinte!... Adunați-i mai în pripă!...
- Timpul zboară... Mai degrabă!... Într-o clipă! într-o clipă!...
- (Iese prin ușa din stânga.)
- Ha, ha! Înțeles-ați oare vrun singur cuvânt măcar?
- Mă tem că hatmanul nostru e cu trei roate la car....
- Ce-ți spuneam eu dineoară? Tot la vorba ceea vine:
- Poticneala-i mare lucru... Măi Vulpoiule, nu-i bine!...
- Măi? Iar măi?...
- Noi pierdem vremea, tot la fleacuri înșirând!...
- Haidem! Pe toți căpitanii să-i adunăm mai curând,
- Hatmanul știe ce face. El învață, el răspunde.
- Este datoria noastră ca să-l ajutăm oriunde...
- Eu știu că-n țara Moldovei unul e Răzvan, mă jur!
- Păcat că-i țigan... La dracu!... Ăsta-i singuru-i cusur!
- (Ies toți prin ușa din fund, pe când prin cea din stânga intră Răzvan și Vidra.)
- Da! S-au împăcat cu leșii...
- Și cu păgânii?...
- Firește!
- Trebuia tu să-i dai sfaturi...
- De la mine nu primește...
- Atâta-i mai rău! Iubito, cată drept în ochii mei!
- Drept!... Așa!... Spune-mi, acuma, nu citești nimic în ei?...
- Sunt tulburi...
- Tulburi? Atâta?... Foarte bine! Vrea să zică,
- Nici Aron-vodă în ochii-mi n-a putut citi nimică...
- Ochii mi-au fost cu credință...
- (Strângând pumnii și cu un glas înecat.) Vidro! Vidro!... Eu voiesc
- Negreșit una din două: sau moarte, ori să domnesc!
- Asta-i și dorința Vidrei... Însă trebui amânată...
- Nu-i timp...
- Astăzi, astăzi, astăzi; sau astăzi, ori niciodată!
- Aron se-mpacă cu leșii, și cu ajutorul lor
- Se-ntărește la domnie, pe când eu sughiț și mor!
- Prin dușmani să mă slăvească, iar slava duce la toate!...
- Aron se-mpacă cu leșii... Fără nume, fără tron,
- Ce fac eu?... Răspunde-mi, Vidro!... Așadară, jos Aron!...
- Nu te grăbi!... mă-ngrijește o presimțire ciudată.
- Și presimțirea femeii nu se-nșeală niciodată...
- Vorbe seci!
- O, nu, Răzvane! Chiar astăzi eu am visat
- O vedenie grozavă, un lucru înfricoșat!...
- Maica ta-n haine cernite din mormânt pășea spre mine,
- Ochii-i se-necau, în lacrimi, pieptu-i gemea de suspine.
- Și durerea-i, plămădită cu mânia la un loc,
- Îmi striga din gura-i moartă: Piei, nepoata lui Moțoc!...
- Vise! O nimica toată! Luptătorul care-n viață
- Întâlnește la tot pasul însăși moartea față-n față,
- Încât i se par acuma deopotrivă morți și vii,
- Nu-l tulbură o nălucă ce sperie pe copii!...
- Ș-apoi unde-i acea Vidră care-mi tot spunea odată
- De-a nu fi ca mici pâraie, ci ca Dunărea cea lată?
- Unde-i acea Vidră care zi și noapte mă-nvăța
- Că pân' și iubirea țării e pofta de-a se nălța?
- Unde-i acea mare Vidră ale căreia cuvinte,
- Ca o sămânță măruntă, îmi cădeau adânc în minte,
- Și din tainicele brazde ale sufletului meu,
- Prinzând rădăcini cu-ncetul, dezvălindu-se mereu,
- Ieșir-acuma deodată, pline de suc și de viață,
- Râzând de viscoli, ca bradul încins cu sute de brață?
- Unde-i Vidra?... Denainte-mi stă un chip tremurător,
- Ce de spaimă crede-n umbre și plânge de spaima lor...
- Așa? Tu, ce-ai fost în stare, cu-mbrânciri necontenite,
- Pân' la marginea măririi să m-aduci pe nesimțite,
- Tocmai astăzi, când ajungem la doritul nostru mal
- Te-ngrozește fața mării ce ridică val pe val?...
- Află dară că degeaba unda muge, vântul geme;
- Răzvan, împins pân-aice, de furtuni nu se mai teme,
- Și călcând cu disperare peste undă, peste vânt,
- Va ști să meargă-nainte: sau la tron, ori la mormânt!...
- (Intră Răzașul, Vulpoi, Tănase și mai mulți căpitani.)
- Mă duc să mă-nchin, Răzvane... Numai în zile de goană
- Omul uită necredința și-nțelege o icoană!...
- (Iese.)
- Să trăiești!
- Nu-i timp de vorbe!... Pe când viteazul Mihai
- Scaldă Țara Muntenească de la Giurgiu pân' la plai,
- În sângele de năpârcă al urdiilor păgâne;
- Pe când Jigmon ungureanul, la hotarele române,
- Păscut cu noi împreună de șarpele veninos,
- Își pune pieptul în luptă pentru crucea lui Hristos;
- Pe când neamțul, frâncul, papa, țările creștine toate
- S-au unit ca să doboare spurcata păgânătate,
- Numai leșii cei zburdalnici sunt cu turcul înțeleși,
- Iar domnul Aron al vostru s-a tocmit argat la leși!
- Sunteți români, și românii n-au suferit niciodată
- Pe fruntea domnilor țării măcar o singură pată!
- Un vodă-i un fel de doftor, și norodul, frații mei,
- Nu-i dator să fie jertfa doftorilor celor răi!...
- Mulți domni avuse Moldova; cei buni au domnit o viață,
- Celalți au purtat cununa o singură dimineață;
- Căci făcându-se lumină și soarele fiind sus,
- Poporul da jos pe-aceia pe cari poporul i-a pus!...
- Un vodă, ca orișicine, își ia plata după faptă...
- M-ați înțeles? Vremea trece...
- Jos Aron!...
- Țara v-așteaptă!
- (Căpitanii ies, afară de Vulpoi și de Tănase.)
- Să-l ucidem?...
- Nu, lăsați-l!... Domnii când nu mai domnesc
- S-aseamănă cu strigoii: ei umblă, dar nu trăiesc...
- Bine!...
- După ce-l veți prinde, să dați semne din pistoale!...
- Înțeleg!... Ș-apoi să facem ca norodul să se scoale,
- Ș-adunându-se cu gloată, mic și mare pe maidan,
- Să zbiere dobitocește: „Trăiască vodă Răzvan“...
- Pe Bașotă...
- Știu! Cu dânsul voi avea chiar eu a face:
- De mult îl pândesc de-aproape, căci nici de frică nu-mi place!...
- (Iese.)
- O să plec și eu îndată, numai o vorbă să-ți spui...
- Faci rău!...
- De ce?
- Apoi bine, nu se cade orișicui
- A ședea pe scaunul țării...
- Ce-nsemnează?...
- Proasta minte
- Ar vrea să-ndulcească vorba și nu găsește cuvinte...
- Dă-mi voie să-ți spui pe față...
- Spune verde, moș Tănas!
- Despot fu grec, Ioan-vodă fu armean și Iancu sas...
- Dar orișicum pân-acilea, din mila dumnezeiască,
- Noi n-am avut nici un vodă... știi! Țara o să cârtească.
- Ce să-i faci!... Mai bine hatman. Să nu fi fost tată-tău...
- Cum?...
- Apoi de! Bătrânețe!... Să ne ierte Dumnezeu!...
- (Iese.)
- Nu-i greu încă patru zile de-a ne mai lupta-n cetate,
- Pân' ce tabăra lui Jigmon va lovi pe leși la spate...
- Docamdată, pân-atunce, nu ne temem de păgâni:
- Ramazanul lor mai ține tocmai două săptămâni...
- M-am gândit bine la toate... Câte griji și câte trude
- Numai ca s-apuci domnia!...
- (Cu tulburare.) Dar pistolul nu s-aude!...
- (Ascultând.)
- Nu!... Tot nu!...
- (Își freacă fruntea, se așază iarăși pe divan și pleacă capul pe mâini.)
- Acum, iubite, nu-i timp a mai cugeta!
- Steaua lui Răzvan e mare: încrede-te-n steaua ta!...
- Fii bărbat în orice soartă: și-n cădere, și-n izbândă,
- Privind cu sângele rece la răsplată sau osândă!...
- Tu n-ai auzit pistolul?
- De nu vei avea noroc,
- Blăstemul o să izbească pe nepoata lui Moțoc,
- Care din cupa măririi s-a străduit să te-mbete.
- Și nici ea nu-i vinovată! Nu!... Sunt neamuri cu pecete,
- În cari Dumnezeu sădește vrun bine sau vrun păcat,
- Ș-apoi toți de-același sânge îl moștenesc ne-ncetat!
- Neamul lui Moțoc nu poate s-aibă altă cugetare,
- Decât numai-numai-numai văpaia s-ajungă mare!...
- Tu n-ai auzit pistolul?... Pistolul!.... Nu l-ai auzit?
- Spune!
- (Cu furie.) Ureche! Ureche!...
- (Afară se aude o împușcătură.) A! De-acuma s-a sfârșit!
- Sunt domn! Trăiască domnia!...
- (Cu amărăciune.) Cât de lesne, cât de iute
- Se răstoarnă domnii țării, cel mult în zece minute!
- (Către Vidra.)
- Dar tu nu mai spui nimica? Mai dinioară mi-ai zis
- Nu știu ce... ba mi se pare... de!... îmi povesteai un vis...
- Mai spune-mi-l înc-o dată...
- Îți mulțumesc, Doamne sfinte,
- C-ai auzit cu-ndurare o rugăciune fierbinte!...
- (Se scoală)
- Crezut-ai oare, Răzvane, că se poate speria
- De niște deșerte vise chiar o inimă c-a mea?
- Gândit-ai oare, iubite, c-o nălucă muierească
- Ar putea glasul măririi în pieptu-mi să-l năbușească?...
- Vântulețul, ce-adiază printre vițe din lăstar,
- Rămâne fără putere în fața unui stejar,
- Pe care numai furtuna îl zguduie și-l sfăramă...
- Furtună?...
- Cea mai cumplită!
- Ești doamnă, Vidro...
- Sunt mamă!...
- Aici copilul se mișcă... Simțindu-l în sânul meu,
- Uit toate și văd acuma, văd că-s femeie și eu!...
- (Afară se aud strigăte: „Să trăiască Răzvan-vodă!“)
- Ascultă, iubito Vidră! Ascultă, scumpo soție!...
- Sângele nostru din leagăn va moșteni o domnie!...
- (Intră Șoltuzul și mai mulți târgoveți.)
- După datina străbună, rămasă de la mai-mari,
- Eu, șoltuzul ot-Suceava, cu cei doisprezece părgari,
- Aleși ca să fim în fruntea târgoveților d-aice,
- Dorim măriilor-voastre ani mulți și viață ferice,
- Încât să-ncingeți Moldova, asemenea unui brâu,
- Numai cu livezi de struguri, numai cu câmpii de grâu;
- Căci norodul, dând domnia, se mulțumește cu poame,
- Ca să nu piară de sete și să nu moară de foame.
- Primesc din mâinile voastre prinosul de bun ogur,
- Ș-a fi părintele țării făgăduiesc și mă jur:
- Nu voi uita niciodată c-a românului tărie
- Este plugul și cântarul mai presus de boierie...
- Tot după vechi obiceie, păstrate din veac în veac,
- Ales-am din sânul nostru băiatul cel mai sărac,
- Pentru că măriei-tale din gura-i copilărească
- Să dea, fără să se teamă, o povață bătrânească...
- Copile, sărută poala îmbrăcămintei domnești,
- Și cum vei putea mai bine, orația s-o citești!
- Măria-ta!
- Nu te supăra,
- Ci fii bun a ne-asculta!
- Îți vom spune cam multe Și mărunte,
- Dar tot lucruri plăcute,
- Să fie drag orișicui să ne-asculte!
- O sută de ani să domnești,
- Pe dușmani să-i biruiești,
- Pe vrășmași să-i pedepsești.
- Dar cu moldovenii tăi,
- Măcar de-o fi și răi,
- Măria-ta, să fii bun cu ei;
- Și de-i vedea unii și desculți,
- Măria-ta tot să-i asculți;
- Căci norodul e cam năzdrăvan:
- Face multe pozne într-u an;
- Și țara-i cam nebună:
- Face multe pozne și-ntr-o lună;
- Ba le-ndemână;
- Și-ntr-o săptămână;
- Iar de nu te-i păzi,
- Chiar într-o zi
- Multe-i auzi!
- Destul! Să trăiești, băiete!...
- (Intră Răzașul, Tănase și mai mulți căpitani.)
- Măria-ta! Sănătate!
- Isprăvit-am toată treaba fără multă greutate:
- P-Aron-vodă la răcoare în spătărie l-am pus;
- Boierii, mitropolitul, pe toți la palat i-am dus;
- Mai în sfârșit, lucru-i gata!
- Unde-i Bașotă?
- El are
- Pe Vulpoi cu toată ceata de vânători în spinare.
- Bine, dragii mei tovarăși!... Stăpânirea-mi în curând
- La toți și la fiecare va da răsplată pe rând...
- Jupâne!... Mărite Doamne!... Scapă-mă! Norodul pradă!
- Sinete, zapise, țara, lumea-i în această ladă!...
- Liniștește-te, jupâne. Averea-ți chiar pe maidan
- O poți lăsa fără grijă în zilele lui Răzvan...
- În ladă tot e mai sigur!... Părăluța cere pază:
- Mai bine s-o ții sub cheie, ca nimene să n-o vază...
- Doamne, soțule, stăpâne! Nu mă mai pot opri!...
- Într-un glas cu țara-ntreagă, viu a-ți ura ș-a-ți dori
- O domnie fericită... Ba înc-aș mai vrea ca mâine
- Tu să legi într-o cunună toate țările române,
- Încât de la Marea Neagră pân' la falnicul Carpat,
- Să nu domnești ca un vodă, ci ca Răzvan-împărat!
- Da, da, da! Împărăție!...
- Ar fi bine docamdată
- Să rămânem cu Moldova!
- Ce om fără judecată!
- Dar Moldova-i sărăcită! Nu-i chip astfel s-o cârpești
- Decât unind laolaltă mai multe țări românești...
- Două și două fac patru: cea mai dreaptă socoteală!...
- Vulpoi avuse dreptate... Nu mai cred în poticneală!...
- Toate semnele sunt bune!... Măria-ta, la palat
- Ne-așteaptă mitropolitul cu toți boierii din sfat!...
- Să mergem! Voiesc acuma din gura domniei-mele
- Țara s-audă nădejdea d-a scăpa din zile grele.
- Stăpâne preamilostive, unde-i merge merg și eu;
- Lada mea e-n siguranță numai lângă domnul meu!...
- (Toți se pregătesc a ieși)
- Pierduți!...
- Ce veste?
- Vătavul...
- Ce-i?...
- Bașotă...
- Zi!...
- Trădare!
- Scăpă din mâinile mele, deschise poarta cea mare,
- Leșii au umplut cetatea!...
- (Sbierea cade mort, fulgerat de apoplexie.)
- Poticneala!...
- Eu știam
- Că nu se cădea s-apuce scaunul țării orice neam...
- Iubite! Nu sta pe gânduri... Când soarta te prigonește,
- Fii mândru chiar în cădere!...
- Măria-ta! Poruncește!...
- Și ce s-așteptați voi oare de la viteazul Răzvan
- Decât paloșul în mână și-nainte la dușman?
- Să trăiască neagra moarte! Ne cunoaștem foarte bine!...
- Cine vrea s-o strângă-n brațe, iată calea! După mine!... Moartea-i mireasă,
- Mormântu-i casă,
- Viermii sunt nași,
- Hai la vrăjmași!
- (Iese urmat de căpitani.)
- Moarte!... Moarte!... Dar se poate?... Moară oamenii cei mici,
- Precum călcâiul turtește moșoroiul de furnici;
- Omul, însă, care lumea pe palmă-i ar vrea s-o poarte,
- Zodia-i, scrisă pe frunte, respinge pizmașa moarte!...
- (Se gândește.)
- Dumnezeule puternic! De ce mai faci uriași
- Dacă-n rând cu toți piticii pradă morții vrei să-i lași?...
- Cum? Cereasca ta dreptate se pogoară pân' la fiară:
- Vulturul trăiește veacuri, iar musca d-abia o vară,
- Și numai omul cel mare, stăpâne, tu-l osândești
- Ca să moară dopotrivă cu muștele omenești!...
- (Se cutremură.)
- O, nu, nu! Răzvan nu moare!... Orice pai în astă lume
- Trebui s-aibă vro ursită, o țintă, vrun scop anume,
- La care-i dator să meargă, de vântul sorții împins,
- Și cade numai atunce când este semnul atins!...
- Calea lui Răzvan e lungă și d-abia se desfășoară:
- Pân' la capăt de departe... Răzvan nu poate să moară!
- Nici chiar Dumnezeu el însuși nu schimbă ceea ce-i scris!...
- (Iute.)
- În genunchi, Vidro!...
- (Îngenunchează și ridică ochii în sus.) Iertare!...
- (Cu spaimă, punând mâna la ochi) Visul meu!... Grozavul vis!
- (Sculându-se cu tărie.)
- Și de ce eu stau aice, când Răzvan înfruntă focul?
- Dați-mi armă!... Lângă dânsul, în primejdie mi-e locul...
- (Se repede la armătura de pe perete și se oprește.)
- Dar copilul meu, o, Doamne!
- (Se cutremură.)
- (Din spațiu răsună o voce ca un echo: „Dar copilul meu?“ Vidra cu groază își întoarce fața spre ușă, ca și când ar vedea pe cineva acolo.)
- Muma lui Răzvan!... Mă-ntreabă... Și ce-i pot răspunde eu?
- (Făcând semnul crucii.)
- Piei, nălucă, piei! Sunt mamă!
- (Face un pas îndărăt.) Nu te-apropia!...
- (Răsună iarăși ecoul: „Sunt mamă!“... Vidra, zdrobită de emoțiune, se aruncă pe divan.)
- Ea vrea dinte pentru dinte! Muma mumei cere samă!...
- (Face o sforțare și se scoală cu energie.)
- Oare nu mai sunt eu Vidra?
- (Abătură.) E cumplit al mumei dor!...
- (Pe prag apare Răzvan, greu rănit, ținut de Vulpoi și de Răzaș. Vidra se repede îniante-i.)
- A! Scăpat! Ce fericire!... Tu!
- (cu un glas slab, pe când Vulpoi și Răzașul îl pun pe divan.) Am biruit și mor!...
- (Arătând la cadavrul lui Sbierea.)
- Nu-mi ziceai tu, oare, Vidro, să fiu întocmai ca Sbierea?
- Eu cu cinstea și mărirea, el cu prada și averea!
- (Vidra îngenunchează și-și ascunde fața în mâini.)
- Dar ce-i mai trebui acuma mii de galbeni în grămezi?
- Ce-mi folosește domnia?... Pe-amândoi aci ne vezi
- Praf, pulbere și cenușă!... Nebuni, ce din lăcomie,
- El pentr-o biată lescaie, eu pentr-un ceas de mândrie,
- Necruțând nimica-n lume, neștiind nimica sfânt,
- Uitam că viața-i o punte dintre leagăn și mormânt!...
- (Cu durere.)
- Mi se-ntunecă vederea, dar văd ceva de departe...
- O jumătate din mine de cealaltă se desparte...
- Ah! veniți, veniți cu toții!... Unde-i bătrânul Tănas?...
- Apărându-te pe tine, mort în luptă a rămas!...
- (Vulpoi plânge.)
- Țigan!... Țigan!... Apă!... Apă!...
- (Cade mort peste Sbierea.)
- Decât o așa domnie,
- Mii de tunete, mai bine-i un petec de răzășie!...
- Zmeul zmeilor să-ncapă într-o șchioapă de mormânt!...
- Nu vezi că-i moartă și Vidra?... N-a zis un singur cuvânt,
- Nici o vorbă, nici un țipet, privind pe Răzvan că moare!...
- Voi puteți vorbi ș-a plânge!...
- Doamnă!...
- Pe voi nu vă doare!...
- Dar tu l-ai ucis, ciocoaică! Tu la moarte l-aduseși!
- O să mi-o plătești acuma, tune-fulgere!...
- (Scoate cuțitul și voiește s-o lovească.)
- Să ieși!
- (Răzașul lasă mâna în jos și pleacă capul.)