Proclamația de la Islaz

 

Proclamaţia de la Islaz

PROCLAMAȚIA ȘI PROGRAMUL REVOLUȚIONAR ÎN CARE "POPOLUL ROMÂN" ESTE RIDICAT LA LUPTĂ REVOLUȚIONARĂ, ÎNFĂȚIȘÂNDU-SE OBIECTIVELE REVOLUȚIEI, SINTETIZATE ÎN 22 PUNCTE, COMENTATE ȘI EXPLICATE.

În numele poporului român "Dumnezeu e Domnul și s-a arătat nouă; bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului" Respect pentru proprietate. Respect către persoane

Fraților români,

Timpul mântuirii noastre a venit; popolul român se deșteaptă la glasul trâmbiței îngerului mântuirii și își cunoaște dreptul său de suveran. Pace vouă, pentru că vi se vestește libertate vouă!

Popolul român se scoală, se armează și nu spre a se lupta o clasă asupra alteia, nu spre a rumpe legăturile sale de relații din afară, ci ca să ție în frâu și respect pe voitorii de rău ai fericirii publice. Strigarea românilor e strigare de pace, strigare de înfrățire. La această mare faptă a mântuirii, tot românul are dreptul de a fi chemat, nimeni nu este scos afară; sătean, meserian, neguțător, preot, soldat, student, boier, domn, e fiu al patriei și, după sfânta noastră credință, e și mai mult, e fiu al lui Dumnezeu. Toți avem același nume de român. Aceasta ne înfrățește și face să înceteze toate interesele, să se stingă toate urile. Pace dar vouă! Libertate vouă!

Scularea aceasta e pentru binele, pentru fericirea tutulor stărilor soțietății, fără paguba vreuneia, fără paguba însăși a nici unei persoane. Nu se cuvine a perde cei mai mulți pentru cei mai puțini, căci este nedrept; nu se cuvine iară a perde cei mai puțini pentru cei mai mulți, căci este silnic.

Popolul român, în cât către cele din afară nu supără pe nimeni, respectă toate puterile și cere a respecta și ele drepturile stipulate prin tractaturile lui Mircea și Vlad V, recunoscute de toate tractatele încheiate între Î. Poartă și Rusia și protestă asupra oricărei fapte ce s-a făcut în protiva acestor tractate. Popolul român voiește cu o voință tare a-și păstra neatârnarea administrației sale, neatârnarea legiuirii sale, dreptul său suveran în cele din năuntru și rămâne în aceleași legături, și mai strânse prin luminile veacului, cu Î. Poartă. Această voință e legală, e pe credința tractatelor și nu e în paguba nimului.

Popolul român leapădă un Regulament care este în protiva drepturilor sale legislative și în protiva tractatelor ce recunosc autonomia. Această lepădare este însuși în folosul Înaltei Porți, ce va fi arbitrară dimpreună cu Franța, Germania și Englitera, cărora românii le reclamă judecată și ajutor la orice asuprire li s-ar face.

Popolul român decretă și hotărăște responsabilitatea miniștrilor și cu un cuvânt a tutulor foncționarilor publici și fiindcă neresponsabilitatea nu este drept al nimului nici de moștenire, nici de învoire, prin urmare nimeni nu perde nimic și hotărârea popolului e sfântă.

Popolul român voiește o patrie tare, unită în dragoste, compusă de frați, iar nu de vrăjmași, prin urmare decretă, după vechile sale datine, aceleași drepturi civile și politice pentru tot românul.

Cine nu voiește aceasta e vrăjmaș al fericirii publice, e un alt Cain ucigător de frate în sânul mamei noastre patrii.

Popolul român va să dea dreptate și dreptatea e a lui Dumnezeu. Dreptatea nu sufere a purta numai sărăcii sarcinele țării și bogații să fie scutiți. Prin urmare decretă contribuție generală după venitul fiecăruia. Aceasta înavuțește patria și o patrie avută e în folosul tutulor și, prin urmare, în paguba nimului. Aceasta cheamă pe toți la aceleași drepturi și datorii într-o patrie dreaptă, înfloritoare și care cu tot dreptul nu va mai putea suferi control străin.

Popolul român dă înapoi la toate stările dreptul cel vechi de a avea reprezentanți în Generala Adunare, decretă de azi înainte alegerea largă, liberă, dreaptă, unde tot românul are dreptul de a fi chemat și unde numai capacitatea, purtarea, virtuțile și încrederea publică să-i dea dreptul de a fi ales. Aceasta pe cei buni, pe cei drepți nu-i păgubește întru nimic și românii au fost totdauna buni. O știu străinii și o știe proverbul cel vechiu: "Bună țeară, rea tocmeală". Această decretare nu e în paguba nimului, va să schimbe numai tocmeala.

Popolul român decretă tipar liber, cuvântare liberă, adunări libere, spre a vorbi, a scrie cele de folos, spre a arăta adevărul. Adevărul, ideile, cunoștințele vin de la Dumnezeu în folosul general al oamenilor, ca soarele, ca aerul, ca apa și, prin urmare, sunt proprietate universală și dacă se cuvine a fi respectată însăși proprietatea particulară, cu atât mai vârtos este sacră și neatinsă proprietatea universală. A îneca adevărul, a stinge luminile, a împedeca foloasele prin împedecarea tiparului este o vânzare către patrie, o apostasie către Dumnezeu. Libertatea tiparului nu poate păgubi pe nimeni decât pe fiii întunerecului.

Popolul român voiește pace, voiește tărie, voiește garanția averilor sale materiale, morale și politice; decretă dar gvardie națională, în care tot românul se naște al ei soldat, tot românul e un gvardian al fericirii publice, un garant al libertăților publice. Aceasta nu păgubește pe nimeni decât pe conspiratorii asupra drepturilor patriei.

Popolul român cheamă toate stările la fericire, recunoaște facerile de bine ale comerciului, știe că sufletul lui este creditul, care niciodată n-a vrut să i-l înlesnească sistema trecută. Decretă dar o bancă națională, însă cu fonduri naționale.

Popolul român, în generozitatea și evlavia sa, se închină locurilor sfinte și va trimite de acum înainte la Sfântul Mormânt și la alte așezăminte religioase untdelemn, tămâie, făclii și însuși bani spre ținerea de școale, de preoți, spre lauda lui Dumnezeu și tot spre adevărata laudă a celui ce s-a răstignit spre desrobirea celor săraci decretă ca prisosul veniturilor mânăstirești să fie al țării, spre desrobirea și ajutorul celor săraci și reclamă moșiile mânăstirilor închinate a le scoate de sub orice mâncătorie. Popolul român dă lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu și ia de la farisei ceea ce nu este al fariseilor, ca să dea săracului, care e fratele Domnului. Aceasta nu e în paguba românilor, ci spre mântuirea lor și lauda Sfintelor Locuri.

Popolul român împarte dreptatea deopotrivă la toți și dreptatea o dă pentru toți și mai vârtos pentru cei săraci. Săracii, sătenii, plugarii, hrănitorii orașelor, fiii patriei cei adevărați ce au fost defăimați atât îndelung cu numele glorios de român, ce au purtat toate greutățile țării, prin munca lor de atâtea veacuri au lucrat moșiile și le-au îmbunătățit, au hrănit pe strămoșii proprietarilor, pe moșii lor, pe părinții lor, pe acești proprietari înșiși și au drept înaintea geenrozității proprietarilor, înaintea dreptății patriei și cer o părticică de pământ îndestulă pentru hrana familiei și vitelor sale, părticică răscumpărată de atâtea veacuri cu sudorile lor. Ei o cer și patria le-o dă și patria iară, ca o mumă bună și dreaptă, va despăgubi pe fiecare proprietar de mica părticică ce o va da săracului ce nu are pământul său, după strigarea dreptății, după glasul Evangheliei, după inima cea frumoasă a românilor, în care au aflat parte străinii în totdeauna, necum frații lor, hrănitorii lor, tăria lor cea adevărată. Claca dar și acea infamă iobăgie se desființează, lucrarea la lucrul drumurilor se desființează, săteanul fără pământ se face proprietar și tărie neînvinsă celor mai avuți în folosul tutulor și în paguba nimului; visteria va despăgubi pe toți.

Popolul român, după vechile sale drepturi, voiește ca Domnul, în care este personificată suveranitatea acestui popol, să fie tare prin dragostea publică, drept, luminat, voitor de bine patriei, bărbat întreg și, ca să-l poată afla la alegere astfel, decretă, după vechile sale drepturi, a-l căuta în toate stările soțietății, în toată nația, iar nu într-un număr mărginit de oameni. Domnia nu e drept de moștenire a nici unei familii, domnia este a patriei. Ea o dă celui ce va socoti de cuviință dintre fiii săi. O asemenea alegere strânge și mai mult legăturile noastre cu Î. Poartă, pentru că per puținele persoane ce se pot înfluența în paguba Î. Porți și a popolului român.

Puterea suverană purcede de la Dumnezeu și în toată țeara se află undeva. În Țeara română este în popolul român, ce are dreptul de a numi pe capul cel mai înalt al patriei. Prin urmare, popolul, având dreptul suveran, poate revesti cu dânsul pe oricine va socoti de cuviință și pe câți ani i se va părea că-i este mai de folos. Așadar, decretă ca domnia să se dea celui ales numai pe cinci ani, spre a se tăia rivalitățile și urile îndelungate și spre a pune o emulație între cetățeni a fi buni, întregi și folositori patriei ca să tragă încrederea publică.

Popolul român leapădă de la sine orice titlu ce i s-a introdus prin corupție de la străini în protiva vechilor sale datine. Domnul este ales unul dintre cetățeni și după domnie remâne iară cetățean, fiu al patriei. Domnul nici nu a fost nici nu este prinț; domn e tot cetățeanul, domn e și capul țării. Asta e titlul cunoscut de toți românii. Vorba de prinț e cunoscută numai de cei ce știu din limbile Europei. Vorbele de preaînălțat, prealuminat sunt niște traducții din limbagiul fanarioților, iubitori de titluri.

La multe trebuințe ce are patria acum pentru despăgubire și atâtea cheltuieli spre înaintarea patriei, popolul român nu mai poate da domnului o listă civilă atât de mare li mai vârtos că, și fără aceasta, vede că este de neapărată nevoie ca domnul să dea exemplu mai întâi de simplitate și de vieață cumpătată.

Vorbele nobil, nobilitate sunt necunoscute între popolul român. Fapta asemenea e și mai necunoscută, căci nimic n-a fost de moștenire în țara aceasta, nici rang, nici titluri, decât proprietatea și numele familiei. Popolul român decretă dar desființarea tutulor rangurilor titulare ce nu au foncții și al căror nume nu aduc aminte decât niște timpi de barbarie și de servilitate.

Popolul, protestând asupra măsurilor arbitrare și nelegiuite de a se pune taxă la învățătură, de la care săracul, orfanul, fiul văduvei e scos afară, protestând asupra relei cugetări de a degrada și de a ucide naționalitatea prin scoaterea limbii naționale din școale, decretă o învățătură pentru toți egală, progresivă, integrală pe cât va fi cu putință, după facultățile fiecăruia și fără nici o plată; decretă în București o școală politehnică, câte o universitate în București și Craiova și câte un liceu, cum și pensionate pentru amândouă sexele, câte un liceu, asemenea și un pensionat în fiecare județ, câte o școală normală în fiecare plasă și câte o școală începătoare bine tocmită în fiecare sat; decretă științele, ca și până acum, în limba patriei și cultura și înflorirea acestei limbi după natură și după originea ei, cu literele sale, atât în cărțile profane, cât și în cele sacre, cum și introducerea literelor în toate cancelariile.

Despre acest capitol al învățăturii, guvernul va fi dator sub a sa răspundere, a pune cea mai activă stăruință spre a se înființa așezămintele de educație publică și, precum nu se poate lăsa nici un creștin a se naște și a muri nebotezat, asemenea nici un fiu de cetățean din câți se află în vârstă de doisprezece ani și câți se vor naște de acum înainte să nu rămâie neîmpărtășit de învățătură, căci pe dânsa se întemeiază viitorul țării și punerea în lucrare, cum și garanția cea adevărată a așezămintelor patriei.

Popolul român leapădă de pe sine neomenia și rușinea de a ține robi și declară libertatea țiganilor celor particulari. Cei ce au suferit până acum rușinea păcatului de a avea robi sunt iertați de popolul român, iar patria ca o mumă bună, din vistieria sa va despăgubi pe oricine va reclama că a avut pagubă din această faptă creștinească.

Popolul, decretând odată drepturile civile și politice ce le-a avut totdeauna tot cetățeanul, declară că tot românul e liber, tot românul e nobil, tot românul e un domn. Prin urmare, de azi înainte desființează orice pedeapsă cu bătaia și rumpe în obrazul gâzilor orice biciu și orice vargă ce degradă demnitatea cetățeanului. Bătaia dar se aridică de la orice dregătorie și cu atâta mai vârtos din rândurile soldaților.

Popolul român, deși nu cunoaște ființa pedepsei cu moarte, însă pentru că adesea prin judecătoriile criminale judecătorii de sistema cea mai veche au cutezat a da afară niște sentințe de moarte fără să fi putut a se pune în lucrare, popolul decretă desființarea cu totul a pedepsei cu moartea, atât în lucrare, cât și în sentințe.

Popolul român, vâzând întreruperile sale de relații cu Î. Poartă mai vârtos de la 1828 încoa, văzând că reprezentantul său la Constantinopole e un străin, reclamă a-și avea relațiile de-a dreptul cu Î. Poartă și reprezentant al său la Constantinopole însuși dintre români.

Pe scurt, popolul român, recapitulând, decretă:

1. Independința administrativă și legislativă a popolului romăn, pe temeiul tractatelor lui Mircea și Vlad V, și neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.
2. Egalitatea drepturilor politice.
3. Contribuție generală.
4. Adunanță generală compusă de reprezentanți ai tutulor stărilor societății.
5. Domnul responsabil ales pe căte cinci ani și căutat în toate stările societății.
6. Împuținarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.
7. Responsabilitatea ministrilor și a tutulor foncționarilor în foncția ce ocupă.
8. Libertate absolută a tiparului.
9. Ori ce recompensă să vie de la Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn.
10. Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul #Popolului întreg de a’și alege Domnul.
11. Gvardie națională.
12. Emancipația mănăstirilor închinate.
13. Emancipația clăcașilor ce se fac proprietari prin despăgubire.
14. Desrobirea țiganilor prin despăgubire.
15. Representant al țărei la Constantinopol dintre Romăni.
16. Instrucție egală și întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.
17. Desființarea rangurilor titulare ce nu au foncții.
18. Desfiițarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.
19. Desființarea, atât în faptă, cât și în vorbă, a pedepsei cu moarte.
20. Așezăminte penitențiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor și să easă îmbunătățiți.
21. Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință.
22. Convocare în dată a unei adunanțe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile nației, care va fi datoare a face constituția țărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.

Această Adunanță va lăsa în moștenire viitorimii Constituția aceasta și va fi datoare încă a o încheia printr-o legiuire, prin care neapărat la fiecare 15 ani, din dreptul său, să-și aleagă popolul deputați estraordinari, cari, venind în Adunanță estraordinară, să introducă reformele cerute de spiritul epohei. Cu aceasta se împedică d-acum înainte vrednica de plâns nevoie de a se face reforme cu mâna armată și vor fi feriți copiii și strănepoții noștri de necesitatea în care s-a aflat astăzi popolul român.

Aceste decretări vin din glasul general al țării, sunt drepturi vechi ale ei, sunt după legi, sunt după tractate. Î. Poartă atât în generozitatea, cât și în interesul său, le primește. Rolul Rusiei este de a ne asigura drepturile când ar fi călcate din afară și mai vârtos când voim a ne reîntregi într-însele. Când ea ni se va împotrivi, va dovedi lumii întregi că a avut gând rău asupra noastră și asupra Turciei. Arhipăstorul țării le va binecuvânta dacă este păstor după legea lui Christos; va subscrie decretul acesta în capul tutulor de va voi să ne mai păstorească și de va fi pătruns de duhul Evangheliei. Domnul țării nu poate sta contră, pentru că este alesul ei și nu poate împedeca această faptă fără a-și trage numele de trădător al țării și rebel către Î. Poartă.

Boierii n-au nici un cuvânt a nu primi pentru că nu perd nimic și mai vârtos că prin învoirea lor vor da lumii o dovadă de frumosul suflet ce caracterisă totdeauna pe cei mai mari ai țării. Strămoșii noștri ne-au asigurat cu sângele lor o patrie. Misiunea boierilor este a statornici dreptatea cerului, dreptatea Evangheliei într-însa; misiunea lor de astăzi are și mai mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Neguțătorii, meseriașii, sătenii binecuvântează decretele acestea, le reclamă, le cer; deși n-au avut până acum glas, le-au cerut cu ochii, cu mâinile, cu toate mișcările fără a scoate o vorbă, după cum cere mutul ars de sete apa, după cum cere cel astupat, cel înecat aerul.

Frați români, soldați, cari sunteți fiii și frații noștri, priveghiați a ține bună orânduială, pentru că datoria voastră aceasta este. Nu ascultați însă când voitorii noștri și ai voștri de rău vă vor porunci a da în frații voștri și a vă întina mânile în cei ce se scoală pentru binele vostru și al părinților voștri. Punerile la cale, legiuirile cele nouă ale popolului român vă înalță la treapta de om, desființează vergele de pe spatele voastre cu cari erați socotiți în starea vitelor, vă înalță la treapta de a putea și voi a vă face ofițeri când veți merita și ușurează, dau drepturi părinților și fraților voștri. Când veți lăsa pușca din mână, de azi înainte vă așteaptă o patrie, iar nu claca și biciul dorobanțului. Cei ce vă vor da porunci a face foc asupra fraților voștri însemnați-i, că aceia nu sunt români, sau, de vor fi, sunt vânduți și vă vând și pe voi, ca să mergeți a umple șanțurile cu trupurile voastre, bătându-vă în protiva voitorilor de bine ai omenirii.

Ofițeri români! Camarazii voștri din Europa v-au dat esemplu. Europa luminată e cu ochii deschiși asupra voastră. Ați încins săbiile spre a ține buna orânduială și a vă lupta asupra vrăjmașilor patriei. Țineți buna orânduială și voi pricepeți mai bine decât soldații voștri și cunoașteți pe adevărații vrăjmași ai patriei. Scoateți săbiile, faceți-le să lucească înaintea soarelui dreptății și al libertății patriei. Eată, calea cea mai glorioasă în analele patriei vi se deschide vouă. Fericiți-vă că v-ați aflat în capul camarazilor voștri în această zi mare ce a venit de la Dumnezeu și care, intrând în eternitate, se va înfățișa iar înaintea lui Dumnezeu cu misiunea sa împlinită și cu fruntea încoronată de numele voastre ca de niște stele de mântuire popolului român. Iar dacă capii voștri vă vor comanda asupra fraților voștri, n-aveți să ascultați decât glasul popolului suveran: frângeți-vă săbiile înaintea oricărei comande vărsătoare de sânge. Niște asemenea comandanți vor fi însuflați de duhul lui Satan. Și el asemenea a fost un căpitan în cetele cerești și îngerii păcii și ai dragostei smulseră aripele. Smulgeți și voi asemenea spaletele din umerii oricărui căpitan trădător ce va comanda să se verse cea mai mică picătură de sânge.

Cuvioși egumeni, protopopi, preoți, voi împliniți locul apostolilor și astăzi se proclamă niște legi pe temeiul Evangheliei. Este sarcina voastră, datoria voastră a ieși cu crucea în mână și a pecetlui cu dânsa tunurile și țevile purtătoare de moarte. Hristos a înviat și s-a doborât moartea și robia. Voi trebuie să spuneți lumii că este Antichrist tot omul ce face moarte asupra fratelui său, tot omul ce mai voiește robia, tot omul ce n-are milă de sărac, de văduvă și de orfan. Luați vestmintele voastre, armați-vă cu crucea și cântați psalmul 108 în protiva oricărui vânzător al patriei.

Boieri, voi ați fost generoși cu străinii, i-ați primit, i-ați hrănit, i-ați avuțit, i-ați chemat a se împărtăși de drepturile voastre și nu veți fi voitori de rău pământenilor, fraților voștri, nu veți face rușine patriei noastre în străinătate, nu veți suferi a se pune o pată pe numele vostru, nu veți lăsa un blestem peste copiii voștri, nu-i veți osândi a se rușina de numele ce le veți lăsa moștenire. Dați din frumosul vostru suflet fericirea fraților voștri fără paguba voastră, căci Dumnezeu vă va da însutit și așezămintele cele nouă și drepte peste curând vor înzeci veniturile voastre. Cu toți întindeți mâna a închega toate clasele soțietății într-un singur corp, pe care să-l putem numi fără rușine nație.

Cetățeni în general, preoți, boieri, ostași, neguțători, meseriași de orice treaptă, de orice nație, de orice religie ce vă aflați în capitală și prin orașe, greci, sârbi, bulgari, germani, armeni, israeliți, armați-vă spre a ține buna orânduială și a ajuta la fapta cea mare. Patria este a noastră și a voastră. Vouă vă place a șede într-însa și ea vă primește. Sistema cea veche nu v-a chemat și pe voi la masa de obște. De azi înainte o masă avem cu toții, un ospăț de frăție ni se întinde, aceleași drepturi vom avea cu toții.

Și voi, o binecuvântați săteni, frați ai lui Hristos, munca voastră, pâinea și vinul se prefac în trupul și în sângele Domnului: voi sunteți fiii cerului, fiii păcii și ai tăriei; voi sunteți hrănitorii noștri; voi ați plâns și vă veți bucura; voi ați însetoșat de dreptate și vă veți răcori: pe voi v-a fericit Mântuitorul lumii. Fericiți sunteți și în lumea aceasta și în cealaltă! Stați dar la locul vostru, că ziua a venit; cătați-vă de câmpurile voastre ce vi le dăruiește astăzi patria, care râde înaintea voastră și vă cheamă la fericire. Iar pentru că duhul răului, Satana, poate să mai ațâțe oarecari vrăjmași ce vă pizmuiesc și fericirea, trimiteți din fiecare sat câte un preot cuvios și câte trei inși împuterniciți a vă cere dreptatea ce vi se cuvine. Dreptatea v-o dă toată lumea cu mâni pline și cu lacrimile în ochi. Iar preoții vor ceti blestemele sfântului Vasile, spre a goni duhul răului din țeară-

Măria Ta, domnule ales al țării!

Plânge popolul român cu durere că te pomenește în urma tutulor și este la Măria Ta să te pui în cap. Patria te-a ales, te-a avut fiul ei cel mai scump; guvernarea ți-a fost problematică; te-ai arătat în ochii patriei și ai lumii ca fiul risipitor din Evanghelie. Vino înapoi și va pune patria inel în dreapta ta și va înjunghia vițelul cel gras. Noi nu-ți cerem cuvânt, pentru că ești fratele nostru, ești român. Cuvântul îl vei da înaintea conștiinței Măriei Tale, înaintea lui Dumnezeu. Nu știm dacă câte ai făcut le-ai făcut de bunăvoie ori silit. Acum e timpul să arăți lumii că ai fost și ești român; acum e timpul să faci să se spele cele trecute și să nu lași fiilor un nume veștejit. Patria te reclamă de fiu, ea își rumpe vestmintele, își bate peptul și aleargă și într-o parte și într-alta, cerând să nu piară nici unul dintre fiii săi, să nu se verse nici o picătură de sânge de român. Patria uită tot: fii dar al ei, după cum voiește să te aibă în cap la această mare faptă. Fă o pagină frumoasă istoriei române. Nu-ți face copiii a se rușina în sânul Franței de tatăl lor; nu lăsa țeara fără cap în asemenea împregiurări, în prada intrigii ce ar putea aduce anarhie, căci atunci vai nouă și de trei ori vai Măriei Tale!

Frați români! Nu vă temeți de nici o putere nepravilnică din afară, căci s-au dus timpii silei și ai dreptului celui mai tare. Țineți numai buna orândueală în întru. Întramați-vă în gvardie națională spre asigurarea drepturilor voastre și spre a forma cruciata înfrățirii claselor în întru, cum și a face parte în cruciata națiilor în afară. Adunați-vă cu toții sub steagurile patriei. Cele trei culori naționale vă sunt curcubeul speranțelor. Crucea ce e de-asupra lor va aduce aminte Rusiei că e creștină. Crucea se va pune pe hotarul nostru și rusul nu va călca țeara noastră, fără să calce mai întâiu crucea la care se închină. De nu se va sfii de semnul acesta, vom trimite înainte-i nu arme ce nu le avem, ci preoții noștri, bătrânii noștri, mumele noastre, pruncii noștri, cari însoțiți de îngerul Domnului, ce păzesc pe cei ce se scoală în numele lui, vor țipa și se va auzi până la marginea pământului, că românii nu le-au luat nimic, că ei nu-i vor în țeara lor. Vor pune preoții Evanghelia, pe care se întemeiază legile noastre, o vor pune în calea lor ca să calce pe dânsa și să vie să robească un popor ce totdeauna i-a fost voitor de bine, făcător de bine în războaiele lui. Rusia până acum s-a zis că este chezașă drepturilor noastre. Noi în strigarea noastră nu cerem decât drepturile noastre și protestăm mai dinainte la Î. Poartă, la Franța, la Germania și Englitera asupra oricărei invasii în pământul nostru ce ne va pismui fericirea și ne va cutropi independența noastră.

Apoi popolul român declară astăzi în fața lui Dumnezeu și a oamenilor că, dacă proclamația sa se vede pretutideni însuflată de spiritul păcii, dacă ei nu vorbesc într-un ton amenințător și se țin pe drumul legilor și al tractatelor, aceasta învederează caracterul lor cel pravilnic și sufletul lor ce deopotrivă adoară libertatea și a lor și a altor nații ce voind a se reîntregi în drepturile lor știe a respecta pe ale altor nații. Aceasta îi face a vorbi astfel, iar nu frica; căci sunt o nație mai mult de 8 milioane suflete și, la orice invazie din afară ce le va amenința libertățile, fiecare va ști a-și apăra vetrele, și străinul, în cele după urmă, la orice nenorocire, va putea cutropi pământul dacă va dormi Dumnezeu, iar nu și oamenii. Nici un român nu va mai trăi după moartea independenței patriei sale.

Frați români! Respectați proprietatea și persoanele, adunați-vă cât de mulți, armați-vă cu toți, însă imitați pe frații voștri transilvani. Vedeți cum se adunară atâtea miriade fără să se facă cea mai mică larmă, cea mai mică neorânduială. N-aveți nici o temere decât temerea de Dumnezeu și atunci vouă cu adevărat vi se va cuveni a striga fără rușine: "Că cu noi est Dumnezeu!".

Cu noi este Dumnezeu, fraților! În numele lui sculați-vă îngerul răzbunării dumnezeiești va stinge pe tot vrăjmașul și va doborî și cal și călăreț, carele și armele lui vor fi risipite ca pulberea și planurile lui împrăștiate ca fumul.

La arme, români! La armele mântuirii!

Berindei, Dan - Revoluția română din 1848-1849, Editura Enciclopedică, București, 1998, ISBN: 973-45-0241-7