Moralicești haractiruri

(Redirecționat de la Moraliceşti haractiruri)
Salt la: navigare, căutare
Moralicești haractiruri
de Constantin Negruzzi


CAPITOLUL ÎNTÂI - PENTRU NESTATORNICIE[modifică]

Nestatornicie este o ades schimbări a socotinții, iar nestatornicul îi așé: lasă celi mai buni socotinți mai mult pentru nătângime decât pentru o dreaptâ giudecată și, după cum el esti foarte nerăbdători ca să socoteascâ cu înțălepciuni faptile sale, așa vre să-ș urmezi și să-ș facă toate lucrurile după fantasie și plăcerea lui; nici o dreptate sau înțălepciuni nu poate pune hotar patimilor sale, fiindcă este înfierbântat și iute cătrâ dânsâle. Di-i placi ceva, în menuntul ci să bucură de dânsâle le și urăște. Toate mișcările sale samănă fulgerului cari, când lucești, și treci. Ura și dragoste lui nu țân mai mult decât ca o nălucire. De întrâ în inima lui niscaiva bune gânduri, nu le găzdăluiești în sâni mai mult decât o noapte iar, de-i vin iarâș piste puțân, le peripiisăști numai ca pe niște oaspeți, iar nu ca pe niști prietini. Socotința sa este așa de cu îndoialâ, încât în menuntul acesta nu știe ci are să facâ în celalalt, căci schimbă pe tot menuntul socotința, precum schimbă luna față. El nu are prietin, ca să-l iubascâ cineva, nici vrăjmaș de care să-ș teamâ, căci iubire lui esti fărâ statornicie și urâciune lui fărâ multă țineri, măcar că pe fiiștecari zi faci nouâ închipuiri, dar poate cineva zâci că nu faci niciuna, căci schimbându-le des, îndatâ le și uită. Atâta iubești schimbările, încât s-ar bolnăvi de ar fi numai un feli de pitreciri. De va privi cineva năravurile, socotințâle și obiceiurile lui, mai va puté credi că el s-au făcut mai mult din ce dintăi materii decât din celi patru elementuri. Orici lucru îi vesălești auzul, îi stăpânești și sufletul. Fiiștecari zâ îi pricinuiești măhniciuni și bucurii. El este un strein în casa lui: momiță în alte locuri și orice altă decât om.

CAPITOLUL AL 2-LE - PENTRU NEMULȚĂMIRE[modifică]

Nemulțămirea este o neplăceri a sufletului pentru starea aceastâ de acum, iar nemulțămitul esti așa, că niciodatâ nu-i flămând, nici sătul, și gura lui izvorăști de-a purure parapone. Din toate vremile urăști pe această ci ești, și numai ce trecutâ este orighinalul mierării și a laudelor lui. El nu bagă în samâ nicicum aceea ci are, căci este foarte lipit la aceea ci nu ari: niciodatâ nu poartă grijă pentru aceea ci este, căci grijăști totdeauna pentru aceea ci nu este. De-i scoate prietinu la masă ce mai bună bucată, o ia cu o mulțămire întovărășită cu posomorâri și cârtire, zâcând: că nu socotești de fericiți nici o adunări unde nu poate cineva trăi cu slobozănii și că mai plăcut este să-ș aleagâ cineva sângur bucățile decât să le iei de la alții. El criticarisăști și poroncile lui Dumnezău și rânduiala firii și darurile norocului, însurare esti o mari greutate; neânsurare, singurătate; slava, foarte zavistuită; prostia neamului, catafronisâtă; postul, foarte greu; lege pre cumplită; bogăție, foarte supărătoare; sărăcie, pre necinstită; cuvintile lui trebui să fii dogme nesmintite, și socotințile lui, pravili hotărâtoare. Urâciune lui curge numai din mici fantasii, și o ră și deosăbitâ idiomă ci cari i-au făcut catigorie atâta obicei, încât și însuș fapta bună nu este scăpati de ocările și catigoriile sale: zavistia îl faci uscat și posomorât. El de-a purure află oareșcare lipsă sau nesăvârșâre în stare lui, pănâ când vedi încâ lângâ dânsul oameni care sunt tot cu aceeaș stări și cinste cu el, și nu oftează atâta pentru a lui nenorociri, cât mai mult pentru a altor oameni fericire. Ce mai mari a lui bucurie este să vorbascâ de vărsări de sânge, morți, îngiungheri și traghicești istorii. Numai frica îl țâne ca să nu fii nemilostiv, căci de n-ar avé sufletul fricosului, ar avé totdeauna inima vânzătoriului, fiindcă fericire celoralalți oameni mai mult îl amărăști decât a lui poate să-l vesăleascâ, moari; nu atâta de măhniciune când el pică, cât de nemulțămiri când alții să ridică.

CAPITOLUL AL 3-LE - PENTRU LENEVIRE[modifică]

Lenevire esti o șâderi fărâ lucru. Iar leneșul esti așa, că nu știi ci vra să zâcă viață lucrătoare, nici socotește altâ ziua și noapte decât cum să scape de lucru, și treaba lui ce mai lungâ și obicinuită ești somnul. El să mișcâ ca o mihanii, umblă ca un podalgos, șade ca un idol fărâ suflare, să scoală ca un olog și să vedi că pari că n-au adus închieturi în lumi. El vorbești mai mult prin vis decât treaz și visazâ mai mult când îi treaz decât când doarme. Bucătărie, masa și așternutul sunt luptile cinstii, unde dobândești nemurirea lui. De hotărăști să metahirisascâ mânile, nu o faci pentru alta decât ca sâ-și umple pânticile. El să îngreuie mai mult să spui aceli ci nu au făcut, decât alții să istorisascâ aceli ci au făcut. Să vedi că s-au zâdit mai mult pentru ceea lumi decât pentru aceasta, și să bucură atâta să opreascâ pe alții de la treabă, cât și el să nu facâ nimica. El urăști atâta lucru, încât mai bine voiești să moarâ de foame decât să-s ostineascâ, sau mai bine să caliceascâ decât să lucrezi, și protimisăști să-s isterisascâ de o mii de lucruri întru aceastâ ticăloasă nesârguință decât să-s sâleascâ ca să le dobândeascâ. El este ucigașu vremii, stricători tinereții, dascăl a răutății și, într-un cuvânt, o netrebnică sarcină pământului.

CAPITOLUL AL 4-LE - PENTRU NECREDINȚĂ[modifică]

Necredința este o izgonire cu totul a slavii lui Dumnezău, iar necredinciosul nu vre să știi nici un Dumnezău, decât că lumea este raiul său, și el însuș idolul său. Cătrâ celi sfinte inima sa esti o bucată de carne moartă cari nu sâmțăști nici frică, nici grij, nici mustrări de cuget. Alt stăpân nu are decât poftile lui. Minte ești robul său, legea — comedie lui, sâmțâre — evanghelie lui și pofta trupului său — canonul credinții sale. Pe efsevie atunci învață a o fățarnici sau a o difăima, când știe că să va folosi de dânsa. De nu să va întâmpla bine vreo lucrare a lui, hulești pronie și pe Dumnezău, pe care îl difaimă, iar de să va întâmpla după dorința lui, o socotește urmare a norocirii sau a minții sale: norocul este idolul la cari să închini și pe cari îl cinstești. Ilicrinia îi slujăști numai pentru luare în râs. El dreptățăluiești toate răutățile și ocărăști toate faptile bune; nu îș poate aduci aminte de moarte fărâ groază și blestem, de cari să și temi mai mult decât de pedeapsă, căci de ea esti încredințat, iar de pedeapsă să află la îndoială. El mergi des pe la locurile celi sfinte, dar pentru pitreciri ca la theatru, ca să-ș sature ochii și urechile și ca să iei nouă materii de hulă. O, cum calcă și celi ominești și dumnezăiești, cât agiunge să-s măreascâ! și de n-ar purta trup ominesc, ar puté zâci cineva că ești mai mult drac decât om.

CAPITOLUL AL 5-LE - PENTRU NEMĂSURATA CHELTUIRI (ASOTIA)[modifică]

Cheltuitoriu niciodatâ nu metahirisăști lucruri potrivite cu puterile sale. Giocul cărților, berbantarie și curvăsăriile nu îi lasâ în sfârșit nici celi de îngropări. Prostime, care îl numești darnic, îi plătești cu binecuvântări, încât dă și cu îndurări îndată ci nu mai are nimicâ. El o are mai de cinste să-s numascâ un nemăsurat cheltuitori decât cu minte. El împarte de o potrivi avere lui cu prietini și vrăjmași. Cine îl știi înșălá mai frumos, aceluia îi dă mai mult decât celoralalți: el faci aceea ci poftește inima lui. Nu ari alți povățuitori și sfătuitori decât simțirile sale și nu știi chivernisi nici duhu, nici punga lui. înainte sa mergi grija, și după dânsul urmează ticăloșie. El niciodatâ nu socotești vreme viitoare, dar priface lipsa în belșug, și nu poate trăi fărâ o mie de lucruri pe cari o mii alții nici le socotesc, în sfârșit, el esti mormânt viu a urmașilor și a strămoșilor săi.

CAPITOLUL AL 6-LE - PENTRU DISIDEMONIE[modifică]

Disidemonul întemeiazâ credința sa pe o sfințănie greșită. El nu iasâ întăi din casa lui păn nu-ș va tâlcui toate visurile. Frica întovărășăști sufletul lui, precum și umbra trupul lui. De va călători și-ș va aduci aminte pe drum că au purces întru o zi pe care babile o socotesc ră, să întoarce îndată acasâ. De va întâlni vreun călugăr sau iepuri, sau va vide vreun șerpi mort, sudori răci și tremur de moarte îl cuprinde și să socotești prăpădit. De va auzi vreo cucuveică pe casa megieșului său, sau va vidé sara vreun liliac zburând pe deasupra capului său, aleargâ cu multă grabă acasâ ca să-ș facă diata, și așază ale casii lui cu atâta fricâ, ca când i-ar ieși sufletul într-acel ceas. Eclipsis a lunii la dânsul este un sămn rău; un meteor în atmosferă—o ursită, și orice sunet din casâ—zuzătul unui tricolici. De să va bolnăvi și nu mai are nădejdi de scăpări, să mâhnești mai mult pentru că au lucrat o duminecă după toacâ decât că au adichisit sau au înșălat pe cineva. El are mult sévas cătrâ toate locurile întunecoasă și păreții zugrăviți. Toate drumurile sunt primejdioasâ pentru dânsul. Orice loc nu ești sigur, și orice păduri plină de tâlhari. Nici un om n-au văzut mai multe videnii, nici au avut mai multe prorociri. Acela cari vre sau prin cercări sau cuvânt, sau prin Sfânta Scriptură să-i arate înșălăciune disidemoniei lui, acela este neândumnezăit. Aceli ci el slăvești trebui să fie evanghelii, și părerea lui moare împreunâ cu dânsul.

CAPITOLUL AL 7-LE - PENTRU ÎNDRĂZNEALA CE FĂR CUMPĂNIRI[modifică]

Nesocotitul îndrăzneț să poate asămăna cu o înalți zidiri cari stă pe stâlpi putrezi. Toate faptile lui sunt îndrăzneți piste măsură, primejduincioasă, nesocotite, și foarte rar folositoare, întinde vetrile și pe furtună, ca când ar vré să-s lupte cu vânturile și cu valurile: el socotești că trebui numai să poronceascâ norocului, și toate lucrurile ominești și firești și toate darurile și rănile ceriului trebui să-l asculte. El dă dijghinuri calului său pe o potică pe cari alții niciodatâ nu calcâ fărâ groază și tremur, aleargâ pe malul unii râpe cu atâta siguranții ca pe o câmpie, și mergi fărâ nici să gândeascâ acolo unde ciuma au săcerat tot, afarâ de insecturi. De nu iasă bună vreo cercari a sa, defăimă numai pe noroc; și de iasă bună, o socotești din vitejie lui. Toate faptile lui să rânduiesc de voia lui și niciodată nu sunt analoghisâte cu puterile sale. Obraznic fiind la socotinți și nătâng la hotărârile sale, esti nenorocit la sfârșitul său.

CAPITOLUL AL 8-LE - PENTRU GRĂIRE DE RĂU[modifică]

Grăire de rău esti o plecari a sufletului spre a grăi cineva rău de cielalți oameni. Grăitoriu de rău nu lasâ nici un lucru necatigorisât: el difaimâ și pe aceastâ evgheniceascâ faptă bună, zugrăvindu-o cu celi mai urâte văpsăle ci poate. Să închide în casa sa ca să alcătuiascâ minciuni, și mergi în adunare oamenilor să versă huli. De să întâmplă cineva să grăiascâ de rău pe vreun om ci nu este de față, îl agiutâ și el, pentru ca să-l înnegreascâ mai rău: nu poate ascunde nici ce mai micâ greșală a altora, dar o propovăduiești pretudindine, mai vârtos o mărești, și de multe ori dintr-un țânțari faci harmasari. Nu vedi bârna în ochiul său, dar caută paiu dintr-a frățâne-său, nici vre să-s îndrepți pe sâni, dar să sârguiești a huli pe aproapile său. El varsâ ca un stomah stricat toate câte ari în sâni, și, măcar că plata ce obșteascâ a grăitoriului de rău ești să-s lepide de la Dumnezău, precum și diavolul părintile său, și să-s urascâ de toți oamenii ca o ciumă stricătoare a orașului, dar are o satanicească bucurie să înnegrească ipolipsul aproapelui său, să strice fericire lui și să scurteză viața lui. Gura lui izvorăște amărăciune și vicleșug. Gâtlejul lui varsă blăstămuri și ocărâ. Limba lui este săbii ascuțită. Voroava lui — otrava viperii.

CAPITOLUL AL 9-LE - PENTRU LĂUDARE CE MULTĂ[modifică]

Lăudărosul zâci că esti învățat și procopsit, în vremi când nu știe nici buchile. Să laudă că esti milostiv, și de faci vre o milostenie, o propoveduiești în tot orașu, și nu faci nici o milă fărâ martur. De agiută ceva spre meremetisâre vre unii vechi bisărici, sau spre așăzare vre unii școli, poroncești s-îi scrie numile cu slovi aurite în pridvoru bisăricii sau la poarta școlii. El să fudulești cu strălucitile sali straie, precum păunul cu penile sale. Să laudă că are prietini pe toți miniștrii și nici vorbești altă decât de Curte, vrând să înșăle lume că știi toate tainile cabinetului și este în favorul domnului. Când să află în adunare cu alții, scoate din buzunari cu prófasis că caută vreo hârtiuță, feliuri de scrisori pe care însuș le-au făcut, când de la domn și miniștrii Curții, când de la episcopi și arhierei, când de la înțălepți și învățați. De-i va înfățoșa cineva în vremi ce șădi la masâ vreun sânet de datorii, caută de dă a înțălegi celor ci șăd la masă împreună cu dânsul cum că îl întreabă pentru pricini politicești, și să faci că-l cheamă la divan când creditoriul să laudă cu închisoare. De are o slugă, zâci că are atâța de nici numile nu le știi. El moare de foami și îs freacâ dinții cu periuți. Să laudă că are diamanticale și margaritariuri, când punga lui îi mai deșartă decât pânticile lui, și di-l va asculta cineva, îi va povesti moșiile strămoșilor lui pe cari niciodată nu le-au avut, vitejiile lui, pe care le-au făcut numai în vis, și călătoriile sale, pe care poate le-au făcut ca un copil pe hărțile gheograficești. El vre să s-arăte evghenist și îș dă de gol prostia lui, cu cât mai mult umblă să o ascundă, Într-un cuvânt, el este un burduf plin de vânt, o armonii nepotrivită, mierarea nebunilor și defăimare înțălepților!

CAPITOLUL AL 10-LE - PENTRU LINGUȘIRE[modifică]

Lingușitoriul nu gândești la altă decât la folosul său. El nu află nici vedi undeva vreo lipsă sau cusur. Ochii săi paravlepsăsc orice rău și prifac răutățile în fapte bune. Gura lui să deschide numai ca să laude pe alții. Cuvintile lui nu cuprind altă decât mierari. Din toate titlurile pe care deșărtăciune le-au aflat nu esti nici unul pe care să nu-l dei el orișicui. El nu cercetează dacâ ceea ce spuni îi minciună sau adivăr, agiunge să placă celui ce o spuni. Tot meșteșugul lui este o înșălăciuni musicească a căria canoane sunt minciuna și călcare de giurământ. Cheltuiești mai multă vremi ca să-ș măreascâ folosul decât norocire, și să prifaci precum Protef în toate chipurile cu care să poate face plăcut celuialalt. De aude pe boieri zicând câ-i cald, el începi să asude, măcar de plesnesc pietrile de ger, iar, din împotrivă, de să jăluiești boieriul câ-i frig, tremură, de să șâ topăsc metalurile de nădușală. Vorovind cu dânsul, îl înalță pănâ la nouri, zicând: Tu ești lauda neamului, mărirea patriei, slava înțălepților și altile de aceste. El îi ceri sfat pentru toate, și să supune cuvintelor lui ca unor sfinte poronci. Nu continești de a-l lăuda și în neființa sa, când știi că va auzi sau să află vreunul din cei de față care îi va spune. Iar de să întâmplă de față boieriul, să fățărnicești că adecă pentru măsurare vre a-ș tăinui lauda sa, dar nu vorbești niciodată atât de încet încât să nu vie întru urechile sale. El știi îndrepta toate cusurile și toate vicleșugurile, și are meșteșug să puie la orice rană alifii, într-un cuvânt, el nu faci nici o deosăbire între bine și rău, între cinste și necinste, faptă bună și răutate. Galantonul îl are de-a pururea lângă sâne, și cel puternic la urechile sale. El este ciuma curților, prietinul mesii, idolul celor mari și, în sfârșit, slujitori și organ a diavolului.

CAP. AL 11-LE - PENTRU TRÂNDĂVIRE[modifică]

Trândăvire este o ură a lucrării cei de trebuință, iar trândavul îș pune toată silința ca să nu facă nimica. El lucreazâ atâta ca să piardă vreme cât alții să sâlesc ca să o câștige, și dacă, zâcându-sâ, îi va da cineva ca să facă vreo treabă trebuincioasă, cel mai nătărău nu să miarâ atâta cum s-o sfârșascâ, precum el cum s-o înceapă. I-i urâtâ vara pentru câ-i zâua mari; o are de păcat să-ș scoale păr după răsărita soarelui, și zaci în pat nu doar că vre să doarmă, dar pentru că i-i leni să-s îmbraci. Nevoie trebuie să-l silească să facă vreo hotărâri, și, dacă nu poate să scapi de vreo treabă, priimești încaltea, de să poate, să o mute pe altă vremi. Di-i dă cineva vreo povâțuire sau sfat, îl uită. De îl cheamă la giudecată, protimisăște să-ș piardă dreptul decât să-s ostineascâ ca să-ș înfâțoșazi la vadeaua hotărâtă. De multe ori să culcă să doarmă fârâ sâ-s mai dizbraci, ca să nu să ostineascâ de două ori. Mănâncă și nu să închină niciodată altfel decât ca să adoarmă închinându-sâ. în visurile lui nu să temi de altă decât cum să lucrezâ. Pintre o mii îl poate cineva cunoaște de pe mâinile lui celi scârnave, de pe straile celi întinate și colbăite și de pe cămeșa sa care pare că caută să poată întreci în necurații obrazul său cel feștelit. Să caute cineva trupul său, și va vide doi ochi urduroși, o limbă groasă și un pântice idropicos. Să socotească cineva și va înțălegi că el nu este altă decât o agalmă neânsuflețită și nici ari ceva ominesc în sâne decât chipul și limba.

CAP. AL 12-LE - PENTRU ISCODIREA[modifică]

Iscodirea esti o periérghii a sufletului prin care iubești cineva să afle ale streinilor răle. De la iscoditori poate cineva afla toate novitalile, căci el pentru aceasta le adună ca să ie poată iarâș împrăștia. Lui toate pricinile statului și a altor oameni îi sunt știute, mai ales știe a împodobi povestirile lui cu atâte particularnice întâmplări, ca când au fost de față la Divan sau le-au văzut cu ochii săi. Nu să poate să treacâ vreun secretari, vreun slujitor, vreun ciohodari pe care să nu-l însărcineză cu o mie de întrebări, și de voiești acela să-s ducă, îl gonești păn îl agiunge și nu-l lasâ păr nu-i va spuni vreo minciunică. Aleargâ de la o casâ la alta, de la mătușă la nepoată, de la bisăricâ în târg. Cu unul vorbești și ascultă pe zăci. Aici să uită și aiuri caută, și după cum puțină istețime trebuiești spre a afla cineva streinile cusururi, asămine îș puni el toatâ sâlința ca să le mărească cu microscopul zavistiei, îș triimeti slugile prin iarmaroc, răspintini, pe la botezuri, nunți și îngropări. Bini-au venit! Dacă li-i plină gura de novitale și limba încărcată de minciuni. Așișdire apucă cu binișoru și slugile streine îi lingușăște și iscodești de la dânșii cum trăiești boieriul cu cucoana? Cu ce oameni să adună? Ce mănâncă? Ce vorbesc? Ce fac? Ce gioacă? Ce câștigă? și ce păgubesc? într-un cuvânt, toată treaba lui este să alergi din uliță în uliță, din famelii în famelii, ca să iscodeascâ. Dintru aceasta urmează că urâciune obșteascâ este plata slujbilor lui. Poate credi că ari atâta dușmani câți prietini și că nu ari prietin decât pe acel ci ari noroc să nu-i fii cunoscut. Vorbești și nimini nu-l credi. Trăiești și nime nu-l iubești. Moare și nimărui nu-i pari rău decât dacă nu zici cineva: Păcat că n-au murit mai de mult!

CAP. AL 13-LE - PENTRU FĂȚĂRIE[modifică]

Fățăria este o prifaciri a cuvintelor și a faptelor spre înșălăciunea altora. Fățarnicul esti cu două fețe și cu două suflete. Credi cineva că s-au însoțit cu posomorâre și melanholie, căci amândouâ aceste să văd în fața sa, în vremi ce inima lui ești plină de răutate și înșălăciuni. Râdi sângur când socotești cu ce chip frumos știi să înșăle pe oamenii ci-l văd și-l ascultă. Toată evlavie și credința cătrâ legi să văd zugrăvite pe fața sa: pe dinlăuntru lup și pe dinafară oai. Nu esti prost la nimic, fără numai la strai, și inima lui nu ari mai necredincios dragoman decât limba sa. Când iesâ dimineața și să duci la bisărică, sărută toate icoanile cu atâta evlavii și smerenii, parcâ va să-s poticnească și să cadă gios; să închină lui Dumnezău pe cari în sâni îl hulește, ridică ochii la ceri (socotiți oari că inima sa știi ce zic buzile lui?), când să scoală iar în picioari, se uită în giur împregiur și să vedi ca când ar fi cu totul învăpăiet de râvnă și de dragoste dumnezăiască! De întâlnești pe vreun prietin a lui pe drum, îndată îl apucă de mână, îl îmbrățoșazâ, îl sărută și îl giură să-ș catadecsască să vii acasă la dânsul să-l vadă, dar îndată ci acela să duci, să bucură că s-au mântuit de dânsul așa de bine, iar dacă să întâmplă acela să vii nechemat, îndată iarâș ia fața curată, îl heretisăști cu plecăciuni și îl roagă să-l ierte pentru proasta priimiri, dar să uită cruciș împreună cu fimeia lui cu mari neplăceri pentru că să sâlesc să gătească mai multe bucate decât celi obicinuite; cuvinte dulci și shimi prietinești nu-i lipsăsc niciodată, într-un cuvânt, el esti sfântul streinilor, sarcina megieșilor, stricător binelui, diavol în casa lui, înger în lumi, și mult mai primejdios când îi înger, decât când îi diiavol.


CAP. AL 14-LE- PENTRU SCUMPETI[modifică]

Scumpul credi că orice chip se află tipărit pe vreo monedă esti un nou sfânt pentru dânsul, căruia să cuvini să-i afierosască un adânc sévas. El dorește, ca Midas, să-ș prifacă toate lucrurile în aur, precum și bucățile și straile lui. Ochii lui sunt precum și pânticile său de lacomi. El niciodată nu mănâncă să-s saturi, decât când îl ospătează altul. Dar atunci îș umple pânticile atât de bine, încât nu numai să îndestuleazâ pentru postirile celi trecute dar să grijăști o de agiuns și pentru celi viitoare. De să va întâmpla pentru rușini vreodatâ pe an să facă și el masă prietinilor săi, să jăluiești cu lacrâmâ pentru neieftinătate și cheltuielile celi nemăsurate a vremii de acum, și după ce să duc prietinii, numărâ ce au mâncat și câte paharâ au băut fiiștecare, și trebuiești ca slugile lui să mănânce o lună întreagă din bucățile și ciolanile ci au rămas de la masă. De să întâmplă de strică vreo slugă vreun pahar, sau alt vas, îndată ie-l oprești din simbria lui. Nimine nu dă banii lui cu atâta dobândă, dar totuș nu să mulțămește de va lua și 50 la sută. Să lăcomești să le aibă el toate, și nu să satură măcar de le câștigă. De n-ari ceva și vedi că cielalți îl au, îi zavistuiești. Zâua nu-și închipuiești altă decât bogății, și noapte nu visază altă decât tâlhării. Când să scoală și aleargă cu frică la ușă, când îș numără pungile, când iar răscolești sineturile, când caută izvoadile și, într-un cuvânt, niciodată nu-i sigur, nici când îi treaz, nici când doarmi. El nu socotești de păcat să înșeli și pe Dumnezău și pe oameni, numai să poatâ câștigă. îl poate cineva cunoaște de pe straile celi vechi strămoșăști care poartă, pe cari vre să le lasă clironomie și urmașilor săi, împreună cu blagoslovenia. Ci ești mai ieftin este și mai bun, după socotința lui. El nu urăști răsfrânare și cheltuielile pentru stricare bunilor năravuri, decât pentru mărime cheltuielilor. Nici un cerșători nu ceri cu atâta supărări, nici tiran nu tiranisăști pe supuși cu atâta cruzimi. Toate drumurile ci duc la bogății sunt deschisă pentru dânsul. Pretutindine află mii de chipuri, și fiindcă câștigu este credința lui și cugetul o nimica pentru dânsul, nu-i pasă nici pic de hotărăște pravila pedeapsă sau răsplătiri pentru dânsul. El credi că are atâta dușmani, pe câți și megieși, și, în adivăr, ei îl urăsc atâta, pe cât și însuș să urăște pe sine. Nu-i pari nici pic rău să-ș piardă prietinul pentru ce mai mică pricină, să-ș chinuiască trupul și sufletul și, când toată lume cu glas răsunători mulțămești lui Dumnezău pentru anul cel fericit ci au dăruit, el poate de ciudă s-ar spânzura, de nu s-ar scumpi să cumperi frânghie!

▲ Începutul paginii.