Istoriile domnilor Țărîi Rumînești

Jump to navigation Jump to search
Istoriile domnilor Țărîi Rumînești
de Radu Popescu


Domniia lui Ștefan-vodă Cantacuzenu, leat 7222[modifică]

După ce au venit Mustafa aga și au adus fermanuri de mazilie și au pecetluit toate averile lui Costandin-vodă, și a doo zi au venit imbrihor[ul] cel mare, căruia i-au ieșit înainte toată boierimea și slujitorii, și l-au adus cu cinste mare în București, conăcindu-l în casăle lai Șărban spatariul, carele au poruncit vlădicăi și boiarilor peste 2 ceasuri să să afle toți la dînsu, și așa au făcut; s-au strînsu toți și fiind lucrurile de domnie, cum s-au scris îndărăt, ca să facă pă Ștefan spatariul domnu, îndată ce au mersu înaintea lui, l-au dus de au sărutat mîna imbrihorului de domnie și nefiind caftan gătit, s-au dezbrăcat de contoș și l-au îmbrăcat cu contoș în loc de caftan, grăbindu numai să să facă c-un ceas mai nainte. Decii Bojoreanul vistiiariu au trimis de au adus caftan foarte degrabă și l-au îmbrăcat cu dînsul și așa, cu pompă domnească, cu toată taifaoa, cu zîcături au mersu la curtea domnească și așa au făcut la zioa acéia la joi mari. A doo zi, în vinerea cea mare, l-au rădicat pă Costandin-vodă cu toată casa lui, și cu ginerii lui și l-au purces spre Țarigrad, mergîndu Mustafa aga cu mulțime de turci cu dînsul.

Iar imbrihorul au rămas aici de cerca cu Ștefan- vodă avuțiia lui Costandin-vodă ce rămăsése pă la unii, alții, și cu groază mare ce da oamenilor toată avuțiia s-au aflat și s-au dat la imbrihor. Galbeni, bani de argint, scule de aur și de argint pă la mulți s-au găsit, pentru că de frică și de groază ce le punea înainte că vo[r] pă-ți cei ce nu le vor mărturisi, însăși pe urmă să vor afla fiștecare ce va avea date de Costandin-vodă, ca să le păstreze, le ducea și le da la Ștefan-vodă, și Ștefan-vodă le ducea de le da la imbrihor, și cu mare nevoință, din toată inema, să siliia Ștefan-vodă să-i găsească toată avuțiia, să nu rămîie nimic negăsit.

După ce dar au luat domniia, numai 3 zile au trecut, ci au trimis degrab pă Costandin Știrbéi banul și pe Radu Dudescu, cumnatu-său, pre carele și logofăt mare atuncea l-au făcut, de s-au dus la Țarigrad, zicîndu-le să grăbească să meargă mai nainte decît Costandin-vodă, să dea cărțile la împaratu, la vezirul, și să fie cu acea nevoință cît să nu scape Costandin-vodă și feciorii lui vii, care s-au și făcut, că prin multe arzuri de pîră ce s-au dat, la sfîrșitu care au poftit Ștefan-vodă cu ai lui au venit lucrul.

Cu atîta osîrdie era Ștefan-vodă ca să stingă casa lui Costandin-vodă, cît limbă de om nu poate să spuie, și nu numai casa lui, adecă avérea lui, ci și viața lor s-au nevoit ca să o stingă. Că întîmplîndu-să un hasichiu, ce venisă aici pentru trebile acélea, de s-au dus la Tîrgoviște și la Potlogi, cercîndu avuțiia, iar spurcatul Ștefan-vodă mai nainte au trimis boiari și slugi de ale lui de strîngea oameni du pîn sate și ieșiia oameni[i] înaintea hasichiuiui de să văieta de Costandin-vodă că i-au sărăcit, și i-au pustiit și altele ce-i învăța ei să zică; și înaintea imbrihorului încă au scos mulți oameni, dă să jăluia, cît au fost în țară au luat arzuri de la dînșii, după jalba mojicilor, și le trimetea la împărăție. Și la ducerea lui așijderea n-au lăsat ca să nu scoată pă toate drumurile trîmbe de oamini din București pînă la Giurgiov de să jăluia. Acel féli de ajutorința au făcut Ștefan-vodă văru-său lui Costandin-vodă. În loc să-i facă bine, pentru binele ce au avut casele lor de la dînsul, el cu acest féli de lucruri îi ajuta și-i răsplătiia. Cu toate acestea, ce să nevoia Ștefan-vodă pentru stingerea văru-său, lui Costandin-vodă, n-ar fi putut ca să facă să piiară și el și feciorii lui. Numai hoț [ul] acel bătrîn, tată-său Costandin stolnicul, știind toate tainile nepotu-său Costandin-vodă, pentru că le știa toate, avîndu-l ca pre un unchi și ca pre un părinte, au știut și cărțile de la némți, și de la moscali, care-i făcusă acei împărați și hriso[a]ve să fie el și feciorii lui prințipi, cnézi, și luîndu-le de unde au fost, însuși bătrînul acela le-au dus la imbrihor de le-au dat și s-au rugat ca să le dea în mîna împăratului, să vază vicleșugurile lui Costandin-vodă. Și lîngă alte pîri réle ce va fi mai zis și aceasta i-au spus înainte că de nu va omorî împăratul pă Costandin-vodă și pe feciorii lui, odihnă domniia și țara nu va avea și va amesteca multe, de va face vrajbă între împărați.

Aceste cărți luîndu-le imbrihor[ul] și ascultîndu și zisele acelui rău bătrîn, daca s-au dus la Țarigrad, le-au dat la împăratu și i-au spus și din gură cîte réle au știut. Deci împăratu tare mîniindu-să, au poruncit de au adus pe Costandin-vodă și pe feciori cîte patru înaintea lui unde șădea într-un foișor de lîngă mare și le-au tăiat capetile înaintea lui, însă întîi ale feciorilor, deci al lui, în zioa de Sîntă Măriia mare. Și așa s-au sfîrșit Costandin-vodă cu feciorii lui și cu avuțiia lui, viindu-i peirea de la neamul lui, pre carii i-au cinstit, i-au îmbogățit de era ca niște domni, iar ei cu acest féli de mulțumită i-au răsplătit.

Iar aici în țară s-au arătat o minune mare, care iaste vrédnică de scris. Fiind doamna lui Ștefan- vodă la Mănăstirea-dintr-un-lemnu, mergînd pentru evlavie, în zioa de Sîntă Măriia mare, cîndu au tăiat pă Costandin-vodă și pe feciorii lui la Țarigrad, într-acea zi o au ajunsu și pă doamna la mănăstire o nevoie mare, dă făcea toate grozăviile, și ei nicicum socotiia că au venit bătaia lui Dumnezău, de plătéște după faptele lor, ci au bănuit pă o mătușă a doamnii, sor[a] mîne-sa, anume Olimbiiada, călugăriță de mulți ani, că i-ar fi făcut farmece cu alte muieri, de o au ajunsu nevoie, și pă mătușă-sa au trimis-o la altă mănăstire de călugăriță, de au zidit-o într-o chilie, iar doo muieri le-au spînzurat.

Într-acest an al domnii lui, craiul Sfețului fiind la turci de cîțiva ani, scăpat din războiul ce au avut cu moscalii la Poltava, în Țara Căzăcească, fără, noroc umblîndu într-acel război, pierzîndu toată oastea și avérea, au fugit în stăpînirea turcească la Bender, și acolo cîtăva vréme au șăzut. Și décii vrînd împăratul turcului să-l ducă la Țarigrad, și el nevrînd să meargă, s-au făcut mare turburare că vrea cu război să să apere, ca să nu-l ducă și făr’ de voia lui, avînd și el puțintei șfeți cu dînsul; însă fiind tătar hanul cu oaste multă și seraschiiariu cu turci mulți, văzînd că într-alt chip nu-l poate lua, au dat caselor foc, unde era de șădea și dîndu năvală turcii, el de nevoia focului ieșind afară, l-au împresurat și l-au prinsu. Și puindu-l într-o cucie, rănit fiind la o mînă, l-au dus la Tarigrad și împăratul l-au rînduit la Dimotiha, de au șăzut acolo cîtăva vréme, cu cheltuială de la împărăție. Decii cerîndu-să să meargă la țara lui, i-au dat voie și au rînduit pe Mustafa aga, care au luat pă Costandin-vodă și alți turci de l-au dus cu conace, cum s-au căzut și viind pînă la Giurgiov, au fost poruncă la Ștefan-vodă să-i gătească conace, pînă îl va tréce în Ardeal. Și au rînduit boiari pe Radu vornicul Popescu, pă Drăghici Strîmbeanul, pe Gligore căpitanul, de l-au dus de la Giurgiu, pîn conacele ce să rînduisă și mergînd pînă la Pitești, șăzînd cîteva zile, au perit dintre oști cu cîțiva oameni de ai lui și s-au dus tiptil în cai de poște pînă în țara lui și nimeni nu l-au știut că iaste craiul, într-acei sfeți ce mergea cu poște. Oștile lui rămîindu cu ghinărarii lui acii și cu turcii, au purces de s-au dus pe la Dragoslavele în Țara Ungurească și den hotar s-au întorsu turcii și boiarii îndărăt, iar ghinăralii cu oștile lui s-au dus în țara lor.

Vara aceasta trecînd cu acéstea ce s-au zis mai sus și viind iarna, au început turcii a face gătire mare de oaste să meargă să ia Moriia, care o stăpîniia venețiianii; deci au venit poruncă la Ștefan-vodă să dea 1.000 de cară și o sumă mare de cai pentru treaba împărățiii, pentru care au rînduit pă boiari, pe mănăstiri și pă toată țara, de le-au făcut cu mare greu și cu nevoie. Și au rînduit boiari, căpitani de au mersu ispravnici pă la cară și la cai, pe zăpada în luna lui fevruarie, le-au trecut Dunărea și s-au dus unde au fost porunca vezirului, la Moriia.

Acolo mergîndu vezirul cu putére mare, au găsit țara acéia făr’ de nici o oaste, nici o căpetenie, ca să le stea turcilor împotrivire, făr’ numai pîn cetăți cîte puțintei oameni de oaste, care văzîndu atîta putére turcească că le vine asupră și n-au ajutor despre nici o parte, despre uscat, s-au închinat și au dat cetățile turcilor. Iar la unele cetăți, ce au fost oamenii mai nebuni făr[ă] minte, stîndu împotrivă, bătîndu-i turcii și dîndu năvăli, i-au luat și pe toți i-au pus supt sabie .

Însă dintîi au fost mînie mare, iar după ce au venit vlădica al locului și cu o seamă de bătrîni, de au mersu la vezirul de s-au închinat și s-au rugat să-și facă vezirul milă să nu robească țara, făgăduindu că vor fi robi împăratului, măcar că era Ali-pașa, vezirul cumplit, au poruncit oștilor să nu mai robească și încă au dat paznici pe la tîrguri și pă la sate, de le păziia. Ci dar făcînd vezirul acea izbîndă la o țară ce nu avea oști nici ajutor despre nici o parte, s-au întorsu cu bucurie, priimindu-l împăratul iar cu bucurie.

Deci fiind lîngă împăratu caimacam Recheap- imbrihor, carele luasă de la București pe Costandin-vodă și toată avuțiia lui, avînd vezirul bănuială pă dînsul că-l va pune pă dînsul cîndva veziri, iubindu-l împăratul, au făcut meșteșug vezirul de l-au dezlipit de împăratu și i-au dat pașalîc[ul] de la Bender și mergînd pînă acolo, au făcut vezirul arzuri mincinoase după la conacele lui Rechiiap, precum ar fi făcut zulumuri mari și dîndu-le la împăratul, l-au mîniiat și au poruncit să-l omoare, și așa au trimis vezirul ferman de l-au omorît acolo la Bender.

Daca au auzit Ștefan-vodă de moartea alcalii lui și nădejdii lui, adecă a lui Rechiiap caimacamul, carele îl făcusă domnu și-l sprijiniia despre împărăție, s-au întristat pînă în suflet, dar norodului tot să arăta vésel, precum iaste obicéiul domnilor, numai inima lui știia, că era cernită .

Aceasta trecînd, iar nu prea multă vréme, pe la ghenar în 9 zile, veni un capigiu de la împărăție și i-au adus poruncă de mazilie, care auzindu el de una ca aceasta, n-avea ce să mai facă. Ca să fugă nu putea, că era iarnă, zăpadă prea mare, și rumînii încă nu-l vrea lăsa, temîndu-să de vreo robie, ci acéste doo pricini văzîndu-le el că nu le va putea scoate la cale bună, au plecat capul să meargă la împărăție și s-au gătit cu toată casa lui și cu tată- său Costandin stolnic și s-au dus la Țarigrad, domnindu numai doi ani. Iar pînă a nu purcéde din București, de multe ori au mersu Costandin stolnic, tatăl lui Ștefan-vodă, la acel capigiu-bașa ce venisă cu mazîliia, de l-au dăruit și au vorbit multe ce au știut el, ci dar lîngă alte vorbe ce au avut, vrînd ca să îndreptéze pe sine și pă fie-său Ștefan-vodă, cum ei sînt cu dreptate împărățiii, au zis și aceasta că el în zilele frăține-său, lui Șărban-vodă, cît l-au cunoscut că iaste cu dreptate cătră împărăție nimic n-au zis, iar după ce l-au cunoscut că să abate de cătră împăratul și va să să lipească lîngă vrăjmași[i] împăratului, l-au otrăvit și au murit.

Așijderea și un frate iar al lui, Iordache spatar, carele au fost sol la Beci, adăpîndu-să den vorbele némților și vrîndu să facă turburări, și pă acela l-au otrăvit și au murit. Și pă Costandin-vodă, nepotu- său, în cea după urmă ce l-au văzut că să alcătuiaște cu moscalii și cu alți vrăjmași ai împărățiii, l-au dat în mîna împăratului de au făcut cum au vrut cu dînsul, după cum s-au căzut.

Ca de acéste vorbe au spus cătră capigiu Costandin stolnicul mai multe decît cătră un duhovnic al lui și pă dînsul să îndrepta că iaste cu dreptate împărățiii, care aceste cuvinte toate le-au spus vezirului și altor meghistani ai Porții, de le-au auzit mulți oameni de credință, mai vîrtos Ianache dragomanul, fratele măriii-sale lui Nicolae-vodă, carele ajungîndu mai pe urmă și domnu, în urma fratelui măriii-sale lui Nicolae-vodă, aici în țară, au mărturisit cătră toți boiarii că au auzit pă acel capigiu spuindu vezirului și altor turci acestea ce s-au scris mai sus.

La aceasta să adeverează că adevărat Costandin stolnicul au omorît pe Șărban-vodă, că în vréme ce au murit Șărban-vodă, au ieșit un cuvînt de zîcea cei mai mulți că Costandin stolnicul, frate-său și Costandin-vodă Brîncoveanul l-au omorît; iar n-au murit de moarte bună, și atunci era amfivolie — îndoială — au că va fi, au că nu va fi, neștiind ascunsele toate ale oamenilor, iar de vreme ce însuși omorîtoriul au mărturisit că au omorît pă frate- său, Șărban-vodă, tot omul să crează că adevărat l-au omorît el.

Așijderea și pă Iordache spătarul, frate-său, daca el au mărturisit însuși, ce îndoială va să mai fie ca să nu crează cineva că la amîndurora morți s-au zvonit [că] el Costandin stolnicul i-au omorît. Iar credință nu era, necunoscîndu-să adevărul, cum s-au zis mai sus.

Iar daca ș-au mărturisit păcatul cătră turcu, nu la duhovnic, destul iaste să fie credință la toți, iar de Costandin-vodă precum că iar hoțul bătrîn cu feciorii lui și cu Mihai spătarul l-au vîndut la turci și l-au dat în mîinile lor, nu ne mai trebuie mărturiile lor, că noi cu ochii noștri le-am văzut și cu mîinile noastre le-am pipăit, și nu iaste nici o îndoire că nu l-au vîndut și nu l-au omorît și nu l-au pustiit, ci adevărat au fost stingerea vieții lui, și a feciorilor lui și a casii lui.

De va vrea cineva din cei ce n-au văzut pă Ștefan- vodă, nici au trăit cu el, nici au vorbit cu el, ca să afle ce féli au fost și ce féli de obicéiuri avea, să citească 3—4 rînduri aici, într-acéstea ce am scris pe scurt, și va afla și politiia lui.

Ștefan-vodă încă ar fi fost domnu lăudat ca și alți domni, avînd și chip, și țărmoniile cumsăcade, de n-ar fi fost cu totul nestătători la toate vorbele și lucrurile lui. Făgăduia multe daruri și boierii unora-altora, și pă urmă toate rămînea la deșărtăciune și mai vîrtos că era ghenecolatri, asculta întru céle mai multe pă doamna sa, cît să deșchisésă poartă mare despre doamnă-sa, ci care mergea despre poarta acéia să folosiia multu. Lacom de bani încă era foarte, și au luat bani mulți din țară, mai mulți pentru treaba lui, decît a împărățiii. Mai vîrtos că au sărăcit pe boiari, pă mănăstiri, pă jupînése sărace, de le-au luat mulți bani cu făgăduieli mincinoasă că le va da azi-mîine, și toți au rămas păgubași și numai cu zapisăle.

Dăjdi gréle au ieșit, cît nu mai putea oamenii să biruiască. Au făcut hrisoave de au iertat văcăritul, să nu mai fie și pă popi să nu dea bir, și făcîndu-să săbor mare la Mitropolie, s-au citit în vileag, dar ce folos făcea țărîi cu acelea,că despre o parte făcea un bine, despre alta făcea zéce réle, cu céle ce ați auzit mai sus că făcea.

Domniia a doaoă a măriii-sale lui Nicolae-voievod, leat 7227[modifică]

După ce au murit Ioan-vodă, véste s-au dus și la împărăție; deci fiind Nicolae-vodă la Țarigrad, de curînd venit de la robiia némților, însuși împăratul și vezirul, știind că pentru dreapta slujbă ce au făcut împărățiii sale i s-au jăfuit și toate averile, și cîștigurile ce au avut cîștigate din milele împărătești, de catane și de oamenii cei răi, și l-au și robit în 2 ani, șăzîndu la némți, au binevrut împăratul ca să-l miluiască, și i-au dat domniia Țărîi Rumînești să fie domnu, de vréme ce fratele măriii-sale Ioan-vodă să pristăvisă.

După ce dar au îmbrăcat caftan de domnie, au scris cărți în țară, rînduindu caimacami ca să poarte grija de trebile țărîi, scriindu-le cu blîndețe și cu bune făgăduiale, că vor avea milă și cinste. Așijderea au scris și la alta boierime a țărîi, ca toți să se bucure de venirea mării-sale, că tuturor va fi cu bine și cu mila și cu cinste, fieștecăruia după cum să cuvine. Scris-au cărți și la toată țara să aibă bucurie, că le va fi și lor cu milă și cu bună chiverniseală, și tuturor au scris de obște, de s-ar fi și greșit cineva, ori din boiari, ori din slujitori, ori din alte orînduiale de oameni, să fie amestecat cu catanele în vorbe și în fapte, de au adus primejdie măriii-sale, nici unii nici o frică să n-aibă, ci să fie toți iertați și odihniți pre la casele lor, făgăduindu-le și cu jurămînt că nu vor avea nici o nevoie. Și încă fiind și patriarhul ierusalimnean Hrisant acolo la Țarigrad, carele și cu măriia-sa vodă au venit în țară, au scris cărți la toți și sfințiia-sa cu mari făgăduiale și ca să nu aibă nimeni nici o grijă de lucrurile céle trecute, că toate acélea s-au pus jos și s-au călcat.

Viind dar cărțile măriii-sale și ale patriiarhului trimise pe omul măriii-sale, Iorga slugériul, n-au găsit pă boiari la București, fiind risipiți încoace-încolo, pentru niște fumuri ale dășărtăciunii ce le întrase în cap, de umbla ca nește oameni rătăciți și posomorîți de vin. Însă auzindu toți că au venit boiariul măriii-sale, lui Nicolae-vodă [și au adus véste că împăratul au miluit] cu domnia țării [pe măriia-sa], îndată le-au ieșit fumurile céle deșarte din cap și s-au trezvit, și toți cu o inemă s-au strînsu la București și au dat laudă lui Dumnezeu că le vine domnu bun și milostiv.

Iară cîțiva din boiari, neîncredințîndu-să făgăduialelor, au fugit peste Olt și în Moldova, carii n-au zăbovit după ce au venit măriia-sa vodă în scaun, ci au venit și aceia supt protecțiia măriii-sale, primindu-i cu dragoste.

Ci dar să venim la prochimen . Daca au auzit boierimea că vine măriia-sa domnu, cei mai mulți n-au mai așteptat venirea măriii-sale aici în țară, ca să aibă împreunare cu alții, ci s-au dus o seamă de boiari tocma la Țarigrad, de s-au împreunat încă nepurces măriia-sa de acolo. Alții îl întîmpina pă cale după purcedere. Să zic mai la toate conacele nu lipsiia ca să nu să afle boiari să să întîlnească cu măriia-sa, unii de multă dragoste ce avea cătră măriia-sa, alții poftind milă și cinste, alții într-alt chip, precum lumea va și poftéște. Și așa au fost pînă au venit domnul la Dunăre. Acolea i-au ieșit boiarii caimacami și slujitorimea, și jupînése multe au ieșit înainte, de vréme ce veniia și doamna măriii- sale, carii întîlnindu-să boiari cu domnul jupînésele cu doamna, cu mare cinste și cu mare dragoste i-au priimit, avînd bucurie toți.

Deci au purces cu toții spre București și cu pompă frumoasă au intrat în București în scaunul domniei, cum să cade, dîndu cu tunurile, și cu alte țărmonii făcîndu-să, au șăzut în scaun, iar doamna cu jupînésele a trecut la Cotrocéni, pentru frica ciumii, ce să izvodisă în București.

Domnul dar cîtăva vreme șăzînd în București, cu frică de boala acéia, ș-au așăzat boieriile, dîndu fieștecăruia precum s-au căzut; decii au ieșit cu toții la Cotrocéni devreme, că boala ciumii să înmulțisă și în București, și în toată țara.

Numai de aceste 2 lucruri réle să întristasă domnul, adecă pentru ciuma și [pentru] foamete, ce era începută din zilele măriii-sale Ioan-vodă. Ci măriia-sa domnul, cu înțelepciunea măriii-sale și cu îndemnarea ce au avut de la Dumnezeu, și acestea le-au potolit, că pentru foamete au trimis de au luat făină de la turci, că la dînșii se afla multă, și pă unde auziia pîn țară că iaste lipsă multă și pier oamenii de foame, le trimetea, ca să aibă de mîncat, să nu piară, măcar că mulți oameni din țară s-au dus în Țara Turcească, ca să-și scoață viiața den foamete, iar alții au murit, dar cît s-au putut, măriia-sa i-au ajutat pîna ce au ajunsu oamenii la secerea de grîu. Decii cei ce hălăduisă pînă la acea vréme au început a să bucura și a lăuda pă Dumnezeu.

Și pentru boala ciumii încă au făcut domnul o bunătate, că văzînd că s-au întins boala în toată țara, de mor mulțime de oameni făr’ de număr, au trimis la Sfetagora, de au adus niște moaște a unor sfinți, care au auzit că sînt foarte folositoare la aceasta boală, care aducîndu-le și, făcîndu cu dînsele osfeștanie, pătutindinea s-au văzut minune mare, că au încetat boala ciumii și s-a bucurat, mulțumind lui Dumnezeu.

Într-acest an al domniii-sale dintîi au venit poruncă de la împărăție la pașa de la Necopoe, să meargă peste Olt în sus pînă la Cîineni, să așază hotarăle Oltului cu némții, ca să nu fie vreo gîlceavă între țara ce o stăpînesc turcii dincoace de Olt și între țara du peste Olt ce o țin nemții, de vreme că din păcatele noastre sau din judecățile lui Dumnezeu, care însuși le știe, o au dejghinat și o [au] închinat nemților acea parte du peste Olt, răi vrăjmașii patriii lor, boiarii aceia, carii s-au numit mai îndărăt, făcătorii de rău, Dumnezeu să-i judece după faptele lor.

Însă pașa dîndu véste colonelului mai-marele némților, ce era la Craiova, avînd și el poruncă de la stăpînii lor ca să meargă la această hotărîre, au venit, și împreună cu pașa au purces pe Olt în sus, pașa pă dincoace de Olt, și colonelul pă dincolo de Olt.

Domnul dar încă au trimis boiari di [spre] partea măriii-sale, de au făcut conace pașei să să afle la hotar [ul] acela. Și avînd domnul pe pașa foarte bun priiaten, au scris și s-au rugat ca să nu [se] facă supărare săracilor despre oamenii pașăi; și așa au făcut, că au dat pașa poruncă tare la toți oamenii lui, ca să nu facă vreo supărare cuiva, afară din céle ce le iaste orînduiala de la conac, că le va face mare pedeapsă. Și au umblat cu mare blîndéțe, și în ducătoare și în viitoare, de n-au avut nimeni nici o pagubă, și hotarăle precum s-au așăzat înscris s-au dat domnului, ca să știe și să să păzească, așa precum s-au scris și s-au hotărît.

Iară într-acest an boiarii du peste Olt, turburărtorii și stricătorii țărîi, avînd trimiși dintre ei pă Radu spătarul Golescul și pă Ilie vistierul Știrbei la curtea chesariului, au venit de acolo, aducînd dicret după pofta lor, dupre cum zicea ei, la ștainvil ghinărariu, care ghinăral văzîndu-i pre ei și dicretul, au luat dicretu și lor nu le-au dat nici un răspunsu, și așa s-au dus rușinați de la dînsul și așteptînd din zi în zi să vie ghinărariu să citească dicretu și să aibă vreun răspunsu, iată și Ștainvil ghinărar vine, și necitindu încă dicretu, au rînduit pă Gheorghie beizadea să, să chiiame ban Craiovei, iar nu domnu sau gubernator, din cal l-au făcut măgari și au rînduit și 4 consiliiari din boiarii cei mai de jos,să fie lîngă banul Gheorghie, iar cei ce avea nădejde să fie ei mai mari i-au lăsat în deșărt, de s-au rușinat ca niște oameni proști, că au cercat cămila să-și puie cercei la ureichi apoi și ureichile le-au tăiat. Acest féli de bine ș-au dobîndit cu mintea lor de la némți.

Iar aici, într-această țară, încetîndu și boala ciumii, de nu să mai auziia nicăiri să moară oameni de ciumă și lipsindu și foametea, de vréme ce au dat Dumnezeu prin norocul domnului de s-au făcut grîu mult și mălai mult, de era bișug în toate, au venit despre toamnă domnul și boiarii și cu toată slujitorimea [în București], pă la casăle lor, de să odihniia.

Lîngă alte bunătăți ce făcea domnul cu țara, să le scriem cîte una, una nu putem, fiind multe, au făcut 2 bunătăți mari pămîntului acestuia, care sînt vrednice de a să scrie, ca să știe cei din urma noastră cîtă nevoință au făcut acest domnu, de au mîntuit țara de aceste răutăți ce venisă asupra țărîi. Întîi aceasta, că turcii brăiléni și dîrstoréni trecusă hotarăle țărîi, care le ținea țara de la început, și să tindea brăilénii pînă la oraș[ul] Flocii, pă baltă în sus, și despre Rîmnic și Buzău, să întindea pînă în apa Buzăului, de stăpîniia pămîntul și satele, și pusésă subași pîn sate și scauni pă baltă, de lua vamă din toate céle ce iesiia din bălți și lua dijmă după moșîile țării.

Așijderea, dîrstorénii s-au tinsu de au luat toate bălțile de la oraș în sus pînă la Greaca, și între bălți pă unde iaste uscat făcusă tot sate turcești cu subași, și nu avea putére ai noștri să-și stăpînească moșiile, nici domnul să-și ia vămile, că să făcusă un lucru foarte rău, carele să începusă din zilele lui Ioan-vodă. Și au nevoit Ioan-vodă ca să isprăvească acest lucru despre împărăție, ca să gonească subașii și să spargă satele du prin bălți și să rămîie hotarăle iar cum au fost din veac, dar n-au putut. Iară domnul Nicolae- vodă, viind domnu în urma frăține-său, avînd și credință, și voie vegheată la turci și puindu ne voință cu toată inema, măcar că și cu cheltuială, ca la turci, au isprăvit precum i-au fost pofta inimii, că au adus poruncă tare de la împărăție la brăiléni, la dîrstoréni, la nazîri, ca să-și rădice stapînirea după pămîntul Țărîi Rumînești, și să-și ție numai pînă în hotarăle céle bătrîne, ce au ținut cei de demult. Care poruncă venindu-le, într-alt chip n-au mai putut face, ci au lăsat pămînturile țărîi și au ținut după cum au ținut cei mai denainte, și au rămas țara odihnită de aceasta.

Al doilea lucru bun, care au făcut acest domnu țării aceștiia, iaste aceasta, că precum ați auzit că am scris înapoi, Costandin-vodă Brîacovean[ul] pentru binele său au adaos haraciul cu 240 de pungi, îngreunîndu țara cu atîția bani, carele după ce au venit de la Odrii, atuncea cînd au adaos haraciul și trecînd cîtăva vréme, poate-fi că-și va fi venit în fire mai deșteptată, de și-au cunoscut păcatul ce au făcut, de care îndemnîndu-să, el însuși au muncit, au nevoit în tot chip[ul] să-l rădice, făgăduindu să dea bani mulți, dar nicidecum n-au putut, făr’ decît d-abiia cu un prelej ca acela au rădicat 60 de pungi și rămăsésă 180, care după mazîliia lui Costandin- vodă, puindu-să Ștefan Cantacuzino domnu, văru- său, și vrînd împărățiia să-i ia și satele și viile, țiganii și altele ce era ale lui Costandin-vodă, au socotit Ștefan-vodă că mai bine iaste să adaugă céle 60 de pungi la haraci, ce le mai scăzusă Costandin-vodă din cele 240 de pungi, să le facă iar 240, cum le făcusă Costandin-vodă, și satele, viile, țiganii și altele, ce mai avea aici în țară, să fie pă seama țărîi, ca să se dea veniturile acelora în haraci să fie de ajutori cît s-ar putea la acea răutate ce au făcut Costandin-vodă. Și așa au făcut după cum au socotit, că au adaos acele 60 de pungi și au rămas toată moștenirea lui Costandin-vodă să fie în seama țărîi.

Însă [să] venim iar la cuvîntul nostru cel dintîi, mai de sus, că au nevoit Costandin-vodă cu multă osîrdie ca să-l rădice tot adausul, dar n-au putut, iar măriia-sa Nicolae-vodă cu multă înțelepciune ce avea de la Dumnezeu și cu credință ce avea despre împărăție și cu dragoste ce-l avea mai-marii Porții, au silit, au nevoit în tot chip[ul] și l-au rădicat acel adaos al haraciului, de s-au mai ușurat țara de greul haraciurilor.

Ca acéste bunătăți și mai mari, afară dintr-altele multe, ce nu s-au scris, făcînd măriia-sa într-un an și jumătate al domniii măriii-sale și viind și noi cu sfîrșitul istoriii pînă aici, iar și cu inimă curată, și cu suflet drept rugăm pre putérnicul Dumnezeu ca să-i dăruiască măriii-sale sănătate întreagă, pînă la adînci bătrînéțe împreună cu prealuminată casa măriii-sale, ca să stăpînească țara aceasta cu milă și cu dreptate, și cu multe faceri de bine, ca să să laude numele măriii-sale întru mulți véci. Amin.

Prin mijlocul acestor vremi, au venit véste du peste Olt că Barbul sărdarul, începătorul turburărilor și al stricăciunii țărîi și cap hoților și al tîlharilor, au crăpat și s-au dus dracului, iar om moarte rea și groaznică, precum de la cei ce au fost față acolo am auzit. Încă în 10 zile ce au bolit s-au umflat și au negrit tot trupu, și încă viu fiind ochii amîndoi i-au sărit din cap; iar după ce au murit, și au trecut 3 zile, au fost ieșit viermi din mormînt și putoare mare, cît s-au umplut besérica, care minune s-au auzit pătutindinea și au trimis boiarii cei de la Craiova, de le-au adus viermi, pentru credință, de au văzut. Au fost viermi mari albi cu capetile négre. Cu aceasta au arătat Dumnezău drepul judecători tuturor oamenilor, viermi neadormiți făcînd și alte multe rele fapte, că pă stăpînă-său Nicolae-vodă l-au vicleit și l-au robit împreună cu catanele. Țara încă s-au robit peste Olt și dincoace de Olt, încă mai mult decît 78 000 de suflete. Mănăstirile céle du păste Olt s-au arsu céle mai multe, și case boierești și ale săracilor s-au pustiit. Și ca acéstea multe réle s-au făcut, din răotatea lui și a soțiilor lui. Și cînd îl rădica să-l ducă să-l îngroape, țară era multă, fiind strînsă acolo. Blestema toți și zicea:

— Du-te să dai seama înaintea lui Dumnezeu céle ce ne-ai făcut să credem adevărat că nu va scăpa nici el, nici soțiile lui din urgiia lui Dumnezeu.

După ce au trecut un an după moartea sărdarului Barbul, și de Ștainvil ghinărar au venit véste că au murit în Ardeal. Și cu moarte groaznică au dat sfîrșitu și el, și în loc[ul] lui au venit ghinăral Firmon.

După acéia, nu după multă vréme, au făcut împăratu, sultan Ahmet, nuntă, adecă sunet dugun, fie-său fiind de vîrstă ca [21] de ani, la care nuntă au venit de la Persiia, de la Africa și du printr-alte părți, fiind și solii cei șăzători după la împărați și crai, de au privit la jocuri, zicături, pompe și alte veselii ce s-au făcut.

Măriia-[sa] vodă în [că] știind că va să să facă aeeastă nuntă, au gătit daruri de la măriia-sa frumoasă, pentru cinstea măriii-sale, și au trimis la împărăție, și foarte bine le-au părut, cît și scrisoare de mulțumită i-au venit.

Într-această vréme au trecut prin țară Ipşir-pașa, rădicîndu-se cu-poruncă împărătească de la Bender. Și au mersu la Dii, și, viind știre domnului că vine, au trimis la căpitanul de la Focșani, de i-au ieșit înainte cu slujitori și i-au făcut conace. Și de acolo purcezînd și viind tot cu conace, i-au ieșit domnul înainte peste Colintina, cu toată boierimea și slujitorimea, de i-au făcut cinste mare. Și au venit pîn București, de au mas o noapte, și văzînd cinstea ce i-au făcut domnul, a doo zi, cînd au vrut să purcează, au mulțumit domnului de cinstea ce i-au făcut, îmbrăcînd pe măriia-sa și cu contoș cu samur foarte frumos. Și purcezînd iar cu boiarii, cu slujitori, din București, l-au petrecut domnul pînă în deal între vii și de acolo, luîndu-și zioa bună, domnul s-au întorsu îndărăt la scaun și pașa s-au dus la Dii.

Decii trecînd cîtăva vreme, au venit véste că au murit Firmon ghinărariu Ardealului, care fusése la pace, cînd s-au făcut la Pojoroviță și în locul lui au pus ghinăral pă Conic Senghen.

Acéstea dar trecînd, viind și primăvara, și avînd dmnul fiică a mării-sale dă vîrstă ca dă 13 ani și cunoscînd pă Ianache cămăraș măriii-sale om cuminte, și de treabă și învățat au măritat pă fiica măriii-sale după dînsul, făcîndu nuntă mare și minunată. Au venit sol de la Mihai-vodă, domnul Moldovei, Donici, vornic[ul] cel mare și au adus daruri de au dăruit la masă. Făcutu-s-au jocuri la această nuntă, care nu s-au făcut altădată, hore de boiari și de coconi, hore de jupînése și de cocoane, tot împodobite, în mijloc[ul] curții domnești, de care podoabe să mira și sol[ul]. Dar jocurile célelalte ce s-au făcut, că au trimis domnul în Țarigrad de au adus jucători și zicători, și au făcut féli de féli de jocuri și pe pămînt și pă funii, mése mari în opt zile, tot cu zicături și cu tunuri. Și era cu adevărat, într-acéle 8 zile în gurile tuturor: Să trăiască tinerii fii măriii-sale. Și de veselie ce era, cu toții s-au sculat, toți boiarii de au jucat împreună cu sol[ul] înaintea domnului. Decii, după ce s-au isprăvit nunta, au îmbrăcat domnul pă sol cu contoș cu samur, și altor boiari al doilea ce venisă cu sol[ul] le-au dăruit postavuri, atlazuri și bani, și așa s-au întors la Moldova.

Domnul dar după aceasta fiind vesel, și toți boiarii făcea preumblări și să ospăta pă la Văcărești, pă la Cotroceni, și pă la Fundeni, cu toți boiarii, și era de sus pînă jos o veselie și o bucurie. Dar după veselie, zice véichea parimie, vine și întristare, că nu zăbovi mult [și] s-au războlit fiiul măriii-sale, Scarlat beizadea, ș-au dat obșteasca datorie, care au dat mare întristare și domnului și boiarilor și a toată obștea, una că era tînăr, ca de ani 21, și era și logodit cu fata lui Mihai-vodă, domnul Moldovii, a doo, că era om foarte cu minte și învățat. Limbi știa multe: turcéște, elinéște, letinéște, frîncéște și toate cu cărțile lor, care cu adevărat putem să zicem că era ἁπαύγασμα ϰαί χαραϰτήρ του πατρός αὔτοῦ . Pentru acéia, cum am zis, au adus mare întristare moartea măriii-sale tuturor, dar de vréme că zice cuvîntul acela că veseliia aduce și întristare, cu asemănare iaste și că după întristare vine veselie, că înțelegînd puternica împărăție că domnul slujaște cu dreptate și chiverniséște țara bine, mai vîrtos mergînd véste că să află și țara în stare bună decît alte dăți, au trimis măriii-sale mucarer, adecă caftan împărătescu, de înnoirea domniei de al treilea an, și au trimis și hatișerif întru care scriia că cunoscîndu împăratul dreaptă slujbă a măriii-sale, și înțelegînd că chiverniséște raiaoa foarte bine, îi înnoiaște domniia și i-o dăruiaște pînă la sfîrșitul vieții măriii-sale.

Decii măriii-sa, viind véste de la capichehaiale că vine acest mucarer mare, au trimis boiari și slujitori înaintea caftanului, de au venit pînă în București. Iar și măriia-sa cu toți boiarii au ieșit întru întîmpinare și l-au priimit cu mare cinste. Și întrîndu în casă, s-au citit și hatișeriful și l-au îmbrăcat cu caftan, dîndu cu tunurile, și cu pușcile și alte zicături, după obicéi. După acéia, au sărutat toți mîna măriii-sale de domnie noaoă și vecinică.

Întru acéste vremi, la Persiia s-au făcut mari turburări că un turcu, anume Miruveis Mahmut- han, care stăpîniia o parte din Persiia, s-au sculat cu oști asupra șahului, adecă [a] împăratului Persiei, ca să ia împărățiia, să o aibă el, care s-au și întîmplat. [Iar împăratul], adecă șahul, auzindu acea veste, au rădicat și el oști foarte multe și mergea asupra lui Mahmut-han. Auzind că-i vine oști asupră-i mari și grele, au socotit că nu va putea el sta împotrivă cu oștile lui la atîta mulțime. Dar ce face [și] să vedeți lucru de mirare. Pune și face o carte despre partea boiarilor șahului și scriia la el că avea 12 boiari chivernisitori țării și oștilor, zicînd că s-au sculat măriia-sa asupra șahului și foarte s-au bucurat cu toții, ci numai să grăbească să vie și ei îl vor da în mînă, că iaste un om netrébnic și de nimic. Și iscălește pe toți, puindu-le și pecețile, că le avea mai dinainte gătite, că se vedea că iaste un om foarte cu minte mare. Ș-au pus cartea acéia într-alte scrisori și tefter[uri] ce avea, și încărcă o cămilă cu dînsele și învăță pă cei ce păziia cămila cînd să vor apropiia oștile, și vor încépe a să lovi, ei să să facă a scăpa cămila spre oștile șahului, ca să o prinză în oastea persinească. Și așa au făcut. Și îndată ce o au slobozit asupra oștirii, poate-fi și noroc[ul] slujiidu-i, au întrat în oastea șahului cămila. Ostașii îndată o au prinsu, și au dus-o la șahul. După ce o au dus, șah[ul] au pus să o caute, să vază ce va găsi acolo în povara ce purta, și căutîndu toate de rînd, au dat și peste cartea acéia, care văzînd-o îndată necercat, nedovedit, ca un om crud ce au fost, au pus de au tăiat capitile la cîte 12, care lucru văzînd oștile că au perit cei ce purta și chivernisiia, au început a da îndărăt.

Mahmut-han, văzînd că să trag oștile îndărăt, au priceput că s-au făcut treaba, și îndată au dat inimă oștilor lui, și au început a-i goni și a-i tăia. Văzîndu dar șahul că oștile lui nu stau de război, au luat vro șapte sute de oameni cu dînsul, ș-au fugit la o cetate. Mahmut-han bătîndu război desăvîrșit, și văzînd că lipsește șahul, au cercat ș-au văzut că au fugit la acea cetate, și mergîndu acolo, au luat cetatea, și pă el prînzîndu-l i-au scos oichii de viiu, și el au rămas în Persiia. Carii văzîndu că au dobîndit ce au poftit, i-au tipărit bani întru care scriia: „Cu ajutor[ul] lui Dumnezău ajungînd la scoposul care am poftit, am tipărit în aur numele lui Manmut“. Și șahului celui orbit și lipsit de împărăție i-au rămas un fecior, dar ce să va alége de el, nu să știe.

Țariul Moscului încă auzind de persi că s-au turburat între dînșii, rădicînd Miruveis război asupra șahului, cum am zis mai sus, au gătit oști multe și el, și s-au dus asupra perșilor, unde să hotărăscu la o parte de Persiia ce o stăpîniia Șăhdahud-han Dăgăstanleas, care tîlcuindu-să să zice lăcuitoriu în munți, și bătîndu-să ei cu război cînd o parte, cînd alta biruia, însă întru acea nevoință ce au făcut țariul, au luat 2 cetăți mari vestite, una să numéște Terhi, alta Dervent; acest Dervent să zice elinește Alixăndriia, cetate a lui Alixandru cel Mare, iar turcește îi zic Demircapi, și au lăsat țariu oști într-acéste cetăți ce au luat, și el s-au întorsu la scaun[ul] lui la Petroburg.

Întru aceste vremi aici în țară din toată boierimea ce era toți odihniți, s-au sculat un boiari anume Barbul Merișanul, pitari mare, ș-au fugit la némți peste Olt, neavînd nici o nevoie de domnu, ci încă cinstit, boiar mare și miluit ca și alții și mai bogat decît alți boiari, numai de răutatea inimii lui. Deci domnul, pînă a să dovedi unde să află, au scris la pașii după margine, și la Poartă, și du pătutindenea i-au venit fermanuri ca unde îl vor găsi în țara împăratului să-l prinză și să-l aducă la măriia-sa. Iar după ce sau aflat că iaste peste Olt, la Craiova, au scris măriia-sa la ghinărariu și la colonel și l-au băgat la închisoare grea, că acest féli dobîndesc cei nemulțumiți de cinstea și de mila stăpînului domnului țărîi, și umblă gonindu vînturi ca acestea, ci ș-au lăsat tot binele și toată casa și copiii și s-au dus să tragă închisoarea némților. Și ticăitul pitariu Barbul Merișanul dooă pricini l-au adus pă dănsul la această nevoie, una bogățiia, alta fumurile dășărtăciunii cari-i întrasă în cap, precum odinioară fumuri și dășărtăciuni întrase și în capul unchiu-său Staico paharnicul Merișanul, care umblînd după acea dășărtăciune acel sfîrșit au dat, că aducîndu-l Costandin-vodă de la Țarigrad în obezi și în cătuși, l-au spînzurat în Tîrgul-de-Afară. Și acest nepot al lui, Barbul pitari, mi să pare că iar acel sfîrșit va da, ca unchiu-său Staico paharnicul.

Era aici în țară pă acéle vremi un vistier mare, anume Gligorie Halepliu, pre carele Ion-vodă, fratele măriii-sale lui Nicolae-vodă, l-au rădicat la această boierie mare și de cinste, și fiind Ioan- vodă tînăr și nepedepsit întru obicéiuri și alte orînduiale ale țărîi, multe mîncături și jafuri au făcut, neștiind domnul să-i ia seama. Și cu aceasta au trecut acéste vrémi pînă ce au murit Ioan-vodă. Decii în urma măriii-sale, viind domn de la Poartă, fratele măriii-sale, Nicolae-vodă, iar Gligorie vistierul acesta au fugit peste Olt la némți de frica faptelor lui ce făcusă; măriia-sa Nicolae-vodă i-au scris cărți cu blîndéțe ca să vie, și de nimeni nici o nevoie nu va avea ș-au venit. Și măcar că știia domnul toate faptele lui céle réle, și mîncăturile de la Ioan-vodă, dar toate acélea călcîndu-le, l-au cinstit cu boieria acéia ce o au avut vistier mare. Și au fost cu acea boierie pînă la al patrălea an al domniii măriii-sale, în cinste și întru tot binele de cît alții mai mult, dar pă cum lupul, cum să zice, să-și lépede părul, iar năravul nu, așa acest vistier năravul de jafuri și de mite, și de alte răutăți nu-l lăsa, ci de ce mergiia mai mult să lăcomiia. Mite de la toți lua mari și multe, și nici o ispravă nu le făcea, mai vîrtos le făcea rău. Îi închidea pă la siiméni, în vistierii, pîn grosuri . Luasă obrăznicie mare, nu băga în seamă nici boiarii mari, pă al doilea îi înfrunta, înjura, bătea, cît n-au mai putut răbda cei năcăjiți de el, ci au început a da jalbă la domnu, unii cu răvașă, alții cu gura, de nedreptățile lui. Și văzîndu măriia-sa că iaste atîta boierime și sărăcime jăfuită de dînsul și înnăcăjită, vrînd să facă dreptate, l-au pus la opreală, și i-au poruncit, cui ce au luat să întoarcă, și celor jăfuiți să meargă să-și ceară cine ce au dat, așa le-au poruncit. Ci unii cerea cai buni, carii dedése, alții cerea țigani, alții bani, alții lăstruri, alții canavețe, belacoasă și alte materii, că nu era unul să nu fie dat mită și nici o ispravă nu văzusă.

Așadar fiindu la opreală, au pus domnul de i-au luat seama din visterie și l-au găsit cu mulți bani mîncați, că domnul îi făcusă pecetluituri, ca să dea rînduială unora [altora] ce cheltuisă, și el își da seama cu jale, iar rînduialile [nu le] dedésă, și alte mîncături ce făcusă, care cu adevărat avea vină de cap, dar domnul, ca un milostiv ce era, nici un rău nu i-au făcut, făr’ de cît au poruncit să dea rînduialele acélea, și l-au lipsit din boierie ca pe un nevrédnic de cinste, și nemulțumitori milii măriii-sale.

La aceasta bucurat-s-au toți, și mari și mici, că li s-au luat un lup de asupră, și toți ruga pă Dumnezău pentru viiața și sănătatea domnului. Țara dar, pre cum s-au zis și mai sus, era în stare bună dintru bună chiverniseală a măriii-sale domnului. Însă vrînd măriia-sa ca să fie și mai în bună stare și în bună rînduială, ca să fie mulțumiți cu toți de obște, socotit-au măriia-sa de au făcut ruptori în toată țara, pîn sate, de bir, ca să dea de patru ori într-un an, și trimițîndu boiari mari în toate judéțele cu jurămînt ca să se facă dreptate, dîndu-le și ponturi scrisă, cum și în ce chip să lucréze. Boiarii, mergînd, au cercat oamenii du pîn sate cîți sînt și ce putére au, și așa după număr[ul] oamenilor, și după putérea lor, li s-au dat ruptori după plîngerea lor, și s-au dus toți pă la casăle lor odihniți, mulțumindu domnului de acest așăzămîntu bun, care acest așăzămînt să ține și să păzéște pînă acum. Că cu dăjdile ce le ieșiia mai nainte, care era obicinuite de alți domni, avea săracii mari nedreptăți și, dese fiind, nu mai ieșiia birarii dintre dînșii făcîndu-le cheltuiale, și înnăcăjîndu-i în tot chip[ul], iar cu această tocmeală, dacă-și plătéște ruptoarea într-o lună, decii să odihnéște 2 luni, și-și caută de trebile lor, și de agonisita lor.

Într-al cincelea dar an al domnii măriii-sale Nicolae-vodă, săvîrșindu-se mănăstirea măriii-sale de la Văcărești, și înfrumusățîndu-să [cu] toate podoabele pă dinlăuntru și pă din afară, praznic mare au făcut domnul în zioa de Sfînta Troiță, ce iaste hram mănăstirii, și mergîndu cu toți arhiereii, și egumeni, și boiari, și neguțători, și cu altféli de oameni, de toată orînduiala, pă toți i-au ospătat, cumsăcade.

Însă întîi au ascultat toți sfînta și dumnezăiasca leturghie, după acéia avînd măriia-sa hrisov gătit, l-au dat în mîna lui Panaiot grămătic de s-au suit în amvon, și cu glas mare, și cu bună profora l-au citit înaintea tuturor, din început pînă în sfîrșit, de l-au auzit toți, întru care hrisov multe rînduiale și învățături cuprindea pentru folos mănăstirii, și pentru folos sufletelor, carii cu multă înțelepciune le-au făcut și le-au rînduit măriia-sa, iar mai vîrtos pentru milostenie care crédem că din dumnezăiască rîvnă le-au făcut și le-au dăruit să să facă din veniturile mănăstirii neîncetat. Streinii să-i primească, pre goli să-i îmbrace, flămînzii să-i sature, bolnavii să-i caute, pre cei din temniță să-i cercetéze cu milă. Acéstea toate le-au așăzat în hrisov să să ție și să [se] păzească pînă va sta mănăstirea. Cu adevărat s-au făcut măriia-sa ascultător poruncilor lui Hristos, pentru aceasta nici cum nu mă îndoiescu, ci adevărat zic, că va auzi Nicolae-voievod în zioa judecății și glas[ul] lui Hristos acela: „Vino, blagoslovitul părintelui meu, de moștenéște împărățiia care iaste gătită de la începutul lumii“.

N-au trecut multă vreme dupre aceasta, și au făcut măriia-sa domnul logodnă fiiului măriii-sale Costandin beizadea cu fiica lui Mihaiu-vodă Racoviță, domnul Moldovii, la care logodnă multe veselii s-au făcut. Și cînd au venit solul din Moldova, de s-au împreunat cu domnul, și au dat inelul de schimb și alte daruri, era părintele mitropolitul țării și alți arhierei și toți boierii cei mari, și al doilea; și dînd inelul coconului, toți arhiereii l-au blagoslovit și i-au rugat bine, și coconului și tatălui măriii-sale, ca să-l învrednicească Dumnezeu să sărute cununiile, și toți boierii i-au sărutat mîna domnului. După aceea, solul fiind cinstit, și ospătat, și dăruit, precum s-au căzut, s-au dus la domnu-său cu bucurie.

Întru acest an au vrut puternica împărăție ca să caute toate buhasebelile, adică socoteală și seamă tuturor veniturilor împărătești ce are din toate țările, cîte stăpînește, ca să să lămurească toate semile, și să se strîngă toate rămășițurile în vistieriia împărătească, și s-au trimis hatișirifuri și oameni împărătești în toate părțile, pe unde are împărățiia venituri ca să vie toți aceia ce sînt ispravnici veniturilor, și să-și dea seama. Au ieșit poruncă și la aceste două țări cu domnii creștini, adică Țara Moldovii, și Țara Muntenească, ca să-și dea seama de au plinit toate obicinuitele dări ce erea să dea la împărățiie. Ci semile Țării Moldovii era necăutate bine și nelămurite încă din domniia lui Costandin-vodă Duculeț și a lui Antiohie-vodă, care să afla amîndoi mazîli la Țarigrad, și nefiindu-le semile lămurite, i-au pus la închisoare pe amîndoi, și au tras mare nevoie. N-au petrecut puțintel necaz și capichehaielile lui Mihaiu-vodă pînă s-au îndreptat.

Fiind și seama țării noastre necăutată, încă din domniia lui Ștefan-vodă și a lui Ioan-vodă, pentru întîmplările ce s-au întîmplat, lipsind multe senături, adică răvașile dă seamă, pentru multe porunci împărătești, ce venise în țară, adică de s-au trimis salahori, și au făcut pălăngi, și s-au trimis lemne, și alte porunci multe, care să plinise toate, numai pentru unile n-au apucat să le scoată sineturi, pentru altele de s-au și scos, dar să pierduse în vremile răscoalelor. Pentru aceea să încărcase multă sumă dă rămășiță asupra țării, cît numai rămășița a unii domnii de ar fi rămas să o plătească, nici o putere n-ar fi avut să o rădice, și ar fi ajuns la mare sărăcie. Iar măriia-sa Nicolaie-vodă au trimis la Țarigrad de aici un boier al măriii-sale, și l-au învățat în ce chip să nevoiască, ca să ție în seamă toate slujbile ce au făcut țara din porunca împărățiii, și au trimis daruri pre la toți prietenii, și au stătut capichehaiele și toți ceilalți prieteni, și pentru cele ce nu era sineturi și tescherele de seamă, s-au aflat oameni de au mărturisit cum că au făcut țara acele slujbe, și au plinit toate poruncile împărătești, cîte venise, și din domniia lui Ștefan-vodă, și din domniia lui Ioan-vodă, și din domniia cea dintîi a mării-sale, și s-au căutat, și s-au lămurit toate semile pînă la acest an al domnii măriii-sale. Cheltuit-au măriiia-sa pînă a să isprăvi această socoteală pînă la 160 de pungi de bani, iar încă și tuturor cu mirare, cum s-au putut isprăvi așa dă bine, de au căutat o seamă prea încurcată ca aceea, și nu s-au păgubit țara. De care cînd au aflat domnul că s-au isprăvit, au chemat toată boierimea și le-au spus și s-au bucurat toți și au sărutat mîna măriii-sale, și au mulțumit de acest bine ce au făcut măriia-sa, de au mîntuit țara dintru atîta greu.

Cercînd acestea împărățiia, au luat seama și hărăci-bașii, și avea mare strînsoare, pentru că să împărțise hîrtii de haraciu mai puțintele într-acel an. Atuncea au dat jalbă la împărățiie hărăcearii după marginea Dunării, cum că toți oamenii din Țara Rumînească, ce trecuse în Țara Turcească pă vremile răscoalelor, au trecut iar toți în țara lor și pentru aceea s-au împărțit hîrtii dă haraciu puțintele. Atuncea ș-au adus aminte împărățiia de banii ce rădicase țării adaosul haraciului după răscoale, precum s-au scris mai îndărăt, care adaos al haraciului, Costandin-vodă Brîncoveanul l-au adaos, pentru binile și folosul lui și al rudeniilor lui, și pentru peirea și nevoia țării, că multă nevoie au venit țării cu acest adaos al haraciului. Măriia-sa domnul Nicolaie cu multă nevoință ce au făcut, l-au rădicat în cinci ani de nu s-au dat, iar nu s-au rădicat de tot, numai pînă a îndrepta țara, și să va tocmi. Auzind dară împărăția cum că oamenii carii să răsipise din țară s-au strîns iar la pămîntul lor, au poruncit să se puie iar la loc, precum au fostu așăzat de Costandin-vodă, 240 de pungi de bani, de care auzind domnul foarte s-au mîhnit, și iar cu înțelepciunea măriii-sale s-au nevoit prin prietenii ce avea la Poartă, și cheltuială încă au făcut mai mult decît 100 de pungi, ca doară l-ar rădica de tot, dar nu s-au putut nici într-un chip ca să se rădice de tot, ci au rădicat numai 140 de pungi de bani, iar 100 de pungi de bani au rămas la temeiu să se dea în toți anii din adaosul haraciului. Care și la aceasta putem să lăudăm bunătatea măriii-sale Nicolaie-vodă, că nu numai ce au făcut nevoință de au rădicat tot adaosul haraciului în cinci ani de nu l-au dat țara, care să făcea 1.200 de pungi, ci încă și acuma au făcut bine țării, de s-au rădicat din temeiul ce au pus Costandin-vodă, 140 de pungi, și au rămas numai o sută dă pungi să dea, că multă sumă este dă la o sută pînă la dooă sute și patruzeci de pungi, de care avem a da mulțămită măriii-sale de binele ce să cunoaște că au făcut țării. Iar țara iar să blesteme, cum blestema pre Costandin-vodă, pentru nevoia ce le au pus în spinare, măcar că măriia-sa vodă ar fi vrut cu tot sufletul ca să se poată rădica de tot, precum mai sus s-au zis, dar n-au putut. Că toate lucrurile cele rele ce să fac, trebuiește la început să se socotească bine de cei ce să fac, ca să nu le facă, fiind rele, și de stricăciune, iar daca apucă dă să fac, cu anevoie este de a le desface, ci vor da seama înaintea înfricoșatului judecător cei ce au fost pricina de au făcut această nevoie mare țării.

Făgăduitu-s-au măria-sa la aceasta 100 de pungi de bani, ce s-au pus adaos, cum că va ajutori și dă la măriia-sa, dîndu într-acest an din venitul măriii-sale șaptezeci de pungi.

Într-acest an au făcut măriia-sa nuntă frumoasă, măritînd pre cocoana Roxanda, sora măriii-sale doamnii, dîndu-o dupre Costandin, feciorul lui Andronie de la Țarigrad, pe carile îl făcuse grămătic mare, dupre aceea și cu boieria agiii l-au cinstit. Cununatu-i-au iar singur măria-sa cu doamna măriii- sale, în biserica domnească, și s-au făcut veseliie mare și frumoasă precum să cade.

Fiind logodit și Costandin comisul, feciorul Radului logofăt Dudescul, cu domnița Mariia, fata lui Antiohie-vodă, a domnului moldovenesc ce să afla mazîl la Țarigrad și lăsînd tată-său Dudescul la petrecaniia lui casa lui în mila măriii-sale domnului, că așa scriia la casa lui, ca să ție cu amîndooă mîinile de măriia-sa Nicolaie-vodă, i s-au arătat măria-sa pe deplin făcător de bine și ca un părinte; și au trimis cu cheltuiala măriii-sale de au adus pe domnița lui Antiohie-vodă aicea în București, și le-au făcut nuntă cu multă cinste, cununîndu-i măriia-sa cu doamna măriii-sale, și după nuntă multă milă și osibită căutare au arătat casei Dudescului, ferindu-o totdeauna de dăjdii și de alte supărări.

Fiind și Barbul pitariu Merișanul fugit peste Olt la nemți, precum s-au zis mai înapoi, și văzînd acolo că nu poate trăi cu ticnă, că-l dăpărtase în sus, ca să nu lăcuiască aproape de margine, după cum scriu ponturile ce au făcut la Pojoroviță, ca să nu fiie bine priimiți pribegii și malcontentii, și încă temîndu-să că-l vor da nemții, din ceas în ceas, să-l ducă la domn, au căutat a pleca capul și a cere iertăciune de la măriia-sa; măriia-sa încă ca un milostiv, i-au dat iertăciune, și viind în țară i-au dat toate ale lui să și le stăpînească. După aceea neodihnindu-să iarăși, și începînd a umbla cu meșteșuguri, au căzut în mîini niște cărți viclene ale lui, pentru care făcînd puțină certare, iarăși s-au milostivit de l-au iertat.

Întru acest an au trimis puternica împărăție mucareruri la toți pașii cei mari, și cei mici. Au trimis și aicea în țara măriii-sale domnului mucarer de cinste, carele, apropiindu-să dă orașul București, trimis-au întru întîmpinare pre Ianache vel-postelnic, împreună cu alți boieri, și cu mulți slujitori, și cu cinste mare și frumoasă au întrat în curte, și după obiceiu ieșind domnul în divanul cel mare, s-au citit fermanul împărătescu, întru care era multe cuvinte ce nu scriia la alți domni de lauda și cinstea măriii-sale, pre lîngă care era și acestea, cum că slujind măriia-sa și părinții și moșii și strămoșii măriii-sale împărățiii cu mare dreptate, i-au dăruit și i-au întărit domniia Țării Rumînești în viiața măriii-sale să o aibă. Și isprăvind fermanul dă citit, l-au îmbrăcat cu caftan, și șăzînd în scaun, făcîndu-să șănlîc cu pușcile, și cu tunurile după obiceiu, fiind toți arhierii strînși acolo, care să întîmplase dă era ca la 12 arhierei, și boierii cei mari, și ceilalți, și neguțători, și căpitani, au mers de au sărutat cu toții mîna și poala domnului, și s-au făcut bucurie mare într-acea zi. Cu toții zicea să trăiască măriia-sa Nicolaie-vodă întru ani mulți.

Întru acest an s-au sculat cîțiva turci de pe margine care avea dobitoace în țară de să punea împotrivă și nu vrea să dea văcăritul după vitele lor, și măriia-sa aflînd de aceasta, că să pun împotrivă, au scris la Poartă și au scos fermanuri cu mare tăriie, ca să-i apuce făr’ dă voia lor, să dea toți văcăritul. Era un ferman la seraschier-ul, și la alți pași dupe margine, întru care poruncea împărăția, pre carele s-ar pune împotrivă și n-ar vrea să plătească văcăritul, nu numai să-i pedepsească, ci și surghiun să-i facă, care văzînd și ei fermanuri cu atîta tăriie, s-au supus, poruncii, și au plătit văcăritul.

Pururea era măria-sa cu priveghere, nu numai în cele mari, ci și în cele ce să văd a fi mici, și cele ce socotiia că sînt de stricăciune țării, nu lăsa nici într-un chip să le facă, ci să nevoia în tot chipul fără preget de le îndrepta, precum s-au văzut și la alte multe, dar și la aceasta, că fiind un vad dă trecea peste Olt, împotriva Izlazului, unde se cheamă Gîrle, care după ce s-au luat Olt[ul] la nemți s-au fost închis și nu umbla, iar oare[care] turc de la Nicopoe, anume Ali aga limongiul, pentru lăcomiia lui, și ca să aibă el folos, au deschis acel vad dă trecea peste Olt fieștecarele și buni și răi fără nici o opreală, cari și nemți le era pe plăcere, iar măria-sa văzînd că acel vad aduce pagubă țării, au scos ferman de la împărățiie, cu mare tăriie, și s-au închis acel vad și s-au părăsit dă tot.

Într-acest an, s-au isprăvit și zidul mănăstirii măriii-sale de la Văcărești de jur împrejur, precum s-au căzut, și au mai adaos măriia-sa mănăstirii și această milă, ca să ia în toți anii din vama tîrgului Bucureștilor, din partea domnească, din cît ar ieși, al treilea ban. Și nu numai la această mănăstire au arătat măriia-sa milă, ci și la alte mănăstiri, și biserici, precum au făcut și mitropolii, că văzîndu-o măriia-sa slabă din venituri, și mai vîrtos că cele mai multe și mai bune moșii cu venituri au rămas peste Olt, mai ales Oreavița, de unde avea și vii bune, și avea de lua și vinăriciu, lipsindu-să de acelea i-au dat moșiia Cărănenii cu morile de acolo, și i-au făcut și hrisov domnesc, ca să țiie un sat la Futoaia, și să fie fără dajdiie și oieritul și dijmăritul sătenilor să-l ia Mitropoliia. I-au făcut să ia și din vama Grecii talere 200 în toți anii. Atuncea s-au isprăvit și paraclisul de la Mitropolie, care s-au făcut iar cu cheltuiala și cu mila măriii-sale.

Episcopiii Buzăului încă i-au făcut milă, ca să ia din vinărici[ul] Buzăului în toți anii cîte talere 200; și acești bani au dat măriia-sa Nicolaie-vodă poruncă să nu-i cheltuiască la alte trebi, fără cît să facă școală grecească și slovenească, care s-au și făcut îndată. Și unii mănăstiri de la Buzău ce să cheamă mănăstirea Banului unde să află o icoană făcătoare de minuni a Precistii, i-au făcut măriia-sa hrisov ca să țiie oameni cu ruptoare, și ca să scutească vite, de vinărit, de oierit, de dijmărit. Viind și preoții de la biserica domnească dă la Cîmpu Lung, care este făcută dă doamna Mircii-vodă, și jăluindu-i-să cum că biserica s-au stricat, și odăjdiile s-au ponosit, au dat măriia-sa cheltuială, și au trimis de s-au înnoit și biserica: și s-au și zugrăvit, și s-au făcut și odăjdiile.

Isprăvindu-să și biserica dă piiatră ce o au făcut Iordache Crețulescu vornicul aici în București în mahalaoa […] i-au dat măriia-sa din locul domnesc împrejurul bisericii cît i-au trebuit. Pentru aceste faceri de bine ce au făcut măriia-sa la sfintele lăcașuri dăstule molitfe și blagoslovenii au luat măriia-sa de la arhierei și de la preoți, care ruga pre Dumnezeu pentru fericită sănătatea măriii-sale, și pentru ca să-l învrednicească Dumnezeu pururea a face mile și bunătăți de acestea.

Într-acest an viind poruncă de la împărăție ca să se trimiță cară și salahori la Diiu, să lucreze la cetate, ca întru alți trecuți ani, n-au supărat măriia-sa nici pe boieri, nici pe mazîli, nici pe mănăstiri, nici pe țară, ci au dat măriia-sa bani gata de s-au făcut aceste și s-au trimis, și cu aceasta, și porunca împărătească s-au făcut, și toți au rămas mulțumiți și odihniți.

Într-acest an fiind logofăt mare Iordache Crețulescu, l-au mazilit măriia-sa, și au pus logofăt mare pe Mateiu Fălcoianu. Dar n-au trecut vreme multă; ci fiind vornic mare eu, Radul Popescu, în cinstea și în dragostea măriei-sale, și viind la vreme dă bătrînețe și dă slăbiciune, socotind că și ale lumii sînt toate dășarte, singur din bunăvoie am cerut voie de la măriia-sa, și am mers de m-am călugărit la mănăstire la Radul-vodă și au pus măriia-sa vornic mare pe Iordache Crețulescu. Scos-au din visterie și pe Doniie, și au pus vistier mare iar pe Grigorie Halepliul.

Murind peste Olt și Vintilă ce au fost căpitan mare de margine, așijderea și jupîneasa lui, fata Diicului Buicescului, și rămîindu-le două fete, care cunoscînd că este rău a trăi peste Olt, văzînd și procopseala ce au făcut părinții lor, că au răpus tot ce au dus de aicea acolo, și au murit și fără vreme de necazurile nemților, au pus gînd să viie în țară, că avea moșii dăstule dintr-acoace, și au scris carte la domnul cu rugăminte, ca să-și arate milă și către dînsile să le primească supt umbra măriii-sale. De care măriia-sa i-au părut bine, că era din fire milostiv spre cei săraci de părinți, și aducîndu-le aicea în țară, îndată pre cea mare o au măritat-o și o au dat-o după un văr al măriii-sale, anume Gavrilașco, ce fusese clucer mare de ariie . I-au făcut măriia-sa nuntă prea frumoasă, după aceia i-au făcut și hrisov ca să fiie odihnit totdeauna de dădji și să țiie oameni scutiți și de tot felul de dobitoace, iar pre cea mai mică o au logodit după fecioriul lui Mateiu Fălcoianul vel-logofăt și le-au dat ca să stăpînească toate moșiile părinților, care era luate pe seama domniii, de cînd pribegise Vintilă tatăl lor. Această milă o au făcut măriia-sa și mai nainte de aceasta și cu Ioniță Roset, fecioriul vornicului Iordache de la Moldova, carele fiind la Țarigrad au venit cu măriia-sa aicea în țară, și într-acest an l-au însurat dîndu-i pre Păuna, din fetile stolnicului Mateiu Filipescu, și miluindu-l cu hrisov domnesc ca să fiie odihnit de dădji, iproci .

Făcutu-s-au și alte nunte și veselii multe într-acest an de feciori de boieri de țară, și streini care au luat fete de boieri, pre care i-au miluit măriia-sa cu hrisoave domnești, să fiie nedajnici, și să scutească dobitoace și altele.

Într-acest an era să viie de la Țarigrad preafericitul patriiarh al Ierusalimului, sfințiia-sa kir Hrisanthu, a căruia venire cu multă bucurie o aștepta domnul, și pentru ca să ia blagosloveniie și pentru ca să facă tîrnoseala mănăstirii măriii-sale de la Văcărești. Și trimisese domnul și rădvan, și seimeni ca să viie cu odihnă și cu cinste. Își făcuse și sfințiia-sa toată gătirea de acolo, și era numai ca să purcează, iar din pricina unor oameni răi, s-au zăticnit și n-au putut să vie întru acest an.

Cade-să ca să semnăm aicea și cîți coconi au dăruit Dumnezeu domnului cu doamna măriii-sale Smaranda, de cînd au venit cu a dooa domnie aici în țară. După ce au venit măriia-sa cu această a dooă domnie, dăruit-au Dumnezeu, la al doilea an, un cocon carele s-au născut în luna lui dechemvrie în 12 zile, leatul 7229, și s-au numit din botez Alexandru, pe numele moșu-său Alexandru Exaporiton.

După nașterea acestui cocon, trecînd un an, iarăși s-au născut măriii-sale o cocoană care s-au numit domnița Sultana pe numele moașă-săi doamna pomenitului Exaporiton.

Și la anul ce s-au urmat, i s-au născut măriii-sale un cocon, care s-au numit Ștefan, a căruia viiață fiind scurtă, s-au mutat cătră domnul în lăcașurile cele vecinice și fericite, și Dumnezeu ca să-i mîngîie mîhnirea ce au avut, l-au bucurat cu nașterea altui cocon, carele s-au numit iarăși Ștefan. Pînă într-acest an, cu acești coconi au dăruit Dumnezeu pre măriia-sa Nicolaie-vodă, semn de dumnezeiască blagosloveniie precum zice proorocul și împăratul David: „Iată așa să va blagoslovi omul cel ce să teme de domnul“.

[................................]