Harță răzășul

(Redirecționat de la Harță rădeșul)
Jump to navigation Jump to search
Harță răzășul
de Vasile Alecsandri
Operetă comică în 1 act


PERSOANE[modifică]

HARȚĂ RĂZĂȘUL

BURSUFLESCU

LUNCEANU, primar

TARSIȚA GAROFEASCA, văduvă

MĂRIUCA, tînără țărancă

UN LACHEU

(Scena se petrece la moșia Bursufleni.) (Teatrul reprezintă o livadă, cu casa boierească în fund printre copaci. În stînga actorului, un gard cu o portiță. În dreapta, o laiță sub un copac.)

SCENA I[modifică]

BURSUFLESCU (în halat și cu fes cusut pe cap): Plăcut e de a fi proprietar pe o moșie cumpărată ieftin, după împărțeala pămînturilor!… Nu te mai îngrijești de legea rurală și, dacă natura te-a înzăstrat cu darul poeziei, poți în toată liniștea să te hîrjonești cu muzele… Iaca eu, de pildă, Anastasi Bursuflescu, m-am născut poet și cred că m-ați cetit și chiar admirat ades în calendare… Am făcut multe ode la Anul Nou, cîteva cîntice de amor și un șir de satire pipărate în contra guvernului… Acum m-am retras la moșia mea, la Bursufleni, ca să respir aerul cîmpiei, să visez să mă alint și să-mi caut amorul… (În taină.) Căci sînt înamorat de vecina mea, d-na Tarsița Garofeasca, o văduvă nurlie, care a binevoit a primi ca să-și schimbe numele grădinăresc de Garofească în acel armonios de Bursuflească… O aștept chiar azi de dimineață să vie ca să ne cununăm aici, în castelul meu, și am dat de știre primarului, domnului Lunceanu, ca să-și aducă registrul și să ne unească după legea cea nouă… Ba încă l-am mai poftit ca, odată cu registrul, să aducă și pe Tarsița de la moșia ei… Ah! ce zi fericită pentru mine! am să cunosc în fine deliciurile căsătoriei… Trebuie însă ca să ies cu plin înaintea miresei, să o primesc cu o poezie improvizată ad-hoc… Ian să cerc.

(Se primblă pe scenă inspirat și declamă:)

Așteptînd a mea mireasă cu-o nespusă nerăbdare, Simt că sîngele meu ferbe, că pe frunte mă fac roș… Inima me bate… bate ca… ciocanul… pe-o… căldare, Și că-n ea răsună, cîntă un glas dulce de… cucoș!

(Se aude un cîntat de cucoș peste gard.)

Tronc! iar mi-a spăriet muza, cucoșul dracului!… În toate zilele îmi turbură visurile cu țipetul lui răgușit, parcă l-ar pune înadins Harță Răzășul, vecinul meu, ca să cucurigească, tocmai cînd vreu să pun mîna pe o rimă. (Cătră public.) Cică hreanul are la rădăcină un verme care îl roade, eu am pe un răzăș! pe jupînul Harță… (Arătînd în stînga.) Iată casa lui, cole… numai gardul ne desparte… sîntem vecini! (Cu amar.) Cunosc eu multe vecinătăți supărătoare, d-apoi ca asta a me nu se află alta mai nesuferită.

(Se aude din dosul gardului Harfă cîntînd.)

Ian auziți-l… Nu pot trăi liniștit de răul lui; cînd îi sar cînii peste gard, de-mi mănîncă păsările; cînd mojicul își întinde rufele cele strențeroase pe spini, sub ochii mei; cînd își scapă vaca în grădina mea… Ce să mai spun?… I-am propus să-mi vîndă răzășia lui, ca să scap de el… Unde!… mi-a cerut cît dracu pe tatăsău… a simțit, hoțul, că am nevoie de el și mă ține de nas… (Ascultînd.) Nu mai aud nimic… a fi ieșit de acasă… Să-mi urmez poezia. (Declamă:)

Ah! cum să-mi potolesc focul? Ah! spune-mi, ce-o să mă fac?

Cînd amorul fără milă îmi tot zice…

(Se aude după gard glasul lui Harță, strigînd: „Tio, malac!”. Furios.) Malac!… Ei! nu mai e de suferit. (Strigă:) Harță!… Bade Harță…

SCENA II[modifică]

BURSUFLESCU, HARȚĂ (la portiță)

HARȚĂ: Ce poftești, domnule?

BURSUFLESCU: Știi d-ta pentru ce am scos din pungă 8319 galbeni, 27 lei și cîteva parale și le-am dat pe moșia asta?

HARȚĂ: Pentru că ai găsit-o ieftină, domnule.

BURSUFLESCU: Asta-i una… și alta?

HARȚĂ: Alta? Pentru că ai avut poftă să te faci proprietar.

BURSUFLESCU: Ai gîcit… Însă pricepi ce vra să zică a fi proprietar?

HARȚĂ: Pricep.

Cine are o moșie,

Cine-i bun proprietar

Are supărări o mie,

Care-l umple de amar.

Ba-i pre mult soare,

Ba-i pre răcoare,

Ba suflă crivăț, ba vînt de foc,

Ba cade ploaie,

Și curg șivoaie,

Care-ți ineacă lanul pe loc.

Ba prețul scade,

Grindina cade,

Locusta vine, potop grozav!

Și peste toate

Alte păcate

Mai ai la urmă și un vătav.

…………………………………..

Iată, zău, ce vrea să zică.

De a fi proprietar.

Trudă multă, treabă mică

Și folos cît frunza-n par.

BURSUFLESCU: Pre frumos; însă ai uitat să pomenești de răul cel mai supărător.

HARȚĂ: Care?

BURSUFLESCU: Vecinătatea unui răzăș.

HARȚĂ: Cum asta, domnule?

BURSUFLESCU: Cum, necum, ascultă! Vrei să-mi vinzi răzășia dumitale?

HARȚĂ: Locul meu de baștină? unde au trăit și murit părinții mei, Dumnezeu să-i ierte!…

BURSUFLESCU (în parte): Iar o să înceapă cu pomelnicul.

HARȚĂ: Casă strămoșească unde m-am născut.

BURSUFLESCU: Ce strămoșească? însuți d-ta ai clădit-o.

HARȚĂ: Așa este, dar am clădit-o pe locul caselor celor vechi… livada răsădită de bietul bunul meu Vasile Harță…

BURSUFLESCU (în parte): Toate aceste-s ca să suie prețul… să videți.

HARȚĂ: Da bine, domnule, ce ți-a făcut răzășia me, de nu poți încăpea de dînsa?

BURSUFLESCU: Ce mi-a făcut?… Știi ce-i muza?

HARȚĂ: Mursa?

BURSUFLESCU: Avut-ai vreodată inspirațiune în viața d-tale?

HARȚĂ: Ba m-a ferit sfîntul… numai o dată am avut friguri.

BURSUFLESCU: Apoi dar nu ne putem înțelege. Vinzi răzășia?

HARȚĂ: Locul meu de baștină, unde au trăit și murit?…

BURSUFLESCU: O vinzi, ori ba?

HARȚĂ: Dacă-ți face poftă numaidecît… fie!

BURSUFLESCU: Cît cei pe dînsa, prețul cel de pe urmă?

HARȚĂ: Cu casă, cu livadă, cu tot?

BURSUFLESCU: Cu tot, afară de cine ești.

HARȚĂ: Îi pămînt mult și bun… numai pe perje prind sume mari de bani.

BURSUFLESCU (nerăbdător): Cît ceri? spune azi.

HARȚĂ: Știu eu, d-le?… cît te-a lăsa inima… Ian vro cinci mii de lei.

BURSUFLESCU: Cinci mii? pentru un petic de loc?… Ai nebunit?… mai dăunăzi ai cerut numai trii mii.

HARȚĂ: Așa este, dar de atunci legea rurală o scumpit pămînturile.

BURSUFLESCU: Vrei trii mii?

HARȚĂ: Da… unde!

BURSUFLESCU: Vrei patru?

HARȚĂ: Din cinci, nici o lițcaie mai gios.

BURSUFLESCU: Gîndește-te, bade Harță… De te-i îndărătnici, eu sînt în stare să ridic de-a lungul gardului un zid nalt cît plopul cela.

HARȚĂ: Nu se poate, domnule, că am portiță în gard.

BURSUFLESCU: Dar portița d-tale se deschide pe proprietatea mea și pot s-o închid.

HARȚĂ: Ferească sfîntul! E un drept de șerbire statornicit din bătrîni, care îmi învoiește trecerea prin livada asta.

BURSUFLESCU: Șerbire prin livada mea?

HARȚĂ: Să-ți arăt ispisoacele din pod… Am ian așa un teanc de hîrțoage afumate.

BURSUFLESCU: Într-un cuvînt, primești ce ți-am dat.

HARȚĂ: Cinci mii?

BURSUFLESCU: Ba patru.

HARȚĂ: Nu-mi dă mîna.

BURSUFLESCU: Nu?… Să nu te căiești, bade Harță, atîta-ți zic… Răzgîndește-te bine… Eu mă duc să gătesc banii…

HARȚĂ: Cinci mii în capăt?

BURSUFLESCU: Nu te scumpi, că te-i căi… Scumpul mai mult păgubește… Știi vorba… (Iese prin fund.)

SCENA III[modifică]

HARȚĂ: M-oi căi eu?… Nu cumva-i bate gîndu la giudecată?… Poftească, dacă vrea să guste moara lui Harță Răzășul… de 20 de ani de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor, doar am deprins eu să întorc șuruburi cîrciogărești și am agiuns a putea ținea clanț cu oricare avocat.

Eu sînt Harță, baș răzăș.

Cunoscut tocmai prin leș

De ciocoi, de scriitori

Și de mulți judecători.

Ani întregi eu m-am luptat

Pănă ce mi-am cîștigat

Și procesul cîrciocos.

Și nume de Hărță…gos.

Cunosc orice circioguri și orice coțcării

De-mpricinați purtate prin judecătorii.

Știu cum să cumpăr marturi și să-mi găsesc dovezi,

Care se par că-s falșe și trebuie să le crezi.

Am ispisoace multe, ascunse colo-n pod,

Și știu orice pricină s-o-nod și s-o deznod…

Într-un cuvînt, îmi place de Curți a mă freca…

M-am judecat, mă judec și mă voi judeca,

Căci sînt Harță, baș răzăș,

Cunoscut tocmai prin leș

De ciocoi, de scriitori

Și de mulți judecători.

Ani întregi eu m-am luptat

Pănă ce mi-am cîștigat

Și procesul meu spinos

Și nume de Harță… jos.

Umblă Bursuflescu să-mi cumpere răzășia cu o nimică toată… S-o îndulcit cu chilipiruri, de cînd o pus mîna pe moșia cucoanei Săfticăi, stăpîna cea vecinică a Bursuflenilor… Sărmana! bărbatu-său o calicit cu cheltuielile, vrînd să se aleagă deputat, și, după moartea lui, i s-o scos averea la mezat… Încît biata cucoana Săftica o rămas lipită pămîntului și șede la preotu din sat… Cum aș face, cum aș drege, ca să-i cîștig măcar o căsuță, unde să-și odihnească bătrîne țile… De-aș pute să-l smulg de pene pe ciocîr lanul ist de proprietar nou… Cine știe? bun e Dumnezeu, meșter îi dracu!… Dar ce s-aude?… Ha! Măriuca!

(Se ascunde după copac.)

SCENA IV[modifică]

HARȚĂ, MĂRIUCA (vine din dreapta, purtînd pe cap un val de pînză ghilită)

MĂRIUCA

Frunză verde nalbă moale,

Ce duci, mîndruliță, -n poale?

Porumbele duc și fragi

Pentru cei care-mi sînt dragi.

HARȚĂ (în parte): Ian auzi ciocîrlia cum ciripește de dimineață.

MĂRIUCA

Frunză verde de cicoare,

Ce calci, mîndră, sub picioare?

Calc urzici și spini ghimpoși

Pentru cei ce-s urîcioși.

HARȚĂ (arătîndu-se): Măriucă!

MĂRIUCA: Iaca!… aici mi-ai fost, bădică?…

HARȚĂ: Ba aiure… Da de unde vii tu, fa?… Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap.

MĂRIUCA: Vrei să zici cu pînza-n cap, pentru că-i albă ca ziua?

HARȚĂ (esaminînd valul de pînză): Ca ziua cea posomorită?

MĂRIUCA: Apoi dă, numai de două ori păn-acu am dat-o în undă… Mai așteaptă vro trii-patru zile și-i vide-o mai albă decît cinstita fața dumitale.

HARȚĂ (rîzînd): Te cred, fa, și nu ți-a fi greu, căci cinstita fața mea îi albă ca labele tale.

MĂRIUCA: Labe?… Labe-s aceste?… Mai alaltaieri vătavul moșiei zicea că-s de caș dulce și că vre să le mănînce.

HARȚĂ: Auzi mîncăul!… Ei! și tu?…

MĂRIUCA: Eu?… i-am tras un caș peste gură de i-a fi părut brînză sărată.

HARȚĂ: Bine i-ai făcut, Măriucă… L-a fi umplut zărul?

MĂRIUCA: Așa-mi pare, că se ținea rău de nas.

HARȚĂ: Și nu s-o mîniet?… Vătajii-s cam iuți… Măriuca; Atîta grijă să am eu pe fața pămîntului!… Cucoana Săftica, nînașa mea, mi-o zis în mai multe rînduri: „Fa, Măriucă, să te ferești de minciunile flăcăilor ca dracu de tămîie!…” De atunci, cînd se leagă vreun hîtru de mine, am leac de alungat dracu.

HARȚĂ: Care leac?

MĂRIUCA: Îl aghezmuiesc cu astă… labă, cum o numești d-ta.

HARȚĂ: Da pe mine, Măriucă, m-ai aghezmui?

MĂRIUCA: Pe d-ta nu, bădica, că m-ai crescut în casă și mi-ai purtat de grijă ca un frate mai mare. D-ta ești om de omenie și știu că, dacă ți s-ar aprinde călcăile, ai alerga la popa, ca să-l rogi să ne cunune.

HARȚĂ: Iaca, mă!… Vrei să te faci răzășiță?

MĂRIUCA: Și de ce nu?… mai găsești multe fete ca mine, harnice și voinice? (Arătîndu-și brațele goale.) Ian privește brațe bune de lucru. (Arătîndu-și picioarele.) Ian privește picioare, care nu mai ostenesc niciodată…

HARȚĂ (plecîndu-se): Ce-i drept!… și-s mici, fa, le-aș cuprinde-n palmă. (Întinde mîna.)

MĂRIUCA: Nu pune mîna, că dau.

HARȚĂ (voind să apuce piciorul): De-i da tu, dau și eu.

MĂRIUCA: Na! (Trage un pumn lui Harță.)

HARȚĂ (rîzînd, dă un pumn Măriucăi): Na și ție!

MĂRIUCA (scăpînd jos pînza de pe cap): Iaca!… mi-ai răsturnat valu de pînză în țărnă… Destulă treabă!… (Începe a plînge.) Și de-abia o spălasem… (Adună pînza de jos.) Șagă-i asta?

HARȚĂ (ajutîndu-i): Lasă, fa Măriucă, nu te măhni, că n-am făcut înadins.

MĂRIUCA: Atîta ar fi trebuit, s-o faci și într-adins… Poftim!… acum trebuie să mă întorciar la izvor… să-mi perd ziulica cu spălatu Aste-s glume vătăjești.

HARȚĂ: Măriucă…

MĂRIUCA: Dă-mi bună pace… Bunătate depînză! (Iese prin dreapta plîngînd.)

SCENA V[modifică]

HARȚĂ: Biata fată!… Ian auzi-o cum se bocește! (Strigă:) Taci, fa, că sparii tamazlîcu satului. (Măriuca începe a rîde cu hohot.) Na!… acu rîde… așa-s fetele… Cînd senin, cînd ploaie. (Se aude afară un glas de surugiu și pocnete de bici.) Oare ce să fie?… Cine vine? (Caută în dreapta.) O trăsură cu poștalioni… Se coboară o cucoană și un domnișor. Iaca!… Primarul nostru, d-l Lunceanu, nepotu cucoanei Săfticăi… Vin amîndoi încoaci… Acasă, Harță, și la pîndă din dosu gardului, fătu meu. (Iese pe portiță.)

SCENA VI[modifică]

TARSIȚA, LUNCEANU

LUNCEANU: Doamna mea, iată-vă sosită cu bine în parcul d-lui Bursuflescu, care în curînd are să fie al d-voastră. (Oftează.)

TARSIȚA: Și de asta oftezi, d-le Lunceanu?

LUNCEANU: Oftez, pentru că v-am adus chiar eu însumi în această capcană căsătorească!

TARSIȚA: Ce vrei să zici?

LUNCEANU: Nu vă pare lucru ciudat?

TARSIȚA: Ciudat? pentru ce?

LUNCEANU: Ah!… ați și uitat?…

TARSIȚA: Ce?

LUNCEANU: Nu vă aduceți aminte?… (Oftează.)

TARSIȚA: Ce?

LUNCEANU: Că acum trii luni, pe cînd moșia Bursufleni era încă a măiușei mele, v-am făcut o declarație de amor chiar aici… pe laița asta?

TARSIȚA: Se poate… nu-mi aduc aminte.

LUNCEANU: Nu?… Nici cît erai de uimită cînd?…

TARSIȚA: Te flatezi, domnul meu; însă chiar așa să fie, înțălegi că, fiind în ajunul căsătoriei mele, nu se cuvine să mai pomenim de cele trecute.

LUNCEANU: Înțăleg și oftez cu atît mai adînc, că tocmai eu sînt condamnat a vă cununa.

TARSIȚA: D-ta?… Cum?

LUNCEANU: Sînt primar!… și în virtutea legii celei nouă de măritiș…

TARSIȚA: Primar! (Cu dispreț.) Și ai putut să te înjosești a primi?…

LUNCEANU: Mă iertați, doamna mea… Cine servă țara lui, fie postul cît de mic, nu se înjosește, ci se înalță.

TARSIȚA: A fi… Dar nu văd pe d-l Bursuflescu…

LUNCEANU: Mă duc să-i dau de știre că ai sosit… (În taină.) Și, zău, Tarsiță, ai uitat tot?

TARSIȚA: Iar?

LUNCEANU: Nu-ți aduci aminte de nimic, nimic?…

TARSIȚA (cu nerăbdare): Mări dă-mi bună pace. Lunceanu (ieșind prin fund): O! femei, femei! Vîrtelniți fermecătoare!

SCENA VII[modifică]

TARSIȚA

(recitativ)

Ah! iată-mă-s în fine pe pragul fericirei,

Unde m-așteapt-averea și îngerul iubirei!

Nastasi Bursuflescu supus se-nchină mie

Și cere să mă scape de trista văduviei

De-acum în avere,

În dulce plăcere

Am să viețuiesc,

De astăzi aice,

Stăpînă ferice

Eu am să domnesc.

Cădeți, voi, negre haine de doliu și jale!

Periți, voi, gânduri triste, din vesela mea cale!

Nastasi Bursuflescu pe frunte-amantei sale

Va pune o cunună de flori de portocale.

Ah! inima-mi saltă

Și mintea-mi s-exaltă

Cuprinse de-amor,

Mă simt sprintioară,

Ca orișice zboară,

Ca flutur ușor.

Căci eu în avere

Și-n dulce plăcere

Știu c-am să trăiesc.

De-acum eu aice

Stăpînă ferice

Am să-mpărățesc!

SCENA VIII[modifică]

TARSIȚA, BURSUFLESCU (in toaletă esagerată), LUNCEANU

BURSUFLESCU (vine alergînd și se oprește la mijlocul scenei): Ah! doamna mea! Ce fericire!… Dați-mi voie! (Declamă:)

Dup-o lungă așteptare chiar de astăzi dimineață,

Te văd, zînă prea frumoasă, c-ai intrat ici…

HARȚĂ (după gard, strigă): La coteață!…

TARSIȚA: La coteață!

BURSUFLESCU: Nu băgați de seamă… Harță răzășul își adună rudele… Dați-mi voie! (Declamă:)

Inima-mi se-nflăcărează, cînd privesc a voastră față.

Universul în mirare vă proclamă…

HARȚĂ (după gard, strigă): Hale, rață!

TARSIȚA: Rață!

BURSUFLESCU: Ucigă-l crucea de răzăș!… Nu vă potriviți, doamna mea!

TARSIȚA: Da bine, ce însemnează?

BURSUFLESCU: Harță se ceartă cu rățoiul cel pestriț… D-le primar, ai adus registrul de căsătorie?

LUNCEANU: Ba nu, domnule.

BURSUFLESCU: Binevoiește, te rog, a-l aduce îndată, ca să îndeplinim formalitățile…

LUNCEANU: Prea bine, mă duc și mă întorc îndată cu el. (Iese prin dreapta.)

SCENA IX[modifică]

TARSIȚA, BURSUFLESCU, HARȚĂ (după gard)

BURSUFLESCU (foarte uimit): În fine… suntem singuri… Singuri! Nu ne vede decît seninul ceriului… care ne zîmbește… din naltul ceriului… unde ca niște ochi deschiși… stelele ceriului… mă cuprind de o fericire… de o uimire (i se leagă limba) care mă uimește.

TARSIȚA: Liniștește-te, amice, și fii felice… din toată felicitatea cea mai fericită, căci și sufletul meu… plană în regiunile ceriului… care ne privește… din naltul ceriului… unde stelele ceriului… (Se perde.)

BURSUFLESCU (cu foc): Destul… destul, îngere! Nu mă face să mor. (Scapătă din picioare.) Hai să ne punem pe laiță… (În parte.) De cînd sînt, n-am pățit ceea ce pățesc acum… mi s-au tăiat picioarele. (Se pun amîndoi pe laița de sub copac și caută lung unul la altul.)

BURSUFLESCU: Ah! nu coborî ochii, zînă!… Lasă-mă să mă oglindesc în ei… să mă scald în văpaia lor voluptoasă.

TARSIȚA (cochetînd): Mi-i frică… ai niște căutături așa de aprinse…

BURSUFLESCU: Amorul dă foc. Amorul… Ah! privește cum natura-i calmă!… Cum verdeața înverzește pe… verzele cîmpii ale naturei… Nu simți că parcă ne cade pe frunte o mană…

TARSIȚA (tresărind): Vai de mine!… ce mi-a căzut pe gît? (Se pleacă.)

BURSUFLESCU (admirînd gîtul Tarsiței): O omidă! (Ia omida.) Fericită dihanie! ai atins gîtul de ivoriu al zînei!

TARSIȚA (scărpinîndu-se): Valeu!… că rău mă mănîncă.

BURSUFLESCU (urmînd cu sentiment): Auzi freamătul frunzelor, armoniile naturei, care serbează amorul nostru?

HARȚĂ (după gard, amuță un cîne, cinele latră și o mîță miorlăiește).

TARSIȚA (astupîndu-și urechile): Ce-i asta? Ce-i asta?…

BURSUFLESCU: Nu vă spărieți… Dulăul lui Harță îi în discuție politică cu motanul!

Trio

BURSUFLESCU

Ah! gingașă Muză!

Porți raiul pe buză.

TARSIȚA

(cochetînd)

De-l port, îl port, zău,

Pentru-amantul meu.

HARȚĂ

(după gard)

Fost-a cînd a fost,

Ș-acu-i lucru prost.

BURSUFLESCU

Ah! fragedă Muză,

Lasă pe-a ta buză Să-l culeg.

TARSIȚA

Ba, ba.

HARȚĂ

(după gard)

Tronc, Marico, fa!

(Împreună.)

BURSUFLESCU și TARSIȚA

(furioși)

Nu mai este de trăit

Cu-astfel de vecini mojici.

Harță-i de nesuferit,

Trebuie-alungat de-aici.

HARȚĂ

(după gard)

Frunză verde cardama,

Fa, Marico leleo, fa,

Fost-ai fost pe cind ai fost

Ș-ai rămas un lucru prost.

BURSUFLESCU

(tare)

Bade Harță!

HARȚĂ

(după portiță)

Ce poftești?

BURSUFLESCU

Tacă-ți gura în sfirșit;

Strigi ca surzii.

HARȚĂ

(după portiță)

Iaca, mă!

BURSUFLESCU

Și pe noi ne-ai asurzit.

HARȚĂ

(după portiță)

Mare poznă!

BURSUFLESCU

Ai tăcut?

HARȚĂ

(după gard)

Am tăcut.

BURSUFLESCU

Așa, prea bine.

De nu, bade, chiar acum o-mplinești tu cu mine.

(Cătră Tarsița)

Scumpul meu odor,

Ești chiar un bujor.

HARȚĂ

(după gard)

Fost-a cînd a fost

Ș-acu-i lucru prost.

BURSUFLESCU

Ah! plăcută floare,

Lasă-mă cu-amoare

S-o respir …

TARSIȚA

Ba, ba …

HARȚĂ

(după gard)

Tronc, Marico, fa!

(Împreună.)

BURSUFLESCU și TARSIȚA

Nu mai este de trăit

Cu-astfel de vecini mojici.

Harță-i de nesuferit,

Trebuie-alungat de-aici.

HARȚĂ

(după gard)

Ce-a fost verde s-a uscat,

Florile s-au scuturat.

Fost-ai, bade, cînd ai fost

Ș-ai rămas un lucru prost.

TARSIȚA: Ei! apoi nu mai este de suferit!

BURSUFLESCU: Nu… umfla-l-ar Rusaliile!

TARSIȚA: De ce nu te dezberi de dînsul?

BURSUFLESCU: Am cercat să-i cumpăr răzășia, dar hoțul cere scump… cît nu face.

TARSIȚA: Scump, nescump, îți declar, d-le Bursuflescu, că nu mă mărit, dacă nu-i depărta pe Harță din vecinătate.

BURSUFLESCU (cu rugăminte): Tarsițo!

TARSIȚA (maiestoasă): Am spus! (Iese furioasă prin fund.)

BURSUFLESCU (urmînd-o pănă-n fund): Tarsițo!… (Reviind.) S-a dus furioasă… Are dreptate zîna! (Arătînd casa lui Harță.) Hoțul dracului!… o face înadins… De-oi ști chiar că m-oi calici, trebuie să mîntui numaidecît cu el… (Strigă.) Harță, măi Harță!

SCENA X[modifică]

BURSUFLESCU și HARȚĂ

HARȚĂ: Aud, domnule.

BURSUFLESCU: Vină-ncoace… ascultă: mi-ai cerut cinci mii de lei pe peticul tău de răzășie… Fie!… îți dau cinci mii, numai să te duci dracului pomană.

HARȚĂ: Cinci mii?… opt mii vrei să zici, d-le?

BURSUFLESCU: Cum opt mii? Dar n-ai spus tu mai dinioare că vrei cinci?… Cinci! (Îi dă tifla.)

HARȚĂ: Degeaba îmi dai tifla, domnule, că mai gios. de opt mii, nici o para frîntă.

BURSUFLESCU (în parte): Ce l-aș ciomăgi! (Tare.) Măi Hărțușorule, fii om de omenie.

HARȚĂ: Chiar de m-ai săruta, domnule, nu pot… moșioara mea de baștină, cu perjerie…

BURSUFLESCU: Nu vrei?

HARȚĂ: Nu.

BURSUFLESCU: Ghidi, hoț șiret!… Ai înțeles că am. nevoie să mă dezbăr de vecinătatea ta…

HARȚĂ (făcînd că se mînie): Să te dizbări? dar ce sînt eu, boală?

BURSUFLESCU: Vătămătură!…

HARȚĂ: Dacă-i așa treaba, nu vînd… sluga d-tale. (Vre să iasă.)

BURSUFLESCU: Ei! lasă. Harță, c-am glumit… Nu tesupăra… (În parte.) Să videți că o să fiu silit a-i face și curte acum.

HARȚĂ (în parte): Vine drăguș la căuș.

BURSUFLESCU: Șepte mii ai zis?

HARȚĂ: Ba… Opt și cinci sute.

BURSUFLESCU: Hai!… ți-i dau… adă mîna-ncoaci… Noroc să deie Dumnezeu!… dar să peri îndată, de lîngă grădina mea… Auzi? (în parte.) M-am. calicit!

HARȚĂ (în parte): Păcat că nu l-am opintit mai sus. cu tîrgu.

SCENA XI[modifică]

BURSUFLESCU, HARȚĂ, LUNCEANU

LUNCEANU: D-le Bursuflescu… iată registrul… cînd îi pofti…

BURSUFLESCU: Mai pe urmă, mai pe urmă, d-le primar. Acum fă bine de te-ntoarce la cancelarie ca să-mi redigi un act de vînzare a răzășiei lui Harță, în preț de 8500 lei, și cu condiție să mi-o deie îndată în stăpînire.

LUNCEANU: Prea bine, domnule… să-ți fie cu noroc. (Iesă.)

BURSUFLESCU: Foarte-ți mulțămesc… scump noroc!

HARȚĂ (în parte): Puteam să-l sui pănă la zece mii.

BURSUFLESCU (în parte): Merg sâ duc veste bună Tarsițăi, ca s-o împac. Și de acum zîna-i a mea!… Am scăpat de Harță!

BURSUFLESCU

Bade Harță, stăi pe loc,

Eu mă-ntorc aici cu bani.

HARȚĂ

Hai! să-ți fie cu noroc,

Să trăiești întru mulți ani.

BURSUFLESCU

Noroc! însă scump mă ține

Titlul de proprietar.

HARȚĂ

Scump, însă ia seama bine

C-ai ajuns a fi perjar.

(Împreună.)

BURSUFLESCU

(în parte)

Ghidi, hoț șiret,

Bun de ciomăgit!

Răzășia lui,

Zău, m-a calicit.

(Iese prin fund.)

HARȚĂ

(în parte)

Ama! cap de cuc!

Bine l-am sucit;

Și ca pe un năuc

Ți l-am învîrtit.

(Se aude în dreapta glasul Măriucăi.)

HARȚĂ: Iaca Măriuca!… Se întoarce de la izvoare cu pînza… Veselă păsăruică!… Am s-o pun în cușcă; dar păn-atunci hai să scutur de colb ispisoacele răzășiei. (Iese pe portiță zicînd:) 8500 lei un petec!… (Bufnește de rîs.)

SCENA XII[modifică]

MĂRIUCA (întră cu valul de pînză pe cap)

MĂRIUCA: Iată-mă-s iar eu… mi-am spălat din nou valul de pînză și acum s-o întind la soare… cole pe iarbă verde. (Întinde pînza cîntînd:)

I

Măriuca-i româncuță

Toți flăcăilor drăguță,

Ea se scoală dimineața

Și-n izvor își scaldă fața,

Apoi pune la cosițe

Două flori de garofițe

Și la sînu-i busuioc,

Să dea inimilor foc.

Iarna toarce la fuioare,

Țese firu-n țesătoare,

Apoi vara-n foc de soare

Bate pînza la izvoare.

Și cu dînsa fata-și coasă

Cămeșuică de mireasă,

C-a s-o poarte cu noroc,

Să dea inimilor foc.

SCENA XIII[modifică]

MĂRIUCA, BURSUFLESCU (vine alergînd, se împedică)

BURSUFLESCU: Ce-i asta?

MĂRIUCA: Nu călca pînza… nu călca.

BURSUFLESCU: Da ce-i asta?

MĂRIUCA: Nu călca, domnule… că acu am spălat-o.

BURSUFLESCU: Da cine ți-a dat voie să-ți întinzi pînza aici?

MĂRIUCA: Iaca vorbă!… Aici am uscat totdeauna… și an, și anțărț.

BURSUFLESCU: Ce anțărț?… Nu știi tu că acum eu sînt stăpîn aici?

MĂRIUCA: Ș-apoi?

BURSUFLESCU: Apoi cum îndrăznești pe pămîntul meu?…

MĂRIUCA: Iaca… ai vorbit de te-ai pripit… Doar n-am să-ți mănînc pămîntul…

BURSUFLESCU: Aud? încă te și obrăznicești?… Na pînză, dacă-i așa. (Calcă pe pînză.)

MĂRIUCA: Nu călca, nu călca!

BURSUFLESCU (tropăind pe pînză): Na, na, na!

MĂRIUCA: Ian vezi-l, bată-l crucea nebun!… Vai, mînca-te-ar cioarele… (Trage de capătul pînzei.)

BURSUFLESCU (căzînd): Valeu! m-am stîlcit!

MĂRIUCA (furioasă, plîngînd): Auzi, să-și facă el rîs de lucrul meu!… (Înfășură cu pînza pe Bursuflescu, care cearcă în zadar a să scula.) Ian să te satur eu de gioc pe pînzele fetelor…

BURSUFLESCU: Șezi, fa!

MĂRIUCA: Ba nu, mangositule… am să te înfăș ca pe plozi.

BURSUFLESCU: Fa, nebuno, mă înăduși…

MĂRIUCA (plîngînd tare): Înăduși-te-ar ielile, hăihuiule!

SCENA XIV[modifică]

BURSUFLESCU, MĂRIUCA, HARȚĂ

HARȚĂ: Da ce este aici?… Ce plîngi, Măriucă?

MĂRIUCA: Cum n-oi plînge, bădică, dacă vine bazaochiul ista de-mi tăvălește pînza cu picioarele lui… gioacă pe dînsa ca un curcan șuierat.

BURSUFLESCU (sculîndu-se): Ei! lasă, fa, că te-oi drege eu.

MĂRIUCA (adunîndu-și valul): Ba-i drege tu. pe cine ai mai dres, stropșitule… Iaca, iar trebuie să clătesc valu la fîntînă.

HARȚĂ: Lasă-l dracului, Măriucă…

BURSUFLESCU: Pe mine?

HARȚĂ: Ba valu… N-ai noroc azi, dragă.

MĂRIUCA: Așa se vede, bădică… Dacă-i lumea plină de sturluibați… (Se duce de se pune pe laiță și așează pînza-n val.)

BURSUFLESCU: Ce fată-i asta, bade Harță?

HARȚĂ: O biată orfană crescută de mine.

BURSUFLESCU: Ră creștere i-ai dat… Auzi, să mă înfeșe la vîrsta mea!

HARȚĂ: Nu te mai potrivi, domniile… Adus-ai banii?

BURSUFLESCU: Prețul răzășiei?… Cum nu!… Iată 500 lei în capăt.

HARȚĂ: 500 și opt mii?…

BURSUFLESCU: Care 8000? Unde a fost vorba de 8000? (Scoate un cuțitaș țărănesc din buzunar.)

HARȚĂ: Ha, ha, ha… Glumeț mai ești, domnule?

BURSUFLESCU (jucîndu-se cu cuțitașul): Așa-s eu, bade Harță.

HARȚĂ: Iaca cosorul meu! Unde l-ai găsit, domnule?

BURSUFLESCU: Ce?

HARȚĂ: Cosorul meu, ista… (Arată cuțitașul.)

BURSUFLESCU: Îi al d-tale? Ești sigur?

HARȚĂ: Cum nu?… Tot satul îl știe.

BURSUFLESCU: Unde l-am găsit?… (Schimbindu-și tonul.) A! hoțule! sari noaptea peste gardul viei ca să-mi furi poama?

MĂRIUCA (în parte): Ce zice?

HARȚĂ: Eu?

BURSUFLESCU: Tu, tu… Cine altul?

HARȚĂ: Da să n-am parte…

BURSUFLESCU: Taci, minciunosule… Chiar acum a venit vierul și mi s-a jăluit că în toate nopțile îi fură, nu știe cine, poame cu cofele… Tu ești furul…

HARȚĂ: Pușche pe limbă-ți, domnule.

BURSUFLESCU: Tu… Căci vierul ți-a găsit cuțitașul la piciorul unui butuc.

MĂRIUCA (în parte): Vai de mine, ce poznă am făcut!

HARȚĂ: Domnule…

BURSUFLESCU: Taci din gură, potlogariule… Te-oi învăța eu să te anini de proprietatea altuia, am să te duc în Criminal.

HARȚĂ (spăriet): Pe mine, în Cri…

MĂRIUCA (cu mirare, în parte): minal?

HARȚĂ: Să nu faci un păcat ca aista, cucoane, că, zău, nu-s vinovat.

BURSUFLESCU (arătînd cuțitașul): Iată dovada care te osîndește.

HARȚĂ (plecînd capul): Am pățit-o!

BURSUFLESCU (în parte): L-am umplut de spăriet… minunat!

HARȚĂ: Și bine, cucoane, nu-i chip de tocmală?

BURSUFLESCU: Ba este unul, dacă. n-ai fi îndărătnic.

HARȚĂ: Care?

BURSUFLESCU: Îmi dai răzășia cu 500 de lei?

HARȚĂ: Ți-o dau, numai adâ cuțitașul. (Întinde mîna.)

BURSUFLESCU: Ba nu, măi badeo; să facem hîrtiile mai întîi… (În parte.) Îl țîn la mînă.

HARȚĂ (în parte): Ciocoiul dracului!

MĂRIUCA (în parte): Cum să-l scap pe bietul bădică?

SCENA XV[modifică]

MĂRIUCA, BURSUFLESCU, HARȚĂ, LUNCEANU

LUNCEANU: Iaca actul de vînzare, domnule Bursuflescu… e gata.

BURSUFLESCU: Trebuie schimbat, dragă Luncene.

LUNCEANU: Iar!

BURSUFLESCU: Badea Harță, care-i crcștin cu frica lui Dumnezeu, a avut mustrare de cuget și mi-a lăsat răzășia lui cu 500 de lei… pe cît face… Nu-i așa, jupîne Harță?

HARȚĂ (obosit): O fi. (În parte.) Mă ia și în trii parale, ciocoiul.

BURSUFLESCU: Mergi, primărașule, de prefă actul, te rog.

LUNCEANU: Bucuros.

BURSUFLESCU: Sau mai bine, hai cu mine, ca sâ ți-l dictez eu însumi într-un stil mai poetic. Să ne videm sănătoși, cumătre Harță… (În parte.) L-am pus în cofă pe răzăș. (Iese prin fund împreună cu Lunceanu.)

SCENA XVI[modifică]

HARȚĂ și MĂRIUCA

HARȚĂ: Mi-o întors șurubu… ba încă bine. N-am ce zice.

MĂRIUCA (în parte): Bietu bădică!… cît e de mâhnit!

HARȚĂ: Da cine dracu s-o dus în via lui cu cosoru meu?

MĂRIUCA (apropiindu-se): Eu, bădică…

HARȚĂ: Tu?

MĂRIUCA: Eu!… de-oi ști că mă-i da pe ușă afară, ți-oi spune tot… De cîte ori treceam pe lîngă via boierească, poama-mi făcea cu ochiul; ș-așa, nu mai tîrziu decît astă-noapte, m-o împins păcatu de-am sărit gardu, și cum tăiam struguri cu cosorul d-tale, m-o spăriet un cîne ș-am scăpat cosorul în vie. Aista-i tot adevărul. Dar de-oi mai sări eu garduri de azi înainte, să rămîn fată mare. Eu ți-am făcut șotia, bădică; eu sînt greșită… Na, bate-mă… bate-mă… Nu mă bați?

HARȚĂ: Drace-mpelițat!… Nu te-am bătut cînd erai mică, și tocmai acum oi să te bat?

MĂRIUCA (uimită): Alei! bădică… ești bun ca sînul mamei.

MĂRIUCA

Bădiță dragă, îți sînt greșită;

Cu a mea faptă te-am întristat ;

Tu cu blîndeță nemărginită

Îmi zîmbești dulce și m-ai iertat!

HARȚĂ

Dar, Măriucă, tu ești greșită,

Cu a ta faptă m-ai întristat,

Însă, copilă, îmi ești iubită

Și chiar din suflet eu te-am iertat.

(Împreună.)

MĂRIUCA

Bădiță dragă etc.

HARȚĂ

Dar, Măriucă etc.

MĂRIUCA (ștergîndu-și ochii): Iaca iar îmi vine să plîng.

HARȚĂ: Nu te măhni, copilă hăi, că doar nu mi-ai vrut răul cînd ai luat un strugur de poamă. Slavă Domnului! în țara noastră cel ce are dă cu mulțămire celui ce n-are! Trebuie să fie cineva un frige-linte ca d-nu Bursuflescu, pentru ca să facă gură pentru un strugur.

MĂRIUCA: O Doamne, cînd i s-ar părăgini via.

HARȚĂ: L-aș face eu să-i ducă dorii, dacă n-ar avea cosoru meu la mînă.

MĂRIUCA: Numai atîta trebuie?… Lasă pe mine că ți-l scot eu de la dînsu.

HARȚĂ: Cum?

MĂRIUCA: Îi vide… Iaca vine cucoana cea văduvă, care ședea cu săptămînele la cucoana Săftica, păn-a nu scăpăta biata bătrînă. Mă rog, adevărat e, bădică, că se mărită cu Bursuflescu?

HARȚĂ: Așa se vorbește.

MĂRIUCA: Dacă-i așa, fugi degrabă și mă lasă singură cu ea.

HARȚĂ: Da ce ai de gînd să faci?

MĂRIUCA: Să te scap de nevoie… Fugi iute. (Harfă iese pe portiță, împins de spate de Măriuca.)

SCENA XVII[modifică]

MĂRIUCA și TARSIȚA

TARSIȚA (veselă): Bursuflescu mi-a adus veste că a isprăvit tîrgul cu Harță și că de azi înainte visurile mele poetice nu vor mai fi îngînate de miorlăitul motanilor și de urletul dulăilor… Cît mă iubește Nastasachi!

MĂRIUCA (oprindu-se): Sărut mîna, cuconiță.

TARSIȚA: Ce copilă-i asta?

MĂRIUCA: Nu mă cunoști, cuconiță?

TARSIȚA: Nu, nicidecum.

MĂRIUCA: Eu sînt Măriuca.

TARSIȚA: Care Măriucă?

MĂRIUCA: Știi… Măriuca, fina cucoanei Săfticăi… Eu mă găsam colo sus în copacul ista, de culegeam mere, acu două luni, cînd d-ta ședeai pe laiță cu d-nu Alecu… nepotu nînașei.

TARSIȚA (îngrijită): Ce zici?

MĂRIUCA (rîzînd încet): Ba încă mi-aduc aminte că am scăpat un măr din sîn, de-a căzut buf! în spinarea cuconașului… Cuconașul era plecat și-ți vorbea la ureche… știi, cuconiță.

TARSIȚA: Nu-mi aduc aminte…

MĂRIUCA: Da cum. Doamne, . iartă-mă?… Cuconașul îți zicea că te iubește: (imitînd) „Ah!… te iubesc… Îngerașule… fie-ți milă… mă rog matale” și îți săruta mînile cu foc… și d-ta le lăsai să le sărute… Știi, cuconiță.

TARSIȚA (in parte): Ne-a văzut drăcoaica. (Tare.) Bine, bine… taci și să nu pomenești nimănui de ce ai văzut.

MĂRIUCA: Nici d-lui Bursuflescu?

TARSIȚA: Lui încă mai puțin… Dar poate că ai ceva de cerut de la mine, dragă Măriucă?… Spune… vrei ceva?… (O dismeardă.)

MĂRIUCA: Am, cuconiță… Te-aș ruga, dacă nu ți-ar fi cu supărare, să-mi scoți de la boieriu un cuțitaș, care mi l-o luat zăloagă.

TARSIȚA: Un cuțitaș?

MĂRIUCA: Așa… un cosor de vie… Însă vezi d-ta… să-l iei cu meșteșug… să nu priceapă…

TARSIȚA (zîmbind): Da pentru ce?

MĂRIUCA: Că de l-îi cere, n-a vre să ți-l deie… Iaca vine domnu Bursuflescu… eu merg să mă ascund după portiță… să te văd, cuconiță, dacă ești meșteră. (Iese și se pune după portiță.)

TARSIȚA (în parte): Curioasă fată!

SCENA XVIII[modifică]

TARSIȚA, BURSUFLESCU, MĂRIUCA (după portiță)

BURSUFLESCU: Ah! scumpa mea Muză, te caut peste tot locul… am crezut că te-a răpit Apolon.

TARSIȚA: Ah! știi prea bine, tiranule, că alt Apolon nu există pentru mine decît Nastasachi Bursuflescu.

BURSUFLESCU (sărutîndu-i mîna): Este o fee!

TARSIȚA: Valeu!… mi-ai frînt degitele… ce ai în mînă?

BURSUFLESCU (arătînd cuțitașul): Nimic… un cuțitaș prost, însă de mare valoare.

TARSIȚA: Ian să-l văd.

BURSUFLESCU (băgînd cuțitașul în buzunar): Nu merită să atingă o mînă de crin ca a d-tale.

TARSIȚA (în parte): Nu vre să-l deie.

BURSUFLESCU: Tarsiță… dă-mi voie să-ți zic Tarsiță…

TARSIȚA: Îți dau voie, Nastasachi.

BURSUFLESCU: Tarsiță, haide să ne punem pe laița cea de sub copac.

TARSIȚA (coborînd ochii): Pentru ce?

BURSUFLESCU: Pentru ca să începem acel duo amoros, care a fost întrerupt mai dinioare prin miorlăitul motanului lui Harță. Am multe de spus, căci inima mea debordă.

TARSIȚA: Hai dacă vrei… Nu am nimic de refuzat fidanțatului meu… Dă-mi brațul.

BURSUFLESCU (dîndu-i brațul și indreptindu-se spre laiță): Ah!…

TARSIȚA (oprindu-se lîngă laiță): Vai de mine!

BURSUFLESCU (spăriet): Ce este?

TARSIȚA: Mi s-a umflat piciorul în botină și nu pot călca… (se văietă) mă curmă găitanul.

BURSUFLESCU: Scoate botina… (Plecîndu-se.) Dă-mi voie să-ți ajut.

TARSIȚA: Nu pune mîna… că nu sîntem cununați… Lasă că mi-o scot eu. (Se întoarce cu spatele la Bursuflescu, se pleacă și se face că deznoadă șiretul de la botină.)

BURSUFLESCU (in estaz): Ce talie de silfidă!.. .parcă-i o floare îndoită de suflul aurorei. (Se uimește.) O zar… na… ca… de… (I se leagă limba.)

TARSIȚA: Na… c-am înnodat șiretul. (Se văietă.) Ah! ah!… rău mă doare!… Îmi vine să leșin.

BURSUFLESCU: Taie șiretul… taie-l.

TARSIȚA: N-am foarfeci.

BURSUFLESCU (dîndu-i cuțitașul): Iaca un cuțitaș.

TARSIȚA: Ah! îți mulțămesc… Însă de-oi scoate botina, am să rămîn numai în colțun…

BURSULESCU: Alerg iute să-ți aduc papucii de sus.

TARSIȚA: Aleargă, scumpul meu, aleargă.

BURSUFLESCU: M-am dus. (Iese iute prin fund.)

MĂRIUCA (arătîndu-se la portiță, în parte): Meșteră-i cuconița!… (Tare.) Cuconiță…

TARSIȚA: A! tu ești, Măriucă?

MĂRIUCA: Adă degrabă cuțitașu, pănă nu vine boieriul.

TARSIȚA: Na, și fugi.

MĂRIUCA: Să-ți spun drept, cuconiță… meșteră ești! (Ieșind pe portiță.) Bădică, bădică…

HARȚĂ (după portiță): Ce-i, fa?

MĂRIUCA: Iaca cosoru.

HARȚĂ: Alei! (Se aude un sărutat și Măriuca rîzînd.)

BURSUFLESCU (aducînd o păreche de papuci): Iaca, iaca papucii… am alergat de m-am umplut de suflet. (Gîftie.)

TARSIȚA: Merci, scumpul meu… acum nu mă mai. doare… am diznodat șiretul.

BURSUFLESCU: A! bravo!… da unde-i cuțitașul?

TARSIȚA: Care cuțitaș? Știu eu… l-ai luat cu d-ta

BURSUFLESCU: Eu? (Își pipăie buzunarul.) Să-l fi. prăpădit? Nu se poate… unde să fie?

SCENA XIX[modifică]

TARSIȚA. BURSUFLESCU, HARȚĂ, MĂRIUCA

HARȚĂ (în parte, arătînd cuțitașul): Mi-o venit apă la moară.

BURSUFLESCU: Iaca și Harță, iubitul meu vecin… ai venit la bani, hoțule… să iei bani cu dimerlia… așa-i?

HARȚĂ: Apoi dă, domnule… cine fuge de ochiu dracului?

BURSUFLESCU: Ei! na, ca să nu te fac să aștepți mai mult… mie-mi place să plătesc peșin… Iaca 500 de lei… (Scoate punga.)

HARȚĂ: 500 lei arvună?… dar ceialalți cînd mi-i numeri?

BURSUFLESCU (rîzînd): Care ceialalți, ghidușule?

HARȚĂ: Cei zece mii, prețul răzășiei, după tocmală.

BURSUFLESCU: Ce tocmală?… N-a fost vorba de 500 de lei?

HARȚĂ: Vrei să rîzi, domnule? Fie! hai să rîdem. (Măriucăi.) Rîde, fa!

(Harfă și Măriuca rîd cu hohot.)

BURSUFLESCU (îngrijăt, caută prin buzunar): Măi Harță, se vede că ai uitat cosorul!

HARȚĂ: Ce cosor, domnule?

BURSUFLESCU: Știi? Dovada! (În parte.) Unde dracu l-am pus?

HARȚĂ: Dovada? Înțălegi tu ceva, Măriucă?

MĂRIUCA: Ba cît hăciul… o fi vro cimilitură.

BURSUFLESCU: Cosorul, măi, care l-ai prăpădit în via me.

HARȚĂ: Eu? (Arătînd cuțitașul.) Iaca cosorul meu, d-le.

BURSUFLESCU: La tine-i? Cum de se găsește la tine, hoțule?… Mi l-ai furat din buzunar?

HARȚĂ: Ei!… am înțăles că d-tale nu-ți e de cumpărat răzășia… Bine. Hai, fa Măriucă.

MĂRIUCA: Hai, bădică. (Vrea să iasă.)

TARSIȚA: Stați! Ce este? Nu vă înțeleg.

HARȚĂ: Ce să fie!… D-l Bursuflescu vroiește numaidecît să mă alunge de pe locul meu și acum nu vre să-mi plătească prețul tocmelei, adică 10500 lei… asta-i tot.

BURSUFLESCU (furios): Zece sute cinci mii! Cîrjaliule!

HARȚĂ: Ba zece mii cinci sute.

QUATUOR

BURSUFLESCU și TARSIȚA

Zece mii, cinci sute de lei!

Zece mii!… Ce-am auzit?

Zece mii!… Pentr-un petic vrei

Zece mii? … Harț, -ai nebunit.

HARȚĂ MĂRIUCA

Zece mii, cinci sule de lei,

E un preț foarte potrivit.

Zece mii! spune: vrei, nu vrei?

Lucrul bun nu e scump plătit.

BURSUFLESCU

Mă Harță, vecine, să stăm la tocmală.

HARȚĂ

Tocmala-i făcută; nu-i loc de-nvoială.

BURSUFLESCU

Vrei două mii? Spune.

HARȚĂ

Ba nu.

BURSUFLESCU

Vrei trei mii?

HARȚĂ

Nu.

BURSUFLESCU

Trei și cinci?

HARȚĂ

Baiu.

BURSUFLESCU

Al naibii să fii!

TARSIȚA

Mai dă, Nastasachi.


Foaia de titlu: broșura Peatra din casă, Iași, 1847.


Începutul operetei Florin și Florica, în Foaia Societății, nr. 4, 1 apr. 1866.

BURSUFLESCU

Pe vrute, nevrute

Îți dau cinci mii.

HARȚĂ

Baiul … Zece mii cinci sute!

(Împreună.)

BURSUFLESCU și TARSIȚA

Zece mii, cinci sute de lei! etc.

HARȚĂ și MĂRIUCA

Zece mii cinci sute de lei! etc.

TARSIȚA

Vecine, creștine, fii om cu-omenie,

Peste cinci mii, iată, adaog o mie.

HARȚĂ

Prea puțin, cucoană.

TARSIȚA

Opt mii nu voiești?

HARȚA

Nu.

TARSIȚA

Opt și cinci?

HARȚĂ

Baiu.

TARSIȚA

Prea mult te scumpești.

MĂRIUCA

Mai dă, cuconiță.

TARSIȚA

Să dau’ pe nevăzute?

Ei! … zece mii…

HARȚĂ

Baiu … zece mii cinci sute!

(Împreună.)

BURSUFLESCU și TARSIȚA

Zece mii cinci sute de lei! etc.

HARȚĂ și MĂRIUCA

Zece mii cinci sute de lei etc.

TARSIȚA: Drept să-ți spun, jupîne Harță, ești lacom ca un jidan.

MĂRIUCA: Nu se scumpește, cuconiță, că livada-i plină de copaci mari cît mărul cel cu laiță… Știi d-ta… (Arată copacul din mijlocul scenei.)

TARSIȚA (în parte): Auzi, șerpoaica! (Lui Bursuflescu.) Dacă are copaci roditori, nu-i tocmai scump.

BURSUFLESCU (indignat): Nu-i scump zece mii cinci sute?

TARSIȚA (privind cu dragoste la Bursuflescu): Ce este o sumă de bani mai mare sau mai mică, pe lîngă fericirea de a rămînea singuri, noi doi, și… fără marturi.

BURSUFLESCU (încîntat): Ah! ai dreptate, suflete. (Lui Harță.) Fie!… Îți dau cît ceri, numai te cară îndată din casa asta.

HARȚĂ: Doar nu dau tatarii.

BURSUFLESCU: Ba dau.

HARȚĂ: Bine, însă să-mi adaugi pe deasupra via cea părăginită cu casele din ea, ca să am unde mă muta.

BURSUFLESCU: Ce-ai zis?… (Tarșiței.) Ce-a zis?… Patru pogoane… cu poamă grasă și bina cu patru odăi, unde am putea să ședem chiar noi… și cu poamă bosuioacă… auzi pretenție!… cu poa…mă… coar… nă… (I se leagă limba.)

TARSIȚA: Bade Harță… m-am înșălat… ești mai lacom și decît un jidan.

MĂRIUCA: Îi plac merele, cuconiță.

TARSIȚA: Merele?

MĂRIUCA: Să vezi d-ta… Se găsește în vie un măr cu laiță dedesubt, ca aista… știi d-ta…

TARSIȚA (curmîndu-i vorba): Bine, bine. (Lui Bursuflescu.) Dragă…

BURSUFLESCU (trezindu-se): Aud?

TARSIȚA: Mă iubești?

BURSUFLESCU: Mă mai întrebi?

TARSIȚA: Vrei să-mi dai o probă de dragoste?

BURSUFLESCU: Nu una… o mie!

TARSIȚA: Mersi… dă și via, ca să scăpăm de Harță.

BURSUFLESCU: D-apoi…

TARSIȚA: (strîngîndu-l de mînă): Nu te-i căi. (Coboară ochii.)

BURSUFLESCU: Ah!… dau tot… (Tare.) Harță… harță Aud, domnule.

BURSUFLESCU: Adă mîna-ncoace… bate cole… să fie via a ta.

HARȚĂ: Cu casele?

BURSUFLESCU: Cu.

HARȚĂ: Noroc să deie Dumnezeu! (Măriucăi.) Biata cucoană Săftica!… a avea unde să-și petreacă bătrînețile.

MĂRIUCA: Bădică… Îmi vine să te sărut.

HARȚĂ: Lasă că ți-a veni rîndu și ție.

MĂRIUCA: Oare?

SCENA XX[modifică]

Cei dinainte, LUNCEANU (un lacheu cu o tablă pe care sînt pahare de șampanie)

LUNCEANU: Domnule Bursuflescu… iată actul de vînzare…

HARȚĂ: Nu-i bun acela, cuconașule, trebuie schimbat.

LUNCEANU: Iar!… de azi-dimineață nu fac alta decît…

BURSUFLESCU (oftînd): Trebuie schimbat, Luncene… M-am spetit!… Zece mii cinci sute de lei, frate, și via cu poamă coarnă… asta… cu poamă coarnă.

MĂRIUCA: Apoi dă, domnule, știi vorba: Leneșul mai mult aleargă și scumpul mai mult păgubește.

LUNCEANU (voind să iasă): Care vra să zică, șă mă duc.

BURSUFLESCU: Ba nu, îi face actul de vînzare după ce îi îndeplini formalitățile căsătoriei mele cu doamna Tarsița Gărofeasca.

HARȚĂ: Și ale mele, domnule primar.

MĂRIUCA: Cu cine, bădică?

HARȚĂ: Cu Măriuca.

MĂRIUCA: I!… bădică… acu te sărut… Nu mai aștept… (Sare în brațele lui Harță.)

BURSUFLESCU (cu sentiment): Tarsiță… (întinde brațele.)

TARSIȚA (asemene): Nastasachi… (Se repede să se arunce în brațele lui Bursuflescu, dar se oprește coborînd ochii.) Ba nu… după cununie. (Întră lacheul cu tablaua.)

BURSUFLESCU: Ce vrei, Neculae?

LUNCEANU: Eu i-am poroncit, din partea d-voastră, ca să aducă o garafă de șampanie, pentru ca să bem aldamașul…

BURSUFLESCU: Bine ai făcut, Luncene… Hai să bem aldamașul!

(Toți ieu cîte un pahar, zicînd: „Să bem aldamașul”.)

COR FINAL

(ciocnete de pahare)

Aldamașl aldamaș,

Obicei drăgălaș.

Pentru-acel păgubaș

Și acel cîștigaș.

Aldamaș, te iubim

Și te bem cu mult foc.

Să trăim, să ciocnim,

La mulți ani, cu noroc.

(Cortina cade.)