Epitaful vornicului Alexandru Dimitrie Sturza
Aspect
Nemernice străine, dacă cumva vei trece
Pe lâng-această mută și tristă peatră răce
Oprește-te și pleacă privirea spre pământ;
Căci într-acest mult jalnic, întunecos mormânt,
Cununa României, de moarte secerată,
E pentru vecinicie aice îngropată!
Patriotism, blândeță, amor religios,
Tot ce în lumea asta e mare și frumos,
Cu Alexandru Sturza în groapă stau închise...
Așa ne arată Domnul că toate-s numai vise;
C-un om nu ia cu sine, când se priface-n lut,
Decât recunoștința binelui ce au făcut.
Ferice însă acela ce las o mângăiere
În inimi sfâșiete de jale și durere;
Un nume scump și dulce vrednicii lui soții,
Și pilde de virtute iubiților săi fii!