Enciclopedia României din 1938

 

Enciclopedie scrisă sub direcția Asociației Stiințifice pentru Enciclopedia României, persoană morală și juridică aflată sub Augustul patronaj al Majestății sale Regelui Carol al II-lea.

Autori

Mesajul Regelui Carol al II-lea cu ocazia apariției enciclopediei

Comitetul de direcție:

• Profesor Dimitrie Gusti, președinte
• Inginer Constantin Orghidan, administrator delegat
• Mircea Vulcănescu, administrator delegat
• Doctor Virgiuu Leonte, director

Comitetul de redactare:

• Inginer doctor N. Arcadian Dan Botta
• Constantin Enescu
• Mitu Georgescu
• N. Georgescu - Roegen
• Profesor Constantin C. Giurescu
• Doctor Virgiliu Leonte
• Mircea Vulcănescu

Comitetul de gestiune:

• Profesor inginer Ioan Bujoic
• Paul Gr. I. Dragomir
• Inginer Ioan Gigurtu
• Doctor Virgiliu Leonte
• Nicolae Murgășanc
• Inginer Constantin Orghidan

Comitetul de cenzori:

• Constantin Flondor
• Florin Oromolu
• Anton Golopenția
• Lazăr Ionescu

Prefață de Dimitrie Gusti - O enciclopedie românească

Dacă istoria ideilor are o însemnătate ce îmbrățișează forme de organizare și desfășoară episoade deopotrivă de strălucite ca și istoria întâmplărilor politice, iată România și oamenii ei de știință înaintea unei fapte, care întrupează cum nu se poate mai bine acest adevăr, și dă în același timp și semnificația lui mai înaltă.

Întâile volume ale unei «Enciclopedii a României» pleacă în lume după ani de zile de muncă și încordarea colectivă a celor mai bune puteri pe care le au specialiștii noștri din toate ramurile, începem să avem, în sfârșit, imaginea țării și a neamului românesc, așa cum s-au închegat a doua zi după unire. Această imagine este ea însăși, nu numai un izvor de putere. Răsărim de acolo, în ochii alor noștri și ai celorlalți, cu toate darurile unei depărtate și mărețe origini, dar și cu toate creațiile și virtualitățile unui popor în plină dezvoltare.

A doua zi după răsboiul ce a adus lărgirea unor hotare neîncăpătoare și nedrepte, știința s-a pus pe lucru, ca să păstreze și să întărească. O formă ca și cealaltă de vieață, se dovedeau drept expresia unui același avânt. Istoria ideilor și istoria pragmatică se îmbină, se explică una prin alta și se confundă, pentrucă sunt numai două înfățișări ale unui singur act vital. Era în 1920, la Cluj. Treceam cu Vasile Pârvan, atât de timpuriu smuls științei și priete­nilor, prin sălile de curs și prin bibliotecile de seminar ale Facultății de Litere. Eram, împreună cu d-l Nicolae Iorga, cei trei membri ai comisiei de naționalizare a Universității transilvănene pentru numirea de profesori la Facultatea de Litere și ne începuserăm eroic lucrările. Ne opream înaintea bibliotecilor de seminar și de institute științifice. In afară de lucrările de specialitate, pe atunci toate în limbi străine, niciuna nu era lipsită de aceeași publicație, care ne urmărea cu multele ei volume, ostentativ. Ungaria avea încă dinainte de răsboiu, nu una, ci două enciclopedii. Cea mai nouă fusese întreruptă de împrejurări, dar, cu tot sfârșitul, cu un caracter de lichidare de stat și de regim politic, al conflictului, țara vecină a reluat-o după aceea și a dus-o la capăt. Enciclopedia însemna pentru ea o manifestare de cultură, de protestare și de revendicări. Luam în mâini acele volume grele și frumos legate și ne intrebam, când vom pune în locul Enciclopediilor ungurești, o Enciclopedie a nouei Românii unite. Era nu numai o constatare și o părere de rău, în treacăt, ci ca un fel de legământ, dela începuturile României Noui, de acțiune viitoare în acea direcție.

În 1929, în anul când Institutul Social Român își sărbătorea un deceniu de existență bine întrebuințată, am crezut că sosise timpul să pregătim un «Dicționar social, economic și politic al României». Îl priveam ca o încununare a silințelor noastre de până atunci. Activitatea științifică în secții, supusese unei cercetări întreaga realitate socială românească, iar colaborarea, în acest scop, a celor mai de seamă specialiști și tehnicieni pe care îi avea România, punea la îndemână și un instrument de lucru încercat. Hotărîrea a fost luată cu entuziasm, un prospect s-a publicat, întâile ședințe și consfătuiri s-au ținut. Întâia noastră Enciclopedie, rezemată, ca material, pe studii monografice, iar ca doctrină, pe o știință în formație, a națiunii, stătea să se realizeze. După un an însă, România primea noua așezare a Restaurației și se însuflețea de o altă vieață. Institutul Social Român, acum sub președinția de onoare a Majestății Sale Regelui Carol II, căuta să dea o îndreptare chibzuită, atâtor inițiative din afară, care începeau să-l solicite. Capitolele acelui «Dictionar social, economic și politic al României», așa cum le transcriem din prospect, urmau să se întâlnească într'o altă publicație enciclopedică a viitorului: Sociologie, Etică și Politică generală; Istoria doctrinelor politice, economice și sociale; Enciclopedie juridică; Drept constituțional; Drept administrativ; Drept public internațional; Istoria dreptului român; Economie politică (istoria faptelor economice; economie politică teoreticii; economie politică națională; Finanțe; Statistică; Cooperație; Probleme agrare; Legislație industrială; Politică socială; Politică externă; Biografii politice; Legislație școlară; Legislație bisericească; Legislație militară; Istoria socială a Românilor; Geografia economică și politică a României; Cultura în România, și altele și altele.

Singura publicație enciclopedică pe care o avem, cunoscută sub numele de «Enciclopedia Română», a doctorului C. Diaconovich, fusese pusă la cale în 1896 de Asociațiunea transilvană pentru literatura română și cultura poporului român, cu acest scop mărturisit în prefața «Cătră publicul cititor român»: «... să dee publicului cititor român o oglindă cât mai fidelă a stărilor poporului nostru în toate țările locuite de Români și totdeodată să-l țină în curent și cu pro­gresul culturii omenești». La 25 de ani de când ieșise cel din urmă tom al «Enciclopedici române», nu numai că întâia ediție se epuizase, dar, față de marile schimbări prin care trecuse lumea și Românii și ea nu mai putea nici pe departe să fie «o oglindă cât mai fidelă a stărilor poporului nostru». De aceea, editura s'a gândit să scoată o a doua ediție și, cunoscând atât organizarea cât și planurile unei proprii Enciclopedii ale Institutului Social Român, și-a dat seama că ar putea să afle în el cel mai bun sprijin. Au început discuțiile preliminare, care au dus până la stabilirea unui sistem de fișe și la pregătirea unei săli speciale, deasupra localului librăriei Krafft din Sibiu, unde trebuia să înceapă strângerea și prelucrarea materialului. «Dicționarul social» intra, cu felul lui de înțelegere și cu materialul propriu, lărgind și mai ales înnoind, în cuprinsul vechei «Enci­clopedii române».

Curând după aceea însă, Asociația «Astra» s'a gândit să scoată chiar ea această a doua ediție, rezemată pe membrii și activitatea secțiilor ei științifice dela Cluj. Iar pentru o bună che­zășie de adâncime și de continuitate de lucru, «Astra» a intrat dela început în legătură cu Fundațiile Regale. Lucrul era cu atât mai ușor și mai firesc, dacă se ține seamă că Majestatea Sa Regele Carol II a fost urmărit de multă vreme de gândul unei Enciclopedii, ca o sinteză a națiunii și a momentului istoric, pusă la îndemâna tuturor. El a văzut totdeauna această Enciclopedie, nu ca un dicționar general alfabetic, ci cu mult înainte de experiența franceză a domnului de Monzie, ca o colecție de probleme fundamentale, înmănunchiate organic. «Enciclopedia României», care iese astăzi, se găsește astfel foarte aproape, prin plan și me­todă de lucru, de Inaltele Lui Vederi. Aceste inițiative au ajuns la realizare în enciclopedia de față. In 1932, d. dr. Virgiliu Leonte începuse lucrările pentru editarea unei Enciclopedii de proporții mai reduse, pe care, în 1936 a lărgit-o, luând contact cu planurile Institutului Social Român și ale Astrei. Făcând apel la cercetătorii și personalitățile acestor instituții, D-sa a condus cu o rară tenacitate la înfăptuire Enciclopedia României. Ceea ce deosebește esențial «Enciclopedia României» de toate publicațiile asemănătoare, atât din străinătate cât și dela noi, și ceea ce ne-o face atât de scumpă, este că la temelia ei a fost pusă Națiunea.

Iată programul științific și editorial al Enciclopediei de astăzi. Ideea universalistă, în forma ei clasică raționalistă, a lui d'Alembert și Diderot, sau în forma ei cea mai nouă, a d-lui de Monzie, a fost lăsată de o parte. Adevărata realitate, care este mereu prezentă și interesează până la acaparare, rămâne ideea națională. Neamul românesc, așa cum se alege el, cu multiplele înfățișări și năzuințe, din cercetarea monografică a satelor și orașelor, a problemelor și a oamenilor, face corpul plastic și variat al acestei Summe de un nou fel. Idealul din visatul «Dicționar social, economic și politic al României», opera de maturitate a Institutului Social Român, a pătruns și a înflorit aci în libertate. Rezultatele acestei campanii de cunoaștere monografică organizată a țării, vor îmbogăți, vor transforma și vor ține mereu vii, edițiile următoare. Enciclopedia României va fi deci o Enciclopedie națională, nu universală, și vie, nu abstractă, a timpului în care trăim; ea va fi deci expresia vieții și a unei epoci. Odată ce «Enciclopedia României» se gândea să îmbrățișeze însăși vieața națiunii române, cu toată fierberea ei creatoare, lucrarea nu se mai putea împărți în compartimentele nenumărate ale unei înfățișări alfabetice. Așezarea trebuia să fie organică și să cuprindă cele câteva funcțiuni mari ale oricărei colectivități. Dacă, poate, din punct de vedere didactic, trecerea aceasta dela enciclopedia alfabetică la enciclopedia funcțională sperie, prin toate greutățile căutării după alte criterii, într'un material nesfârșit, rămas parcă fără cheie, din punctul de vedere al unității și al înțelegerii în resorturile lui intime a întregului câmp de explorat.

Cetitorii nu se vor mai rătăci în faptele mărunte, ci vor putea urmări direcțiile și fragmentele mari, înaintea cărora nu se pierde conștiința și amintirea întregului, și unde acele fapte mărunte se întâlnesc dela sine încadrate. Iar în cele din urmă, ei vor descoperi că însăși căutarea, nu numai rezultatele ei, într'o asemenea Enciclopedic, este mai ușoară și mai rodnică decât în cele vechi, cu care s'au deprins. Ea va cuprinde trei mari capitole împărțite în șease volume :

• Organizarea politică-administrativă -volumul I, Statul și volumul II, județe și orașe, intitulat Tara Românească;
• Economia - volumul III, Economia Națională și volumul IV, Intreprinderi și Insti­tuții
• Cultura - volumul V, Cultura Națională și volnmul VI, Instituții și personalități culturale.

«Enciclopedia României» este cartea cerută și așteptată, ca un izvor de documentare, de când neamul românesc, prin întregire și așezare în nouile împrejurări politice și culturale, are un nou rost pe lume. Ea va avea chemarea să facă întâi cunoscută și apoi iubită, țara dela Carpați și dela Du­năre, cu trecutul ei plin de sbucium, cu puterile de creație în creștere, economice și spirituale, cu formele de organizare proprie, cu încercările de înviorare și de îndrumare a vieții sociale spre un ideal național constructiv și ascendent.

La o vreme de răspântie, o carte de răspântie, nu opera unui singur om, ci rezultatul și semnul unei încordări colective. In ea se găsesc, nu numai înfățișerile deosebite ale unei obștii omenești și ale unui timp, dar și toate priceperile de prelucrare ale acelei obștii și acelui timp.

«Enciclopedia României» este marea datorie împlinită a unei generații, ce are o profundă conștiință de propria-i forță și de propria-i misiune. Ea urmărește a fi un instrument de cercetare și de informație, o lucrare temeinică și esențială, în care netăgăduitul avânt al zilelor noastre să găsească hrana substanțială și sănătoasă, care să-i dea vigoare și temeinicie, o perspectivă mai luminoasă asupra viitorului, printr'o cunoaștere mai adâncă a stărilor de fapt și a cunoașterii lor. «Enciclopedia României» va fi deci un inventar și un îndreptar.

Prof. Dimitrie Gusti

Enciclopedia României din 1938 - Volumul I

Colaboratori

• ALESSEAXU GH. (gh. a. ) , prof. la Academia de Inalte Studii Comerciale București, prim-președinte al Inaltei Curți de Conturi.
• ALEXIANU GEORGE (g. a.), prof. univ. Cernăuți, pro­ fesor la Centrul de pregătire tehnică administrativă.
• ARCADIAN N., ing. dr., referent la Oficiul de Studii din Ministerul Economiei Naționale.
• BADEA GH. (gh. b.), dr., inspector special în Ministerul de Finanțe.
• BALOTĂ ANTON (an. b.), prof. București.
• BIAKU EUGEN (dr. e. b.), dr., directorul Siguranței Generale a Statului.
• CĂCIULĂ OLIMP (pr. o. c.), dr., preot, directorul Se­minarului Nifon București.
• COXSTANDACHE GR. N. (g-ral gr. c.), general, consilier tehnic al Serviciului istoric din Marele Stat Major, președintele Consiliului de conducere al Muzeului Na­țional Militar, membru al Academiei de Științe.
• CONSTANTE ELISABETA (e. c.), profesoară, Bucu­rești.
• CONSTANTINESCU D. (d. c.), directorul Oficiului de studii, din Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
• CONSTANTINESCU N. A. (n. a. c. ) , conf. univ. București.
• COSTIN AL. (al. c. ), consilier la Inalta Curte de Casație și Justiție.
• DECUSARĂ EUG. (e. d.), prof. la Centrul de pregătire tehnică administrativă, directorul statisticei judiciare din Ministerul Justiției.
• DEVECHI AL. (al. d.), director, Casa Muncii C.F.R.
• ENESCU CONST. (c. e.), dr., referent titular la Oficiul de Indrumare și Coordonare financiară din Ministerul Finanțelor.
• FILITTI C. IOAN (i. c. /.), dr., consilier la Consiliul Legislativ, președintele Comisiei heraldice, membru al Academiei Române.
• FLONDOR CONST. (c. f.), ministru plenipotențiar, mareșalul Palatului.
• GABREA IOSIF (i. g.), conf. univ. București.
• GAROFLID CONST. (c. g.), ing., mare proprietar, fost ministru.
• GEORGESCU MITU (d. c. g.), dr., directorul Oficiului de studii din Institutul Central de Statistică.
• GEORGESCU IOAN (pr. i. g.), dr., prof. la Academia Teologică din Oradea.
• GHEORGHIU CONST. (dr. c. gh.), subdirector la Ministerul Sănătății Publice.
• GIURESCU CONST. C. (c. c. g.), prof. univ. București, director la Fundațiile Regale.
• GRANT PETRE (p. g.), ing., artist desenator arte gra­fice.
• GRUIA IOAN V. (i. v. g.), conf. univ. București, consi­lier al Baroului Ilfov.
• GUSTI D. prof. univ. București, președintele Institutului Social Român, directorul Fundației Regale «Principele Carol», membru al Academiei Române, președintele Asociației științifice pentru Enciclopedia României, fost ministru.
• HEROVAKU EUGEN (e. h.), prof. univ. București.
• IORGA N., prof. univ. București, președintele «Ligii Cul­turale», președintele Comisiunii Monumentelor Istorice, fost președinte al Consiliului de miniștri, membru al Academiei Române.
• IORGULESCU N. (dr. n. i.), dr., docent univ. Bucu­rești, medic legist.
• LEONTE VIRGILIU (dr. v. l.), dr., directorul Asocia­ției științifice pentru Enciclopedia României.
• MANOLESCU I. (g-ral i. m.), general, președintele «Ca­selor Naționale», membru în Comitetul permanent al «Strajei Țării».
• MANUILA SABIN (dr. s. m.), dr., directorul Institutului Central de Statistică, prof. la Institutul de Igienă, membru al Academiei de Medicină.
• MERLESCU ILIE (i. m.), conf., univ. București, profesor la Centrul de pregătire tehnică administrativă.
• MEZINCESCU D. (dr. d. m.), prof. univ. București, directorul Institutului de Igienă.
• MIHĂILESCU VINTILĂ (v. m.), prof. univ. București.
• MIHOC GH. (gh. mih.), dr., subdirector la Casa Centrală a Asigurărilor Sociale.
• MOISIL CONST. ( c. m.), prof. București, directorul gene­ral al Arhivelor Statului, președintele Societății Numis­matice Române, membru coresp. al Academiei Române. NEDELCU CONST. (c. n.), prof. București, inspector la «Straja Țării».
• NEGULESCU PAUL (p. n. ) , prof. univ. București, secretar general al Institutului Regal de Științe Administrative, directorul Centrului de pregătire tehnică administrativă.
• OPRESCU NIC. (lt-col. n. o.), It-col., directorul de studii al Școalei pregătitoare de ofițeri.
• PETER IULIAN (i. p.), prof. la Centrul de pregătire tehnică administrativă, inspector general administrativ, primar general delegat al Municipiului București.
• PETRESCU CEZAR, scriitor.
• POPESCU-SPINENI M. (m. p.-s.), dr., prof. București, se­cretarul Facultății de Litere și Filosofie din București.
• POLIHRONIADE MIHAIL (mih. p.), avocat, București.
• PUPEZA IOAN (i. p.), dr., directorul Casei Asigurărilor Sociale, Cluj.
• RĂDULESCU ANDREI (a. r.), prof. univ. București, președinte la Inalta Curte de Casație și Justiție, vice­președinte al Academiei Române.
• RĂDULESCU IOAN M. dr., referent la Oficiul de Indru­mare și Coordonare financiară din Ministerul Finanțelor.
• RĂDULESCU-MOTRU C. (c. r.-m.), prof. univ. Bucu­rești, decanul Facultății de Litere și Filosofie din Bu­curești, membru al Academiei Române.
• ROSETTI RADU (g-ral r. r.), general, membru al Aca­demiei Române.
• ROSETTI-BĂLĂNESCU 1. (i. r.-b.), dr., directorul gene­ral al Loteriei Statului.
• SIDOROVICI TEOFIL (t. s. ) , maior, comandantul «Strajei Țării».
• SILVIAN AL. (a. s.), dr. prof. la Școala de Jadarmi.
• SOFRONIE GH. (gh. s.), prof. univ. Cluj.
• STAHL H. H. (h. h. s.), asist. univ. București, director la Fundația Regală «Principele Carol».
• STĂNESCU CONST. (c. s. ) , directorul general al Asisten­ței Sociale din Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
• STRAT GEORGE (g. s. ) ; prof. univ. București.
• TRANCU-IAȘI GR. (gr. t.-i.), prof. la Academia de Inalte studii Comerciale București, fost ministru.
• VASILIU V. (v. vas.), asist. univ. București, subdirector la Ministerul de Finanțe.
• VANTU GH. ION (i. g. v. ), conf. univ. București.
• VELCU ANTON (a. v. ), dr., asistent tehnic la Muzeul Militar Național.
• VIȘOIANU PETRE (p. v. ), av., fost magistrat.
• VRÂBIESCU GEORGE (g. v.), conf. univ. București, referent la Consiliul Legislativ.
• VULCĂNESCU MIRCEA (m. v. ), asist. univ. București, directorul Datoriei Publice din Ministerul de Finanțe, administrator delegat al Asociației Științifice pentru Enciclopedia României.