Diplomație subțire - Cronică

 

N-au greșit oamenii pricepuți când au spus, că snoavele și zicătorile sunt înțelepciunea noroadelor... De ce ?... Fiindcă, deși împrejurările în cari se ivesc întâmplările se deosebesc totdeauna, întâmplările nu sunt de atâtea nenumărate feluri cum ni s-ar părea nouă, muritorilor. Noi ne perindăm, azi unul, mâine altul; lumea rămâne tot lume; noi mereu toți alții și alții; și ea, tot ea și ea. Parcă ar fi tot nou și iar nou; și când colo ! tot aia și iar aia; din Paști până 'n Crăciun și din Crăciun până 'n Paști, «toate-s vechi și nouă toate» Și așa fiind, când o minte omenească pătrunzătoare prinde pricina și felul unei întâmplări și le poate ticlui, limpede, frumos și scurt, în vreo, zicătoare ori snoavă, acestea trebue să rămână în mintea tutulor oamenilor din neam în neam; căci se potrivesc pe veci de câte ori, fie-n orice împrejurări, li se ivește o întâmplare la fel.

Așa bunăoară, iată o întâmplare foarte gravă care s-a ivit, zilele astea, în lumea politică: Rusia dă un ultimatum Chinei. Fiindcă nu toți cititorii noștri pot fi în curent cu diplomația, trebue să le deslușim ce va să zică vorba asta ultimatum. Iată...

Propietarul casei, după multă căutare, găsește pe un student chiriaș și-i zice:

– Domnule, ori îmi plătești până mâine la amiază chiria, or te dau afară din casă... Scurt !

Sau... O mamă de familie, care ține să deie o frumoasă educațiune copilului ei, îi zice:

– Puiule dragă ! ori nu-ți mai vârî degetele 'n nas, ori îți rup urechile... Scurt ! Iată ce va să zică un ultimatum: cea din urmă somațiune spre înlăturarea conflictului; mai limpede, pe românește: picioru 'n prag, sau ori-ori.

Și astfel, ca să nu ne uităm vorba, ia să vedem: ce a făcut China când a primit dela Rusia un ultimatum ?... A căutat să scape prin tangentă. Și acesta e un termen întrebuințat în diplomație, care trebue deslușit. Ce va să zică «a scăpa prin tangentă ?» Iată...

Să zicem că d-ta nu poți suferi pe d. dr. Vaida - din ce pricină, puțin ne pasă. Te întâlnești cu cineva care t'entreabă:

– Mă rog, cum ți s-a părut discursul lui Vaida ? Așa-i că vorbește strașnic ?

– Care discurs ? întrebi dumneata.

– Ei ! discursul de alaltăieri, din Parlament...

– A ! da, bine zici... Dar n-ai auzit ce I s-a 'ntâmplat lui Mangra...

Asta va să zică să scapi prin tangentă; cum am zice, să o scalzi, ori să răspunzi, în doi peri, la o întrebare precisă despre ceva, cu altă întrebare precisă despre altceva. Așa face acum și China, cum are diplomația chineză de mult obiceiul să facă. De aceea, pe semne, noi, Românii, despre șiretul care face pe prostul, vrând să scape prin tangentă, zicem că «face pe chinezul». Și acum să revenim la ce spuneam mai sus despre snoave și zicători. Cine ar crede că întîmplarea așa de gravă dintre două nemăsurate împărății, ca Rusia și China, este aceeași întâmplare din următoarea bătrână snoavă ?

Un țigan, coborând la vale pe ulița satului, dă cu ochii de nașu-său, care vine dimpotrivă, dela deal. Cine știe de ce, țiganul sare repede din drumul mare peste șanț la stânga, să dea de o potecă de vale. Nașu-său îl vede; apucă și el peste șanț la dreapta și-i iese țiganului în față...

– Bine, mă fine, mă ocolești, ai ?

– Cum să te ocolesc, nașule ?

– Păi, cum mă văzuși, lăsași drumul drept și o apucași pe devale.

– Cum să n'apuc pe devale, dacă mi se pare mie, că-i mai aproape p'acolo ?

– Da unde te duceai, finule ?

– La dumneata acasă, nașule.

– Bine, măi, casa mea e'ncolo la deal, nu încoace la vale. Nu știi tu unde e casa mea ? - Ba, aia o cam știu... Dá dumneata încotro, nașule ?

– Mergeam tocma la tine.

– La mine ?... Eu gândeam, că finul trebue să meargă la naș, și nu nașul la fin. Aveam să te 'ntreb ceva... Uite ce e... Zice, că a pierit ieri-noapte dela Țâca văduva lui Oancea un curcan... și ...

– Nu mai spune !

– Și vreo patru găini...

– Aoleu ! și patru găini ?

– Da; și zice, că tu l-ei fi știind de urmă... Ce zici, fine ?

– Ce să-i zic, nașule... Se prea poate, că așa e pasărea... sburătoare și blestemată, nu ține la casă.

– Cum să sboare, mă ?

– Păi, dacă-i pasăre ? - Pasăre, pasăre; dá curcan și găină ai văzut tu să sboare așa departe ?

– Ba, n-am prea văzut... Dá bine, că-mi aduseși aminte; că de când mă tot țin să te 'ntreb: purcelul ăla pe care l-am mâncat la d-ta astă primăvară, a mai crescut, că acum trebue să fie gogeamite grăsunul ?

– Ești cápiu ? cum o să crească dacă știi singur, că l-am mâncat ?

– Bine, aia o știu eu, dá...

– Ia ascultă, mă țigane; ia, să lăsăm vorbele de clacă în mijlocul drumului, că văz, că te grăbești și tu...

– Mă cam grăbesc, ce-i drept...

– Când ai de gând să-mi plătești datoria aia, că prea o cam facem uitată ?...

– Uite, vezi ?... Și mai zici, că te ocolesc... D'aia nu-mi place să mă 'ntâlnesc mai des cu dumneata, că prea mă 'ntrebi multe.

Dar oare numai la chestiunea Extremului-Orient se potrivește această snoavă bătrână ?... Ei, aș !

Aci aproape, în miezul Europei, se adună un comitet de oameni, în fața căruia se prezintă, somat, un om matur, pentru ca, după mature desbateri, să se'nțeleagă asupra modului de pune odată capăt unui scandal public, de care nu cei d'întâi sunt cumva vinovați. - Domnule, I se spune omului matur, lumea întreagă consideră acțiunea coteriei dumitale ca disolvantă și deci primejdioasă pentru o mare cauză publică. Noi credem că ar trebui odată limpezită situația dumitale, șI, astfel, ești rugat să ne spuiu lămurit: iei dumneata răspunderea acelei acțiuni ?

– Mai întâiu, ar trebui, răspunde omul matur, să mi se probeze că răspunderea cade numai asupra mea, și apoi, chiar după aceea, trebue să mi se lase timp a mă gândi dacă mi-o pot lua sau nu...

– Dumneata vrei s-o scalzi; dar noi îți spunem scurt: ori faci să înceteze scandalul, ori, dacă nu, trebue să te tratăm cu ultima asprime, ca pe un vrăjmaș declarat al cauzei publice.

– Eu nu pot face nimica până nu mă consult cu oamenii mei...

– Dar dumnneata patronezi acea pernicioasă acțiune.

– Da; însă eu o patronez numa; alții o conduc... și deci...

Ei ! apoi când, în mijlocul unui comitet de oameni maturi, un om matur, strâns cu ușa în fața unui ori-ori, vrea să scape ca țiganul din snoavă - să nu-i zici?...

– Ei, stimabile, prea te faci chinez !