Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru

Jump to navigation Jump to search
Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru
de Antim Ivireanul


Drept acéia am a zice înaintea dragostei voastre, în vorba ce voiu să fac astăz (patru) pricinile pentru ce au luat Dumnezeu firea omenească și n-au luat cea îngerească; așijderea și pentru ce au luat spre sine Fiiul lui Dumnezeu firea omenească și n-au luat altă față a dumnezeirei, adecă Tatăl, sau Duhul Sfânt, care pricini le vom spune foarte pre scurt, pentru ca să nu vă dăm supărare. Ci mă rog lui Dumnezeu să-mi dea ajutoriu și pre dumneavoastră vă pohtesc să ascultaț cu dragoste.

Pricina cea dintâi, pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste că îngerii n-au perit toț, ci au rămas din ei mulți, iar oamenii era căzuț toț, pentru păcatul născutului celui dintâi. Și ne putem încredința de aceasta din pilda ce zice Domnul Hristos la Luca, în 15 capete, zicând: Care om dintru voi, având 100 de oi și, pierzând una dintr-însele, au nu va lăsa céle 99 în pustie și va mérge după cea pierdută, până o va afla; și, aflând-o, o pune pre umărul lui, bucurându-să?

Omul acela să înțelége a fi Domnul Hristos. Că așa zice prorocul David: Eși-va omul la lucrul său și la lucrarea sa până în seară. Iar céle 99 de oi să înțeleg céle 9 céte de îngeri pre carii, lăsându-i Hristos în ceriu, au venit pre pământ să caute oaia cea rătăcită, adecă firea cea omenească, caré era depărtată de Dumnezeu, pentru păcat și era rătăcită în lume. Că așa, zice David cătră Dumnezeu: Rătăciiu ca o oae pierdută, cearcă pre robul tău.

Aflat-au Hristos pre acea oae rătăcită și au luat-o pre umerile sale, adecă au luat spre sine firea omului, după cuvântul apostolului Domnului < care > zice: Să arătă în trup. Încă putem înțelége aceasta și dintr-altă pildă a lui Hristos, carele zice: Care muiare având 10 bani și va piiarde unul dintr-înșii, au nu aprinde lumânare și mătură casa și caută cu dinadinsul, până-l găsește?

Muiarea acéia să înțelége a dooa față a dumnezeirii, carele lăsând în ceriu 9 bani, adecă 9 céte de îngeri, s-au pogorât pre pământ să caute banul cel pierdut, adecă firea omenească, cu lumânarea aprinsă, adecă cu învățăturile céle dumnezeești. Că așa zice David: Luminătoriul picioarelor méle iaste légia ta și lumina cărărilor méle.

Aflat-au banul acela al doilea chip al dumnezeirii, adecă Fiiul lui Dumnezeu, că s-au îmbrăcat cu trup omenesc, după cuvântul evanghelistului Ioann: Și cuvântul trup s-au făcut.

Drept acéia îngerii n-au fost perit toț, căci că au mai rămas din ei 9 céte în ceriu, iar firea omenească era toată pierdută, carea se înțelége oaia și banul cel pierdut și Hristos l-au aflat.

A dooa pricină pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească, căci că omul au greșit din slăbiciune, având pre sine trup, carele l-au plecat pre lesne la păcat. Iar îngerul au greșit din firea cea rea, neavând trup pre sine. Că în trei chipuri greșaște omul: sau din slăbiciune, sau din neștiință, sau din firea cea rea. Deci păcatul din slăbiciune iaste împotriva lui Dumnezeu Tatăl, căci că Tatăl să chiamă, întru tot putérnic.

Păcatul dintru neștiință iaste împotriva Fiiului, că Fiiul lui Dumnezeu să chiamă înțelepciune.

Păcatul din firea cea rea iaste împotriva Duhului Sfânt, căci că Duhul Sfânt să chiamă bun.

Deci care om va greși din slăbiciune, sau din neștiință, îl va erta Domnul mai lesne, de să va pocăi. Că așa zice David: Păcatul tineréțelor méle ș-a neștiinții méle nu-l pomene. Iar cine greșaște din firea cea rea împotriva Duhului Sfânt, omului aceluia nu-i iartă Dumnezeu lesne păcatul. Că așa zice Domnul Hristos: Tot păcatul și hula să va erta oamenilor, iar hula care iaste spre Duhul Sfânt nu să va erta oamenilor.

Și sunt păcate de moarte 7, carele sunt și împrotiva Duhului Sfânt, fărde nici o greșeală, de vréme ce sunt neertate, deaca nu să va face la dânsele căzuta vindecare; păcatul cel dintâi iaste trufiia, dintru carele să naște semețiia și neascultarea; al doilea iaste zavistiia, dintru carele să naște vrăjmășiia și uciderea; al treilea iaste iubirea de argint, carele să numéște a doua închinare de idoli, dintru carele să nasc toate rélele; al patrulea iaste călcarea de lége, adecă nebăgarea în seamă celor hotărâte și așăzate în legi și în pravile, dintru carele să naște necredința și lepădarea de Dumnezeu; al cincilea iaste sămânarea de vrajbă între fraț și între priiateni, care păcat l-au aflat singur satana; și cine are acel nărav iaste asémenea diavolului; al șaselea iaste nădiajdia cea necuvioasă ce are neștine la multa mila lui Dumnezeu și nu să părăséște de păcate, socotind că-l va erta, dintru carele să naște netémerea de Dumnezeu și toată necurățiia; al șaptelea, cel mai de pre urmă și mai mare și mai rău decât toate iaste oceaania, adecă deznădăjduirea de mila lui Dumnezeu, socotind că nu-l va erta nici cu un mijloc, dintru carele să naște moartea cea sufletească și munca cea vécinică a iadului.

Și cine va avea vreunul dintr-acéste păcate și nu va vrea să se părăsească de dânsul, mai bine să nu-l fi născut mumă-sa, că îi iaste cerbicea lui vână de hier și fruntea lui de aramă, după cum zice Isaia în 48 de capete.

Și pentru acéia au luat Domnul spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească, căci omul au greșit din slăbiciune împotriva lui Dumnezeu Tatăl, iar îngerul au greșit din firea lui cea rea, împotriva Duhului Sfânt.

A treia pricină pentru care au luat Domnul spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste că îngerul au greșit de bună voia lui, iar pre ticălosul om l-au înșălat șarpele. Că a dooă chipuri iaste păcatul: unul iaste chiar al nostru, carele-l facem noi înșine, iar altul iaste păcatul cel striin, care îl face alt om și rămânem și noi părtaș acelui păcat strein. Și ne ceartă Dumnezeu și pentru păcatele céle streine, precum iaste și în trupul omenesc. Că pentru un mădular, când iaste bolnav, pătimesc toate mădulările, așijderea și în lumea caré să chiamă trup, adecă besérica lui Hristos, creștinii, pentru un om rău pre mulți oameni buni îi ceartă Dumnezeu, precum se véde aceasta în multe cărți și în multe istorii, că s-au făcut de multe ori, în bogate locuri. Că după cuvântul apostolului ce zice că puțin aluat toată frământătura dospéște, așa și răutatea și păcatul unuia pricinuiaște la mulți mare pacoste.

Drept acéia prorocul David să ruga lui Dumnezeu să-l cruțe de păcatul cel strein. Pentru acéia au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iară nu cea îngerească, căci că îngerul au greșit de bună voia sa, iară omul au greșit dintru înșălăciune a cărui păcat iaste părtaș și îngerul cel rău, adecă diavolul, pentru că el au înșălat pre om, prin mijlocul șarpelui.

A patra pricină pentru care au luat Dumnezeu spre sine firea omenească, iar nu cea îngerească iaste căci că îngerul era mai de cinste decât omul; pentru acéia era datoriu și mai tare să se ferească de păcat. Că cine iaste mai de cinste i să cade să fie mai cu omenie; că îngerii sunt stéle, iar omul iaste putrejune. Că așa zice în cartea lui Iov în 25 de capete: Stélele sunt necurate înaintea lui, dară cu cât mai vârtos omul, fiind putrejune și feciorul lui viiarme. (Drept acéia să cade omului celui sufletesc, adecă celui besericesc) să fie mai cu omenie decât mireanul, pentru ca să ia pildă și învățătură fieștecine de la el, văzând faptele lui céle bune.

Pentru acéia și Hristos, pre oamenii cei sufletești îi numéște sare, zicând: Voi sunteți sarea pământului; deci de să va strica sarea, cu ce să va mai săra? Îi numéște lumină, zicând: Voi sunteți lumina lumii. Și iarăși: Așa să luminéze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând faptele voastre céle bune, să mărească pre părintele vostru cel ceresc. (Îi numéște cetate, zicând: Nu să poate ascunde cetatea în vârful muntelui. Îi numéște făclie aprinsă, zicând: Nimeni nu aprinde făclie să o pue subt obroc, ci în sféșnic, ca să luminéze tuturor celor ce sunt în casă.

Că nu să mânie Dumnezeu atâta pre omul cel prost când face păcat, cât să mânie pre omul cel bisericesc și pre omul cel de cinste. Și pentru acéia li să cade să fie mai cu omenie și nu li să cădea să facă păcat.

Deci pentru acéste patru pricini, ce-am zis, au luat Dumnezeu firea cea omenească, iar nu cea îngerească. Iar pentru ce au luat Fiiul lui Dumnezeu firea omenească, iar nu altă față a dumnezeirii, adecă Tatăl, sau Duhul Sfânt, încă sunt 4 pricini. Una, pentru căci să chiamă Fiiul lui Dumnezeu înțelepciune au luat chipu omului ca să vindecere nepricéperea omului, prin caré au căzut în păcat.

A dooa, ca cela ce iaste Fiiul lui Dumnezeu, făr de ani, să se facă și fiiul omului, supt ani.

A treia, precum s-au făcut Fiiul lui Dumnezeu fiiul omului, să se facă și fiiul omului Fiiul lui Dumnezeu, după cuvântul lui Ioann: Și déde lor putére a fi fii lui Dumnezeu.

A patra, fiind fiiul fața cea de mijloc, s-au făcut mijlocitoriu de au făcut pace întru Dumnezeu și între om, după cum zice fericitul Pavel: Că unul iaste mijlocitoriul lui Dumnezeu și oamenilor, omul Hristos Iisus.

Iar pentru nașterea domnului Hristos, ce prăznuiaște astăzi luminat sfânta bisérică, în ce chip s-au născut Fiiul lui Dumnezeu din tată fărde mumă și cum s-au întrupat din mumă fărde tată, nu trebuiaște iscoadă, de vréme ce iaste taina foarte mare, adecă și peste fire, ci numai cu credință și cu măriri de cuvântări să ne închinăm lui, ca unui soare al dreptății ce au răsărit din pântecele Fecioarei, noao celora ce șădeam întru întunérecul și umbra morții; și din călduroasa inimă să-i mulțemim pentru multa și nemăsurata milă ce au făcut cu noi, de-am înoit firea noastră cea căzută, cu nașterea sa, căruia și eu mă rog, nevrédnicul, ca unuia ce iaste unul născut Fiiu al lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat, să dăruiască prealuminatului sănătate, viață norocită și bună întemeiare, întru cinstit și luminat scaunul măriei-sale, împreună cu toată luminata casa măriei-sale și împreună cu dumneavoastră cu toț și cu tot norodul creștinesc ca de pururea să prăznuiț în mulți ani, luminat, cu toate céle bune și de folos.