Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir

Jump to navigation Jump to search
Cuvânt de învățătură în 26 a lunii lui octomvrie, asupra cutremurului și a marelui mucenic Dimitrie, izvorâtoriului de mir
de Antim Ivireanul


Și iată cutremur mare se făcu în mare, cât să acoperiia corabiia de valuri.

Precum un tată din cești pământești, fiind din sine bun și drept, are firească dragoste a iubi pre toț feciorii lui, tot într-o potrivă și a-i cinsti tot întocma și a le împărți avéria și bunătățile lui, tot într-un chip, nedând unuia mai mult și altuia mai puțin, sau să iubească pre cel dintâi mai vârtos decât pre cel de pre urmă, fără numai când însuș feciorul să va face mai ascultătoriu, sau mai neascultătoriu poruncilor tătâne-său; și așa cu acest mijloc, poate fi el pricina a înmulți dragostea tătâne-său asupra lui, sau a o împuțina, precum pentru ascultarea aceasta și neascultarea ni-o însemnează în pildă Mathei evanghelistul, zicând, cum că un om avea doi feciori și unuia și zicea să facă voia lui și să făgăduia, iară nu o făcea; și celuilalt îi zicea, și el nu să făgăduia și făcea. Așa iaste de bun și de drept tatăl tuturor, Dumnezeu, cât toate zidirile, ca niște faceri ale lui le-au născut și bunătatea o face întocma, la toate, după vredniciia a fieștecăruia.

Drept aceia va să cinstiască pre îngeri, ca pe niște zidiri mai aproape și fără de trupuri, ce strălucesc cu nemurirea, va să cinstească pre oameni ca pre niște chipuri ale sale, va să cinstească céle neînsuflețite, adecă ceriul și pământul și toate câte-s pre dânsul.

Și iaste cinstea cea mai aleasă la acéstea toate îndoită: cinstea cea dintâi au fost la venirea cea dintâi pre pământ a lui Hristos, iară a dooa cinste ca să fie la înfricoșata a dooa venirea lui. Deci cu venirea lui cea dintâi au slăvit pre îngeri, căci au învrednicit pre Gavriil a fi slugă întâi la taina purtării de grijă, iar célialalte mulțimi de îngeri la nașterea lui cea sfântă, din preacurata Fecioară, lăudând pre Dumnezeu și zicând: Slavă Dumnezeului celui din nălțime și pre pământ pace.

Pre oameni încă i-au cinstit cu dragostea, precum zice preaînțeleptul Pavel, la 5 capete cătră romani, că: Vrăjmaș fiind, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea fiului lui, cu mult mai vârtos fiind împăcați ne vom mântui întru viața lui. Așijderea și célialalte toate le-au cinstit Dumnezeu, ca toate să le aducă supt un cap în domnul nostru Iisus, precum zice iarăși Pavel, la capul cel dintâi cătră efeséni, adecă: Arătându-ne noao taina voii sale după bună plăcéria sa, care au pus mai înainte întru dânsul, spre isprăvniciia plinirii vremilor, ca toate să le adune supt un cap, întru Hristos, céle din ceriu și céle de pre pământ, întru dânsul. Și iarăși una câte una le-au cinstit cu oarecare podoabă ce le-au dat; văzduhul le-au cinstit cu pogorârea îngerilor și a Duhului Sfânt, că au trecut printr-însul; apele céle dulci le-au cinstit cu sfântul botez; pământul l-au cinstit cu cutremurul, cu deșchiderea mormintelor și cu înviiarea morților. Urma, drept acéia, să cinstească și marea cea sărată; și au cinstit-o cu turburarea cutremurului.

Și iată, cutremur mare să făcu în mare. Pentru cutremur spun filozofii elinilor cum să se fie făcut din amestecarea stihiilor, zicând unii într-un chip, alții într-alt chip, fieștecarele după putéria sa, scoțând însă de la mijloc pre Dumnezeu, carele iaste pricina cea dintâi. Ci noi, acum, de această dată, vom lăsa într-o parte céle ce au zis Anaxagora, Aristotel, Dimocrit și Anaxament și vom créde mai vârtos pre dumnezeul filosof, pre David, carele zice: Cela ce caută pre pământ și-l face de să cutremură și, întorcându-și fața, să vor turbura.

Drept acéia, socotind și noi a fi pricina cea dintâi a cutremurului Dumnezeu, avem să zicem la această vorbă 3 lucruri: întâi, pentru ce să se facă cutremurul în mare; a dooa, pentru ce să doarmă Hristos în corabie; a treia pentru ce să lase pre ucenici să se turbure.

Și zicem la cea dintâi. Marile Dumnezeu, în Sfânta Scriptură, îndoit să zice a fi în lucrare: spre chivernisirea neamului omenescu, certând și miluind. Certând însemnează la Isaia 9 capete, unde spune urgiia lui Dumnezeu cea multă asupra lui Israil, zicând: Și au luat Domnul de la Israil capul și coada, mare și mic, într-o zi. Și, miluind, iară la Isaia mărturiséște lui Dumnezeu, însuș Israil zicând: Bine te voiu cuvânta, Doamne, căci te-ai urgisit asupra mea și ai întors mâniia ta și m-ai miluit pre mine. Pentru urgiia lui Dumnezeu zice și prorocul David: Tinerii lor i-au mâncat focul și fétele lor nejălite era; preoții lor de sabie au căzut și văduvele lor nu s-au tânguit. Iar pentru mila lui Dumnezeu zice la Psalomul 68: Ascultă-mă, Doamne, că e bună mila la, și după mulțimea îndurărilor tale, caută asupra mea.

Și, de vréme ce am zis că Dumnezeu iaste îndoit în lucrare, spre chivernisirea oamenilor, amândoao cu înțelepciune le lucrează. Iar încăș zic și aceasta cum că, de demult, Dumnezeu mai mult să arăta cercetătoriu și certa lumea cu armele stihiilor, adecă cu focul, cu văzduhul, cu apa și cu pământul acesta, carele este maica tuturor oamenilor.

Cu apa au certat pe vrémea lui Noe, când au făcut potopul și au înecat tot trupul, de la om până la dobitoc, precum zice Moisi la al 7 cap. Cu focul au certat pre sodomiténi în zilele lui Avraam, arzându-le cetățile lor, precum zice la cartea Facerii, la 19 capete. Cu pământul au certat pe vrémea lui Moisi, pre Core și pre Dathan și pre Aviron, pre carii, crăpând pâmântul, i-au înghițit și pre toț câț era cu dânșii, precum zice la cartea Numerelor. Cu văzduhul au certat pre faraon cel vârtos la cerbice, ca prin sila vântului de la Austru l-au înecat în Marea Roșie, cu toată călărimea lui, precum zice la 14 capete, la Eșire.

Drept acéia, de demult era Dumnezeu mai mult Dumnezeul răsplătirilor, iar acum iaste al milii și al îndurării; și pentru aceia lucrează cu acéliaș stihii, ca să arate mila lui cea bogată: apa, prin botez, pentru ca să înéce păcatele; focul prin limbile céle de foc, la pogorârea Sfântului Duh asupra capetelor sfinților apostoli; pâmântul prin sfânta nașterea lui din fecioară, în peșteră și prin umbletul și prin moartea cea de pre cruce și prin îngropăciune și prin înviiarea din morți; vâzduhul, prin înălțarea la ceriu.

Acéste îndoite lucruri vrând să le arate astăzi, face cutremurul cel mare ce povestiaște Mathei evanghelistul zicând: Și iată cutremur mare să făcu în mare, cu cutremurul să dea puțină certare, ca cum ar fi arătat cu aceasta cum că acesta însuș au fost și de demult, carele certa prin stihii și cu certarea să arate mila lui. Că zice: Atunce certă vânturile și marea și să făcu liniște mare. În mare face cutremurul, pentru ca să cunoască toți cum că a lui iaste marea și el au făcut-o pre dânsa: Și uscatul mânile lui l-au zidit. Și încăș, să nu gândească lumea cum că numai pre pâmânt să ocoléște putéria lui Hristos Dumnezeului nostru, ce în toată zidirea, neocolit lucrează putérea lui, ca a unui stăpân: Tu stăpânești putéria mării și turburarea valurilor ei tu o imblânzești.

A dooa, pentru ce să doarmă în corabie, zice Mathei, cum că Hristos dormiia, iar Marco zice: Și el era la cârmă, dormind pre căpătâiu. Și oare pentru ce, dormind, să se facă cutremurul? 3 lucruri socotesc că urma să se facă, de ar fi fost deșteptat: întâi urma să nu se facă cutremur; a dooa, de ar fi fost deșteptat urma că de ar fi început puțin oarece cutremurul, îndată l-ar fi încetat, că de nu l-ar fi încetat îndată ar fi zis cei ce era de fața, cum că nu poate; a treia, că de ar fi fost deșteptat, nu l-ar fi rugat ucenicii și să-i zică: Doamne, mântuiaște-ne pre noi, că perim.

Iar incâș să mai zic și alta, ca doară s-ar cuveni. Domnul nostru Hristos, ca un Dumnezeu adevărat, iaste mai nainte cunoscătoriu și cunoștea împuținarea credinții ce avea apostolii; și pentru aceasta au dormit și s-au depărtat să se facă cutremurul, pentru ca să se arate împuținarea credinții lor, ca să-i cérte puținel și să-i înfrunteze. Căci de ar fi crezut deplin să cuveniia să nu zică cuvintele ce au zis, nici să se teamă, ci să socotească cum că Domnul nostru și când doarme mintuiaște, după cea desăvârșit putiarea dumnezeirii lui; și să cuveniia să zicâ: de vréme ce Domnul iaste cu noi, ce rău poate să ni să întâmple Că zice fericitul Pavel, la 10 capete cătră romani: că tot oricarele va chiema numele Domnului, să va mântui, necum să-l aibă înaintea ochilor pre Hristos, ci numai având credință curată și chiemând preacinstit numele lui să mântuiaște de nevoi. Dară ei, că-l avea și cu lucrul și cu numele?

Deci pentru acéia Domnul nostru au înfruntat necredința lor și drept acéia le-au arătat de față boala lor cea sufletească, adecă puținica lor credință, cu acea puțină înfruntare, zicându-le: Ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor? Apoi, sculându-se, au certat vântul și marea.

Socotiț, iubiții miei, de vedeț purtare de grijă vindecătoare a dohtorului celui ceresc, dohtorul cel desăvârșit. Întâi curățéște ranele de carnea cea putredă, apoi pune erburile céle vindecătoare. Nu voiu lenevi a zice cum că de n-ar fi tămăduit necredința, n-ar fi încetat cutremurul și să facă liniște. Și această taină ascunsă și acoperită o socotesc și de pe alte minuni ce au făcut domnul nostru Hristos, ca și slăbănogului; că i-au zis întâi: Cutează fiiule, iartă-ți-să păcatele. Au scos și de la el întâi putrejunea păcatelor, apoi îi zice: Scoală, ia-ți patul tău și mergi în casa ta.

Să nu vă pară lucru de minune căci am zis pentru apostoli cum că nu au avut puțină credință, căci acea frică ce avea ei le dovedéște credința, precum și când au întrat în corabie, cătră Vithsaida, unde s-au și temut noaptea, că-l vede pre Hristos ca o nălucă și s-au spăimântat și pentru ce zice Marco evanghelistul că nu înțeléseră din pâini, căci era inima lor împietrită. Și aici iară așa: frica și cuvintele ce zicea cătră Hristos arăta necredința lor. Deșteaptă-te zice că ne înecăm. Iară Hristos le zice: Ce sunteți fricoși, puțin credincioșilor.

Oare ce socotiți iubiții miei, puteț dară zice cum că acéste cuvinte sfinte să fie fost goale, numai dojănicioase? Ba. Ce numai cuvintele acéstia asemăna erburilor celor amară ce dau dohtorii cei aleș, carele la gust sunt amară și oțăroase, iar apoi au lucrare putérnică a trage veninul și flegmele și să curățe trupul de toate răutățile și să mijlocească sanătate. Așa era cuvintele blagoslovitului Iisus, cuvinte de sănătate și de viață, măcar că era și puțin amară, precum zice fericitul Petru: Doamne, cătră cine vom mérge? Cuvintele vieții de veac ai. Acéste cuvinte sunt încredințate cum că au rădicat necredința de la ucenici și cum au auzit necredința, au certat vânturile și marea și să făcu liniște mare.

Stau puțin de mă mir de aceasta. Oare pentru ce să cérte Hristos stihiile céle neînsuflețite și nesimțitoare: marea și vântul? Nu socotesc să fie certat Hristos stihiile, ci pre dracii aceia carii din depărtarea lui Dumnezeu lucrează unile ca acéstia, spre ispita noastră. Și de pe ce mă încredințez cum să fie așa? De pe cuvintele evanghelistului Marco, că au zis vântului: taci, cuvânt carele era obicinuit Hristos să-l zică la draci, precum au zis în Capernaum la omul cel ce avea duh necurat și la omul ce au adus pre fiiu-său și avea duh mut și surd, precum spune Mathei că tot cu acel cuvânt: taci, au certat vânturile și marea.

A 3 întrebăciune, pentru ce să lase pre ucenici să se turbure.

Din ceput, Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, carele s-au făcut om, pre sfinții lui ucenici și cu cuvinte și cu fapte îi învață să petreacă în strimtorime, în scârbe și în ispite, pentru ca să le arate cum că aceasta iaste calea cea adevărată, că întâi el, din ceputul vieții lui au pătimit goane, scârbe și ispite, până la moarte. Drept acéia, le zicea și lor: Vă vor da și pre voi în scârbe și vă vor ucide pre voi și veți fi urâț de toate limbile pentru numele mieu. Să se turbure i-au lăsat și să vie în nevoi, pentru ca să facă minunea mare și cu minunea să-i mântuiască din puțina credință.

Și adevărat, pentru căci pricina minunii iaste mare și numai lui Dumnezeu să cuvine. Că n-au făcut minunea cu toiagul, ca robul lui Dumnezeu Moisi, în Marea Roșie, sau cu cojocul, ca Elisei cu chiemarea lui Ilie, de au trecut Iordanul, sau cu chivotul, ca Iisus fiiul lui Navi, de au stătut apele lui Iordan de-o parte și de altă parte, ce numai cu poruncă și cu certare, ca un stăpân slugii lui. Zise mării și vânturilor: taci și îndată au încetat. Și atâta i-au plecat pre ucenici minunea aceasta, cât să temură. Zice Marco: Frică mare și zicea între dânșii: oare, cine iaste acesta, că și vântul și marea ascultă pre dânsul?

Iară stau de mă minunez, cum putu fi aceasta, de s-au întâmplat astăzi să prăznuim 2 cutremuri de-o dată: unul ce s-au făcut în mare din depărtarea lui Dumnezeu, de draci, pentru ca să se îndepărtéze puțina credință a ucenicilor, al doilea cutremur ce s-au făcut pre pământ, din sălbăticiia și cruzimea inimilor lui Dioclitian și Maximian, păréchia dracului, pentru ca să se adevereze credința cea multă a sfântului, marelui mucenic Dimitrie, a căruia preznuim cinstita pomenire. Că atât cutremur au făcut și atâtea valuri sălbatece au pornit asupra blagoslovitei corăbiei lui Dimitrie cât siliia să între întru céle mai din lăuntru ale fericitului său suflet, să-l cufunde, neștiind turbații aceia de oameni, ca niște fiare sălbatece, cum că Dimitrie nu era corabie deșartă, ci avea catarg bun și corăbiiar vrednic și vétrile iscusite și cârmaci foarte învățat.

Catargul era cinstita cruce, întru carea se lăuda că iaste pururea tare și nou și poate să rabde vânturile Duhului Sfânt, întru inima lui; căci îi da atâta îndrăzneală fericitul Pavel, după cum scrie la 6 capete cătră galaténi: Mie să nu-mi fie a mă lăuda, fără numai în crucea domnului nostru Iisus Hristos.Iar mai vârtos cuvântul domnului Iisus, ce zice în sfânta Evanghelie: Și cine nu va lua crucea sa și să vie după mine nu iaste mie destoinic. Iar corăbiiarul iaste știut de toț cum că altul nu era numai însuș Hristos, foarte învățat intru călătoriia cetății cei cerești, căci de acolo iaste; și moșiia lui iaste ceriul, precum zice la Ioan în 18 capele: Împărățiia mea nu iaste din lumea aceasta; și la al 6 cap: Eu sunt pâinea cea vie, carea s-au pogorât din ceriu.

Acesta însuș era întru adâncul sufletului lui Dimitrie, lăcuitoriu și când îl vedea puțin că sa înfricoșa, îi zicea: Dimitrie, tu ești oaia mea și foarte bine te cunosc, că urmezi după mine; nu te téme, că nu te va răpi nimeni din mâna mea. Și-ț voiu da ție viață vécinică și acolea unde vor să pătrunză trupul tău cu sulițele, eu sunt: loviturile tale le voiu primi eu și nu te voiu lăsa să aibi dureri. Aleargă curând, că ai vréme bună. Eu am umplut vétrila credinții tale cei curate, cu duhul mieu cel sfânt. Dimitrie fă-te părtaș morții méle, că te voiu face părtași și învierii méle; cu duhul lui Dumnezeu petreci în patemi, pentru aceasta fiiul lui Dumnezeu ești. Nu voiu lăsa să aibi duhul robiei spre frică, ci-ți voiu da duhul moștenirei fiești, carele să mărturisească cum că ești fiiul lui Dumnezeu și, ca un fiiu al lui Dumnezeu, vei fi și moștean lui și moștean împreună cu mine, iubitul tău Hristos. Fiiul mieu, Dimitrie, vezi crucea? În inima ta am înfipt-o. Pre crucea aceasta dormu somnul patemii, a morții, carea au mijlocit viața a toatei lumi; ce m-au deșteptat mila preaputérnicului Dumnezeu, cu înviiarea, pentru multa dragoste ce am cătră tine și cătră toată lumea.

Furtunele acéstia și cumplite valurile voiu înceta și pre tine te voiu răpi din mijlocul lor. Ce vino după mine, că am întors cârma din partea cea slobodă a deșărtăciunii, spre frumoséțele céle nemuritoare ale împărăției mele. Vino, prin moartea lui, în viața cea vécinică, să mă vezi și să te veselești.

Drept aceia și noi, smeriții robii tăi, mare mucenice Dimitrie, te rugăm, de vreme ce într-atâta cinste te-ai învrednicit Dumnezeu, ca să te faci fiiul lui și sfânta lui dreaptă să te ia și să te sue întru împărățiia lui, ca să te răsfeț cu fericiții îngeri, cuvântul tău și rugăciunea ta poate mult. Drept aceia adu-ți aminte și de noi, carii ne turburăm în furtuna cea mare a vrăjmașilor și în valurile deșărtăciunilor celor lumești și de doarme Dumnezeu, adecă de să face ca cela ce doarme, și nu va vrea să ne asculte, tu ai multă îndrăzneală ce-l deșteaptă și te roagă lui tu, cel vrednic, pentru noi, cei nevrédnici; tu, cel iubit a lui Dumnezeu, pentru noi, cei urâți, pentru neascultarea și nesupunerea poruncilor lui; tu, cel desăvârșit priiaten a lui Dumnezeu, pentru noi, vrăjmașii, pentru păcat.

Să încéteze furtuna și să alinéze valurile, că iaste dator să facă voia ta. Și fă această osteneală ca să ne aduni în corabiia ta, cea blagoslovită, când va răspunde premilostivul stăpin să stăm de față, în zioa cea dulce a răsplătirii, ca dinpreună să binecuvântăm prealăudat numele Tatălui și al Fiiului și al Duhului Sfânt, în veci. Amin.