Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos

Jump to navigation Jump to search
Cuvânt de învățătură în 25 a lunii dechemvrie, la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos
de Antim Ivireanul


Că iată vestesc voao bucurie mare, carea va fi la tot norodul, că s-au născut voao astăz mântuitor, carele iaste Hristos, Domnul, în cetatea lui David.

Multă veselie sufletească ne aduc noao, celor credincioși și iubitori de prăznuire acéste cuvinte ale sfintei Evanghelii de astăzi, dintre care cuvinte adunăm 2 lucruri minunate și peste fire; una, că înțelégem o véste bună, caré din véci nu s-au auzit, nici să va mai auzi până în véci și alta, că auzim o bucurie mare caré stinge toată jalea, toată întristăciunea și toată lacrăma de pe fața pământului. Aș pohti însă acéste cuvinte să le întinz ca o masă desfătată înaintea dragostei voastre și să vă fac un ospăț sufletesc, după putință, puind în loc de bucate, cu multe féliuri de bunătăți drése, cuvântul cel de bună vestire și, în loc de băutură veselitoare, să dreg în păharul preaînțeléptelor capetelor voastre cuvântul cel de mare bucurie, pentru care lucru cérem putére de la Hristos, carele înțelepțește pre cei neînvățați, ca să ne luminéze mintea și să ne dea ajutor ca să putem îndulci cu ospățul vorbelor inimile și auzurile celor ce vor ospăta suflétește.

Decât célialalte nume, cu carele zice Isaia să se numească mântuitoriul, decât toate iaste, cel dintâi, minunat; și cu cuviință i să cuvine acest nume, că nu numa într-un lucru, ci în toate faptele sale minunat au fost: minunată zemislirea lui, minunată și nașterea, minunată și viața, învățătura, moartea, înviiarea, înălțarea la ceriu; minunată au fost și pohfala înălțării lui, că toate întru dânsul au fost noao înălțate și minunate. Iar ce iaste prăznuirea noastră, ceastă de acuma, iaste mai minunată decât toate, carele pomenéște evanghelistul zicând: Și au născut pre Fiiul său cel întâi născut și l-au înfășat pre dânsul și l-au pus în iasle, pentru că nu avea ei loc în casă. Că ce iaste mai minunat decât a zăcea în iasle Domnul tuturor? Și nu fu lui alt loc în lume? Ce iaste mai minunat decât o mărire ca aceasta, să fie aruncat la locul dobitoacelor? Și pentru căci văd îngerii pre Domnul cerurilor, aruncat în gunoae, cântă: mărire lui Dumnezeu, celui din nălțime.

Și nașterea aceasta n-au fost numai mântuitoare, ce și minunată. Că despre o parte trebue să ne minunăm de sfatul cel minunat al înțelepției lui Dumnezeu, iar de altă parte trebuiește să mărim lucrul cel mare al bunătății lui. Că am câștigat astăzi pre judecătoriul ceriului și al pământului, carele, surpând zapistul răutăților noastre, s-au milostivit de au rupt și legăturile.

Câștigat-am astăzi pre Domnul, carele jugul cel vechiu al robiei noastre, de pe grumazii noștri fărămându-l, întristăciunea lumii au veselit-o, cu slobozirea cea vécinică. Câștigat-am pre împăratul cel blând carele, în toată lumea călcând cu pașii dreptății cerești, tirăniia vrăjmașului celui răpștitoriu au sfărâmat-o.

Astăzi au strălucit noul Adam, carele nu iaste lăcuitoriu ci domn și stăpân al raiului, pre carele frumoséția pomului celui oprit nu-l va înșăla, șarpele nu-l va vicleni, muiarea nu-l va amăgi.

Astăzi au răsărit lumina întru întunérec.

Astăzi, pre acela de carele să turbura ceriul și ceriul ceriurilor, avându-l lumea, neștiind l-au câștigat.

Văzut-au sfinții, strămoșii noștri, minuni mari și fără de număr: că Marea Roșie, desfăcându-se în doao le-au făcut cale; focul, ca un stâlp luminându-le noaptea, le-au slujit; norul, de arșița și zăduful zilii i-au umbrit; ceriul, hrană îngerească le-au dat; piatra cea vârtoasă, păhar dulce li-au deschis; Iordanul, curgerile sale céle répede, spre fugă li-au întors; zidurile céle tari ale vrăjmașilor, de glasul trâmbițelor au căzut; soarele, pre ceriu zăbovind cu călătoriia, au mărit zioa pentru izbândă. Iar minune ca aceasta nu s-au văzut niciodată, nici s-au auzit, ca cela ce iaste unul născut celui preaînalt, pre carele puterile arhanghelilor cu frică îi slujesc, a să arăta pre sine, cu trup, oamenilor și trupul carele l-au luat de la oameni să-l îndumnezeiască.

Drept acéia, decât iaste taina aceasta mântuitoare, de atâta iaste și mai minunată; care necum limba omenească poate a o grăi, ce și îngerii, carii ne vestesc noao astăzi bucuriia cea mare și cântă mărirea lui Dumnezeu, nu iaste cu putință ca să o adeveréze.

Eșit-au zice poruncă de la chesariul Avgust, să se scrie toată lumea, adecă ca fiéștecine numele său, la moșiia sa și la locul nașterii sale să și-l spue. Drept acéia, cu pricina aceștii porunci, s-au suit și Iosif din Galilea, din cetatea Nazaretului, la Iudea, în cetatea lui David, care să chiamă Vithleem (pentru că era el din casa sa și din moșiia lui David), să se scrie cu Mariia cea logodită lui, muiare, fiind grea. Iar osteneala și greotatea călătoriei aceștiia pre lesne o va putea cunoaște fiéștecine, de va vrea să socotească vremea și cine au fost cei ce călătoriia. Că era pre la miezul ernii, când pământul și apele sunt înghețate de ger și de vânturile céle reci; și fecioara tânără și rușinoasă, care nici din casă nu era obicinuită a eși, și, fiind aproape de a naște, purcéde pre o cale grea și cu anevoe ca aceasta. Și, apropiindu-să de Vithleem doară s-ar fi găsit vreo casă cuvioasă, ca să nască fecioara aceasta într-însa, iară însuș iubitoriul de sărăcie, Domnul, au pohtit într-o coșare smerită, ca să se nască.

Și fu, drept acéia (zice evanghelistul), fiind acolo s-au umplut zilele ei să nască. Și era noaptea, care noapte era mai luminată decât soarele, întru care au răsărit soarele dreptății. Însă eu mai bine voiu numai zioa acéia a fi noapte întru caré omul cel dintâi, Adam, au pohtit a fi asémenea lui Dumnezeu. Și noaptea aceasta, între caré au strălucit lumina cea cerească în lume, noul Adam, o voiu numi zio.

Iar sfânta Fecioară aștepta, cu mare pohtă ceasul acela întru care, pre Dumnezeu ca un prunc, să-l ia în brațele sale și cu mâinile sale să-l cuprinză și cu țâțele sale să-l apléce, fiind, drept acéia, toate într-un liniște și întru tăcere.

Făcându-și noaptea calea sa jumătate eșit-au aici, în lumina aceasta a noastră, ca un mire din cămara sa; eșit-au, zic, nădéjdea tuturor vécilor, bucuriia îngerilor, mântuirea neamurilor, scularea celor morți, izvorul milii, rădăcina vieții. Eșit-au cuvântul Tatălui, cu trup îmbrăcat, din trupul Fecioarei; eșit-au gol, pentru ca să ne îmbrace pre noi, sărac ca să ne îmbogățească, smerit ca să ne înalțe la ceriu, ca un prunc, ca să ne facă pre noi desăvârșit și să ne dea noao bucuriia cea vécinică. Auzitu-s-au, rogu-vă, vreodată, véste ca aceasta? Au socotiț că să va mai auzi? De aduce atâta bucurie la oameni o véste bună de céste trecătoare, dară această véste cu cât mai vârtos va aduce bucurie mare la tot norodul, după cum au zis îngerul? Precum căldura soarelui trage aburul de pe pământ, în sus și de acolo să pogoară roao și face pământul de rodéște și să veseléște așa și preacuratul sângele Fecioarei, cu putéria Sfântului Duh, far de nice o sămânță de bărbat, zemislindu-se, s-au făcut trupul Domnului Hristos carele, eșind la lumină, ca cela ce iaste lumina cea adevărată, minunat au veselit tot neamul omenesc; și născându-l, l-au făcut mai frumos decât ar fi fost înfrumusețat cu tot féliul de bunătăț. Că el iaste izvorul bunătăților fărde nici o stricăciune a fecioriei sale și fărde nici o simțire de durére au strălucit în lume acest sfânt prunc.

Obiciai iaste, în multe părți, ca tot cela ce ar duce roadă noao de vânzare iaste ertat de toată datoriia vămii lui. Drept acéia vrédnic lucru au fost să fie sfânta Fecioară mântuită de toată vama datoriei durerii nașterii sale, că numai ia singură au adus lumii roadă noao. Că toate muerile câte au născut în lume au adus roduri vechi, zemislite în tina păcatului celui strămoșesc; iar acesta pre carele l-au născut sfânta Fecioară cu adevărat iaste roadă noao, că iaste om zemislit din Duhul Sfânt și numai om singur, ce și Dumnezeu. Că singură ia au adus în lume această roadă frumoasă și pentru acéia au rămas mântuită de toată vama nașterii cea cu durére, precum și de toată stricăciunea fecioriei au râmas întreagă. Că cel ce venise în lume ca să facă pre toț oamenii curați și farde stricăciune n-ar fi fost nicidecum cu cuviința să facă Maicii sale stricâciune.

Drept acéia, ce iaste mai minunat și mai slăvit decât această naștere? Că să întunecă mintea omului și nu poate a le pricépe acéstia, cum poate că să nască fecioara fiiu? Și prin venirea unui dar în lume să săvârșește taina a doao daruri: că ziditoriul să naște din zidirea sa și muma cea neîmpreunată cu bărbat să minunează de rodul pântecelui său și muiarea să face începătoriul său începătoare.

Și nu știu de ce mă voiu minuna întâi? De zemislirea cea fărde sămânță, au căci prin nașterea aceasta mai mult s-au slăvit fecioriia? Și nu iaste minune de au născut și au rămas Fecioara curată, că au născut pre cela ce iaste începutul fecioriei și întru tot curat.

Cine va putea spune cu ce dragoste și cu ce frică împreună va fi cuprins pre acest Fiiu al său, că fiind plină de credință îl cunoștea pre acesta a fi Dumnezeu și-l cunoștea a fi și Fiiul său; să cunoștea pre sine a fi și mumă și slujnică. Drept acéia, ca o mumă cu dragoste îl cuprindea și-l săruta și ca o slujnică, ca pre un Dumnezeu înalt abiia cu preacuratele mânile sale cuteza a-l apipăi. Căci știia că nici preoților nu era slobod a să atinge de lada legii, caré era ca o umbră înaintea aceștii taine și știia a fi scris ca să se curățească cei ce purta vasele Domnului. Și de pohtiia arămurile beséricii atâta curăție, cu cit mai vârtos pohtéște acesta curățiia carele iaste începâtoriul și izvorul curăției.

Drept acéia preaînțeleapta Fecioară, cu frică și cu dragoste, împreună cu multe lacrămi, carele le scotea dragostea cea multă ce avea cătră cela ce să născuse dintru dânsa, uda trupul preasfântului cocon; și luându-l cu scutece l-au înfășat și cu brațele l-au cuprins și țâțe feciorești dându-i în gură, cu lapte curat l-au alăptat.

Și ce s-au mai întâmplat iaste lucru cu adevărat că covârșaște toată minunea minții omenești. Că zice: Și-l puse pre dânsul în iasle, pentru că nu avea ei loc în casă. Înfățășind, drept acéia, un lucru prea de jos, cu un lucru prea înalt, cum nu te vei cutremura de minune? Că pruncul acesta, carele să vârguléște în iasle, de ne vom rădica ochii credinții noastre îl vom cunoaște făcând tunete și fulgere în nori și pre cer umbletul stélelor rânduind, soarele și luna de raze împlându-se și mișcarea ceriului îndreptând și toată greimea lumii acest prunc înfășat o cârmuiaște.

Cine iaste acela așa mic și așa mare, așa smerit și așa înalt, cât în iasle zăcând, în ceriu cu glasuri îngerești să măréște? Că ce iaste mai mic și mai smerit decât a să naște în iasle, care loc nu iaste al oamenilor, ci al dobitoacelor? Și ce iaste mai mare și mai înalt decât tot întru aceastaș naștere, pământul cu mare lumină a străluci și mulțimea oștilor cerești a cânta și cétele îngerilor a să veseli cântând: Mărire lui Dumnezeu întru cei de sus? Și umplând văzduhul de glasuri dulci și mângăioase, când, de la începutul lumii, s-au mai auzit, la nașterea vreunui om, glasuri și cântări îngerești? De nu poți créde, omule, cu slăbiciunea ta, cum că s-au născut Dumnezeu din muiare, cunoaște că s-au născut din fecioară. De-ți pare lucru prost a fi scutecele acélia întru carele iaste înfășat, minunează-te de îngerii și de mulțimea oștilor lor cerești, cu ce cântări îl măresc. Și de te scârbești de iasle, rădică-ț ochii puținel și vei vedea pre ceriu stea noao, caré mărturisește lumii nașterea Domnului. Și de vréme ce crezi altele mai mici, créde și céle minunate. Și de te pricești de céle ce sunt ale smereniei, cinstéște céle cerești și înalte.

Cine, drept acéia, întru înălțimea mărirei aceștiia fiind împreunată cu atâta smerenie, nu va cunoaște a fi doao firi, dintru cari una iaste vrednicie măririi și alta priimința bunătății; carele amândoao le arată prorocul Isaia, zicând: Prunc s-au născut noao și fiiu s-au dat noao. Numindu-l prunc, însemnează smereniia omenirii și numindu-l fiiu dat, arată înălțimea măririi. Că s-au născut noao, cel ce luiș era; dat iaste, drept acéia, din dumnezeire și născut din fecioară.

Născut iaste cela ce simte apusul; dat iaste cela ce n-are început; născut iaste cel ce iaste mai tânăr decât mulți; dat iaste decât carele nu iaste nici părintele mai vechiu; născut iaste cel ce va să moară; dat iaste acela dintru carele viața să naște și așa, cel ce era, dar iaste și cel ce nu era s-au născut. Acela stăpânéște, iar acesta să smerește. Luiș stăpânéște și noao, celor credincioș, ne gătéște moștenire; și nimeni să nu socotească că, luând trup, s-au micșorat ceva din mărirea cea dumnezeiască. Nu s-au născut îngerilor, căci acei ce au rămas în dreptate nu le trebuia mântuire și cei ce căzuse nu putea ca să se mântuiască. Noao iaste, drept acéia, dat Domnul acesta și născut.

Și de vreme ce îngerii îl măresc pre dânsul, cu cântări, neîntorcându-i pre dânșii de la răutate, nici cétele lor să le mai slăvească, dară noi, cu cât mai vârtos să cuvine să-l mărim și să-l mulțemim pentru véstia cea bună a împăcăciunii ce ne-au adus de la Dumnezeu Tatăl pentru bucuriia cea mare ce au vărsat peste tot pământul, pentru mântuirea noastră din mâna vrăjmașului, pentru deșchiderea ușilor raiului și pentru multele și nenumăratele faceri de bine ce ne-au făcut și ne face totdeauna, pentru carele trebuiaște, cu bucurie sufletească și cu laude de mulțemiri și de slavoslovie să-i zicem: Slavă ție, Dumnezeule, celui din nălțime.

Și să ne închinăm nașterii lui, aducându-i cu dragoste, cu frică și cu multă cucerie, împreună cu filozofii și daruri de bunătăț: aur, tămâe și zmirnă în locul aurului să-i aducem credință dreaptă, ca unui împărat ce iaste al ceriului și al pământului și a tuturor adâncurilor; în locul tămâei să-i aducem dragoste curată, ca unui Dumnezeu vécinic; și în loc de zmirnă să-i aducem nădéjdia cea bună, că el iaste toată nădéjdia lumii.

Și așa, cu acest mijloc făcând, vom fi adevărați prăznuitori și închinători nașterii domnului Hristos, căruia ne rugăm ca unui mult îndurătoriu, măcar că suntem și nevrédnici, să arate bunătatea lui cea desăvârșit; și precum s-au milostivit de au surpat cu smereniia lui cea de margine, pre mândrul acela Luțifer, să surpe și pre toț vrăjmașii cei văzuț și nevăzuț a preluminatului, înălțatului și iubitoriului de Hristos domnului nostru Io Costantin voevod.

Și precum au înoit cu nașterea sfinției-sale toată lumea și viața omenească, așa să înoiască și anii vieții măriei-sale, ca să poată prăznui în mulți ani luminat și pe plăcérea lui Dumnezeu acest luminat praznic cu fericită și întreaga sănătate, cu lină pace și cu viață norocită și să-l învrednicească Dumnezeu întru adânci bătrânéțe, să stăpânească întru înălțat scaunul măriei-sale și să oblăduiască cu blândéțe turma și norodul ce i s-au încredințat, împreună cu toată luminata și de Dumnezeu blagoslovita casa măriei-sale, cu luminata doamnă, cu luminatele odrasle, coconi și cocoane ale măriei-sale și cu toată cinstea și blagorodnica boerime, cu cei mari și cu cei mici, cu cei ce sunt de față și cu cei ce lipsesc cu toată creștinătatea și cu toată țara cu blagosloveniia preasfinților mitropoliți și a iubitorilor de Hristos episcopi, cu rugăciunile cuvioșilor egumeni și a cuciarnicilor preoț și a tot cinul besericesc, ca cu o gură și cu o inimă, cu bucurie sufletească să zicem împreună cu îngerii: Slavă lui Dumnezeu celui din nălțime și pre pământ pace, întru oameni bunăvoire.