Cuvânt împotriva beției

(Redirecționat de la Cuvânt împotriva beţiei)
Jump to navigation Jump to search
Cuvânt împotriva beției
de Alexei Mateevici


„Nu beți băutură bețivă... că de vei da ochii tăi spre cap și spre pahar, mai pe urmă vei umbla mai gol decât pilugul. Și apoi vei fi ca cel mușcat de șarpe, din carele se varsă veninul“

(Pild. lui Solom. 23, 31—32)

Iată la ce cale, creștinilor, aduce beția! Iată ce folos dobândește bețivul din beție! Că umblă mai gol decât pilugul și apoi, din pricina spirtului otrăvitor, se face ca cel mușcat de șarpe din care se varsă veninul. Așa ne spune nouă Sfânta Scriptură, care nimica strâmb nu vorbește, ci toate le vorbește drept și adevărat: că cerul și pământul va trece, iar din Scriptură un cuvânt în zadar nu va trece (Matf. 5, 18).

Mulțime de curse întinde diavolul spre înșelăciunea și pierzarea oamenilor, dar din toate cursele lui cea mai rea și mai vicleană este beția, pentru că ea este rădăcina tuturor păcatelor, că cui este vai, cui sunt gâlceve, cui judecăți, cui necazuri și sfezi, cui zdrobire în zadar, cui sunt ochii urduroși — au nu celor ce zăbăvesc la beții și celor ce păzesc unde se fac ospețe,— zice Sf. Scriptură (Pild. lui Sol., 23. 29, 30).

Cu bună seamă, ce rău nu este gata a face omul cel beat?

Diavolul nimica așa nu iubește, ca beția și trândăvia; pentru că nimenea așa de ușor nu împlinește voia diavolului, ca bețivul. Și ce greutate este diavolului a înșela pe cel beat, care, fiind întunecat și înviforat cu tăria băuturii, nu poate să judece drept și care chiar și fără de băutură este destul de slab și neputincios spre judecată dreaptă, căci în păcate ne naștem și întru fărădelege ne zămislim (Ps. 50, 5).

Fiind mintea noastră slabă, putem oare noi fără de greșeală să umblăm? Niciodată. Dar fiecare dintre noi cu mintea ne povățuim și în gospodăria noastră, și între oameni, și înaintea năcealnicilor, și înaintea Stăpânului Ceresc — Dumnezeu.

De la minte se trage a fi bun ori a fi rău, a fi nenorocit ori a fi norocit, a fi în munca iadului și în desfătarea raiului, a fi cuvios și necuvios, una și alta de la minte se trage, dacă nu va strica-o omul cu fel de fel de păcate și mai ales cu beția. Patima beției nespus vatămă și sufletul și trupul, iar împreună cu trupul — și sănătatea.

Sufletul îl vatămă, făcându-l neputincios pentru faptele cele bune și plăcute lui Dumnezeu, adică îl face neputincios pentru pocăință și prin aceasta îi gătește munca iadului. Trupul îl vatămă cu veninul băuturii, care, vărsându-se prin tot trupul omului, îi strică sângele și îi aduce bețivului slăbiciuni și boale, din pricina cărora se face neputincios și netrebnic și pentru gospodăria sa, și pentru obște, și pentru patrie și este nu mai mult decât o greutate pe pământ.

Mulți zic că bețivul nici o stricăciune nu face altora. Cum nu face? Bețivul face stricăciune nu numai sieși, ci la mulți, pentru că, fiind căsătorit și având copii, soția lui și copiii totdeauna umblă goi și flămânzi. Crescând întru așa nevoie, copiii sunt siliți, neavând straie și mâncare, de mici a se deprinde cu amăgituri, cu cerutul, și dacă alții nu le dau cele ce cer, apoi se mai apucă și de furat și de alte răutăți.

Așadar, bețivul este ca un voitor de rău copiilor săi! Iar obștii sale câte răutăți pricinuiește bețivul? Plătește el vreo dată dăjdia lui la vreme? Niciodată.

Multe stricăciuni fac bețivii și trupului și sufletului lor, și copiilor săi, și la toata obștea unde trăiesc. Și încă mai îndrăznesc unii a zice că bețivului așa i-i dat de la Dumnezeu,— să fie bețiv. Tare greșesc aceia oameni cu așa cuvinte înaintea lui Dumnezeu. Se poate oare ca Tatăl Nostru Cel Ceresc să vreie vreun rău zidirii Sale? Se poate oare — izvorul bunătăților — Dumnezeu să-i deie unuia să fie bun și blagoslovit, iar altuia — sa fie bețiv, tâlhar, curvar, amăgitor sau altă răutate; Dumnezeu este preasfânt și preabun, dorind fiecărui om să fie cuvios și bun, la toți le voiește bine, pre toți îi cheamă la viața cea fericită. De ar fi însemnat Dumnezeu bețivului să fie bețiv, curvarului să fie curvar, tâlharului să fie tălhar,— apoi nu ar grăi Domnul în Sfânta Scriptură, că nedrepții împărăția lui Dumnezeu nu vor moșteni: nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici malachii, nici sodomlenii, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici răpitorii (l Cor. 6,9—10).

Vedeți acum că nici un fel de patimă rea nu este dată omului de la Dumnezeu. Tot felul de răutate de la diavolul iese, pentru că el este tatăl răutăților. Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură nouă, că diavolul ca un leu umblă răcnind, căutând pe cine să-l apuce (l Petr. 5, 8).

Se mai aud unii vorbind, că prin băutură se fac multe lucruri bune. Spune-mi, creștinule, cel ce vorbești așa, ce bunătate se face prin beție?

Unde zice Sf. Scriptură, că prin beție să se poată face ceva bun?

Sau pe mintea noastră cea întunecată cu beția o punem în loc de Scriptură? De multe ori se vede că dreptatea prin cinstea paharelor se calcă de cei lacomi la băutură; iar nedreptatea se îndreptează și se dezvinovățește. Cei mulți, văzând că nedreptatea sporește și se apără din pricina beției, iar dreptatea se calcă, se strâmtorește, se defaimă,— se fac și ei întocmai ca și cei ce nedreptățesc,— dar vai celor, prin care se smintește lumea, — zice Sf. Scriptură (Matf. 18,7).

Arătându-vă după putință răutatea beției, vă sfătuiesc, fraților, să vă feriți de beție, ca de un șarpe ce mușcă, ținând minte în toată vremea, că bețivii împărăția lui Dumnezeu nu vor moșteni (l Cor. 6, 10). Amin.