Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț

Jump to navigation Jump to search
Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț
de Gheorghe Sion
Corespondența lui Gheorghe Sion cu George Bariț se păstrează la Biblioteca Academiei Române din București, ms. rom. 1002, f. 232r-274r. Marcăm în paranteze drepte numerotarea filelor manuscrisului.


Scrisoarea 1[modifică]

Cernăuți, 1848, iulie 14

Domnul meu,

Pe când constituțiunea Valahiei ne aducea în deliruri de bucurie și ne hotăriam cu planuri pozitiv pozitive a intra în țară, deodată primim nuvela că la 11 a curgătoarei, în deseară, rușii, în număr de 5 mii și zece tunuri, au intrat în Moldova pe la Sculeni și au intrat în Iași. Asta e pozitiv, ne‑au spus oamani care i-au văzut cu ochii. Unia scriu că pe la Leova au intrat 25 mii, pentru Valahiea. Unia scriu că au intrat și turcii, pe la Galați, pentru ca să oprească venirea rușilor în Valahiea. Dv. aceste le veți fi știind mai sigur, fiindcă Valahiea e aproape. Ce vor face românii din Valahiea, nu știu. Sântem tare îngrijiți de jertfele care trebuie să urmeză. Cât pentru Moldova noastră, sântem foarte dezolați, că nu știm când vom putea face o mișcare națională, care tot românul trebuie să o găndească.

Mare criză! Peste noi rușii și turcii, peste voi maghiarii, slavonii și nemții! Vai și amar! Sigura nădejde ce o avem este la mișcările Poloniei și la cele dinlăuntru a Rusiii, unde se aude că sânt mari comploturi: vreo 50 ofițeri s-au spânzurat, din porunca împăratului.

Ne spun cum că rușii, intrând în țară, ar fi manifestat că ei ne vin ca prieteni, pentru ca să depărteză pe domn și să stea până se va alege alt domn. Nu rămâne decât, după aceea, să mai facem ceva, cu toate că mintea omului amețește când gândește la elementele care sânt în țară, nevrednice pentru simpatiile altor popoară. Dar vei [232] zice: „Cum?” Știi foarte bine că la noi nu sânt mai mult decât ca 50 tineri (restul sânt exilați) care gândesc că ar trebui să facem o Românie din țara lor și un popor cu principii democratice, iar încolo nu sânt decât niște bătrâni orbi, care se închină la cavaleriile rusești și se tem să nu se închine la cel mai de pe urmă muscal. Pe popor cine poate să-l numere între elementile lumei? El geme de mult în robie și s-a deprins cu patimile, încât nu știe ce să mai gândească, cu cât să mai facă o demonstrație națională.

Holera în Moldova face mari pustiiri. Numai în Iași se numără la 14 mii morți, iar încolo, pe la sate și târguri, nu se mai știe. Ea s‑a apropiat de Cernăuți cale de doă oare: aceaste o să ne facă să venim iar la Brașov.

Aud că aveți un domn la Brașov. Adevăr e? Ce hulă pentru el, să-și lasă țara pentru că poporul și‑a cerut drepturile! El, care putea să fie domn României întregi!

Împ[ăratul] muscal e la Varșoviea, unde are 250 mii soldați.

Acum primim vestea că rușii ar fi venit chiar pe la granițele Bucovinei și că granița de pe Prut o ar fi rădicat. Ce este de făcut? Povățuiți-ne, mângăieți-ne cumva!

Fraților Mureșani, salutări.

Al d-tale frate și serv,

G.Sion. [232v]

Scrisoarea 2[modifică]

Cernăuți, 8/20 iuliu 1848

Domnul meu!

Nu știu de ai corespondenți carii să-ți fi scriind pe altă cale noutățile Moldovei, și de aceea acum a treia oară îți mai scriu de lucruri ce știu că te interesează.

Aice sântem o colonie bunișoară de moldoveni, dar nu știu până când, căci de ieri au început holera a ne înspăimânta, și vom începe a ne împrăștiea pe la țară.

Aud că la Brașov aveți și voi o colonie mare de procleți valahi, dușmani constituției ce s-a proclamat acolo. Să vă trăiască!

„Gazeta” d-tale pentru ce vine pe la Viena? Toți bucovinenii îți împută d‑tale căci nu o regulezi să vie de‑a dreptul. Cred că, făcând aceasta, veți avea mulți abonați. Eu pot să-ți recomând de aice un corespondent vrednic, pe d. G. Hurmuzachi, care poate să iae asuprăși orice sarcină națională.

Nuvelile de la București cred că le știți înaintea noastră. Noi abia ieri am aflat de contrarevoluțiea ce urmă și de restabilirea Guvernului Provizoriu. Abia ieri am primit declarațiunea făcută în numele poporului și No 59 a „Gazetei” d-tale, cu cele de pe urmă amănunturi. Toate înlesnirile ce aveam în Moldova mai înainte, de a ne corespunde, s‑au curmat din pricina teroarei rușilor și a holerei, care a împrăștieat pe toți pe la țară.

În Moldova acuma avem holeră, lacustră, boală de vite, ruși, turci, într-un cuvânt toate palmele dumnezeiești. Bietul popor, îngenunchiat subt atâta strășnicie de eleminte contrarii! D-zeu numai să-și facă milă. Mihai Sturza e puternic, rușii și turcii îl sprijinesc, pentru că nu pot găsi mai bun sbir pentru vremile aceste. Acuma caută prin [234] țară să prinză 24 persoane, pentru care ar fi căpătat firman să-i dea peste Dunăre, la cetate. Numele persoanelor n‑a însemnat prin firman, dar sânt anumite de el, care, pre cât știu, sânt vreo 4 Sturzești, doi Ghiculești, Aslan, Kogălniceanu, Istrati și alți tot din familiile cele mari.

Turcii au venit ca la 12 mii în Galați, dar stau pe loc. Rușii, ca 20 mii, iarăși stau pe loc, la Bărlad. Pe mâni rușii așteaptă poroncă definitivă de la imp[ăratul], ca să treacă sau ba în Valahiea. Holera au săcerat pănă acum numai vreo 500 ruși.

La Constantinopol au protestat toți consulii pentru această invaziune, cu cuvânt hotărâtor că dacă până în 24 zile prințipatele nu vor fi deșertate de oști streine, apoi ei își coboară pandierile. Se adeverește că cabinetul de Stambul are tot un suflet ca cel de la Neva.

La Bărlad rușii ș-au spănzurat în public 7 soldați, din pricină că ei, fiind români din Basarabiea, ar fi vorbit între ei și cătră alții că ei nu s-ar îndura să meargă asupra fraților lor din Valahiea. Unul dintre dănșii era ofițir. Armiea toată e compusă din recruți besarabeni (români) și leși din Varșaviea.

Boierii din Moldova au privit cu mare indignare constituțiea Valahiei, pentru că ei cred că numai peste 400 ani poporul nostru ar merita asemine drepturi. Noi, drept răsbunare, râdem auzind de precauțile ce le face Mihai-vodă. Nădăjduim că va veni vremea să vadă nesocotiții că fără popor nu pot să aibă nici patrie, nici drepturi.

Primește acest vers pe care îl făcusăm pentru un jurnal ce era să ieasă aice, sub titlu de „Daco-Romăniea”, și care apoi a rămas. Te rog publică-l, de va avea loc în foaiea d-tale.

Al d-tale frate și serv,

G. Sion. [234v]

Scrisoarea 3[modifică]

Iași, 11. nov. 1849

Scumpul meu domn!

Pe când erai în Molvova, mă măguleam cu spranța că vei veni să vezi și Iașiul, dacă nu și amicii. Dar de când te-ai dus, nu mai știu ce faci. Am văzut o scrisoare a d‑tale la Gheorghiu, din care am aflat că ai trecut la Cronstad și că cugeți să reîncepi „Gazeta”. Trebui să știi că toți o așteptăm cu dorință. Numai un lucru, frate, este la mijloc, și care mă grăbesc a ți-l comunica. Când s-au oprit gazetele în țeară, știi că categorice au fost numite acea de Transilvania și acea de Bucovina. Aceste două jurnale sânt spânzurate și nesuferite încă în țeară, si, după toată silința ce și-a dat partida națională, nu s-a putut face nici măcar pentru Bucovina să intre în țeară, cu toate că ea este tolerată de guvern, pe sub mână. Așadar, să-ți dau ideea mea: aș fi de socotință, domnul meu, ca „Gazeta” d-tale să ieasă sub numele altui cuiva, necunoscut încă la noi și necuprins în legea ce a proscris „Gazeta de Transilvania și Bucovina”. Fă cercarea aceasta pentru vreo șese luni, și vei vedea că vei reieși la scop. Eu îți promit că-mi voi da toată silința a te servi, ca fratele d-tale, atât ca corespundinte, cât și ca panegirist al foaiei. În curând vom avea aice o nouă gazetă: d. P. Cazimir, asociat cu o parte din profesori, vor să scoată un jurnal și să fundeze o tipografie.

Domnul meu, te rog înștiințează‑mă despre hotărârea ce ai luat pentru „Gazetă”, despre soartea de față și venitoarie a românilor, despre Murășanu, despre pusețiunea d-tale chiar...

Nu uita că acei ce te iubesc nu te vor uita.

A d-tale frate,

Georgiu Sion. [236]

Scrisoarea 4[modifică]

Iași, 16 dec. 1849

Scumpul meu mice!

Am primit No 18 al foaiei d-tale, precum și epistola ce mi-ai adresat. S-a împlut inimele tuturor românilor de bucurie văzând că iearăși apare stimabila „Gazetă” a lui Bariț, acel organ care de 12 ani au legănat speranțele și iluziile și viitoriul românului. Însuși acei ce sânt în contra principiilor secolului și a națiunalităței s-au bucurat, căci oricum, sunt români, bată-i toaca! Sunt români, deși au suflet de antiromâni, și natura-i tradă fără de voiea lor. Toți, care de care, voiesc să o capete. Dar nime nu știe prin ce ocaziune și prin [ce] mijloace. Ieată‑mă și eu, care aș voi cu orice preț să potiu căpăta numerile de la începutul anului, care, precum știi, nu le-am primit, căci am fost în emigrațiune. Ce să fac? Trebuie să te rog pe d-ta, acela [ce] mă onori cu numele de amic, să faci toate chipurile să-mi trimiți culegațiunea întreagă, și să trimiți și mai multe dacă se poate, căci sunt mulțime de amatori. Îți rămân îndătorit să te servesc cu toate puterile mele, pentru că sunt convins că [238] servind pe Bariț, servesc pe națiunea mea.

Resemnațiunea ți-e lăudabilă: nici mai cutez să mai vorbesc de propunerea ce‑ți făcusem, pentru că cuvintele ce‑ți dai sunt foarte tari, cu toate că aceea am făcut‑o din bună credință cătră dragostea ta personală și cătră interesul comun al „Gazetei”.

Pe la noi nimica nou. Eroul nostru, generalul Liuders, a sosit aseară, și astăzi primește vizitele și felicitările principelui și ale miniștrilor noștri. Din Țara Românească venind în Moldova, a mers drept la Mănăstirea Neamțului, de a dus starețului de acolo o decorațiune (ordin) ce i-a trămis împăratul muscalilor, pentru vrednicii necunoscute nouă.

Pentru cele dinlăuntru ale noastre, te poți informa din gazeta� Bucovina�, care cred că nimic nu te oprește de a o primi.

Spune Mureșanului că cartea sa abia ieri a scăpat de la censură; de mâine m-apuc de a opera trecerea ei. Salută-l din partea mea și și arată-i că în curând vine și Alecsandri de la Paris.

Adio!

G. Sion. [238v]

Scrisoarea 5[modifică]

Iași, 1850, febr. 6/18

Scumpe Barițe!

Crezi poate că te-am uitat? Crezi poate că bariera censurei, care a întrerupt mijloacele de a aduce� Gazeta� ta în țeară, a desfăcut simțemintele de stimă ce bunii moldoveni îți păstrează? O, nu! Cei ce te‑au cunoscut nu te uită, cei ce ți-au cetit atâția ani gazeta nu te uită. Vor trece mulți ani, și generațiunea venitoarie va recita numele lui Bariț. Ți-o spun fără fățărie, frate, căci nu am auzit om care să nu tânguiească oprirea „Gazetei de Transilvania”. Nu am auzit om care să [nu] repețească totdeauna câte ceva din lucrul mânilor tale, care lucrul sufletului tău se poate zice. Mi-ar fi fost rușine, și niciodată nu ți-aș fi scris aceste rânduri, de nu mi s‑ar fi întâmplat decurând chiar lacrimi într-o societate, apropo de numele tău și al gazetei tale. Cu toate aceste bunii români, cărora nu le-a rămas decât resemnațiunea, se află tot încredințați că Bariț lucrează și că, curând sau târziu, lucrul său va fi de folos națiunei, căci el aste omul ei, trimis de la providență pentru dânsa.

Nu ți‑am scris, frate, nimica și de demult, și-ți sunt dătoriu. Dar causa nu a fost alta, decât că, aflându-mă în serviciu, am fost cuprins de ocupațiuni. Acum însă sunt liber. Sunt vreo zece zile de când m‑am desfăcut de chiverniseală. Am avut, precum zic frâncii, un démélé d'amour propre cu ministrul meu. Știi că nu-s ciocoi și nu sufer să-mi dea cineva o lovire, fără să i-o întorc cu camătă.

Acum și ceva noutăți. [240] Alaltăieri ne veniră și comisarii imperiali, Duhamel și Fuad-Efendi, și-i primirăm cu toate onorile la câte poate nu se aștepta. Până acum nu se știe ce s-a mai plănuit pe la Petersburg pentru bietele țerile noastre, dacât atâta se înțelege, că Convențiunea de la Balta-Liman, fără nici o schimbațiune, are să aibă lucrarea sa. Nu se știe dacă comisarii aceștia se vor apuca de vreo treabă aice, dar se știe că pe dumineca venitoarie or să fie desfătați cu un bal ce se dă la Curte, foarte strălucit, și după aceea se vor duce la București.

Altfeliu, trebile la noi merg tot ca mai nainte, cu osebire că mita nu se iea pe fățiș, ca atunce. Deșertăciunea luxului, intrigele și dorința de supremație a partidelor gioacă tot acea rolă ca mai nainte. Nime nu se mai ocupă cu idealul naționalităței, afară de câțiva băieți carii sunt devotați pentru dânsa și cărora astăzi nu le‑a mai rămas decât speranța în viitoriu. Trăim între ruginitele noastre instituțiuni și între baionetele străinilor, ca morbidul lângezătoriu care, după suferințe multe, cade în apatie.

Amice! Sunt vreo zece zile am fost pe la Roman, unde m‑am întâlnit cu N. Ghica de la București, carele foarte m-a rugat să‑ți aduc aminte despre făgăduința ce i-ai dat, că-i vei găsi un instructor pentru copiii săi.

Pe poșta venitoarie îți voi trimite și vreo poezie pentru� Foaie�, care, pre[240v]cum văd, s-a făcut cu totul numai politică, și nu găsesc că în politică este mintea, inima și literatura.

Adio, frate, nu mă uitați!

G. Sion. [241]

Scrisoarea 6[modifică]

București, 24 febr. 1868

Iubite Baritz!

Când am făcut cea din urmă călătorie în Helveția, m-ai rugat să iau informațiuni despre cestiunea limbelor de acolo. Într-adevăr, această cestiune pentru voi, românii din Ardeal, a ajuns homerică: nu puteți merge înainte cu dezvoltarea naționale, precum n‑au putut popoarele biblice să termine Turnul lui Babel. Studiul ce l-am făcut asupra acestei materie, ți-l trimit. Sper că vei face uzul cuvenit și pentru toți voi va fi binevenit.

Primește frățeștile mele îmbrățișeri.

Al d-t. frate,

G. Sion.

Te rog să-mi înapoiezi manuscriptul, căci nu mi-am oprit copie.

Cei 50 fr. i-am dat, cum ai zis. [244]