Sari la conținut

Biblia/Noul Testament/Faptele Apostolilor/Capitolul 12

←←Capitolul 11 Biblia de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]]
(Noul Testament, Faptele Apostolilor, Capitolul 12)
Capitolul 13→→


  1. Și în vremea aceea, regele Irod (Agripa) a pus mâna pe unii din Biserică, ca să-i piardă.
  2. Și a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
  3. Și văzând că este pe placul iudeilor, a mai luat și pe Petru, (și erau zilele Azimelor)
  4. Pe care și prinzându-l l-a băgat în temniță, dându-l la patru străji de câte patru ostași, ca să-l păzească, vrând să-l scoată la popor după Paști.
  5. Deci Petru era păzit în temniță și se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică.
  6. Dar când Irod era să-l scoată afară, în noaptea aceea, Petru dormea între doi ostași, legat cu două lanțuri, iar înaintea ușii paznicii păzeau temnița.
  7. Și iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Și lanțurile i-au căzut de la mâini.
  8. Și a zis îngerul către el: Încinge-te și încalță-te cu sandalele. Și el a făcut așa. Și i-a zis lui: Pune haina pe tine și vino după mine.
  9. Și, ieșind, mergea după înger, dar nu știa că ceea ce s-a făcut prin înger este adevărat, ci i se părea că vede vedenie.
  10. Și trecând de straja întâi și de a doua, au ajuns la poarta cea de fier care duce în cetate, și poarta s-a deschis singură. Și ieșind, au trecut o uliță și îndată îngerul s-a depărtat de la el.
  11. Și Petru, venindu-și în sine, a zis: Acum știu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scos din mâna lui Irod și din toate câte aștepta poporul iudeilor.
  12. Și chibzuind, a venit la casa Mariei, mama lui Ioan, cel numit Marcu, unde erau adunați mulți și se rugau.
  13. Și bătând Petru la ușa de la poartă, o slujnică cu numele Rodi, s-a dus să asculte.
  14. Și recunoscând glasul lui Petru, de bucurie nu a deschis ușa, ci, alergând înăuntru, a spus că Petru stă înaintea porții.
  15. Iar ei au zis către ea: Ai înnebunit. Dar ea stăruia că este așa. Iar ei ziceau: Este îngerul lui.
  16. Dar Petru bătea mereu în poartă. Și deschizându-i, l-au văzut și au rămas uimiți.
  17. Și făcându-le semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum l-a scos Domnul pe el din temniță. Și a zis: Vestiți acestea lui Iacov și fraților. Și ieșind, s-a dus în alt loc.
  18. Și făcându-se ziuă, mare a fost tulburarea între ostași: Ce s-a făcut, oare, cu Petru?
  19. Iar Irod cerându-l și negăsindu-l, după ce au fost cercetați paznicii, a poruncit să fie uciși. Și el, coborând din Iudeea la Cezareea, a rămas acolo.
  20. Și Irod era mânios pe locuitorii din Tir și din Sidon. Dar ei, înțelegându-se între ei, au venit la el și câștigând pe Vlast, care era cămărașul regelui, cereau pace, pentru că țara lor se hrănea din cea a regelui.
  21. Și într-o zi rânduită, Irod, îmbrăcându-se în veșminte regești și șezând la tribună, vorbea către ei;
  22. Iar poporul striga: Acesta e glas dumnezeiesc, nu omenesc!
  23. Și îndată îngerul Domnului l-a lovit, pentru că nu a dat slavă lui Dumnezeu. Și mâncându-l viermii, a murit.
  24. Iar cuvântul lui Dumnezeu creștea și se înmulțea.
  25. Iar Barnaba și Saul, după ce au îndeplinit slujba lor, s-au întors de la Ierusalim la Antiohia, luând cu ei pe Ioan, cel numit Marcu.


▲ Începutul paginii.