Sari la conținut

Azi e zi întâi de mai

Azi e zi întâi de mai
de Mihai Eminescu
4327Azi e zi întâi de maiMihai Eminescu


Azi e zi întâi de mai,
Azi e ziua de Armindeni:
Eu te cat, drăguța mea,
Eu te caut pretutindeni.

Eu te cer de la izvor,
De la codrul cel de brazi,
De la vântul ce lovi
Bălsămind al meu obraz.

Întreb munții cei înalți,
De la râuri eu te cer:
De-au văzut cumva ascuns
Al vieții-mi giuvaer.

Cu-al tău zâmbet răsfățat
Și cu dulcile cusururi,
Te-am iubit, copil drăguț,
Te-oi iubi de-acum și pururi.

Te iubesc făr- de-mputări,
Fără urmă de căire ­
Dară, vai, nu te găsesc
Nicăire, nicăire.