Țară de pripas
Un vechi tolbaș de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neașteptate
Stăpân peste întreaga țară.
Din ea-și făcu o prăvălie,
Și ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se știe,
Prinse-a striga de la tarabă
Poftiți aici! Oricine are
Obrazul fără de rușine
Ș-o conștiință de vânzare...
Poftiți să faceți târg cu mine!
Prostie, lene, lingușire,
Eu cumpăr tot. Veniți aici!
Și cei mai nărăviți din fire
Mi-or fi tovarăși și amici.
Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoatețiitorul,
Măriri, averi... Să vie-ncoace
Toți trântorii ce le duc dorul!...
Așa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Și mușteriii vin de zor.
În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câți oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!
Veniți și voi, străini calici,
Și strângeți tot ce-a mai rămas!...
. . . . . . . . . . . . . . .
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană țară de pripas!