Șerpii

(Redirecționat de la Şerpii)
Jump to navigation Jump to search
Șerpii
de Alice Călugăru
în revista „Viața Românească, an VIII, nr. 4, din aprilie 1913.


Sub falnica desfășurare de crengi a umedei păduri,
Mă culc în ierburi legănate, și-n palme tâmplele-mi se razmă;
Și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireasmă,
Că lin încep să șuier cântul ce cheamă șerpii lungi și suri.

Și vie alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape,
Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar,
Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular,
În care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape.

Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt,
Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde.
Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde
Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ.

Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri;
Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni;
Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni;
Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri.

Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior,
Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic,
Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic,
Își măsurară-n ritmu-mi straniu, încet alunecare lor.

Veniți, o, șerpi târând prin ierburi, pe mlădiosul vostru pântec,
Prin ierburi lungi � ca lănci � prin pietre, al vostru chip de vis!
Veniți, voi, ce vă-ncovoiați, ca lanțuri, de-acum sunteți înlănțuiți
De necurmatele cadențe nemaicântatu-mi cântec.

Veniți misterioși și falnici, voi, fermecați de-un glas străin!
De-acuma zvârcolirea voastră numai în ritmul lor se schimbă
Și fără vlagă e-mpotrivă-mi primejdioasa voastră limbă,
Ce ca o floare otrăvită înalță amarul ei venin.

Eram prin ierburi lungi culcată și v-așteptam cu ochi de pândă
Ș-acum voi mi-ați adus întreaga putere-a tainicei păduri,
Și viclenia-i mi-ați predat-o cu-nșelătoare cotituri;
Iar fluierarea mea, de-acuma, se schimbă-n cântec de izbândă.

Mă reazăm de-un copac, ș-acolo aștept tot neamul vostru-nvins,
Să mi se-adune la picioare cu trupuri agere de spadă,
Să-nalț, încolăcind pe brațu-mi, sălbateca mea pradă
Și-n cingători însuflețite să las să-mi fie brâu-ncins.

Fără de putere împotrivă-mi, pădurea-întragă-mi este roabă,
Ea, ce mă-nlănțuia cu aspra-i mireazmă și cu teama-i grea,
De-acum împărăția-i toată de teamă și fior e-a mea,
Și-nveninata-i vrășmășie e cucerita mea podoabă.