Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri

Jump to navigation Jump to search
Învățătură la noemvrie 8, în zioa Săborului sfinților îngeri
de Antim Ivireanul


Socotiț să nu obidiț pre vreunul dintru acești mici. Mathei 18.

Nu să cuvine cinstea și lauda numai oamenilor celor mari și bogaț, că sunt vrédnici acestui dar și cei mici și smeriț. Că măcar că cei mari strălucesc cu hainele céle de mult preț și cei mici n-au cu ce să-ș acopere trupul; cei mari să odihnesc pe așternuturi moi și frumoase și cei mici să culcă pe pământul gol și pe pae; aceia însoțiț cu mulțime de slugi, iar aceștea lipsiț, pustii și de ajutoriu și de priiateni; aceia între răsfățări și între bogății și aceștea între primejdii și între întristăciuni. Însă, cu toate acéstia măriri despărțite, nu să cuvine celor mici mai puținică cinste și dragoste decât acéia ce să cuvine celor mari și bogați, nici iaste cu dreptate celor mari să li să închine lumea și pre cei mici să-i batjocorească: de aceia să se teamă și pre aceștea să-i obidească; de acéia să se rușinéze și pre aceștea să-i înfruntéze, pentru căci măcar că cei mari cu sila și cu putérea răsplătesc sudălmile, iar cei mici au îngeri sprijinitori în ceriu de pedepsesc pre cei ce-i obidesc.

Drept acéia și domnul nostru Iisus Hristos poruncéște tuturor în Evanghelia de astăzi, să se păzească, să nu socotească pre unii ca aceștea batjocură norocirii și necurății ale lumii. Socotiți, zice, să nu obidiț pre vreunul dintru acești mici. Și pricina iaste, pentru ce aceștea atâta să iubesc de Dumnezeu că au cu dânșii îngeri carii pururea văd fața lui Dumnezeu, în ceriuri, dintru care cuvânt evanghelicesc luom pricină astăzi să arătăm înaintea dragostei voastre măririle acestor mici, ce zice Evanghelia, pentru ca să priceapă cei ce îndrăznesc de-i obidesc, cât păcătuesc de greu și ce răspuns vor să dea.

Și lăsând la alți înțelepți și învățați să prăznuiască precum să cade săborul fericiților îngeri, ce prăznuiaște astăzi besérica lui Dumnezeu, eu mă voiu nevoi să-i veselesc cu această vorbă ce voiu să fac, de va lumina mila lui Dumnezeu, pre vreunul din păcătoși să vie la pocăința, de vréme ce să face mare bucurie în ceriu, pentru un păcătos ce să va căi: ci să ascultaț cu dragoste, de pohtiți să vă folosiți.

De doao féliuri de mici să află în lume și pre doao féliuri de mici să obicinuesc de obște oamenii, de-i obidesc: cei dintâi sunt săracii și cea de a doao sunt preoții. Pentru cei săraci, zice înțelepciunea lui Sirah la 13 capete: Scârbă e la cel bogat, săracul. Și dumnezeescul Iacov, fratele Domnului, la Poslaniia lui, la al doilea cap zice: Iară voi aț necistit pre sărac. Și pentru preoț mârturiséște obiciaiul cel de obște și mai vârtos acela al locului acestuia, întru care preoții sunt cei mai necinstiți și mai obidiți. Însă aceștea, pre carii lumea îi socotéște mici și proști, nu sunt mici, ci sunt a unii vrednicii și a unii măriri: că poci zice pentru dânșii, prin rostul apostolului, cum că pentru aceștea nu iaste vrédnică lumea. Cei săraci sunt atâta de mari cât iaste însuș Hristos de mare, de vréme ce pre aceștea nu-i numéște slugi, nici priiateni, ci-i numéște în Evanghelie fraț zicând că: Ce aț făcut unuia dintru acești fraț mai mici ai miei, mie aț făcut. Și preoții iară, atâta sunt fărde asemânare, că după Dumnezeu nu să află nici în ceriu nici pre pământ, nimeni carele să poată să fie asémenea cu ei: cu Dumnezeu sunt, mai mici decât el și cu oamenii sunt mai mari decât ei. Nu sunt, firește, îngeri, iar pentru darul ce au sunt mai mari decât îngerii. Drept aceia zice și dumnezeescul Efrem Sirianul, la cuvântul cel dintâiu ce face pentru preoție: Preaslăvită minune iaste preotul și putére nespusă: de cer să atinge, cu îngerii petréce și cu Dumnezeu are mare amestecare.

Și pentru ca să cunoașteți cu lucrul și cu ispita mâririle acestor mici, adecă a preoților, ce-i batjocoréște lumea, luaț seama, rogu-vă, cu socoteală întreagă și vedeț putérea cea mare ce au și în ceriu și pre pământ, pre lângă oameni și pre lângă Dumnezeu.

Când domnul nostru Iisus Hristos au ertat păcatele slăbănogului aceluia ce l-au fost adus înaintea lui, să-l tămăduiască, știți ce au zis cărturarii și fariseii, ce era acolo de față: Cine poate erta păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Unul ce poate să iarte păcatele oamenilor cu adevărat, au Dumnezeu iaste, au putére dumnezeiască are în sine. Deci dară de o fac aceasta preoții în toate zilele cu păcătoșii și au atâta putére să iarte păcatele, precum cu toții o crédem, puteț să ziceț cum că acești mici nu sunt alți dumnezei în lume?

Ascultați și alta, mai mare. De aț vedea, aici de față, de o parte mulțime de arapi negri carii să fie răniț de vrăjmaș cu rane de moarte și legați cu lanțuri tari și de altă parte un om putérnic și să le zică: să fiț slobozi, să fie tămăduite ranele voastre, să fugă din trupurile voastre acea negreală ce vă întunecă și, zicând așa, de aț vedea să cază din mâinile și din picioarele acelor ticăloș legăturile, să rămâe îndată sănătoș de rane și să se prefacă în albiciune acea negreală întunecată întreb, oare ce aț putea zice pentru acel om? Cum v-ar părea putéria lui? Eu sunt încredințat cum că aț zice și aț mărturisi cum că acel om iaste preste toț oamenii, cum că iaste om pogorât din ceriu, cum că iaste alt Dumnezeu și om.

Acuma dară socotiț cum că acest om iaste unul din cei mici, ce nu-i bagă lumea în seamă. Arapi negri sunt ticăloșii de păcătoș pre carii păcatul îi face mai întunecați decât dracii; aceștea sunt toți răniți pentru căci de câte ori păcătuesc, de atâtea ori să tipărește în sufletul lor rane de moarte. Sunt legați cu lanțuri gréle pentru căci păcatul îi face robi diavolului. Aici vine micul acela netrébnicul preot și cu un cuvânt al lui, cu un: Ertate să-ț fie păcatele, face la sufletele păcătoșilor mai slăvite lucruri decât acélia ce aț auzit mai sus; dezleagă legăturile păcatelor, vindecă ranele, îi curățéște de tina păcatului, îi mântuiaște din mâinile diavolului, îi prietenéște cu Dumnezeu, îi face de petrec cu îngerii.

Acuma dară și acest mic, cum vă să pare? Socotiț să aibă pre pământ pre altul mai tare decât el? Dară ce zic: pre pământ, nici în ceriu, afară din Dumnezeu, nu are micul acesta asémenea lui în putére. Și voiu dovedi-o. Luaț seama pentru omul acela ce zice în sfânta Evanghelie, că să pogoriia din Ierusalim la Ierihon și au căzut în tâlhari; să fie fost ca noi, creștin și drept în credință mi să pare că-l văz mai mort de rane, să zacă pre pământ și să ceară ajutoriu de la toț să se întristéze și să plângă, nu atâta pentru viață, ce răpunea, cât pentru suflet, care pentru multele lui păcate sta în nevoe să-l piarză.

Vie acum, aici, împărații cei mari și putérnicii pământului, să vedem de au atâta putére să mântuiască sufletul acelui ticălos, din nevoia vécinicii morții. Dară ce zic: împărații și putérnicii? Vie îngerii raiului, heruvimii cei cu ochi mulți, serafimii cei câte cu 6 arepi, scaunele, domniile și toate cétele îngerești, să vedem de le va ajunge până într-atâta putéria. Lasă să ia împreună cu ei, într-ajutoriu toate cétele sfinților, să alérge măcinicii, să năvălească apostolii, să grăbească cuvioșii, drepții, prorocii, patriarșii, să se pogoare împreună cu ei însăși preacurata stăpână, Maica lui Dumnezeu, împărăteasa îngerilor și a oamenilor, ce vă să pare? Socotiți că va putea toată ceata această cerească și toț sfinții să dezlége din legătura păcatelor, ce-l trag în iad, sufletul acelui ce zăcea mai mort? De o va zice cineva aceasta (că va putea), acela nu créde drept, așăzământurile sfintei noastre credință, nici iaste din turma lui Hristos, de vréme ce nu ține acéia ce zice Hristos pentru aceasta la Evanghelie. Îngerii tot să mijlocească, sfinții să se roage, drepții să se cucere, Maica lui Dumnezeu să mijlocească pentru ca să ia, ticălosul acela de păcătos, dezlegare păcatelor lui, iar să-l dezlége de păcate, cu putéria lor nu pot nici unul din sfinți.

Și pricina iaste pentru căci putéria a lega și a dezlega nu o au fericiții, în ceriu, ci o au preoții, oamenii, pre pământ. Acuma (dară) acéia ce în ceriu nu o pot face toate cétele sfinților, vedeți cum o săvârșaște pre pământ unul dintru acești mici. Lasă să se pogoare și aici, după întâmplare, un preot oarecarele și să vază pre cel ce zăcea pre cale mai mort, carele cére ajutoriu și mântuire sufletească; lasă să vază lacrămile, să vază suspinurile, să se uite voinței și, blagoslovind cu mâna acéia ce nu priimesc cei mari să o sărute cu evlavie, lasă să zică numai: te sloboz de toate păcatele tale. Să vedeț streine, înfricoșate și preaslăvite, îndată să mântuiaște sufletul acela din nevoia vécinicii munci, să dezleagă legăturile păcatelor, fug dracii, să bucură fericiții îngeri și aciiaș dumnezeiască dreptate, ce ținea goală sabiia răsplătirii o pune iarăș în teacă și toată să îmblânzește.

Nu iaste, drept acéia, lucru înfățișat că nici în ceriu nu iaste nimeni, afară din Dumnezeu să aibă atâta putére, atâta stăpânire, câtă au pre pământ acești mici, acești preoțiț.

Iară să vedeți și alta, lucru mai minunat acestor mici. Au, rămas toată zidirea uimită când Iisus al lui Navi au poruncit soarelui să stea pre cer, nemișcat, până va birui pre vrășmașii lui; dară cu cât mai vârtos socotiți că s-ar minuna când acestaș Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemișcat pre ceriu, ci să se pogoare din ceriu pre pământ. Adevărat, înfricoșat lucru ar fi acesta, iar nu iaste nimica întru asemenare cu acéia ce face preotul în toate zilele, în sfântul jărtăvnic. El nu poruncéște soarelui cestui ce să véde, ce pune supt datorie cu cuvintele lui și cu rugăciunea lui, pre soarele cel de taină al dreptății, pre însuș unul născut fiiul lui Dumnezeu, să se pogoare din ceriu și supt întâmplările pâinii și a vinului să se facă iară jărtvă vie pentru ertaciunea păcatelor noastre. Și aceasta nu odată sau de doao ori, ce peste tot anul, în toate zile, când el va vrea și în ce loc va pohti. Și nu iaste aceasta o putére de caré să minunează și îngerii? Pre Melhisedec îl numéște, marele Pavel, asémenea cu Fiiul lui Dumnezeu, la al 7 cap cătră ovrei, pentru căci aducea pâine și vin jărtvă lui Dumnezeu, carele era închipuire dumnezeeștilor taini.

Și noi cum vom numi cu nevrednicie pe preoții noștrii carii în toate zilele aduc, nu închipuirile, ci adevărul, nu umbrele, ci acelaș trup și sânge a mântuitoriului nostru, Dumnezeu. Cu cât mai vârtos decât Melhisedec iaste acesta asémene cu fiiul lui Dumnezeu? Cu adevărat, nu poate afla mintea gânduri, nici limba cuvinte, pentru ca să vădească măririle acestor mici.

Și cu acéstia toate, ce cinste le face lumea? Au să zic mai chiar, care obide n-au de la oameni, de la creștini și de la fiii lor cei duhovnicești? Cu tot sufletul tău téme-te de Domnul (poruncéște Sfântul Duh la al 7 cap a lui Sirah) și pe preoții laudă. Și iarăș: Téme-te de Domnul și slăvește pe preotul. Și iaste cineva să o facă aceasta? Iaste cineva să aibă cucerie cătră preoț, să-i cinstească, să-i slăvească?

În légia véche atâta de mare socotiia necinstea preoților cât însuș Dumnezeu au dat poruncă, precum scrie la a Dooa lége, în 17 capete, că de va îndrăzni cineva, cu semeție să necinstească pe preot și să nu asculte porunca lui, omul acela să se dea morții.

Acuma dară a câtă osândă socotiț că sunt vrédnici cei ce îndrăznesc, cu atâta semeție, de fac necinste preoților, a sfintei beséricii noastre, carii covârșesc și în dar și în vrednicie și în putére, pe preoții legii vechi.

Pentru marele Antonie scrie în viața dumnezeescul Athanasie cum că măcar că era atâta de mare și vestit întru bunătăți, că să cutremura de el dracii și hiarăle pustiiului i să suppunea, iar când vrea întâmpina vreun preot îș pleca genunchele înaintea lui și nu să scula de la pământ până nu-i săruta întâi mâna și să ia de la el blagoslovenie. Și acum nu Antonii, nu sfinți, ci oameni netrébnici și păcătoși, nu numai să priimească să sărute mână de preot, ce pornesc asupra lor cu atâta semeție limbilor céle slobode, de-i dojenesc, de-i înfruntează și-i necinstesc. Și iaste aceasta credință dumnezeiască, sau faptă creștinească?

Mi să pare că auz pre mulți de-m dau răspuns cum că preoții nu sunt ca preoții acei vremi. Aceia, zic, era cu fapte bune, aceștea sunt înrăutățaț; aceia era cuciarnici și aceștea léneși. Aceia era postnici, aceștea sunt bețivi; aceia era farde răutate și aceștea vicléni. Aceia era toți duh și aceștea toți trup și pentru acéia cu dreptate să și necinstesc de lume (trebue dară să nu avem preoție nicidecum, ci să fim ca dobitoacele céle necuvântătoare).

Însă eu voi zice cum că cu adevărat bună pricină iaste aceasta și așa să fie. Numai întâi voiu zice și eu, cu sfânta Scriptură, fieștecăruia: Cine te-au pus pre tine boiarin și judecătoriu preste noi? Și iarăși împreună cu mine zice sfântul Pavel: Tu cine ești cela ce judeci pre sluga streină? Și la al 2 cap cătră evrei, zice: Și gândești, o, oame, cela ce judeci pre ceia ce ca acéstia fac și făcând acéstia că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Cine au dat volniciia aceasta mirénilor, să înfruntéze pe preoț, să ia seama petrecaniia lor să viclenească la faptele lor? Nu era împărat

și împărat creștin marele Constandin? Iar când i-au spus

pentru un preot, cum să petréce viață rea și preacurvească n-au vrut să-i cérce, nici să-i iscodească viața și fapta lui ci, ca un iubitoriu de Hristos, ce era au zis: de aș vedea cu ochii miei pe preotul să facă păcatul, l-aș acoperi cu cabanița mea. Și iară, la săborul cel dintâi de la Nichea, aducând oarecarii o scrisoare împotriva unor preoț și episcopi, n-au vrut fericitul nici cum să o cetească, ci îndată au rupt-o și au băgat-o însuș în foc, de au ars și au zis și acéste cuvinte vrédnice de pomenire: să nu dea Dumnezeu să judec eu vreodată pe preoții lui Dumnezeu.

Deci acum acéia ce n-au făcut un împărat atâta de mare și atâta de sfânt, cum îndrăznéște să o facă un om de rând, un om păcătos, nenorocit și nevrednic?

A dooa răspunz: acéste greșale, ce ziceți că au preoții, oare din copilărie le-au avut, au le-au câștigat după ce au luat preoțiile? De le-au avut din copilărie, vina nu iaste a lor, ci iaste a mirénilor, că n-au vrut să-i crească cu frica lui Dumnezeu, cu învățături folositoare și cu pilda lor cea bună. Iar de le-au câștigat pre urmă, iară de la miréni le-au luat și de la dânșii au învățat răutatea, că ei n-au născut preoț, ci miréni. Și pentru ce nu clevetiț înșivă pre voi și vă înfruntaț că aț dat pricină rea? Ce necinstiți pe preoț carii, de s-au făcut ucenici răi, s-au făcut pentru căci au avut pre voi dascali răi? Însă eu mă voiu uni cu gândul vostru și acéstia ce ziceți pentru preoț zic și eu că iaste așa. Însă să ascultaț o pildă.

Evdoxiia, împărăteasa lui Arcadie, au fost înțeles cum că norodul de la Gaza nu petrec creștinéște, de vréme ci cei mai mulți să închina idolilor. Și zicea împăratului și-l îndemna să facă în tot chipul să-i suppue supt creștinătate, pentru ca să nu să necinstească împărățiia și numele lui Hristos și al credinții. Iar împăratul Arcadie i-au răspuns: o știu eu aceasta de mult, cum că acel norod pleacă mai mult la închinăciunea idolilor, dară ce voiu să fac? Să cuvine să mă fac cum că nu-mi iaste în știre și să-i las să trăiască cum vor vrea, pentru căci are mare câștig împărățiia noastră din dările lor.

Acum dară, dintr-acest răspuns iau și eu pricină ca să astup gurile mirénilor acelora carii, cu atâta îndrăzneală iscodesc, cu tot denadinsul faptele lor, preoților. Ce ziceț voi, râvnitorii, cum că preoții sunt răi și păcătuesc. Adevărat, eu însă zic că păcătuesc. Numai aceștea ce voi fi socotiț păcătoș, aceștea sunt cei ce vă dau blagoslovenii. Aceștea sunt cei ce vă sfințesc. Aceștea sunt cei ce vă nasc de a doa oară în baia sfântului botez. Aceștea vă pecetluesc cu darul Duhului. Aceștea sparg zapisul păcatelor voastre. Aceștea vă împrietenesc cu Dumnezeu. Aceștea vă fac părtași cu trupul și cu sângele Domnului. Aceștea sunt ce vă folosesc cu rugăciunile lor, la boalele voastre, la nevoile voastre, în viață, la moarte și după moarte.

Și nu căutați la atâta câștig și bunătăți ce vă fac, la atâtea daruri, la atâtea faceri de bine ce vă împart, numai vă uitați cu atâta pizmă și cu atâta mânie la greșalele ce au ca niște oameni ce poartă trup și viețuesc în lume. Dară pe cine vatămă preotul, de greșaște, au de face ceva neplăcut? Și de nu vatămă pre nimeni, ci mai vârtos face folos norodului lui Dumnezeu și bésericii, pentru ce vă îndemnaț pentru un rău, carele nu va face pagubă, să obidiț și să necinstiț cu bine ce vă dă atâta folos? Dară ce voiu să zic? Răutatea cea multă a lumii orbéște ochii a fieștecăruia și nu lasă să se uite la păcatul cel mare ce face, când necinstéște unul dintru acești mici.

Însă zice chiar marele Zlatoust, la al saptesprăzécelea vorbă ce face Evanghelia lui Mathei: Cei ce țin locul lui Hristos sunt preoții și cel ce cinstéște pe preotul lui Hristos, pe Hristos cinstéște; iar cel ce sudue pe preot, pre însuși Domnul nostru sudue și necinstéște; că Hristos pe preoț au lăsat în locul lui ispravnici în besérica sa (și de vréme ce un boiar nu poate suferi să-i necinstească cineva pe ispravnicul său, carele îl va lăsa la niscai case a lui), dară Hristos cum va putea suferi?

Și la cea de apoi, ce dar socotiț că vor lua unii ca aceia și în această viață și în céialaltă? N-aț cetit vreodată în sfânta Scriptură ce s-au întâmplat lui Noe când au băut și s-au îmbătat? S-au dezbrăcat de tot în casa sa și dormiia și au văzut fiiu-său Ham goliciunea lui și, în loc de a-l acoperi ca pre un tată, au eșit afară și l-au grăit de rău cătră frații lui. Iară aceia, ca niște înțelepți și cuciarnici au mers de au acoperit goliciunea tatălui lor, fărde a-și întoarce féțele lor, să-l vază. Și dintru aceasta, ce au urmat? Și să trezvi (zice Scriptura) Noe din vin și cunoscu câte îi făcu lui feciorul lui cel mai tânăr și zice: blestemat Ham, feciorul, slugă va fi fraților lui, de vréme ce mi-au făcut aceasta Ham și m-au grăit de rău în lume. Să fie blestemat și el și copii lui și averile lui; stăpânire să nu ia, în viața lui, ci să se facă slugă suppusă fraților lui. Atâta au zis bătrânul Noe și până astăzi și în véci va fi, pururea, blestemat neamul lui Ham.

Și aceasta socotiți, feții miei iubiț, că să va întâmpla și la cei ce obidesc pre unul dintru cești mici. Iar iubitorii de Dumnezeu și creștinii să se păzească de clevetirea cea preoțească, pentru ca să câștige blagosloveniia lui Sim și a lui Iafeth, care rugăm să vă dăruiască milostivul Dumnezeu și în această lume și în cea viitoare. Amin.