Înșiră-te margăritare

(Redirecționat de la Înşiră-te margăritare)
Jump to navigation Jump to search
Înșiră-te margăritare
de Ștefan Octavian Iosif


— Au fost odată trei secerătoare
Ce se iveau din lanuri pân-la brâu —
Trei flori ce-acum se deschideau la soare,
Acum piereau în aurul din grâu...
Au fost odată trei secerătoare...
Înșiră-te frumos, mărgăritare!

--Și iată că, adus de întâmplare,
Trecea un fiu de împărat în sus,
Și-a zis atuncea fata cea mai mare:
„De m-ar lua pe mine-aș fi în stare
Ca să-i îmbrac palatul cu un fus..."
Înșiră-te frumos, mărgăritare!

--Și-a zis atunci copila mijlocie,
Străfulgerând cu secera, pripită:
„De m-ar lua pe mine de soție,
Eu i-aș hrăni palatul cu o pită..."
Dar el privi la ea cu nepăsare.
Înșiră-te frumos, mărgăritare!

--Și dintre spice-a zis a treia floare:
„De m-ar lua pe mine, eu i-aș face
Doi feți cu plete de-aur lucitoare..."

Stă dus feciorul de-mpărat și tace,
Și-a treia zi la curte-i nuntă mare...
Înșiră-te frumos, mărgăritare!

— Dar când a fost să nască-mpărăteasa,
Plecă-mpăratul plin de grea-ntristare,
Și o țigancă singură rămas-a
Ca s-o-ngrijească-n ceasul de-ncercare...
Că s-au sculat vrăjmași cu oaste mare...
Înșiră-te frumos, mărgăritare!

— Iar când se-ntoarse-acasă împăratul,
Dorit să vadă cum îi sunt feciorii,
Găsi doi pui de lup — râdea palatul,
Și clătinau din cap diregătorii...
Și-mpărăteasa — ajunsese cersetoare...
Înșiră-te frumos, mărgăritare!

--Și s-a făcut țiganca-mpărăteasă,
Iar cei doi frați, uciși de ea cu ură,
În locu-acela unde-i îngropase,
Doi dafini auriți se prefăcură...
Când i-a văzut, a prins-o spaimă mare...
Înșiră-te frumos, mărgăritare!

Și-a dat poruncă scorpia să-i taie,
Și ea cu mâna ei pe foc i-a pus,
Dar fără veste-atunci din vâlvătaie
Zburară două scânteioare-n sus
Și au căzut pe-un țărm de apă mare...
Înșiră-te frumos, mărgăritare!

--Și Dumnezeu cel bun și mare dete
Din cele două mândre scânteioare
Să fim iar feți cu daurite plete,
Și să venim aici la șezătoare,
Să spunem trista noastră întâmplare,
Înșiră-te frumos, mărgăritare!

Plângea cu hohot biata-mpărăteasă
Într-un ungher, cum asculta acestea,
Iar împăratul crunt se-ntunecase
Înțelegând ce rost avea povestea,
Pe când țiganca se făcea ca varul...
Și singur se-nșira mărgăritarul!