„Spitalul amorului”. O prefață
„Spitalul amorului”. O prefață de Ion Luca Caragiale |
Barbu Lăutarul a lui Alecsandri ne-a spus așa de bine cum se făceau ziafeturile și curtea în vremea veche și ce rol important jucau pe atunci glasul și cobza lui: societatea înaltă de atunci, negustorimea și poporul se nebuneau după lăutari, cari le cântau de la naștere și până la groapă — la botez, la nuntă, la înmormântare, de dimineață, toată ziua și toată noaptea: era un adevărat cult pentru muzica greco-turcă-țigănească, pe care, pentru exigențe politice, am numit-o mai târziu muzică națională. Repertoriul țigănesc se compunea din danțuri primitive populare și câteva danțuri fanariotice de salon, și mai cu seamă din așa-numitele cântece de lume: toate saloanele, toate mahalalele, hanurile, grădinile, cârciumile și noaptea târziu chiar ulițele urlau de ahturi.
În mijlocul acelei mode stupide, acelui curent de erotism trivial, de sentimentalism grețos și de galanterie ridiculă, cari au târât și mânjit chiar pe mulți oameni de spirit și de adevărat talent, Anton Pann, vestitul nostru poet popular, a publicat, pe lângă atâtea admirabile lucrări originale și traduceri, și o colecție de cântece și poezii la modă pe acea vreme. Minunatul poet și povestitor, care era în același timp un excelent cântăreț și cunoscător al Psaltichiei, publică acea colecție însoțind fiecare bucată cu muzica ei, transcrisă, fidel, după cum se cânta, firește după felul oriental.
E un trist tezaur, mai ales în partea poetică. În această grămadă de orduriliterare, de testimonii de imbecilitate a unei epoce, se găsesc totuși rătăcite rare exemplare oneste, câte o bucată a unui adevărat poet și câteva încă populare românești propriu-zise, nu grecești sau țigănești. Câteva specimene din stupida grămadă va ilustra destul de bine cele ce spunem.
Destul și prea destul. Anton Pann a făcut un adevărat serviciu literaturii culegând toate aceste documente caracteristice a stării noastre sociale din prima jumătate a veacului. Și pentru că omul de spirit simțea bine ce murdării culege, el a trebuit să le găsească o etichetă convenabilă; colecția poartă ca titlu Spitalul amorului. De unde se inspiră el a găsi acest titlu? Să-l lăsăm să ne-o spună el însuși în următoarele spirituale rânduri de critică, pe cari le pune ca prefață la Spitalul amorului.