Visază codrul

Înfiorat din vreme-n vreme
      De-o aurire de furtună,
Bătrînul codru-n miez de noapte
      Visază sub argint de lună
Şi, socotindu-şi, parcă, frunza
      Nenumărată-n vis, răsună,
Însufleţit de mii de şoapte.

Sub vraja mîndrei nopţi de vară,
      În ceasul tainei, cine ştie
Ce năluciri nu-i trec prin minte !
      Ce fermecată feerie,
Eresuri şi minuni păgîne
      Din sfînta lui copilărie
De care-abia-şi aduce-aminte...

De palidul păstor lunatic
      Din ceaţa nopţilor tăcute
Îi sună-n vis ca o poveste...
      Deodată-n urma unei ciute
Răsare-n luminiş Diana,
      Şi-n adîncimi necunoscute
Se prăpădeşte fără veste...

Suspină apele sfioase
      În fund de peşteri depărtate
Şi plîng în şipote sonore...
      La pîndă, răzemaţi pe coate,
Stau satirii şi zic din naiuri ;
      Pe-alocuri, unde luna bate,
Uşoare nimfe saltă-n hore...

Convoi de umbre diafane
      Plutind măreţ se risipeşte
Departe-n liniştea de mituri...
      Dar ce blestem divin voieşte
Să rumpă farmecul visării ?...
      Ce vuiet surd se-nalţă, creşte,
Ameninţînd din răsărituri ?...

Deodată-şi zguduie bătrînul
      Din somn puternica-i coroană !
De plîns amar, de hohot jalnic
      Huieşte antica poiană :
Călări pe cai sirepi, sălbatici,
      Punîndu-i visele pe goană,
Vin barbarii-n potop năvalnic !

Şi clocoteşte codrul !...
      Iată-l, se zbuciumă^[1], se-ndoaie, geme,
Bătut de neagra vijelie...
      Încearcă-n urmă multă vreme
Bătrînul uriaş s-adoarmă,
      Şi-ncearcă-n van să-şi mai recheme
Trecutu-i plin de poezie !

...Tăcută azi în nopţi de vară
      Pe luminişuri luna bate,
Dar nimfe nu mai saltă-n hore...
      Şi-n fund de peşteri depărtate
Doar apele îngînă tainic
      Legende vechi din vremi uitate
Şi plîng în şipote sonore...