Valeriu Pantazi - Arte poetice (fragmente)
| Valeriu Pantazi - Arte poetice (fragmente) de Valeriu Pantazi |
| A fost ultimul articol scris de Valeriu Pantazi în februarie 2015. Acesta a apărut în PANTAZI - Album de pictură,[1] Editura Zodia Fecioarei, București, Tipografia Rapidocolor CreativeArt, mai 2015, 172 pagini, la pagina nr. 3, ISBN 978-973-9388-63-4. Albumul conține 166 de imagini color după picturile lui Valeriu Pantazi în domeniul picturii figurative. Albumul poate fi găsit în bibliotecile județene din Cluj, Astra Sibiu, Timișoara, Brașov, Craiova, Pitești, Focșani, Iași, Tulcea, Constanța și Biblioteca Națională a României, Biblioteca Academiei Române și Biblioteca Centrală Universitară din București. |
Mă duc să-mi fac o cafea; am terminat un tablou, aș fi vrut să fiu trist, aș fi vrut să am sentimentul sfârșitului - dar nu-l aveam. Aș fi vrut să spun gata! Dar nu spuneam. Eram ca Edmund Percival Hillary când a ajuns pe Everest. Era în vârf, Extazul, Nirvana, suprema fericire, absolutul.
„Pentru că există”
Cu Edmund Hillary a fost Tenzing. Cu mine nu e nimeni. Așa sunt artiștii. Pictură, poezie, iubire. Limbaje care se tolerează. Fericit cel ce iubește căci a lui va fi împărăția visului, frumusețea. Ale lui vor fi fructul și rodul și parfumul - floarea de leandru, cămașa mirelui, cel cununat cu Cosmosul. Când iubești nu există sfârșit, când iubești ceea ce faci, stelele luminează pentru tine cărarea ta. Luna îți arată cărarea secretă. Adierile, argintul plin de miresme al Luceafărului, privesc spre Orion și văd Piramidele acolo pe steaua îndepărtată.
Adierile visului, aurul lumii te mângâie și tu nu știi și visezi și exiști, „Pentru că există” a zis Hillary. Fața lui arsă de ger, îi căzuseră dinții, avea riduri adânci, timpul și vântul mușcaseră piscul acela, stelele înnebuniseră în ceruri, oceanele gemeau în prăpăstii adânci, dar El fusese acolo!
Anul trecut mi-a dispărut o zi, mi-au dispărut 5 - 6 tablouri, mi-au dispărut 400 de poeme în manuscris, au dispărut ființe dragi mie, a dispărut Atlantida.
Roata nopții cu spițe de diamant calcă florile de mixandră, greierii au tăcut și momentul eternității se scufundă între pietrele mici ale râului trezind un păstrăv care sare speriat și se lovește de stele. Liniștea se așterne sub aripile cocorilor obosiți, ca să doarmă zburând. Iubirea îl poartă acolo, ea le dă putere, voință și vrajă. Aceasta este Marea Chemare. Pasăre călătoare care știe drumul pentru că drumul este iubirea. În vecii vecilor! Acesta este rugul nestins.
Putere, voință și vrajă.
Poți să spui în cuvinte și vei face lumea, poți să spui în culori și vei atinge frumusețea, poți să iubești și lumea se va face singură putere, voință și vrajă. A fost noaptea în care am văzut că sunt făcut din tot ce se vede. A fost ziua în care am știut ce se știe și apoi ce nu știe nimeni. Legat fără să fiu legat, stăpânit fără stăpân, supus fără asupritor, biruit fără ca cineva să-mi ceară bir. Sfinx în puterea Timpului, peste Timp, pentru că din tot sunt făcut, deschid Ușile Timpului. Există o putere mai mare, o voință mai mare, o vrajă mai mare: este iubirea.
Nimic nu arde dacă nu e Duh - Cuvântul, culoarea și diamantul vor arde când Duhul va coborî. Acela e rugul nestins - al fiecăruia la timpul lui.