Trei crai de la răsărit
Varianta 1
[modifică]Trei crai de la răsărit
Cu steaua-u călătorit
Și pe cale cum mergeau
Steaua 'nainte vedeau
Iar când stau de odihneau
Steaua încă așteptau.
Până la Irod au ajuns
Steaua-atunci li s-a ascuns
De aici dac-au plecat
Steaua iar s-a arătat,
Și au mers pân-au stătut
Unde Hristos s-a născut
Magii-atunci s-au bucurat
În peșteră au intrat,
Domnului s-au închinat
Ca unui mare-mpărat.
Varianta 2
[modifică]Trei crai de la răsărit
Cu steaua-au călătorit
Și-au mers, după cum cetim,
Până la Ierusalim
Acolo dac-au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns,
Prin oraș ei au căutat
Și pe toți au întrebat
"Unde s-a născut", zicând,
"Un crai mare de curând?
Ca să mergem să-l vedem
Și lui să ne închinăm"
Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat,
Pe crai la el i-a chemat
Și în taină i-a întrebat
Zicând: "Mergeți de aflați
Și venind mă înștiințați
Să merg să mă-nchin și eu
Ca unuia Dumnezeu"
Craii dacă au plecat
Steaua iar s-a arătat
Și-au mers, până a stătut
Unde Hristos s-a născut.
Cu daruri s-au închinat
Și cu toți s-au bucurat
Iar 'napoi dac-au purces
Pe altă cale au mers.
Irod rău s-a necăjit,
Oaste mare a pornit
Și-n Viflaem a intrat
Pe toți pruncii i-a tăiat
De la doi ani mai în jos,
Să-l taie și pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat
Domnul sfânt l-a apărat.
Varianta 3
[modifică]Trei crai de la răsărit
Cu steaua, căci..
Când în cale-și purcedeau
Steaua lor li...
Ce le-a fost lor de-o-ntrebare,
De-o naștere..
Unde știți că s-a născut
Un crai tânăr...
S-a văzut la răsărit,
După dânsa...
Iarăși Irod împărat
Foarte rău s-a...
În sa cușcă i-a chemat (/ Cu paloșul i-a tăiat)
Mulți coconi mici...
Patrusprăzece de mii
De doi aniu...
Nu e casă fără plângere,
Maichii fără...
Glas în Roma s-auziră,
Țipete și...
O naștere fericită
Fost-a lumii...
De-am ajuns așa domnie
Și-am scăpat de...
Și de-acum până-n vecie
Mila Domnului...
Tuturor de-o bucurie
Și de-o mare veselie.