Sari la conținut

Tăceți! Cearta amuțească...

(Redirecționat de la Tăceţi! Cearta amuţească...)
Tăceți! Cearta amuțească...
de Mihai Eminescu
4259Tăceți! Cearta amuțească...Mihai Eminescu


Tăceți! Cearta amuțească ­ E-o oră grea și mare,
Aripele ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind;
Când prin a vieții visuri ­ oștiri de nori ­ apare
A morții umbră slabă cu coasa de argint
Tăceți! Cum tace-n spaimă a Nordului popor
Când evul asfințește și dumnezeii mor.

Aduceți-vă aminte de-acele nalte poze
De frunțile-n lumină a vechilor profeți;
Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze
Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț
Și-n fruntea unui popol ­ pierdut în chin ­ e Mose,
Și sufletul lui mare, adânc și îndrăzneț,
Prevede că în sânul pierdutului popor
E viitorul lumei ș-al ei mântuitor.

El n-a văzut pământul promisiei divine,
Viața lui se stinse în munții slabi și suri,
Corpul i-l poartă-ntregul pustiu fără de fine,
O ginte-ntreagă poartă a lui învățături.
Ca-nmormântată-n secoli, cenușa lui rămâne,
Dar spiritu-i sfăramă înalții, vechii muri
De Iericho ­ și-n gându-i și-n biblia lui scrisă
Viața-ntreagă mare unui popor e-nchisă.

Astfel în noaptea noastră pierdută și amară,
Un glas de deșteptare adânc a răsunat,
O stea a rupt puternic eclipsa cea solară,
Un stâlp pin chinuire un drum ne-a arătat,
O arpă de aramă cu coarda temerară
Trezi-n sufletul nostru simțire de bărbat:
Ca glasul Providenței din stinsele decade,
Astfel s-auzi glasu-ți, bătrâne Eliade!

O, limba lui! Îmi pare c-aud cum ea răsună
În aspra ei mânie, zidind nor peste nor,
Din ștearsa, nențeleasa a istoriei rună
A descifrat al ginții puternic viitor.
El trece peste timpuri pe valuri cum furtuna,
Valuri cari în ceartă se scutură și mor.
Os magna sonaturum! Idei c-ale lui Crist
În limba inspirată unui evanghelist.

Inima lui cea mare menită fu de soartă
Să nască-ntr-un timp rece, căzut, degenerat,
Dacă în fundul negru, adânc din marea moartă,
Cu-ape de plumb, cu valuri greoaie-n a ei pat,
Vulcan puternic, care cutremur în el poartă,
Cu razele-i de flacări ar fi acufundat,
Pân-ce deodată mândre, gândirile-i irump
Pin undele greoaie, pin apele de plumb.