Suvenire din viața mea

(Redirecționat de la Suvenire din viaţa mea)
Sari la navigare Sari la căutare
Suvenire din viața mea - notă
de Vasile Alecsandri
1865


Mircești, mai 1865

Familia mea este originară din Veneția.

Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inimă îndrăzneață și cu spirit cavaleresc, veni în Moldova, se puse cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârșia familiei Alecsandri.

În una din călătoriile mele, am descoperit mai multe persoane cu același nume în Veneția, în Padova și în Ferara.

Părintele meu, vornic Vasile Alecsandri, om de o mare înțelepciune, de o probitate rară și înzestrat cu simțiri generoase, a știut a-și crea singur o avere însemnată și o poziție înaltă în patria sa. Maica mea, suflet nobil și îngeresc, Elena Cozoni, era asemene de origine italiană. Născută în târgul Ocnei, maică-mea avu șapte copii, dintre care cinci fete și doi băieți. Din toată familia mea, astăzi ne găsim rămași pe lume numai fratele meu Iancu și eu!

Sunt născut în Bacău, la anul 1821, luna iulie, în timpul revoluției grecești ce a izbucnit mai întâi în Moldova sub comanda prințului Ipsilanti. Țara fiind pe atunci în prada eteriștilor greci și a ienicerilor, părinții mei fură nevoiți a se adăposti în codri, cu copiii lor și cu câțiva servitori credincioși.

Nașul meu a fost fratele maicii mele, Mihai Cozoni, om viteaz, vânător vestit în Munții Ocnei, care, intrând în oastea lui Ipsilanti, ca sutaș, muri cu arma în mână la Drăgușeni, în Valahia (vezi balada Andrii Popa).

Suvenirele mele din copilărie întrevăd ca prin vis priveliști câmpenești dominate de un păr sălbatic, o casuță mică în Iași, în care locuise familia mea, și figurile unor țigani sclavi ce tremurau dinaintea mamei Gafița, o jupâneasă de casă, în care maica mea avea toată încrederea, și dinaintea bărbatului ei Gheorghe Ciolacu, un grec de la Hio, ciunt de o mână, și care era vătaf. Amândoi erau tipul cel mai adevărat de servitori credincioși ce cu vremea fac parte din familie. Mama Gafița m-a crescut pe brațe-i și moș Gheorghe m-a învățat a vorbi grecește. Mi-am făcut cele întâi studii la călugărul Gherman, amic al casei (el a dat lui Grigore Ghica vodă manuscriptul lui Șincai), și mai târziu am intrat în pansionatul dlui Victor Cuénim, un soldat din armiile lui Napoleon, rătăcit și rămas în Moldova. În timpul cât am petrecut la el, cea mai mare plăcere a mea, când sunau orele de recreare, o găseam în privirea dealurilor înverzite ale Socolei. Vederea orizontului îmi insufla dorințe de zburare. Sosirea rândunelelor, trecerea cârdurilor de cocori pe albastrul cerului îmi produceau un neastâmpăr sufletesc ce intriga foarte mult pe bravul soldat al lui Napoleon.

În vara anului 1834, dl Cuénim dusese școlarii săi ca să petreacă vacanțele pe malul Prutului; satul în care ne găseam era despărțit de acest râu prin o mică pădure de copaci groși și rari. Îmi plăcea a mă rătăci la umbra lor, căci îmi închipuiam că eram, într-o insulă sălbatică, Robinson Cruzoe. Mă furișam pe după copaci când ajungeam pe malul apei și priveam cu oarecare grijă cazacii ce treceau pe celălalt mal, călări pe caii lor mici și înarmați cu lănci lungi. Umbrele lor se prelungeau pe fața apei și cântecele lor răsunau puternic în pădure.

(Mai multe foi sunt tăiate din caiet; probabil că ele conțineau urmarea relatării.)