Stigletul şi canarul

De la Wikisource

O faţă schimbătoare ş-un grai meşteşugit

Sunt chipuri lesnicioase pre om de amăgit;

Dar prin aşa mijloace

Nu-nşeli pre dobitoace

Ce nu ştiu vorbă dulce, nici zâmbet iscusit.

Cu un stigleţ canarul îmblând după mâncare,

Sosi-ntr-un loc, pe care

Sta laţuri coperite cu cânepă de-ajuns

Ş-un om pândea-n ascuns.

Canarul de îndată,

Având ispita-n faptă,

Căci nu de mult scăpase din temniţa vărgată.

A zis l-al său tovarăş: noi trebui să fugim

De ast loc unde lesne putem să ne robim;

Acea sămânţă bună scop rău în sine are.

Nu este nici un om

Atât de galantom

Să lase pe câmp roduri cu bună cugetare;

Haideţi în altă parte!..

— Aşa! îţi vine bine să dai poveţi deşarte,

Răspunse lui stigleţul. — Cu guşa plină, vrei

Şi hrana să mi-o iei!

Zicând aceste, zboară, la cânepă se lasă,

Ciupeşte două fire, le află prea gustoase;

Dar vai! îndată simte c-a lui picior e strâns.

Pândaşul sosind iute din tufe, l-a şi prins,

Şi pentru jucărie l-a dat unor băieţi.

Din fabulă vedeţi:

Că sfaturile bune ne sunt de trebuinţă

La relele ce-adese ne vin pe neştiinţă.