Sonet (Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare)

 

Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare,
Și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică:
O pulbere de glasuri se ridică
Din mii de guri, un templu-i orice floare.

Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică
Puterea asta-n veci renăscătoare.
Și totuși o presimți, căci visătoare
Te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică;

Clipești, și buzele, nesărutate,
Îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire,
Și inima neliniștită-ți bate...

În jurul tău palpită-ntreaga fire;
Iar florile-s așa de parfumate,
Că-n clipa asta tu respiri iubire!