Rugăciunea (Kolțov)

 

Credința, Doamne, mi-i curată,
Ca focul rugăciunii,
Dar inima-i întunecată
De-adâncu-amărăciunii.

Veni-va moartea. Ce primi-voi
În loc de auz, vedere?
Și ce simțiri în piept simți-voi
Dacă simțirea-mi piere?

Ce rost avea-va duhul meu
Fără a mea simțire?
Mormântul, Crucea — Dumnezeu
Le-au-nvelit în neștire.

Perdeaua sa au aruncat
Pe tainele zidirii,
Adânc pecetea-au apăsat
Pe toată viața firii.

Pe veci-ntărirea Sa și-au pus
Neclătinată, tare,
Ca să nu fie de despus
Nici pentru foc și mare.

Mântuitorule! Îmi iartă
Plânsoarea rugăciunii.
Credința-n Tine nu mi-i moartă
În ceața-amărăciunii.

Și dragostea mea către Tine
În haina deasă a ceții
Lucește-n raze vii și line,
Ca roua dimineții.

Noiembrie 1911