Păunașul codrilor

Păunașul codrilor

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri

I

Pe cel deal, pe cel colnic

Trece-o pruncă ș-un voinic,

Puiculiță bălăioară

Cu cosița gălbioară,

Voinicel tras prin inel,

Mult e mândru tinerel!

Și-i tot zice voinicul:

„Cântă-ți, mândro, cântecul

Că mi-e drag ca sufletul."

„Eu, bădiță, l-oi cânta,

Dar codrii s-or răsuna

Și pe noi ne-a-ntâmpina

Păunașul codrilor,

Voinicul voinicilor!"

„Aurică drăgulică!

Nici ai grijă, nici ai frică.

Să n-ai grijă pentru tine

Cât îi fi tu lângă mine.

Să n-ai frică pentru mine

Cât oi fi eu lângă tine!"

Puse prunca a cânta,

Codrii puseră-a suna.

lată că-i întâmpina

Păunașul codrilor,

Voinicul voinicilor.

„Cale bună, românaș!"

„Mulțumim, măi Păunaș."

„Măi băiete, băiețele,

Măi voinice, voinicele,

Dă-ne nouă pe mândra

Ca să scapi cu viața ta."

„Ba, eu mândra nu ți-oi da

Pân' ce capul sus mi-a sta,

Că eu când o am luat

În cosițe i-am jurat^[1]

Să n-o las de lângă mine

Și s-o apăr de oricine."

II

Ei de brâie s-apucau

Și la luptă se luau.^[2]

Când în loc mi se-nvârteau,

Când în sus se opinteau.

Nici unul nu dovedea.

Jos nici unul nu cădea.

Iar băiatul cam slăbea,

Brâul i se descingea,

Și Păunul mi-l strângea

Trupușorul îi frângea.

„Mândro, mândrulița mea!

Vin' de-mi strânge brâul meu!

Apăra-te-ar Dumnezeu!

Că-mi slăbesc puterile,

Mi se duc averile."^[3]

„Ba, nu, nu, bădiță frate,

Că vei lupta pe dreptate,

Și oricare-a birui,

Eu cu dânsul m-oi iubi..."

Voiniceii se izbeau,

Și mai tare s-opinteau,

Și mai tare se-nvârteau,

Și mai tare se trânteau.

Din doi unul dovedea,

Din doi unul jos cădea;

Cine că mi-ș dovedea,

Și cu mândra purcedea?

Păunașul codrilor,

Voinicul voinicilor!

Cine-n luptă jos cădea

Și-n urmă-le rămânea?

Voinicel tras prin inel,

Moare-n codru singurel!

Note

1. Imagine grațioasă și expresie foarte poetică. A jura credință în cosițele fetelor este un vechi obicei ce face parte din șezătorile flăcăilor și copilelor, noaptea, pe prispa casei părintești.
2. Lupta era la vechii romani un exercițiu zilnic și o petrecere: lucta. Asemenea la românii de astăzi lupta e un obicei care domnește pretutindeni la munți și la câmpii. Ea se urmează în deosebite chipuri, cu deosebite numiri: de pildă, lupta voinicească, lupta ciobănească, lupta ursărească, lupta pe dreptate (adică fără punere de piedică și fără ajutor străin). Cine asistă la aceste lupte ale flăcăilor români de la Carpați și de pe malul Dunării, recunoaște bine în ele apucăturile și pauzele gladiatorilor din vechime.
3. Pentru sufletele viteze puterea e cea mai scumpă avere.

Păunaș însemnează un voinic tânăr, mândru și misterios, mândru ca păunul și misterios ca Pan, zeul codrilor.

În România plină de urme romane, nu ar fi de mirare să se fi păstrat numele zeului Pan și să se fi schimbat cu timpul în Păunaș, precum s-au păstrat numele zeilor păgânismului, Joe, Mercur, Venere, ce se văd figurând în povești sub chipuri de sfinte creștine; sfânta Joi, sfânta Miercure, sfânta Vinere. Prin urmare, e de crezut că Păunașul din această baladă nu este altul decât chiar Pan, zeul codrilor.