N. Bălcescu murind
De pe plaiu-nstrăinărei,
Unde zac și simt că mor
De amarul desperărei
Și de-al țării mele dor,
Văd o pasere voioasă
Apucând spre răsărit,
Și o rază luminoasă,
Și un nour aurit.
„Păsărică zburătoare,
Unde mergi cu dorul meu?“
„Am solie-ncântătoare
De la sfântul Dumnezeu
Să duc glas de armonie
Țărmurilor românești
Și să scald în veselie
Inimile ce jălești!“
„Rază vie, călătoare,
Unde mergi cu dorul meu?“
„Am solie-nvietoare
De la sfântul Dumnezeu
Să depun o sărutare
Pe al țării tale sân
Și s-aduc o alinare
Jalnicului tău suspin.“
„Nouraș pătruns de soare,
Unde mergi cu dorul meu?“
„Am solie roditoare
De la sfântul Dumnezeu
Să mă las în Românie,
Ca să crească mii de flori
Pe frumoasa ei câmpie
Ce o plângi adeseori!“
„Du-te, rază strălucită,
Du-te mică păsărea,
Și pe țara mea iubită
Mângăieți-o-n lipsa mea!
Iar tu, nour de rodire,
Fă să crească-n sânul tău,
Cu verzi lauri de mărire,
Floarea sufletului meu!“
Note
[modifică]- ↑ Mult jălitul N. Bălcescu, autor a mai multor scrieri istorice de mare însemnătate, frate iubit a tuturor celor ce l-au cunoscut, s-a săvârșit din viață la Palermo în 28 noemvrie 1852.