Munţilor, fiţi mărturii
De la Wikisource
| Munţilor, fiţi mărturii de Anton Pann |
Munţilor, fiţi mărturii,
Că prin voi călătorii
Cu sufletul plin de dor
Ş-inima de dogor.
Păduri, copaci înfrunziţi,
Si voi mărturii să-mi fiţi
Cu ce chin şi cu ce foc
Am trecut prin acest loc.
Rîuri, ape mari şi mici,
Ce v-am trecut pîn-aici,
Nu- uitaţi cu ce nevoi
Am băut apă din voi!
Mierliţe, privigători,
Păsări dulci glăsuitori,
Cîntaţi şi voi acest vers,
AL truditului mieu mers.
| Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puţin 100 de ani. |