Miorița s-a născut în Maramureș/Cea mai veche variantă a Mioriței

←Notă asupra Antologiei

Miorița s-a născut în Maramureș de Dorin Ștef Cea mai veche variantă a Mioriței

Antologie de texte mioritice din Maramureș

Cea mai veche variantă a Mioriței (Bistrița Năsăud. 1792-1794)
 
Aude-să, D[oa]mne, aude
Peste cel plăiuț de munte,
Un șuier, D[oa]mne, șuier
Că acolo, D[oa]mne,
5. Sînt numai trei păcurărași
Doi ce[i]mari
Și-s ver[i] primari
Unu-i mic și-i străinel.
Acel mic și străinel
10. Că [la] apă l-au mînat.
Pînă la apă au umblat
Foarte mult l-au judecat
Ca pe dînsul să-l omo[a]ră
Oile să i le éé.
15. Da el cînd din apă au venit
El numai au avut
O mioară zdrăvioară.
Și înainte au eșit
Și din grai așa au grăit:
20. - Drajii mei verișori
Dacă pe mine mi-ț[i] omorî
Lîngă mine puneț[i]
Fluierul de dreapta
Buciunul de-a stînga.
25. Că cînd vîntu a sufla
Fluerul a fluera
Și buciunul a bucina
Numai răsunul
Că mi-a răsuna
30. Peste munți numai la ai
mei doi părinți
Și răsunul și mi-a merje
Peste brazi la ai mei frați,
………………………

Observații:

• Textul face parte dintr-o culegere de cântece populare românești aflată în manuscris la Arhivele Statului, filiala Tg. Mureș. Culegerea îi este atribuită căpitanului Ion Șincai, fratele lui Gheorghe Șincai, și este datată în perioada 1792-1794. Se afirmă că textele provin din zona Bistița Năsăud.
• Manuscrisul a fost descoperit de Elena Mihu și Dimitrie Poptamaș și a fost publicat în revista Manuscriptum, nr. 2-4 (83-84), an XXII, 1991, p. 8-11. Republicat în revista Miorița, an III, nr.2 (6), 23 septembrie 1993, Câmpulung Moldovenesc, p.8.
• Textul mai conține 20 de versuri care nu au nici o legătură cu tema mioritică, ci mai degrabă cu un alt motiv pastoral – “stâna prădată”. Alipirea celor două cântece s-a făcut fie de către informatoarul lui Ion Șincai, fie de culegător, în momentul transcrierii, fie de cei care au descoperit manuscrisul. Următoarele versuri sunt: “Într-o verde dumbrăviță / Este-o rece fîntîniță. / La acee răce fîntîniță / Sînt două luminiță. / Da nu-s două luminiță / Că-s ochii șarpelui… //.”
• Comparând textul cu variantele maramureșene am putea că el aparține tipului sud-maramureșean (eventual subtip lăpuș). Versurile “El numai au avut / O mioară zdrăvioară” ar putea avea conotații cu episodul “tânguirea oilor”, dar în această variantă nu au nici o justificare, părând mai degrabă artificial introduse.