Mihai şi ucigătorul

În cetatea Clujul, într-un vechi palat,
Stă Mihai Viteazul rege coronat.
Ungurii, românii, saşii i se-nchină
Dacia revarsă vechea sa lumină,
Dar atunci s-aduce capul lui Andrei^[1]
Ce fugind din luptă fu ucis d-ai săi.
Ucigaşul pare: crima îl mândreşte;
Lauda mulţimii încă o măreşte.
Capul se expune. Domnul, gânditor,
Cu aceste vorbe varsă al său dor:

— ,,Crima când se face chiar spre-al nostru bine,
Ea rămâne crimă, merită asprime,
Cela ce o iartă este vinovat
Pe cât cel ce-o face este degradat.

Cela ce în umbră pe vrăjmaş omoară.
Dumnezeu şi omul insultând, coboară.
Piară ucigaşul! Voi înmormântaţi
Pe acest om mare şi onoare-i daţi!"

Ucigaşul piere. Şi cu pompă mare
Batori primeşte sfânta mormântare.