Mehedințeanul

 

Frunză verde magheran,

Voinicel mehedințean,

Sunt născut pe frunzi de fag

Ca să fiu la lume drag

Și-s scăldat de mic în Olt

Să mă fac viteaz de tot

Și-s frecat cu busuioc

Să am zile cu noroc.

După ce am mai crescut

Din ochi maica m-a pierdut

C-am fugit de la părinți

Tot în munți, la Mehedinți.

Apoi m-am lăsat în vale

Cu trei rânduri de pistoale

Ș-am ajuns un voinicel

Cu inima de oțel.

Aoleo! ce foc de dor!

Veni-va badea Tudor^[1]

Să mai strângă din păduri

Cete mândre de panduri

Ca s-alunge de la noi

Și pe greci și pe ciocoi.

Frunză verde păducel,

Cine-a merge după el?

Un șoiman mehedințel

Care știe să chitească,

Rândunica s-o lovească,

Și mai știe de călare

Să se lupte-n fuga mare,

Și mai știe să înoate

Vâslind Dunărea din coate.

Aoleo! mă arde focul

Ca să-mi cerc și eu norocul,

Aoleo! de rău, de bine

Țipă sufletul în mine!

---

1. În Valahia mică, peste Olt, mulți cred că Tudor Vladimirescu, șeful pandurimii de la 1821, n-a murit, și îl așteaptă să se întoarcă la munți, ca să mai organizeze o nouă goană de greci și de ciocoi vânduți la străini.