Maramureș brand cultural/Muzeul de mineralogie Baia Mare
Depresiunea Baia Mare este situată în zona de contact dintre Platforma Someșeană și Carpații Orientali. La sfârșitul Pliocenului, această regiune făcea parte dintr-un bazin marin. În timpul Neogenului, în zonă a avut loc o activitate vulcanică intensă, pe fondul căreia s-a dezvoltat un lanț muntos de 50 km lungime: Văratec - Gutâi - Oaș. Rocile eruptive din aceste masive muntoase au în componență minereuri auro-argintifere și de metale neferoase: plumb, zinc, cupru, aur în stare liberă și argint. Primele activități miniere în această zonă sunt atestate din secolele al II-lea și al III-lea d.Hr. În jurul acestor așezări miniere a apărut și s-a dezvoltat orașul Baia Mare.
La începutul mileniului II, minele din regiune erau în proprietatea regilor Ungariei, iar în Evul Mediu, principii Transilvaniei și-au exercitat controlul asupra activităților economice. În secolul al XIV-lea, în Baia Mare funcționa o monetărie. În timpul domniei lui Matei Corvin, după anul 1468, pe monedele bătute în Baia Mare, apar două ciocane de miner încrucișate, care, ulterior, vor face parte atât din sigiliul, cât și din stema orașului.
Localitatea și-a căpătat renumele de „California Evului Mediu”; numele oficial în epocă era Civitas Rivuli Dominarum (Cetatea Râul Doamnelor - 1329) și Rivulus Dominarum (Râul Doamnelor - 1347).
Exploatarea se făcea prin săparea unor galerii în formă de puț, iar minereul extras era zdrobit în pive, măcinat și spălat. Aurul, în schimb, se găsea atât în stare solidă, „destul de curat și pur de la natură”, cât și în componența minereurilor. Aurul „se spăla în albiile cu nisip ale pâraielor” (Nicolae Olahus, umanist de renume mondial, călător prin Maramureș). Operația de spălare a nisipului aurifer, în albiile râurilor din regiune, era preponderent o atribuțiune a femeilor, soțiile minerilor. Această „imagine”, surprinsă de cetățenii străini ce vizitau Baia Mare, a stat la baza atribuirii denumirii de Cetatea Râul Doamnelor.
În a doua parte a secolului al XX-lea, activitatea minieră a devenit nerentabilă, însă regimul comunist a invocat rațiuni de stat (independența economică și energetică) pentru a subvenționa masiv acest sector. După căderea regimului (1989) și în baza clauzelor de preaderare la structurile Uniunii Europene, mineritul și-a dat obștescul sfârșit, toate perimetrele miniere intrând în conservare.
În prezent, mineritul a devenit istorie. A rămas în urma lui o rețea complicată de galerii ce străbat munții din regiune, o monetărie imperială devenită sediu al Muzeului Județean de Istorie și Arheologie, o statuie reprezentând un miner (opera lui Vida Gheza - 1956), amplasată în Piața Revoluției din Baia Mare și un Muzeu de Mineralogie, unic în lume (bd. Traian nr. 8).
Muzeul găzduiește o expoziție desfășurată pe 900 mp, în care sunt expuse peste 1.000 de eșantioane minerale, roci și fosile. În depozitele instituției se află alte 15.000 de piese. Muzeul de Mineralogie din Baia Mare este cel mai mare muzeu regional din Europa, multe dintre exponate fiind considerate unicate mondiale și valori de patrimoniu.
Denumirea neoficială, culturală prin excelență și unanim uzitată este Muzeul florilor de mină.„Floarea de mină este un eșantion mineral recoltat din subteran, monomineral sau format din mai multe minerale, posedând calități estetice deosebite datorită: concreșterii cristalelor, culorii, formelor, dimensiunilor de excepție ale unor cristale componente, care în totalitate fac ca piesa să fie bine individualizată față de celelalte” (Victor Gorduza - directorul instituției).
La parter, expoziția de bază prezintă alcătuirea geologică a Nord-Vestului României, sistematica mineralelor hidrotermale și zăcămintele de metale neferoase de pe rama sudică a munților Oaș-Gutâi, precum și din Țibleș și zona Borșa-Vișeu.
La etaj, spațiul expozițional cuprinde piesele cele mai impresionante, pline de poezie și culoare, învăluite într-o muzică de ambianță ce creează un sincretism imagine-melos propice desfășurării unor acțiuni culturale de înaltă ținută - aici se desfășoară anual manifestarea de decernare a premiilor „Cărțile Anului”, organizată de filiala județeană a Uniunii Scriitorilor din România.
Zămislirea acestei instituții și transformarea ei într-un veritabil așezământ de cultură, este, dacă vreți, cel mai inspirat mod de a valorifica elementele istorice definitorii și întemeietoare ale acestui ținut, într-un obiectiv cu valoare culturală, devenit pe bună dreptate, un brand național și chiar european.
Piese reprezentative: stibina de Băiuț și Baia-Sprie, galena de Herja, berernonit de Baia-Sprie, baritina de Baia-Sprie și Cavnic, vivianit de Ilba, calote roz de Săsar și Cavnic, gips alb și negru de Herja, cuarț de Cavnic sau Baia-Sprie, stibine de Baia-Sprie și Băiuț etc.