Lupul şi păstorul

Lupul oarecând,
Lângă stână stând
Şi prin gard privind,
Au văzut ciobanul alegând un miel,
Ce au fost mai gras,
Şi tăindu-l făr’ de milă, l-au pus frumos în frigare,
Iar câinii se uita stând lângă el.
Deci lupul, oftând, în lături s-au tras,
Zicând către câini cu ciudă prea mare:
„O! să fi mâncat eu mielul, ce calabalâc aţi face,
Iar păstorul îl şi frige şi stâna cată şi tace!”
Aşa şi stăpânitorii dau porunci cu străşnicie,
Să nu jăcuim poporul, că vom cădea în urgie.
Aşa şi sânţii călugări ne spun din amvon cuvinte,
Să nu iubim avuţie, că iadul ne va înghite.
Şi apoi ei însuşi fac
Cu noi cum li-i mai pe plac.
Deci şi noi dup-a lor pildă pe cine putem jupim,
Iar în Săptămâna Mare câteodată ne spăsim,
Şi iarăşi păcătuim.