Lupul, ţapul şi varza

Un ţăran la tîrg plecase.
Şi de vînzare luase
Un lup, un ied şi o varza.
Nevrînd nici una să piarză
Şi nefiind nici călare,
Vrea să treacă un rîu mare,
Care era sa-l înoate
Şi să le treacă pe toate.
Stînd în loc, se socoteşte
Şi întru sine şopteşte,
Cum şi în ce chip să facă
Cîte una să le treacă,
Că fiind apa prea lată,
Nu putea două dodată.
"Să trec întîi lupul, zice,
Capra varza o să-mi strice,
Să trec varza, ş-aşa încă,
Lupul capra îmi mănîncă."
Deci dacă-i veni în minte
Şi trecu capra nainte,
Stătu iar să se gîndească
Ca cum să o nemerească.
Gîndind, zicea întru sine;
"Trecui una, merse bine,
Pîn-aci toate scăpară;
Acum care să trec dară?
Trecînd varza şi lăsînd-o,
0 stricâ iedul rozînd-o,
Precum lupul şi el iară
Îmi face iedul papară.
0, ce vită neunită
Şi marfă nepotrivită!"
Dar mai gîndind: Ha! el zise,
Nevoia minte-mi trimise",
Trecu lupul, clătind capul,
Ş-întoarse înapoi ţapul.
Trecu şi varza îndatâ,
Mereu făcînd judecată,
Şi mergînd a doua oară,
Trecu ţapui supsioară.

Omul dacă să gîndeşte,
Orce i să înlesneşte,
Prejudecînd cele grele,
Le găseşte uşurele,
Că pe cît el să gîndeşte,
P-atît mintea-i să toceşte.
Şi orce, cu judecată,
Nu-l greşeşte niciodată.