Sari la conținut

Istoria fondărei orașului București/Fostele trei capitale


Totdeauna, am avut dorința ca să arăt compatrioților mei descoperirile ce am putut face prin țară în privința monumentelor ei istorice, de aceea și-acum viu a arăta cele ce am putut descoperi prin trei vechi reședințe ale României: Câmpulung, Curtea de Argeș și Târgoviște.

Loct. colonel D. Papazoglu (Slătineanu).
Anul 1874.

Trista stare în care am găsit monumentele strămoșilor noștri, în anul acesta, 1874, este vrednică de jale!!

încep dar cu întâia reședință a lui Radu Negru Basarab: Câmpulung. Nu se mai vede nici un monument strămoșesc! Un balcon mai arăta vizitatorilor că zidurile pe care era înfipt datează de la Negru Vodă, și acelea, împreună cu zidurile ce ocolesc Mănăstirea Domnească au dispărut! Marca primitivă a țării, vulturul cu crucea în plisc, văzută pe o mare lespede de piatră, ce era înfiptă în frontispiciul porții domnești, și aceea se află prăvălită de râpa pietrișului, lângă o cișmea părăsită și desfigurată de loviturile pietrelor, încât abia se poate descifra vreo două reliefuri de capete de lei; mai există, într-un zid, în rândul clopotniței, ce stă gata a cădea și a se răpune, vechea cruce de piatră, monument pe care s-află sculptat hrisovul lui Negru Vodă, sau vechile privilegii ale Câmpulungului, și p-aceea am găsit-o trântită într-o curte a unui particular, la poarta căruia se mai vede o altă cruce, înfiptă în zid, fără a se putea descifra, din cauza rupturilor și maltratărilor comise de trecători. Alt nu mai am să vă arăt din Câmpulung, prima reședință a României, decât ceea ce mi-au spus și mie unii, alții că mai există în Primărie hrisovul lui Radu Negru; tot ce pot să vă mai spun este că se află și o piatră mormântală, peste care stă Sfânta Masă a Bisericii Catolice, și care este înconjurată cu mai multe litere sculptate, latine..., pe care am copiat-o în albumul meu; acea piatră trebuie să fie din timpul cruciadei, când au trecut cruciații prin țara noastră. Mai este în păstrarea superiorului Mănăstirii Domnești și un pahar de argint aurit, reprezentând, prin sculpturi, trei ostași români, dat în dar acelei mănăstiri, de Matei Vodă și de Doamna lui, Elena; un sfânt chivot de argint aurit, lucrat în smalț și cu descrierea dorinței fondatorului, pentru care opinez (până nu se vor răpune și acestea) a se aduce la Muzeul Națiunii.

Trec acum la a doua reședință a lui Radu Negru: Curtea de Argeș, județul Argeș.

Care român ar fi putut, în acel an, 1874, să țină condeiul în mână, ca să descrie trista stare a monumentelor ce Curtea de Argeș conține? Să încep dar cu Biserica Domnească din oraș, vechea catedrală, fondată chiar de Negru Vodă, la finele secolului al XIII-lea, și în care sunt depuse, de către acest credincios domn, moaștele martirei Filofteia, aduse în timpul domniei lui din Bulgaria; cine nu ș-ar emoționa văzând trista stare de ruină a acestui vechi monument al țării ?... Interiorul lui este o peșteră întunecoasă, iar exteriorul, cu acel frumos stil bizantin-gotic, este jumătate ruinat; în zidul bisericii, la intrare, se vede sculptat, pe o terasă, bustul lui Radu Vodă, însă obrazul, cum și toate basorelief ele sunt desfigurate; în interior se văd antice morminte, de cari nimeni nu s-a interesat a le copia, măcar, inscripțiile după pietre, cari, peste câțiva ani, nu se vor mai putea citi; acest păcat, această urgie asupra inscripțiunilor noastre istorice l-am întâmpinat pe la toate monumentele noastre în timpul excursiunei mele.

Sunt în oraș încă două biserici foarte vechi, iar într-una din ele am putut vedea un steag, care mi s-a spus că este lăsat de căpetenia arnăuților, în timpul insurecțiunii grece, în 1821.

Se află, pe un deal, o ruină mare, a unei biserici numită Samnicora (Sf. Nicolae)595, despre care tradițiunile orășenilor spun că a fost biserica Doamnei lui Radu Negru, care era de ritul apusean. Nici un alt semn, în tot orașul, nu ne mai poate arăta că ar fi fost acolo scaun domnesc. Nici chiar împrejmuirea Curții Domnești, ce era cu ziduri colosale de piatră, nu mai există; ea s-a desființat și s-a prefăcut în cotețe, în coșari și, în fine, nu-i nimic ridicat pe fața pământului.

De aci, puțin mai înainte, ca un sfert de oră, în susul Argeșului, este frumoasa biserică numită de mine bijuteria secolului al XVI-lea, fondată de Neagoe Vodă și care, în urmă, a devenit și reședința Episcopiei de Argeș. Ce să fi scris de ea?.. Ce să vă fi arătat ?... Ce am mai plâns ?... Trista stare în care a devenit, în zilele noastre, era cunoscută de la bătrân până la copil, de la Domn până la plugar! Această biserică a lui Neagoe, ce se admiră de toți străinii cari au vizitat țara, am găsit-o atunci înconjurată, sau mai bine zis, țesută în schele de brad, copaci mai mari, mai mici, țăndări, scânduri, atârnături de funii de tei, de jos și până în vârf, în exterior, cât și în interior, și, cuprins de groază, am zis: „Doamne, păzește Tu locașul Tău cel sfânt de vreo azvârlitură de țigare sau chibrit, precum l-ai păzit trei secole și jumătate, de toate calamitățile ce-au trecut peste el".

Am întrebat dacă Primăria sau Administrația au pus vreo streajă ca să privegheze acest monument, și mi s-au arătat, de către doi călugări săraci d-acolo, un unchiaș bătrân cu un băț în mână, zicându-mi că ăsta e de caraulă. Întrebându-l ce instrucții are, mi-a răspuns: că are să bage de seamă a nu se fura din cherestea ! Coprins de o jale ce toți românii ar fi avut, l-am rugat, cu lacrimile în ochi, dându-i instrucțiune și formând din el cea mai bună santinelă, i-am zis să nu permită nimănui să vi<nă> cu țigarea în gură lângă schele sau să facă cineva foc lângă schele și să dea în seamă instrucția asta din paznic în paznic, ce se va orândui acolo, înspăimântându-l, din contră, cu gura ocnei.

Cu mine se afla un îngrijitor d-acolo, călugăr, precum și altul econom, cari, după ce mi-au arătat mizeria în cari trăiesc, numai cu 40 lei vechi pe lună, mi-au arătat paraclisul unde fac sfânta slujbă și unde se păstrează Sf. Moaște ale lui Nifon, Mercurie și a Sf. Tațianei. Iar candela de la mormântul fondatorului nu s-a văzut aprinsă, de erau peste 4 ani, pe câtă vreme arhitecți, ingineri, revizori, meșteri, toți aceștia s-au înșirat la acea monastire, chibzuind restaurarea ei, până ce îmbracă, biata biserică a lui Neagoe Vodă, în o pădure de brad, și pe dinăuntru și pe din afară, Și de ea nu se mai apucau, și Dumnezeu a trebuit s-o ferească de vreun foc, că atunci nu mai aveau unde să <se> mai plimbe inginerii și arhitecții, acești ovrei, cari storc, fără folos, punga țării.

Ce era, oare, acest blestem ? — Ce va fi fost această persecuție asupra monumentului lui Neagoe, care nu putu fi isprăvit până ce Doamna Despina își vându și cerceii din ureche? — Cum se putea, casa lui Dumnezeu, ce fu sfințită de o mie Sf. Părinți, de patriarhul Ierusalimului și de mai mulți episcopi, ce fu împodobită cu atâtea lucruri aduse chiar din Sf. Sofia, cu frumoase podoabe lucrate în bijuterii de chiar mâna Doamnei, și înzestrată cu atâtea moșii; acea casă a Domnului, în care s-au închinat cei mai mulți din glorioșii noștri domni, acea bijuterie fără exemplu în toată Europa, acest monument, care fu respectat de invaziunile barbarilor, de calamitățile mai multor oștiri străine, apoi de noi, românii, când ziceam că progresăm în toate, cum se putea a fi lăsat pe mâini atât de profane, a inginerilor și a arhitecților ovrei, care o aduseseră în astfel de degradare ? Am făcut atunci apel la eruditul și adevăratul român, d. T. Maiorescu, fost ministru de Culte, ca să întoarcă serioasă și neobosită stăruință asupra stării vrednică de jale, a acestui sacru monument al României, să nu plece de la minister până nu-și va lăsa numele său de restaurator al lui. Străinii l-au admirat, exemplu avem pe împărăteasa Ecaterina a Rusiei, cari trămitea podoabe și cele trebuincioase pentru acest sfânt locaș primului episcop, bunul păstor Iosif. Cornițele Coronini, comandantele suprem al oștirilor austriace, când se afla în țară, a ordonat corpului de Geniu de a studiat monumentul până la cele mai mici sculpturi ale lui, le-au desenat și le-au publicat, prin broșuri ad-hoc, în toată Europa luminată.

Să mai descriem frumoasele tradițiuni ce se păstrează de acest sacru monument ? — În vremea bătăliei nemților cu turcii, la anul 1784, oștirea nemțească nu a voit a se apăra în curtea acelei mănăstiri frumoase, dorind a evita o distrugere ce putea să i se cauzeze; în vremea insurecției grece, la anul 1821, aflând turcii că ar fi închiși în biserică din arnăuții lui căpitan Farmachi, nu au voit a pune tunurile spre acel monument, ci l-au ținut înconjurat până au ieșit arnăuții la câmp. În fine, era o generală mirare, cum a putut deveni el ars, pârlit și distrus în mâinile noastre! Cei mai cuvioși și venerabili episcopi, ca Iosef, Ilarion, Grigorie, ca Samuel, Clement, ca Ghenadie și ca Scriban, au fost ca santinelele neadormite pe lângă acest glorios monument; ce profanare era aceea de atunci ? Ca să se maltrateze astfel un templu, în care se păstrează mormintele celor mai glorioși domni, ca al lui Neagoe Vodă, cu Doamna lui, Despina, Radu Vodă de la Afumați, Alexandru Vodă al IV-lea, cum și al cneazului Lazăr al Serbiei.

Să ne întoarcem la frumoasele clădiri ce ocolesc acel monument: unde e acel salon ce era Divanul Domnesc, lucrat în stilul cel mai elegant gotic; acele spațioase suterane, despre care tradițiunea ne spune că ar fi servit de încăperi ale gărzilor lui Neagoe; acel paraclis frumos din fundul curții ? Acea bucătărie mare domnească, lucrată în stil gotic; ei bine, au ars; apoi, în loc să le păstreze chiar așa în ruină, pentru stilul lor cel antic, le-au dărâmat după fața pământului! Asemenea și o mulțime de alte obiecte și pietrarii ce se aflau în interiorul și exteriorul bisericii au dispărut cu totul!!! Peristilul acela dinaintea bisericii, pe coloane de granit roșu, unde este ? Preasfinte episcoape, strigă mereu, că poate va fi ascultată vocea ta!

Astăzi, să dăm slavă lui Dumnezeu că, în urma atâtor plângeri ce am făcut, s-au restaurat și s-au împodobit biserica Curtea de Argeș și cu toată cerința, din ordinul M. S. Regelui Carol I.

Să trecem, acum, în districtul Dâmbovița, la a treia reședință a domnilor români, care se numea Târgul Vestit, sau capitala Târgoviștea, și care conține monumente, cari de sineși arăta cea mai luminată istorie a gloriei domnilor români. Înmulțirea bisericilor și a inscripțiunilor după frontispiciul lor, cum și acele după a pietrelor mormântale, a crucilor celor mari, cari sunt înfipte pe la diferite localități, ne povestesc întrega istorie a țării. Se umple de un respect religios vizitatorul la vederea vechilor ruine ale acelui măreț Palat Domnesc, ce însă stau în ființă și în care au domnit mai mult de 45 domni români, de la Vladislav până la Grigorie Ghica, cel ce-și mută tronul, pentru totdeauna, în București.

Acel palat ce s-a vizitat de mulțimea ambasadorilor streini și a parlamentarilor puterilor învecinate, acel tron de unde se decreta fericirea românilor, viața sau moartea lor, acel palat în care s-au născut atâția fii de domni și din care au ieșit atâtea doamne Și domnițe virtuoase, acele saloane în care s-au împărțit cârjele a mai multor arhipăstori ai Bisericii noastre, atâtea paloșe ale bravilor căpitani ai României, și prin care s-au petrecut solemnitățile glorioaselor zile ale străbunilor noștri, în fine, în ruinele acemi sfânt Palat Domnesc, voiesc a arăta că astăzi se află o cușniță a unor fierari unguri carâtași!!! Iar prin ale lui încăperi domnești, unde altădată veneau trimișii lui Zdrini, Bathory, lui Sigismund și ai lui Apafi, astăzi vede românul, cu lacrăma în ochi, roate stricate, dricuri de căruțe fărâmate, cărbuni, cușnițe, ciocane și nicovale, mare indignare simți sufletul meu când mă pomenii cu un ungur (nu însă din acei trimeși ai lui Bathory, Apafi, Zdrini și Sigismund), ci de carâtașul chiriaș, care voia a-mi arăta renumitele subterane ale acelui palat, spunându-mi că el este așezat acolo de către un primar negustor, pentru o mică chirie și că Primăria îngrijește foarte puțin de acele ruine și că nu ține nici o curățenie pe acolo!...

Am vizitat ruinele vechii Biserici a Catolicilor, lângă care am descoperit frumoase lespede mormântale, cu inscripții latine, descriind că acolo s-ar fi înmormântat rămășițele unui ambasador, ce era acreditat pe lângă domnii români din partea regelui Poloniei, pentru comerțul Orientului, după care am luat copie exactă și am desenat efigia după piatră, cum și literele, în deosebitul meu album. Ce satisfacere poate fi mai mare pentru un român, când descopere asemenea istorice și prețioase monumente ? Acea lespede mormântală, după părerea mea, ar trebui ca guvernul să o ridice și să o ducă în păstrarea Muzeului Națiunei, ca pe un document de istorie și de gloria românilor, căci baratul o va desfigura, întrebuințând-o în altele.

Am avut onoare a fi condus de cea plină de virtuți și patriotism, respectabila doamnă Polina Crețulescu, născută E. Florescu, proprietară mare din vechea reședință Târgoviștea, la o antică și frumoasă biserică a familiei Crețuleștilor, pe care a scos-o, din ruina ce-o amenința, reposatul d-sale soț, venerabilul român, Ion Crețulescu, și care astăzi se ține în splendoare și se îngrijește de stimabila doamnă Polina. Într-adevăr, biserica este vrednică de văzut, ca o antichitate mai mult de 400 ani; ea se află zugrăvită de onorabilul d. Tattarescu, prin stăruința acestei creștine doamne, frumoasa ei arhitectură veche, de marmură, ca aceea a mănăstirii Dealul, iar arabescurile de sculpturi gotice, în marmură și silex, ce decorează ușa acestui sfânt lăcaș, sunt vrednice de toată admirațiunea și vizitatorul poate crede că ele s-ar putea compara cu cele mai frumoase sculpturi italiene și grece.

De aci, am trecut la marea și frumoasa Mitropolie din Târgoviște, cea cu șase turnuri și cu trei sute șasezeci și cinci de ferestre, templul lui Dumnezeu, fondat de Neagoe Vodă, la anul 1510, după povața părintelui său, spirit al patriarhului și mitropolit al țării, Sfântul Nifon. Ea este reparată astăzi de un contracciu evreu, dar stă nezugrăvită, pe când, în interior, fiind zugrăvită cu vopsea galbenă fără ulei, cade tencuiala cu vopsea cu tot și reclamă o a doua reparație. Iată o cheltuială zadarnică, făcută cu licitațiune. Iată o bătaie de joc a unui evreu, făcută la acel măreț templu, printre ferestrele căreia străbate soarele a fieșcărei zile de peste an. În curtea acestei Mitropolii s-a îngropat, după asasinare, și corpul lui Tudor Vladimirescu, la un loc descoperit de mine, care am a-l dezgropa în vara viitoare, cu cheltuiala mea.

De aci am mers de am dat vizită domnului prefect al județului, Odobescu, care este iubit de tot județul, fiind un tânăr de un caracter prea onorabil. L-am găsit la onorabilul Comitet Permanent Districtual, împreună cu onorabilii săi consilieri, cărora, în numele istoriei României, le-am făcut rugăciunea mea ca să clădească pe lângă Gimnaziul orașului o încăpere spațioasă, în care să facă de a se aduna toate acele pietre cu inscripțiuni istorice ce se văd o mulțime, trântite în preajma a mai multor biserici ruinate și prin răspântii și care, după un timp foarte scurt, acele inscripțiuni ce conțin sunt a se șterge, călcându-se de oameni și de vite; am opinat ca să se spele și să se curețe, așezându-le în acea încăpere, expuindu-se astfel la vederea tuturor că acele monumente au a da folos mare acelor ce se ocupă și se vor ocupa în viitor cu istoria țării, le-am spus că onorabilul Comitet Județean să autorize<ze> oameni cu specialitate de a scr<ie> istoria Târgoviștei și a tot districtului și a o publica prin broșuri ad-hoc, pentru folosul tinerimei și înavuțirea istoriei naționale. Le-am arătat că districtul Dâmbovița conține într-însul cele mai istorice monumente și de toată frumusețea, precum mănăstirea Dealul, fondată de Radu al V-lea cel Mare, la anul 1500, plină de morminte domnești istorice. Mănăstirea Golgota, de la anul 1542; Nucetul, fondat de vornicul Gherghina, la anul 1589; Cobia, de Alexandru al II-lea, la 1572; Găiseni, fondat de marele ban Stroe, fiul marelui vornic Dobre, din familia cea veche și ilustră a Floreștilor, la anul 1543; Viforâta, fondată de Vlad Vodă, la anul 1530, unde se păstrează, până astăzi, frumoasa icoană a martirului Gheorghe, dată de Leon Vodă Tomșa, în urma victoriei repurtată în București contra boierilor pribegi, la anul 1631; mănăstirea Stelea, fondată ca monument de împăciuire, de Vasile Vodă al Moldovei, în al XVII-lea secol, pe locul unde a fost locuit patriarhul Nifon; monăstirea Potocu, fondată de Vladislav Basarab, la anul 1392. Biserica cea veche, a Sf. Gheorghe, din reședință, în care se găsesc acele admirabile lespezi de piatră, pe care sunt sculptate blestemele cele mai îngrozitoare pentru cei ce le vor ardica; ruinele Bisericii Coconilor (fii de domn); mormântul celei plină de virtuți Doamna Elena, a lui Matei Vodă Basarab, cu inscripțiuni latine și care se află în Biserica Domnească de la Palate, unde este și loja de marmură în care ascultau serviciul divin domnii și care este fondată de Petru Vodă Cercel, la anul 1573. Piatra mormântală, cu frumoase sculpturi, precum și mormântul ardicat pe arabescuri a jour al familiei Cantacuzinilor, ce se afla în Mitropolie; pietre mormântale ale patriarhilor Hrisant și Dionisie, ce au murit în România, precum și alte multe monumente, pe cari pentru prescurtare nu am putut a le arăta. aci.

Asemenea, iarăși de mare interes este a se vedea și a se păstra fortificațiunile cetății Târgoviștei, subterane secrete, apeduce <sic>, locul cetății de lemn, unde s-a descoperit cimitirul cu osemintele celor căzuți în înconjurarea dată Târgoviștei, în vremea lui Sinan pașa, precum și mulțimea ghiulelelor descoperite acolo. Toate aceste trebuiesc îngrijite de onorabila Primărie, căci ele fac înavuțirea istoriei și gloria vechii reședințe a românilor.

Nu pot tăgădui că la toate aceste arătări, atât dl. prefect, cât și onorabilii săi consilieri m-au ascultat cu mare interes, dar... de... când nu se gândește nimenea la astea, ce să-ți facă onorabilul Comitet, cât de patriot va fi el și cât de mare zel ar dezvolta.

Aci este locul ca s-arăt și vreo câteva vetre vechi ale boierilor României ce locuiau în Târgoviște, când era reședința României.

Vatra palatelor familiilor celor vechi:

  • I — a Văcăreștilor
  • II — a Buzeștilor
  • III — a Crețuleștilor
  • IV — a Bălenilor
  • V — a Floreștilor
  • VI — a Goleștilor
  • VII — a Căpleștilor
  • VIII — a Gornenilor (sau Corneciti Greceni)
  • IX — a Cioranilor
  • X — a Grădistenilor
  • XI — a Papazoleștilor (sau Slătineni)
  • XII — a Dăneștilor
  • XIII — a Belilor
  • XIV — a Băduleștilor
  • XV — a Paladeștilor
  • XVI — a Chirculeștilor
  • XVII — a Olăneștilor
  • XVIII — a Costeștilor
  • XIX — a Comăneștilor
  • XX — a Fuseștilor

Precum și alte vetre boierești, pentru prescurtare, nu le-am însemnat aici.

Pretinși arheologi, cei în drept a face rapoarte guvernului, trec printre aceste monumente, plecă la peștera de la Izvorul Ialomiței, însoțiți de lăutari și de adunări plăcute, și când se întorc în Capitală ni le arată glumind, fără să arate guvernului îndreptările ce se reclamă și măsurile ce trebuiesc a se lua pentru apărarea unor asemenea tezaure istorice și sacre suvenire ale strămoșilor noștri!!

O, monumente glorioase, subterane istorice și măguri misterioase ale României! Deși nimenea din noi, care ne pretindem astăzi arheologi, nu ne pricepem cum să vă scăpăm din întunericul în care zăceți de zecimi de secole, deși năravul nostru este de a râde unul de altul, deși ne place numai parada de vorbe publicate prin foi; dar mâine poate veni ziua în care tinerimea studioasă, pășind după descoperirile noastre, vă va scoate din întunericul pământului României și vă vor arăta națiunilor luminate, care sunt atât de zeloase pentru monumentele patriei și ale străbunilor lor.

Lt. Colonel D. PAPAZOGLU (Slătineanu)