Hristos şi Samariteana

De la Wikisource

Ostenit, la fântâna lui Iacov, Hristos

La răcoare puţin se oprise;

Şi pe când hodinea-nfierbântat şi setos

Samariteana la apă venise.

Băutură-au cerut Fiul Cel Omenesc.

I-a fost mare femeii mirarea:

,,Cum aşa? — a răspuns — în ce ură trăiesc

Samaritenii cu voi?! Nici se văd, nici grăiesc,

Şi Tu ceri, ca să-ţi sting însetarea!"

Samaritenei aşa i-au vorbit Iisus:

,,Când ai şti Cine-ţi stă înainte

După apa cea vie dor mare, nespus

În pieptul tău însetat s-ar aprinde".

,,Cum ai scoate-o atunci din adâncul pietros

A strămoşului sfintei fântâne?"

Samariteana aşa a-ntrebat pe Hristos:

,,Văd că n-ai nici un vas pe la Tine.

Au mai mare Tu eşti decât sfântul strămoş,

Ce ne-a dat-o pe veci moştenire?

În vremi vechi, păscând turma-ntr-aceşti munţi stâncoşi,

El aicea găsea hodinire".

Şi Hristos i-au răpuns: ,,Cel ce apă va bea

Din fântână, — acela-nseta-va,

Pe când umbră de sete nu poate avea

Cel ce apa mea vie gusta-va,

Căci apa vieţii în curgerea ei

Păcatele toate le spală,

Prin ea înnoiţi; păcătoşii cei răi

Din moarte spre viaţă se scoală".

Aprilie 1912