Foile şi cărbunele

De la Wikisource

Lâng-o lemnărie, unde sta grămadă

Una peste alta, rău amestecate,

Surcele şi aşchii, a securii pradă,

Ţăndări şi găteje, doage răsturnate,

Multe ciopliture

Şi sfărâmăture

D-orice fel de lemne, mobile stricate, --

Un groscior cărbune, cât nuca de mare,

Dar viu, arzând bine, căzu d'întâmplare

Din hârbul cu spuză, sau chiar din lulea

Unui sătean care se ducea acasă

Sau să-şi facă focul, să-şi cate de masă,

Sau cine mai ştie ce treabă avea.

Aci prea aproape, după drum, nevoi

Erau nişte foi,

Al căror stăpân

Era un jupân

Meşter spoitor,

Care spre repaos capu-şi rezemase

Chiar pe lemnărie, şi somnu-l furase.

"Ce soartă te-aşteaptă, sărmane cărbune!

Curând te vei stinge şi, negru tăciune

În zece minute, bun n-a să mai fii

Decât pe perete să scrie cu tine

Şi să rânjărească care cum îi vine,

Să facă la pozne dracii de copii.

Dar ce mai renume când m-ai asculta!

Eu să suflu-n tine, şi tu-n lemnărie

Să te opreşti ţintă şi să-ncepi a da

Colea un foc ţeapăn! Ce mai bărbăţie!

Ce nume ţi-ai face chiar în istorie!

Gazetele toate tare-ar bucina! "

Foile ca naiba astfel îi vorbea,

Şi bietul cărbune ce nu se gândea?

Licurea acuma mereu de trufie

Şi de bucurie;

N-apucă să zică fatalul său da,

Şi-ncepu să sară sub iutea suflare,

Ce în şuierare

Drept între surcele flacăra-l mâna.

S-aprinser-acestea, ş-apoi lemnăria

Luă foc întreagă, vâlvoarea se-ncinde,

În aer se nalţă, volvură se-ntinde,

Satul e-n pericol, şi megieşia

Toată se deşteaptă,

Soarta-ntreag-a Troiei în spaimă aşteaptă.

Hei! acum veţi zice

Că-al nostru cărbune a cătat să fie

Foarte mulţumit?

Săracul pârlice!

Plesnit în scânteie l-acea grozăvie,

De tot împărţit,

Cine-l mai cunoaşte în focul cel mare,

Care şi mai tare

Îl făcu cenuşă în vreo-nghesuire?

Pieri fără nume, fără pomenire!...

Şi foile iară, cuprinse de foc,

Lăsate în loc

D-al lor jupân meşter, care, spăimântat,

A fost şi tulit-o din somn deşteptat,

Arseră şi ele

Cu lemn şi cu piele,

Devenind cenuşă fără de suflare.

Iată-vă exemplu, şi daţi ascultare

Voi, care suflaţi certele civili,

Foi să nu mai fiţi.

Şi voi, june inimi, organe docile,

Care drept cărbune la suflări serviţi,

După sceleraţi

Nu vă mai luaţi.

1840