Când amîndoi născuții din Latonă
de Cumpănă-nvăliți și de Berbece,
își au pe-o dreaptă linie-a zării zonă,
cât timp e până-n clipa să se plece
din clipa-n care limba stă-n zenit,
când și-unul și-altu-ntr-altă zonă trece,
atât, c-obraz de zâmbete-nflorit,
privi tăcută doamna spre-a pătrunde
În punctul fix acel ce m-a orbit.
și-a zis: — „Nu cer să-ntrebi, ci-ți voi răspunde
ce vrei să știi, că-l văd în punctu-al cui
cuprins adun-oricare când și unde
Nu spre-a spori perfecția sa, căci nu-i
putiință de sporit ci reflectată
să poata zice „Sunt“ splendoarea lui,
cum vru,-n vecia sa nelimitată
de timp și loc, eternu-amor, voi
În nou amor a se-arăta deodată.
Nici pân-atunci inert nu toropi,
căci „dup“-ori „mai nainte“ nu fusese
de-un timp când peste ape duh pluti.
Materia deci și forma, pur alese,
ieșir-unite-n actul ideal
precum din arc tricord fier triplu iese.
și, cum prin sticl-,ori ambră și cristal
lucește-o raz-așa, că-ntre venire
și-ntreag-a fi nu-i nici un interval,
așa din domnul său triforma fire
În eul ei întreg luci deodată
la timp lipsită de-orice osebire.
O concreată ordine-a fost dată
substanțelor, ca lumii culmi să-i fie,
că-n ele fapta s-a produs curată;
materia pură stă la temelie;
la mijloc ea s-uni cu actul prim
așa de strâns, c-a pururi au să fie.
V-a scris pe larg de îngeri Ieronim
c-au fost creați cu veacuri mai nainte
de-oricare altă lume care-o știm;
dar ce spui eu vi-e spus pe pagini sfinte
la mulți al căror scris din duh purcede,
și poți vedea și tu de iai aminte,
și-n parte chiar și-a voastră minte vede
că, făr-a fi perfecți, viaț-avură
motorii-atâta timp, ea nu concede.
Acum și când și cum și unde fură
creați motorii lumii tu o știi
și-ai stins trei doruri dintr-a ta arsură.
Dar, numărând, mai iute n-o să fii
la douăzeci, când tulburar-o parte
din ei pământul într-a lui stihii.
Rămașii-apoi urzeală-aceslei arte,
ce-admiri aici, cu-atâta drag i-o dară
că-n veci de ea nimic nu-i mai desparte.
Căderii cauză fu acea amară
trufie-a celui ce-l văzuși și tu
cum poartă-n spale-a-ntregii lumi povară.
Rămasa parte-a lor recunoscu,
fiind modestă, mila cea divină
ce apți de-atare dragoste-i făcu;
prin propriul bun și-a grației lumină
stau ei atât de sus pe-a lumii creste,
Încât au vrerea fermă-n veci și plină.
Nu fi-ndoit, ci sigur fii de-aceste,
căci grație-a primi și merit are
pe cât de mult deschis afectu-i este.
Acum tu poți și făr de-ajutorare,
de-ai prins recolta spuselor cuvinte,
să judeci clar această adunare.
Dar, cum prin școli voi dați învățăminte
acolo, jos, de-angelica natură
că vrea, pricepe și-și aduce-aminte,
mai spune-voi, ca veritatea pură
s-o vezi, căci mulți se-ncearcă s-o confunde
cu-atât de echivocă-nvățătură.
Voioși că pot în fața lui pătrunde,
nu-ntorc motorii fața niciodată
de-a celui cui nimic nu i s-ascunde;
deci n-au nicicând vederea lor curmată
de-un nou obiect și nici nu le revine
nimic uitat prin minte divizată.
Voi, jos, visați făr-a dormi, creștine,
crezând și necrezând a spune-atare,
ci-ntr-ăștia vina-i mult mai de rușine.
Voi, jos, nu-umblați pe-o singură cărare
filozofând, așa de mult vă-ncântă
iubirea de „ce-a fi“ și „parcă pare.“
adânc la poală stă materia pură,
ci-n miez se strânse-astfel cu actl prim
că-n veci vor fi-n neruptă legătură.
Dar inima nici de-asta nu ni-e frîntă
atât aici, cât ni-e că urgisiți
și-ntoarceți chiar pe dos scriptura sfântă.
A ei sămănătură nu gândiți
cât sânge costă și ce mult ne place
de cei ce merg alături umiliți.
Scornește-oricare, spre-a părea, că-și face
invenția lui și ia ce născoci
drept text de-amvon și de vangelii tace.
De lună, că s-a-ntors, spun unii-aci,
când Crist murea, și că sub soare-ajunse
spre-a nu-l lăsa la noi a mai luci;
dincolo spun că singur el s-ascunse
și-așa, din jos la spâni, din sus la inzi,
că la Iudei eclipsa lui răspunse.
Florența n-are-atâția Lapi și Binzi
câte-ntr-un an și-aici și-aici și-airea
atari palavre de pe-amvon le prinzi;
așa că, neștiindu-și cârmuirea,
se-ntorc hrăniți cu vânt sărmanii mei,
dar nu-i o scuză că nu-și văd perirea.
N-a zis Hristos spre primii-nvățăcei:
Mergând voi spuneți orice scornitură,
ci sfânt le-a dat și-adevărat temei,
și-acesta le-a sunat astfel din gură
În lupta lor, credință ca să-mprime,
că lănci și scuturi din scripturi făcură.
Acum ei vin cu mofturi și cu schime
să predice și, râs când se stârnește,
se umflă-n glugi și-altce nu cere nime.
Ci-atare drac în gluga lor clocește,
că vulgul, de l-ar ști, ar da de gât
iertarea-n care-acum se-ncrede-orbește ;
prin ea spori prostia-n lume-atât
că, fără probe-a nici un testimoniu,
orice-ai promite-o cred numaidecât.
De-aici și-ngrașă porcii sfânt-Antoniu
și alții mulți mai răi ca niște porci,
cari n-au decât minciuna patrimoniu.
Dar prea ne-am abătut din drum; să-ntorci
privirea ta spre dreapta cărăruie
ca drumului din timp tu să mai storci.
Angelica natur-atât să suie
În număr, grad de grad, că niciodată
nici grai uman, nici minte n-o s-o spuie;
de judeci clar ce Daniil ne-arată,
tu poți vedea că,-n mii de mii vorbind,
el suma lor n-o dă determinată.
Lumina primă,-ntreagă-n ei lucind,
În tot atâtea forme-i penetrează
pe câte sunt splendorile ce-o prind.
Căci, după cum oricare-afect urmează
tăriei ce-l concepe, felurește
și-a lor iubire, slabă ori mai trează.
În culmea deci lărgoarea ne-o privește
a vecinicei valori și câte sfinte
oglinzi creat-a-n care se-mpărțește,
tot una rămânând ca și nainte,“
